789 matches
-
actual se datorează unor alte triburi celtice ce au migrat aici din Insulele Britanice. Cele mai impresionante relicve arheologice predatează insă această perioadă, și sunt lăsate de către o populație preceltică, și consistă într-o civilizație a megaliților, datând din perioada neoliticului, acum aproximativ 5000 de ani. Se știu puține lucruri despre această civilizație, învăluită în mister. Revenind la epoca romană, din relatările lui Cezar aflăm că teritoriul actualei Bretanii, aparținea împreună cu toată coasta nord-vestică a Galiei, Confederației Armoricane, nume ce își
Bretania () [Corola-website/Science/300169_a_301498]
-
ele sunt situri arheologice: așezarea din perioada Latène de „la Cazemată” (la 700 m de centrul satului); și situl de la „Râpa Bulgarilor”, aflată la 1 km sud de sat, sit ce cuprinde urme de așezări din paleoliticul superior (cultura Aurignacian); neolitic (cultura Boian), Epoca Bronzului (cultura Basarabi), perioada Latène (secolele al III-lea-al II-lea î.e.n.), secolul al IV-lea e.n. și din Evul Mediu Timpuriu (secolele al VIII-lea-al IX-lea). Celălalt obiectiv, clasificat ca monument de arhitectură
Slobozia, Giurgiu () [Corola-website/Science/299376_a_300705]
-
din paleolitic dovadă stau săpăturile de la Racovița unde s-a găsit un topor de silex aparținând culturii de prund. Fragmentele de ceramică, podoabele, uneltele, mormintele de inhumație, descoperite cu ocazia săpaturilor arheologice ne dovedesc parcurgerea prin etapele succesive ale istoriei (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului). La începutul secolului al IX-lea, odată cu pătrunderea ungurilor pe teritoriul Transilvaniei, a început colonizarea cu sași a Sibiului. Primele fortificații au apărut începând cu secolul al XV-lea ca mod de apărare împotriva atacurilor otomane
Județul Sibiu () [Corola-website/Science/296668_a_297997]
-
arbore al vieții. Pomul vieții are drept sevă roua cerească, iar fructele lui inaccesibile muritorilor, transmit o mică parte din nemurire. Așa fac fructele pomului vieții din grădina Raiului care sunt 12 la număr. Arborele vieții își are originea în neoliticul Vechii Europe. Simbolul "V" al Marii Zeițe, bucraniul-uter și pieptenele-perie, trei simboluri de regenerare, au fost grupate pentru o amplificare a semnificației sacre, într-o anumită ordine care s-a păstrat de-a lungul timpului. Reprezentarea arborelui vieții în această
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
cuprinse între 500 - 550 mm. Apele freatice se află, în medie, la 10 m. Suprafața intravilană a comunei este de 241,85 ha cu un procent locuibil de 75 %. Descoperirile arheologice materializate prin topoare din piatră slefuită și perforată din neolitic, vase de ceramică din neolitic, o cetate de pământ datată din anul 900 î.Hr. și alta dacică, tezaurul numismatic aflat în depozitul Muzeului de istorie al Olteniei, alte mărturii aflate, până în anul 1990, în muzeul local sunt dovezi ale viețuirii
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
Apele freatice se află, în medie, la 10 m. Suprafața intravilană a comunei este de 241,85 ha cu un procent locuibil de 75 %. Descoperirile arheologice materializate prin topoare din piatră slefuită și perforată din neolitic, vase de ceramică din neolitic, o cetate de pământ datată din anul 900 î.Hr. și alta dacică, tezaurul numismatic aflat în depozitul Muzeului de istorie al Olteniei, alte mărturii aflate, până în anul 1990, în muzeul local sunt dovezi ale viețuirii oamenilor pe aceste meleaguri din
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
7%) și penticostali (1,6%). Pentru 2,81% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. De-a lungul timpului populația comunei a evoluat astfel: Cercetările arheologice în zona comunei au relevat o serie de vestigii ale prezenței umane începând din neolitic în zonă. În zona dealului Vârful Glimeii (între Valea Călata și Valea Valcău), a fost găsită o așezare a culturii Tisa, datând din neolitic. S-au găsit bordeie cu acoperiș lipit, ceramică, o figurină din teracotă și alte vestigii. Alte
Comuna Călățele, Cluj () [Corola-website/Science/299573_a_300902]
-
Cercetările arheologice în zona comunei au relevat o serie de vestigii ale prezenței umane începând din neolitic în zonă. În zona dealului Vârful Glimeii (între Valea Călata și Valea Valcău), a fost găsită o așezare a culturii Tisa, datând din neolitic. S-au găsit bordeie cu acoperiș lipit, ceramică, o figurină din teracotă și alte vestigii. Alte săpături au dus la descoperirea unor obiecte aparținând culturii Coțofeni. În peretele sudic al bisericii reformate din satul Văleni este află zidit un relief
Comuna Călățele, Cluj () [Corola-website/Science/299573_a_300902]
-
Eleuteris și în Irak. De la aproximativ 10.000 î.Hr., Siria a fost centrul culturii neolitice, unde a apărut agricultura și creșterea vitelor pentru prima dată în lume. Perioada neolitică ulterioară se caracterizează prin case dreptunghiulare ale culturii Mureybet. În perioada Neoliticului pre-ceramică, oamenii foloseau vase de piatră, ghips și var alb. Găsirea uneltelor obsidiene din Anatolia sunt dovezi ale relațiilor comerciale timpurii. Orașele Hamoukar și Emar au jucat un rol important în timpul Neoliticului târziu și a Epocii Bronzului. Arheologii au demonstrat
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
și șoldurile exagerate, sugerând puterea femeii de a genera viață, femeie căreia i se asocia cultul fertilității, fertilitate de care depindea supraviețuirea și evoluția tribului. Multe asemenea figurine, reprezentări ale fertilității (peste 100) au fost descoperite în întreaga Europă. În neolitic, odată cu apariția agriculturii, se dezvoltă și arta ceramicii. Sculptura în metal se naște mult mai târziu, după descoperirea și perfecționarea tehnologiilor metalurgice. Ulterior, marile civilizații de constructori descoperă și alte materiale: ipsos, calcar, ciment, marmură. Încă de acum 4.000
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
fostele magazii CAP din nord-nord-vestul satului Schitu; la sud-vest de Schitu; precum și la „Măgura lui Boboc”, la 3 km de Schitu către Naipu, unde s-a găsit un tell neolitic aparținând culturii Gumelnița. Vestigiile datează din perioade ce variază de la neolitic (culturile Boian și Gumelnița) până în Evul Mediu Timpuriu. Alte trei obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1857); școala veche (1900), ambele din Schitu; și fundațiile fostei biserici „Sfântul Nicolae” din Cămineasca, datând din 1867, biserica
Comuna Schitu, Giurgiu () [Corola-website/Science/300444_a_301773]
-
cu același nume, în centrul județului, pe drumul județean 106S - Vurpăr - Daia, la o distanță de 60 km. față de orașul Agnita și municipiul Mediaș. Descoperirile făcute de-a lungul timpului pe teritoriul acestui sat, demonstrează prezența omului aici încă din neolitic, astfel sub dealul "Pădurea Copiilor" (Kinderwald), s-a găsit un topor aparținând acestei epoci. În anul 1877, în locul numit "Rodeburg" au fost găsite trei securi de bronz cu cârlig și două cercuri de bronz (pentru butucul roții carului) datând din
Vurpăr, Sibiu () [Corola-website/Science/301519_a_302848]
-
cu o altitudine de 260-280 m. Prima atestare a localității Oarța de jos datează din anul 1391 (Trywarcha). însă aceste locuri au fost locuite din cele mai vechi timpuri, descoperirile arheologice de pe teritoriul comunei scoțând la lumină obiecte datând din neolitic cu o vechime de peste 4 milenii. Pe teritoriul situat între localitățile Oarța de Sus și Stremț în locul numit "Ghiile Botii", se află un complex arheologic, unde s-au găsit 187 de dinari imperiali din perioada 68-161, emiși pe timpul împăraților Vitelius
Oarța de Jos, Maramureș () [Corola-website/Science/301582_a_302911]
-
prima dată administrația română. Ocupația sovietică postbelică marchează începutul perioadei comuniste, perioadă care ia sfârșit în 1989 odată cu Revoluția anticomunistă: revoluție pornită tocmai din orașul de pe Bega. Primele urme ale prezenței omului pe teritoriul de astăzi al Timișoarei datează din neolitic, mai bine de 6.000 de ani în urmă. Poziția geografică a vetrei pe care s-a dezvoltat orașul Timișoara, aproape în centrul unei zone delimitate de trei artere importante de circulație (Mureș, Tisa, Dunărea), fertilitatea Câmpiei bănățene, luncile și
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
ce înconjoară municipiul București. Reședința oficială este orașul București și majoritatea instituțiilor județene își au sediul acolo. Urme ale existenței umane descoperite pe raza județului Ilfov, mai ales în zona Căldărușani, Glina și Chiajna, lângă București, datează din paleolitic și neolitic. Trebuie de asemenea menționate vestigiile dacice scoase la lumină în zona Pantelimon, Snagov, Măgurele și Bragadiru. Bogăția descoperirilor arheologice (relicve, inscripții etc.) este dovada locuirii neîntrerupte a zonei de către daco-romani, care mai tarziu au format Principatul Țară Românească, prin unirea
Județul Ilfov () [Corola-website/Science/296881_a_298210]
-
Muzeul Județean Ialomița deține un patrimoniu arheologic dobândit în urma cercetărilor sistematice, sau a descoperirilor întâmplătoare. Colecția de arheologie este constituită din obiecte ce aparțin unor perioade istorice diferite, începând din Neolitic (mil. V î.Hr.) și până în plină epocă medievală (sec.XV-XVIII). Cea mai mare parte dintre obiectele aparținând acestei colecții sunt expuse astăzi la Muzeul Județean în cadrul expoziției tematice "Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței, Omul și Râul". Artefactele ce aparțin
Muzeul Județean de Istorie Ialomița () [Corola-website/Science/313035_a_314364]
-
religie majoritară, locuitorii fiind reformați (43,37%), ortodocși (29,39%) și romano-catolici (21,19%). Pentru 2,71% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Prima atestare documentară datează din anul 1567, dar descoperirile arheologice dovedesc prezența omului aici încă din neolitic. Pe dealul „Cetatea Zânelor”, în partea de est a orașului, se găsesc ruinele dezvelite aproape integral ale unei mari fortificații a dacilor, cu ziduri din piatră dispuse în terase (secolele I î.C. - I d.C.). Săpăturile efectuate în mai multe
Covasna () [Corola-website/Science/297051_a_298380]
-
mai bună fixare } , în care baza mare are 2O mm., iar baza mică 18 mm. Jumătate din cercul de la bază mică este zencuit circa 5 mm., probabil un semn distinctiv pentru o mai ușoară identificare a toporului de către proprietarul din neolitic. Tot de pe teritoriul localității provine un denar de la Septimius Severus. Satul are și o importanță economică prin lacul de acumulare populat cu pește, în care se practică pescuitul sportiv. În Evul Mediu, Suatu a fost un sat preponderent maghiar, aparținând
Comuna Suatu, Cluj () [Corola-website/Science/300357_a_301686]
-
a Nădlacului este de 133,15 km², din care suprafața arabilă este de 121,17 km². Clima este continental-moderată, cu influențe sub-meditareneene, anual înregistrându-se o temperatură medie de 10-12. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire din neolitic și din perioada daco-romană. În secolul X așezarea s-a aflat sub stăpânirea voievodului Glad. Există referiri că la Nădlac exista o cetate la 1192, distrusă de tătari în 1241. Prima atestare documentară sigură datează din 11 martie 1313, când
Nădlac () [Corola-website/Science/297094_a_298423]
-
satele separându-se din nou de comuna Gherghița. În comuna Gherghița se află două situri arheologice și trei monumente istorice de arhitectură de interes național. Siturile sunt cel de „la Târg” (în vatra satului Gherghița), cu urme de așezări din neolitic și din secolele al IX-lea-al X-lea; și cel de „la Cercelata” cu așezări din eneolitic (cultura Gumelnița), Epoca Bronzului și secolele al IX-lea-al X-lea, ambele în satul Gherghița. Monumentele de arhitectură sunt (1705, refăcută
Comuna Gherghița, Prahova () [Corola-website/Science/299757_a_301086]
-
oficială de „Republica Cehă” și, după recomandarea Ministerului de Externe ceh, denumirea alternativă scurtă de Cehia (în ) de utilizat în afara documentelor oficiale și în afara denumirilor de instituții guvernamentale. Arheologii au descoperit în zonă dovezi ale unor așezări preistorice, datând din neolitic. În antichitate, începând cu secolul al III-lea î.e.n., celții, Boii și ulterior în secolul I, triburile germanice ale marcomanilor și quazilor s-au stabilit aici. În Perioada Migrațiilor, în preajma secolului al V-lea, multe triburi germanice s-au deplasat
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
Altamira din Cantabria, care au fost create în jurul anulul 15.000 î.Hr.. În afară de aceasta, dovezi arheologice din Los Millares (Almería) și din El Argar (Regiunea Murcia) sugerează că acele culturi dezvoltate au locuit și în partea meridională a peninsulei în timpul neoliticului și al epocii bronzului. Principalele popoare istorice ale peninsulei au fost ibericii, care au locuit în partea mediteraneană, și celții, care au locuit în partea atlantică. În interiorul Penisulei Iberice, unde ambele culturi erau în contact, o cultură combinată, cunoscută ca
Spania () [Corola-website/Science/296723_a_298052]
-
atestată documentar la data de 10 aprilie 1329, când Sărmașu este menționat sub numele de "Willa Sarmas" ca fiind una dintre moșiile regelui maghiar Carol Robert de Anjou. Totuși, orașul prezintă dovezi de locuire încă din perioada de tranziție la neolitic (2500-1800 î.e.n.) materializate în ceramică de tip Coțofeni. În anul 1348, regele maghiar Ludovic I donează această moșie familiei Swk, așezarea fiind pomenită în următorul context:""Terra nobilium de Swk Sarmas vocata"". Localitatea Sărmașu a fost martora multor evenimente importante
Sărmașu () [Corola-website/Science/300567_a_301896]
-
-se cu Ardealul descris de Nicolae Balcescu. Localitatea Căianu Mic este atestată documentar din anul 1456, de altfel ca și celelalte sate din raza comunei, dar istoria acestor localități se pierde în negura vremii. Există urme de locuire încă din neolitic după cum se poate vedea în muzeul școlii, unde sunt expuse topoare de piatră. Continuitatea locuirii zonei este dovedită de uneltele din epoca bronzului și a fierului, din zonele: Poduri, Calea Onii, Turcele, Bracila, Valea Pietrei, Coasta Hrbelor, unde s-au
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
i s-a alipit și satul Zahanaua, după ce comuna Negoești a fost desființată. În comuna Târgșoru Vechi se află situl arheologic de la Târgșoru Vechi, aflat în punctul „la Mănăstire”, unde s-au găsit urme de așezări din eneolitic (cultura Gumelnița), neoliticul timpuriu (cultura Starčevo-Criș), neolitic (cultura Boian), Epoca Bronzului (cultura Tei), perioada Latène, Halstattul târziu (cultura Ferigile-Bârsești), secolul al II-lea e.n., secolele al V-lea-al VII-lea și secolele al XV-lea-al XVII-lea, precum și două necropole din
Comuna Târgșoru Vechi, Prahova () [Corola-website/Science/310701_a_312030]