181 matches
-
din care doi bătrâni pescari aruncă sistematic undițele. Pe un nufăr galben, orăcăie o broască. În apă, berzele și pelicanii ciugulesc grăbite peștișori. Soarele se înalță ca un disc de aur, iar un alt soare strâmb apare în mijlocul apei. Dunărea neostenită curge mereu șușotind. Câte a văzut Dunărea, Doamne, și câte mai știe ea - când o să stea să le povestească pe toate! Din vremurile tulburi, de pe când pământul nuși așezase încă neamurile în granițe hotărâte, roiau popoarele pe malurile ei atrăgătoare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
îl simțea încă în preajmă. Cine-i fata asta? am întrebat pe barcagiu. Ștefan Gâdea era un om strict. Deci îmi răspunse: —Care fată? Eu i-am făcut un semn cu ochii. Glasul abia se mai auzea, ca un descântec neostenit. A! Raruca? se făcu a înțelege omul meu. A fost ea fată, când va fi fost. Informațiile lui Gâdea se opriră aici. Scuipă în palme, într-o ultimă silință. La cotitură se zărea coliba. Acolo era Fundul Lintiții. Am stăruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a enumera în grabă prezentul cu plinul său, cu satisfacțiile muncii împlinite, de ce nu și cu dorințele sau planurile uneori ambițioase așezate domol sau în mare zbucium pe munca proprie sau în colectivul de care suntem prinși cu năvodul dorinței neostenite de a ne perfecționa, de a fi mai buni, de a cerceta, ademeniți de a fi în pas cu știința al cărei miraj ne dă putere de a intra cu ideile proprii sau soluții originale în familia atât de ademenitoare
PE SUIŞUL UNUI VEAC by Radu PENTIUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/420_a_1007]
-
este un text care revelează omul, care ne revelează cine suntem noi. - Prima observație: omul este mișcat de dorințe. Noi suntem un ansamblu de dorințe, o centrală productivă de dorințe. Iar aceste dorințe sunt formidabile, au un orizont larg, sunt neostenite, au o capacitate de a se recrea fără sfârșit. Dacă ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine, știm că suntem un cuptor de dorințe. Aceasta este ceea cel diferențiază pe om de toate celelalte ființe: omul nu se obosește să
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
chemare încoace, încolo. Nimeni nu știa peste câte broaște de uși era el stăpân. Iar acest frate servitor, care părea atât de atemporal, încât vârsta lui trebuie să rămână în afara oricărei aprecieri, își exercita pe neobservate, dar cu o stăruință neostenit prietenoasă, supravegherea nu numai asupra noastră, cărora oricum, conform ordinii interioare bătute în cuie pe ușa camerei, ne era interzisă orice „vizită feminină“, ci și asupra unei săli pline de bărbați bătrâni, horcăind în permanență și respirând numai anevoios. Vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de lemn, cu pietre și cu bote groase de corn. Îi înjură, de la început: Tămădăii mamei voastre de grauri, ce v-a lepădat! Republica noastră proletară nu vă dă dreptul să-mi treziți copila !... Dar leghionul de copii zănateci lărmuia neostenit: Pepenoaica, Pepenoaica!... Huideo,măi! La casele voastre, proprietate particulară, că-mi stresați copila, răcni Nicanor Galan, peste canaturile porții de scânduri. Plecați, măi! răcni el, către masele populare de copii, deja, neobrăzațiviermăraie care ridica din drum, cu picioarele goale, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Este scânteie și fulger și sclipire de gând, este idee în alese cuvinte îmbrăcată, este emoție și fior și frântură de simțământ, este inspirație, fantezie, căutare și vis, este spirit curat, rotund și împlinit. Creatorul ei, neostenit și împătimit scormonitor în universul liric, își consumă, cu dăruire, harul.
Cântecul Lebedei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/260_a_608]
-
câțiva apropiați, de o soră mai mică, de un cumnat Îndatoritor, de nepoți, de o nepoată, mai ales, care va căpăta cea mai mare parte din trandrețea lui tomnatică. Înconjurat, de asemnea, de cărțile sale. Nu mai scrie, dar citește neostenit operele maeștrilor săi. Într-o zi În care stă așezat, ca de obicei, În odaia sa, având pe genunchi Cartea tămăduirii a lui Avicenna, deschisă la capitolul intitulat „Unul și Multiplul”, Omar simte cum Îl cuprinde o durere surdă. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
meu se găsea chiar În spatele aceluia al lui Fazel. Se succedau explozii și petarde, cerul se lumina cu intermitență, capetele se dădeau pe spate, fețele se Încordau, apoi Își reveneau, cu zâmbete de copii satisfăcuți. În exterior, fiii lui Adam, neosteniți, scandau de ore Întregi aceleași sloganuri. Nu știu ce zgomot, ce strigăt mi l-a readus pe Howard În memorie. Ar fi meritat atât de mult să participe la sărbătoare! În aceeași clipă, Fazel s-a Întors spre mine: — Pari trist. — Trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
după ce-a repetat pe tastura sa procedura activare-verificare. ― Și eu! zise Parker, resemnat. Rămase cu ochii la bulele care se aglutinau în sticla de bere. După câteva ore de la ieșirea din hipersomn, i se făcuse lehamite. Sala mașinilor torcea neostenită, își vedea de manevrele ei fără să-l facă să se simtă ca un nepoftit, ca un corp străin în acest mecanism pus la punct. Aici, în pântecele navei, Parker n-avea cu cine să stea de vorbă, în afară de Brett
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în special presupunerea încetățenită că ejacularea masculină este o concluzie inevitabilă a actului sexual. Acest lucru dovedește, în mod concludent, că bărbații care învață să-și controleze propriul aparat sexual și instinctele sexuale pot deveni amanți la fel de potenți și de neosteniți ca orice femeie. Acest lucru arată că și bărbații pot avea „miniorgasme” secvențiale fără a ejacula și neagă ideea că metodele de contracepție ar fi o responsabilitate în primul rând feminină. De asemenea, expune cu claritate instinctul masculin de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
rarisimă seară! Cât am fi vrut să se afle aici și Lavinia sau săracul de Patrick... Să ciocnească cu noi, să se împărtășească din adevărul muzicii dumneavoastră divine și să vă cunoască... Despre Lavinia bănui că este nepoata. Misterioasa și neostenita trimițătoare occidentală de discuri. Dar cine este acest sărac Patrick? Nepotul. Nepotul?! Nepotul cui? Da, nepotul. El, cel puțin, săracul, fusese. Ce fusese? Adică murise, Exact asta fusese. Nu fusese, scurt timp, atent și murise. Și cât îl dojeniseră. 256
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o vorbă din gura lui, răsărea soarele. Înmormântase mulți, era singur, sărac și silnic. Între sprâncenele negre i se săpase semnul posomorârii. Avea ochii duși în fundul capului. În ei mocnea mereu un foc neostenit. Iute și mânios, nu se lăsa înșelat la socoteli. Când se mai întindea câte unul la vorbă, ridica o palmă grea. Era de ajuns. Pe urmă mai veniseră oameni. Mahalaua se lărgise spre marginea gropii, de-a lungul drumului Cuțaridei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le împingi bine cu umărul ca să se deschidă. Clădirea era un fel de hărăbaie întunecoasă, cu ferestre oarbe, dând spre o curte înghesuită, totdeauna nemăturată. Cîtiva pomi uscați își ridicau coroanele sărace până la înălțimea geamurilor de sus, dincolo de care vegheau, neosteniți, ochi curioși. Jos, la intrare, se afla brutăria proprietarului, domnul Bică-Jumate, o sală lungă cit un vagon de tren, cu trei cuptoare. Printr-o ușă, intrai într-o încăpere cu pereții acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită. Înăuntru, despuiați până la brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de noapte, încerca maiaua cu degetul, striga la slugi să se grăbească și urca iar scările întunecoase până la el în odaie. Locuia într-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ochiul lui Gheorghe: - Mai ia-o și tu! Acesta se înființa, ștergîndu-și palmele nădușite pe pantaloni, obiceiul lui de neam prost: - Cucoană, hai să te mai fac și eu un danț! Și trăgea cu oblonul la lungan, care se învîrtea neostenit. În timpul ăsta, Petrică Cîrcu o lipea pe Didina de pieptul lui, să-i simtă carnea caldă și sfârcurile. - Te are cu cununie? o întrebă. -Cine? - Dumnealui. Ibovnica rîse: -Nu. Meseriașul se fâstâci. - Adică-i ești țiitoare? - Îhî, îl îngînă ea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
torsul gândurilor ei... Privind-o, te simți mereu îndemnat să-ți fixezi înfățișarea ei bătrână, care necontenit descurcă gânduri încâlcite. O viață... a fost gata să deie o mână de ajutor celor în nevoie. ...De două zile și două nopți, neostenită, o îndeamnă pe tânăra femeie..., „haidi, fata mami‟, ...înc‟ olecuță, înc‟ olecuță“. Într-un răgaz dintre îndemnuri, privea prin ochiul de geam, la urgia de afară, care parcă din nou se întețea. Viscolul zgâlțîia acoperișul... văzduhul gemea în depărtare. În
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
învățat să meargă - și, de aceea, nu era de mirare că echipajul Mararei era în stare să petreacă o noapte întreagă vâslind astfel, cu intenția de a se depărta cât mai mult de ruta pe care aveau s-o urmeze neosteniții lor urmăritori. Miti Matái știuse să-și aleagă oamenii și, între ei, herculeeanul Chimé din Farepíti nu se lasă cu nimic mai prejos, deși nu o dată i-au revenit în minte cuvintele Navigatorului-Căpitan în clipa când îl acceptase: „O sa vâslești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la care s-au adăugat George Tutoveanu, Nicolae Iorga, Natalia Pașa, G. Pallady, I. Grigore Oprișan, M.Gr. Patriciu, N. Buțureanu ș.a., d ar cu un program precis structurat arătat în „Cuvânt înainte”: „Avem cu toții datoria mare de a lucra cu neostenită râvnă la întărirea sufletului național prin cultură, prin chemarea în conștiința generală a ideilor de solidaritate și unitate pri n cultul tradițiilor strămoșești, prin păstrarea intactă, conservatistă a comorilor etice transmise și, în sfârșit, prin educație civică a maselor.” Întocmai
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
a Cerului, ca Lungilă și ca Lațilă, identic deci cu Vortexul Sferic Universal, săgentând păsările ca Herakles la lacul Stymfal, adică harponând si fixând din zbor intelecțiunile în evanescența și inefabilul lor. Ca și Herakles, este, prin urmare, un actualizator neostenit, inepuizabil, de coordonate rectilinii și polare. Fiu al Săgetătorului, nepot al Arcașului, se identifică cu constelația zodiacală cu același nume (Săgetătorul zodiacal este reprezentat ca Centaur ținând un arc; i se mai spune Arcitenens), fugind după Capricorn, care-l precede
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
această știință, în deceniile următoare. În ciuda întinselor sale relații, a încrîncenării cu care și-a urmărit scopul, ambițiile sale profunde au fost dezamăgite. Atît porțile Academiei, cît și cele ale Universității i-au rămas cu încăpățînare închise. El va munci neostenit ca outsider, ca individ situat în afara cercurilor oficiale. Acumulează cunoștințe cum alții adună bani. Face zeci de proiecte intelectuale, fără ca vreo descoperire remarcabilă să-i încununeze eforturile. Dar cercetătorul diletant, vulgarizatorul științific își perfecționează talentele de sinteză. Învață arta prescurtării
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
construită de zicerile tipice este umorul. Inepuizabila dorință de a vorbi vine, la Creangă, dintr-o „voluptate strict intelectuală”, după cum remarca G. Călinescu. „Obiecte, animale, oameni vorbesc într-una, aruncând cele mai joviale vorbe prin forma lor neașteptată [...] și citând neostenit și cu o viteză nemaipomenită.”: „ Ce mânca văd eu bine că ai; despre asta nu e vorbă, fătul meu - zise craiul posomorât - dar ia spuneți-mi, rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
hoinăresc decât sub controlul Puterii de Sus. Al privirii Ei atotcuprinzătoare. Oricine ar avea de gând să i se sustragă nu ar găsi nici un colțișor unde să se ascundă. Supravegherea divină nu cunoaște nici breșă, nici soluție de continuitate și, neostenită, se exercită fără răgaz: nimeni nu este invizibil, în afară de Dumnezeu care, tocmai din acest motiv, izbutește să fie, ca orice supraveghetor perfect, „pretutindeni și nicăieri”. Pentru ochiul divin nu există nimic opac, nici un secret nu îi rezistă, transparența este desăvârșită
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
zona acțiunilor posibile sau activității virtuale care înconjoară acțiunea efectiv realizată de ființă vie"82, sau cum spune Barbu, "sub (=dincolo de) revoltă continuată a zidurilor". Metamorfozându-se continuu, dar rămânând esențialmente identică sieși ("zar de automorfa lumină") - , ea se acumulează neostenit ("se tencuiește prin lespezi"), apropiindu-se tot mai mult de perfecțiunea geometrica a poliedrelor platonice ("consolidare în cub"), i.e., de cunoașterea supremă. "Consolidare în cub" amintește îndeaproape de formulă barbiana folosită în recenzia la volumul Laudă somnului, de Lucian Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sau chiar confesorul său. Ludovic răspundea întotdeauna că nu își amintea cu precizie ce fapte ar fi stat împotriva alegerii acelei persoane în anturajul curții, însă s-ar simți mult mai bine daca ar opta pentru altcineva. Datorită acestei curiozități neostenite a Regelui, poziția locotenenților de poliție s a consolidat tot mai mult pe parcursul domniei sale. Nimeni nu ar fi îndrăznit să-i jignească sau să-i trateze cu lipsă de respect, nici măcar prinții de sânge. Pe lângă faptul că ei erau cei
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]