330 matches
-
de viziune pozitivă conducători ai planetei Pământ un proiect generos de pace globală, din structura căruia controlul abuziv și sclavizarea forțată a Ființei umane ar fi dispărut, bineînțeles, definitiv. Căci, dominați de foarte multe neajunsuri lăuntrice, printre care și cel neostoit al vanității, vremelnicii pseudomanageri succesivi au pierdut din vedere, în autosuficiența-le dovedită permanent, că nu ei au inventat în Univers forța gravitațională, apa, ce se vede și ce nu se vede. Nimic din toate acestea nu face parte integrantă din
GLOBALIZAREA, UN MODEL EŞUAT de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1926 din 09 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380924_a_382253]
-
i-am pus hamuri-cuvânt și-am înhămat caii ce zburdau pe pereți, iar zăbale le-am tras din fuioare de vânt, căci fără potcoave vor părea petrecăreți. Dintre tăcere și cuvânt izvorăște alt gând, filon de nădejde prin deșertul singurătății, neostoit dar optimist mi-e gândul flămând, chiar dacă-n fiece zi, e mai mic fitilul vieții. Caii gândurilor trec la trap printre poeme, am învățat să-i strunesc cu zăbale de dor, dar înfășurată-n speranță, aștept o vreme, când sigur
CAII GÂNDURILOR de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2210 din 18 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374322_a_375651]
-
trecut, înapoi în viitor” din care am citat anterior gânduri care dezvoltă o filosofie poetică a dorului în relație cu timpul, în a doua secțiune „Între lumi paralele” metafora oglinzii devine reper și chezășie a tainei: „Oh, pecetluita mea taină, / neostoitul meu gând / neopritul meu dor”. Oglinda depozitară a tainei închide și o speranță, aceea că între lumi paralele ceva se poate păstra, ceva este indestructibil și stabil: „Iubirea”. „Prea obosit de drum, / căutând taina, / mă apăr / refolmulând ruga: / încătușează-mă
ALEXANDRU UIUIU DESPRE VALER COVRIG CUDREC de BAKI YMERI în ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371313_a_372642]
-
paharele cu vin, eram un copac la marginea zării, doruri brumate, ploi cardinale, foșnet mov, e mai roșu ecoul, dig curajos, cărți îndrăgostite, cerurile necosite etc. Există în poemele Ginei Zaharia o perpetuă tindere a terestrității spre zeiesc și o neostoită sete de absolut și de puritate. Scenele de dragoste transfiguratoare se cantonează, însă, parcă fără drept de apel, într-un spațiu al condiționalului-optativ trecut: „aș fi inundat câmpiile cu nedumeririle tale/ aș fi renunțat la spinii de companie/ pe talpa
O POETĂ PE NUMELE CĂREIA SE POATE PARIA de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1290 din 13 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371507_a_372836]
-
odată ce-au sporit durerile nașterii s-a prăvălit peste coamele dealurilor, încă necosite, un vaier de furtună sălbatică, scăpată din toate legăturile cerului și-ale pământului... Ploaia se repezea lacomă, noaptea chinurilor se prefăcea în lumină nefirească din fulgere neostoite, întovărășite de hohote sparte, tunete ce se întindeau pe întreg cerul și păreau că zdruncină pământul din toate temeliile. Deși toți încercau să n-o ia în seamă, furtuna le sporea urâtul și oprea pruncul să vină, până ce avea să
„SURÂSUL UMBRELOR” – UN ROMAN CARE MERITĂ CITIT! de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 873 din 22 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/374896_a_376225]
-
Hrănite cu secundele celui care, Simțind, învață să nu mai simtă Și plângând, să nu mai plângă.. Și peste toate, uitarea grozavă, Conspirație a timpului... Risipind, pe cel pur, Deopotrivă cu cel maculat Și pe cel împăcat laolaltă Cu cel neostoit de suspin... Mi-amintesc doar că Am trecut pe acolo cu gândul, Iar mai apoi cu sufletul... Am trecut, dar n-am rătăcit, Am suspinat, dar n-am plâns.. L-am lăsat acolo pe cel iubit- Să rămână să plângă
AM TRECUT… de CAMELIA PETCU în ediţia nr. 2287 din 05 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375365_a_376694]
-
Hrănite cu secundele celui care, Simțind, învață să nu mai simtă Și plângând, să nu mai plângă.. Și peste toate, uitarea grozavă, Conspirație a timpului... Risipind, pe cel pur, Deopotrivă cu cel maculat Și pe cel împăcat laolaltă Cu cel neostoit de suspin... Mi-amintesc doar că Am trecut pe acolo cu gândul, ... Citește mai mult Mi-au rămas cuvintele,Nimfe neștiute în pânza timpului,Hrănite cu secundele celui care,Simțind, învață să nu mai simtăși plângând, să nu mai plângă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
în pânza timpului,Hrănite cu secundele celui care,Simțind, învață să nu mai simtăși plângând, să nu mai plângă.. Și peste toate, uitarea grozavă,Conspirație a timpului...Risipind, pe cel pur,Deopotrivă cu cel maculatși pe cel împăcat laolaltăCu cel neostoit de suspin...Mi-amintesc doar căAm trecut pe acolo cu gândul,... II. DASCĂLUL, de Camelia Petcu , publicat în Ediția nr. 2075 din 05 septembrie 2016. Dascălul Visam că știu toate rosturile din lume ... Aflasem deja rostul de a fi și
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
Hrănite cu secundele celui care, simțind, învață să nu mai simtă și, plângând, să nu mai plângă. Și, peste toate, uitarea, grozavă conspirație a timpului ... Risipind pe cel pur deopotrivă cu cel maculat și pe cel împăcat laolaltă cu cel neostoit de suspin. Mi-amintesc doar că am trecut pe acolo cu gândul, apoi cu sufletul... Am trecut, dar n-am plâns,l-am lăsat pe cel iubit să rămână, să plângă, și mai apoi să uite trecerea mea. Citește mai
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
în pânza timpului ..., Hrănite cu secundele celui care,simțind, învață să nu mai simtăși, plângând, să nu mai plângă.Și, peste toate, uitarea,grozavă conspirație a timpului ...Risipind pe cel pur deopotrivăcu cel maculat și pe cel împăcatlaolaltă cu cel neostoit de suspin.Mi-amintesc doar că am trecutpe acolo cu gândul, apoi cu sufletul...Am trecut, dar n-am plâns,l-am lăsatpe cel iubit să rămână, să plângă,și mai apoi să uite trecerea mea.... X. SUFLET PERECHE - PERSOANA
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375370_a_376699]
-
de luni, Știind că patimaș e, Și mic și el, cum și tu ești, Și cum te știu și sufăr, La limitele-i brotăcești, Pe frunza unui nufăr A adormit și a dormit Pe-al lujerului umăr, Nopți după nopți neostoit Și zile fără număr... Și-n astă vreme a pierdut Din scurta vieții vară Atâția zori ce au trecut, Și-apusuri ce-i scăpară, Atâtea-nmiresmate flori, Minuni sub clar de lună, Atâția fluturi și culori, Ce-n dans se
BROTĂCELUL CU NOROC de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371875_a_373204]
-
uz răstălmăcit. Cuvinte purtătoare de stigmatul bătrâneții , aidoma poetului însingurat și obosit. Puiu Răducan e insistent în dreptul său de scrutător al sinelui însingurat. E insistent în lacrima pentru trecut și pentru un viitor opac, previzibil și scadent în vrerea de neostoit a timpului ucigaș( Pisica neagră). Timpul implacabil vestit de ecoul clopotului/ din adâncuri( Lacrima icoanelor). Clopotul lugubru, mesianic, clopotul prevestitor al morții iminente într-o lume a deșertului de sare al mării( Sirena deșertului) și a diluviului terifiant( Făptura ta
STIHURILE DESTRĂMĂRII, CRONICĂ DE VIRGINIA PARASCHIV de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/372356_a_373685]
-
-l sune pe Galiț, gândul la închisoare fu suficient pentru a-l opri. Nu era un nenorocit de informator și nici un distrugător de familii, chiar dacă avea suficientă afurisenie în el încât să jubileze la mătăniile pe care Preda le făcea neostoit la picioarele lui. Până la urmă, important era să nu se mai fure în firma lui și să nu mai fie privit ca un fraier ușor de dus de nas. Îl mai lăsă câteva minute pe contabil să se târască în fața
CÂNTECUL FAZANULUI de MIHAELA RAŞCU în ediţia nr. 1824 din 29 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370956_a_372285]
-
Eugen Dorcescu În căutarea sensului pierdut. Cuvânt despre poezia lui George Drumur Poezia lui George Drumur (1911 - 1992) (Solstiții, 1936; Suflete de azur, 1940; Vatra cu stele, 1946; Însemnele anilor, 1973; Neodihna cuvintelor, 1986) izvorăște și se hrănește dintr-un neostoit și nevindecabil simțământ al pierderii. Din pierderea a ceva greu definibil, tocmai fiindcă e profund și decisiv, din pierderea esenței, a justificării de sine, din pierderea identității, din vidarea de înțeles a lumii și a eului, din primejdia aneantizării, a
ÎN CĂUTAREA SENSULUI PIERDUT. CUVÂNT DESPRE POEZIA LUI GEORGE DRUMUR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 458 din 02 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346313_a_347642]
-
din capcana farmecului ei permanent și indicibil (v. interviul acordat lui Carlos Javier Morales; cf. și Cuaderno de las islas, lucrare publicată de A. S. R. în 2011). Obsesia oceanului se tansformă, în cele din urmă, în obsesia timpului. Contemplând mișcarea neostoită a valurilor, zbaterea lor la marginile falezelor, poetul descoperă nimicnicia (“ÎNVEȘMÂNTEAZĂ-TE cu acest nimic, trup din umbră”). Într-un succint cuvânt de prezentare a creației lui Andrés Sánchez Robayna, Eugen Dorcescu vorbește despre “trei nemărginiri”, ce întemeiază versurile acestuia
POEZIA LUI ANDRES SÁNCHEZ ROBAYNA – O METAFIZICĂ A LUMINII de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 661 din 22 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346449_a_347778]
-
e în inima ce veșnic tresaltă pentru ceva; fiecare bătaie a ei e un cuvânt: de iubire, de amărăciune, de singurătate, de dor nesfârșit în acest univers fără început și fără sfârșit, de dor infinit pentru eterna iubire, dor (de) neostoit pentru părinții aflați în veșnicie, pe care doar în vise îi mai vedem și-n închipuiri. Dacă plâng, simt că trăiesc, dacă râd, simt că plutesc, dar sunt ca cerul din care cad picuri înstelate, ca cerul care plânge cu
CÂND CUVINTELE SE TERMINĂ ... de URFET ȘACHIR în ediţia nr. 1853 din 27 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378039_a_379368]
-
publicat în Ediția nr. 2292 din 10 aprilie 2017. Privesc pagina albă ce așteaptă nedumerită dezmierdarea cuvintelor, dar acestea rătăcesc amestecate prin golul minții, risipite de torentul tristeții, prin toate hățișurile sorții. Singurătatea lucrează tenace, cot la cot cu dorul neostoit și asemeni unor gropari impasibili lărgesc mormântul din suflet, ca să încapă în el cât mai multe vise și speranțe ucise. Brațele cad inerte peste lutul negru mustind de lacrimi iar degetele adună grămezi de suspine, rostogolindu-le peste fluturii agonizanți
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
plâng în tăcere sub pleoapele ermetice. Citește mai mult Privesc pagina albă ce așteaptă nedumerită dezmierdarea cuvintelor, dar acestea rătăcesc amestecate prin golul minții, risipite de torentul tristeții, prin toate hățișurile sorții. Singurătatea lucrează tenace, cot la cot cu dorul neostoit și asemeni unor gropari impasibili lărgesc mormântul din suflet, ca să încapă în el cât mai multe vise și speranțe ucise. Brațele cad inerte peste lutul negru mustind de lacrimi iar degetele adună grămezi de suspine, rostogolindu-le peste fluturii agonizanți
SILVIA GIURGIU [Corola-blog/BlogPost/375671_a_377000]
-
și urât. Planeta noastră este dominată de frică și mizerie, astfel că se explică furibunda dorință de a te spăla de jegul/noroiul micimii și neputinței prin crearea unei virtuale planete a iubirii. Este planeta ce se naște din visul-sete neostoită a sufletului ce nu și-a atins împlinirea prin trăirea sacrului către care tânjește. La modul utopic chiar Terra ar fi putut deveni un spațiu al iubirii, dacă... Acest "dacă" este cea mai groaznică dintre toate condiționările în care viețuim
FLOAREA NECȘOIU CRONICĂ de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376110_a_377439]
-
trăirea. Un fior îi crestează durerea pe față. Și-aruncă pe dată-nlăcrimatul azur al privirii deoparte. Îi mângâi cu ochii părul și cimpii albi și pufoși din barbă, luxuriantă invazie de colilie... Dibuiesc prăjina printre ierburi arse de toamnă și, neostoit, dau în crengi. Nucile cad speriate de băț sau de gândurile mele?! -Cum e cu școala? mă văd iscodit, prins în gând. Mi-ai promis izbăvire, nepoate! -Peste-o iarnă voi fi medic! Sigur îți voi găsi leac! -Mai ții minte
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
POEZIE!, de Curelciuc Bombonica , publicat în Ediția nr. 1176 din 21 martie 2014. Azi este ziua ta, zeiță Poezie! Te așteptăm nerăbdători ca să ne cucerești Cu noi metafore, în noaptea cea târzie, Că tu vindecătoarea sufletului nostru ești. Îți ascultăm neostoitele cuvinte Zburând ca fluturi delicați din floare-n floare Și, invadându-ne plăcut a noastră minte, Mereu ne scaldă în lumină și culoare. E ziua ta și rimele se joacă-n gânduri, Mă-mbie la visare și la meditație, Încerc
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
te cinstesc întruna, Regesc omagiu îți aduc sub clar de lună. Citește mai mult Azi este ziua ta, zeiță Poezie!Te așteptăm nerăbdători ca să ne cucereștiCu noi metafore, în noaptea cea târzie,Că tu vindecătoarea sufletului nostru ești.Îți ascultăm neostoitele cuvinteZburând ca fluturi delicați din floare-n floareși, invadându-ne plăcut a noastră minte,Mereu ne scaldă în lumină și culoare.E ziua ta și rimele se joacă-n gânduri,Mă-mbie la visare și la meditație,Încerc, din răsputeri
CURELCIUC BOMBONICA [Corola-blog/BlogPost/379611_a_380940]
-
Vechii Ere... Aprig sau blând, clădesc Cuvântul, Iscând furtuni, veghind tăcere. Sunt aspru ger sau cânt de lire, Pictat în flori, răsfrânt în șoapte, Pastel de umbre, vis, iubire, La ceas târziu, în miez de noapte. Sunt inorogul fără splina, Neostoit, prin haz sau pătimi, Clepsidra vieții mi-e osânda, Lud, amalgam de râs cu lacrimi. Plutind prin cer în legea firii, Eu sunt și Gândul și Puterea! Gust din izvorul nemuririi Stropi de divin, sorbind Ideea. Șlefuitor de vers și
AUTOPORTRET ( REVERIE... ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371727_a_373056]
-
apă, de cuie, de materiale, de mâncare și... D-zeu mai știe de ce, o chemau fără încetare, aducând-o la disperare și la extenuare. Alerga plângând și gâfâind de oboseală, în toate părțile, cu inima sângerând pentru fetița ce plângea neostoită în leagăn și pentru pruncul ce se zbătea în sânul ei, neliniștit și el. Se temea îngrozitor să nu îl piardă din cauza atâtor greutăți și eforturi pe care era nevoită să le facă, dar se ruga Domnului și mergea mai
SUB SEMNUL LUPULUI de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2178 din 17 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375652_a_376981]
-
nu mai știm de-i verde. Lumina piere în amurg, bolnavă, Chiar stelele, în noapte, sunt topite, Se scurge vara ca un râu de lavă, Iar sufletele sunt prea istovite. Doar marea ne mai mângâie, suavă, Cu valuri albe și neostoite. (Leonte Petre) Sursa foto: Internet Referință Bibliografică: PRIGORII / Leonte Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2054, Anul VI, 15 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Leonte Petre : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
PRIGORII de LEONTE PETRE în ediţia nr. 2054 din 15 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379220_a_380549]