297 matches
-
Gurkha 1/2, 96. A devenit clar că atacul a eșuat, iar la 18 februarie, generalii Dimoline și Freyberg au oprit atacurile asupra Dealului Mănăstirii. În cealaltă jumătate a principalului atac, cele două companii din Batalionul 28 Măori al diviziei neozeelandeze au forțat o traversare a râului Rapido și au încercat să ocupe gara Cassino; au reușit, dar nu au reușit să își facă punte peste ultima gaură din digul pe care trecea calea ferată înainte de venirea zorilor, astfel că au
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
era de a elibera calea prin strâmtoarea dintre cele două trăsături geografice pentru a permite accesul către gara din sud și deci către valea Liri valley. Divizia 78 infanterie britanică, sosită spre sfârșitul lui februarie și pusă sub comanda corpului neozeelandez, urma apoi să treacă râul Rapido în aval de Cassino și să înceapă înaintarea spre Roma. Niciun comandant aliat nu era mulțumit de plan, dar existau speranțe că un bombardament preliminar fără precedent, realizat cu bombardiere grele, s-ar putea
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
de la Anzio. A treia bătălie a început la 15 martie. După un bombardament de 750 de tone cu bombe de 500 kg cu fitile cu acțiune întârziată, început la ora 08:30 și care a durat trei ore și jumătate, neozeelandezii au înaintat în spatele unui baraj de artilerie din partea a 746 de tunuri. Succesul depindea de cum se va profita de efectul paralizant al bombardamentului. Forțele defensive s-au grupat mai rapid decât se așteptau aliații, și blindatele au fost întârziate de
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
în spatele unui baraj de artilerie din partea a 746 de tunuri. Succesul depindea de cum se va profita de efectul paralizant al bombardamentului. Forțele defensive s-au grupat mai rapid decât se așteptau aliații, și blindatele au fost întârziate de craterele bombelor. Neozeelandezii au fost aproape de reușită, dar când s-a ordonat în sfârșit asaltul pe stânga în acea seară, era deja prea târziu: apărarea germană se reorganizase și, cel mai important, a început din nou să plouă, contrar prognozelor. Ploaia torențială a
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
prognozelor. Ploaia torențială a inundat craterele bombelor, a transformat molozul în mocirlă și a blocat comunicația, radiourile neputând funcționa în umezeală. Norii negri de ploaie au obturat și lumina lunii, îngreunând misiunea de eliberare a drumurilor printre dărâmături. Pe dreapta, neozeelandezii capturaseră Dealul Castelului și punctul 165 și, după cum se planificase, elemente ale Diviziei 4 infanterie indiene, acum sub comanda general-maiorului Alexander Galloway, trecuseră la atacul asupra punctului 236 și de acolo la punctul 435, Dealul Spânzuratului. În confuzia înălțimilor, o
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
Gurkha cuceriseră Dealul Spânzuratului (punctul 435), aflat la de mănăstire, cu un batalion (deși liniile de aprovizionare le fuseseră compromise de pozițiile germane de la punctul 236 și din zona de nord a orașului), în vreme ce orașul era în continuare apărat. Unități neozeelandeze de infanterie și blindate au reușit, totuși, să treacă prin strâmtoare și să cucerească gara. Germanii puneau încă să-și mai întărească trupele din oraș și se dovedeau foarte abili în infiltrarea de lunetiști în zone ale orașului despre care
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
întărire a germanilor a eșuat la limită, în timp ce în oraș aliații avansau doar casă cu casă. La 23 martie, Alexander s-a întâlnit cu comandanții lui. S-au exprimat mai multe opinii privind perspectiva victoriei, dar era evident că diviziile neozeelandeză și indiană erau epuizate. Freyberg s-a lăsat convins că lupta nu mai poate fi susținută și a renunțat la atac. Divizia 1 parașutiști germană, descrisă după câteva săptămâni de generalul Alexander, comandantul teatrului de operațiuni din Italia, într-o
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
într-o conversație cu generalul Kippenberger drept „...cea mai bună divizie din armata germană...”, suferise pierderi grele, dar câștigase. Aliații au petrecut următoarele trei zile stabilizând frontul, extrăgând grupurile izolate de Gurkha de pe Dealul Spânzuratului și detașamentul din Batalionul 24 neozeelandez care ținuse punctul 202 la fel de izolat. Linia aliată a fost reorganizată prin retragerea epuizatelor divizii 4 indiană și 2 neozeelandeză și înlocuirea lor în munți cu Divizia 78 britanică și în oraș cu brigada 1 infanterie britanică. Cartierul general al
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
ținuse punctul 202 la fel de izolat. Linia aliată a fost reorganizată prin retragerea epuizatelor divizii 4 indiană și 2 neozeelandeză și înlocuirea lor în munți cu Divizia 78 britanică și în oraș cu brigada 1 infanterie britanică. Cartierul general al corpului neozeelandez a fost dizolvat la 26 martie și controlul a fost preluat de Corpul XIII britanic. În perioada petrecută pe frontul Cassino, Divizia 4 indiană pierduse 3.000 de oameni, iar cea neozeelandeză, 1.600 de oameni, morți, dispăruți și răniți
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
a început la ora 23:00 cu un bombardament masiv de artilerie, cu 1.060 de tunuri asupra frontului Armatei a 8-a și cu 600 de tunuri asupra frontului Armatei a 5-a, ocupat de soldați britanici, americani, polonezi, neozeelandezi, sud-africani și francezi. Într-o oră și jumătate, atacul era deja început în toate cele patru sectoare. Până dimineața, Corpul II american înaintase foarte puțin, dar colegii lor din Armata a 5-a, corpul francez, își îndeplinise obiectivele și ocupase
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
indiană a lui Dudley Russell au reușit până dimineața să construiască un pod peste râu, pe care blindatele Brigăzii 1 canadiene au putut trece și au devenit un element important (atât de necesar și absent americanilor în prima bătălie și neozeelandezilor în cea de a doua) pentru respingerea contraatacurilor tancurilor germane. În munții de lângă Cassino, "Monte Calvario" (Muntele Calvarului, denumit și Punctul 593 sau Creasta Capului de Șarpe) a fost cucerit de polonezi doar pentru a fi recapturat de parașutiștii germani
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]
-
efecte, ca de exmplu transferul a aproximativ 7.000 de piese de artilerie grea pentru apărarea regiuni Ruhr. Acest succes i-a costat mult pe britanici. Regatul Unit și Commonwealthul au pierdut 2.122 britanici, 590 canadieni, 150 australieni, 102 neozeelandezi și sud-africani. În primăvara anului 1943, britanicii au avut șansa ca un echipaj al unui avion de vânătoare nocturnă Ju 88R-1 să dezerteze. Acest avion era dotat cu radarul de bord Lichtenstein B/C. Ca urmare, britanicii au dezvoltat metode
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
comercianți a început practic să vină de pe toate continentele. Cel mai mare grup din 1849 au fost americanii, veniți cu zecile de mii călătorind pe uscat de-a latul continentului și pe mare pe diverse rute de navigație. Australienii și neozeelandezii au aflat vestea de pe navele care transportau ziare hawaiiene, și, cu miile, bolnavi de „febra aurului”, au urcat pe vasele care mergeau în California. Forty-Nineri au venit din America Latină, mai ales din provinciile miniere mexicane de lângă Sonora. Căutători de aur
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
(), cunoscută și ca Dependența Ross, este un teritoriu dependent în Antarctida de Sud (Antarctida de la sud de paralela de 80° S). Se învecinează cu Zona Antarctică Neutră și Zona Antarctică Australiană. Zona este o colonie științifică neozeelandeză, fondată în anul 1923, prin transferarea teritoriului de la Marea Britanie. se află în Antarctida de Sud. Teritoriul ei este cuprins între meridianul de 160° E (în vest), meridianul de 150° V (în est), paralela de 60° S (în nord), iar la
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
iar la sud se prelungește până la Polul Sud, având astfel forma unui sector circular. Partea uscatului se află lângă limitele ("razele") sectorului, formând un procent redus în comparație cu cel al apei care ocupă peste 90 % din această zonă. Uscatul Zonei Antarctice Neozeelandeze se poate împărți în două zone majore: Coasta de Est a Mării Ross și Coasta de Vest a aceleiași mări. Pe coasta de Vest se distinge lanțul abrupt al Munților Transantarctici de origine cainozoică, care depășește 4000 m în altitudine
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
Ross și Coasta de Vest a aceleiași mări. Pe coasta de Vest se distinge lanțul abrupt al Munților Transantarctici de origine cainozoică, care depășește 4000 m în altitudine (4529 m în Vârful Kirkpatrick, cel mai înalt punct din Zona Antarctică Neozeelandeză). Partea de est a teritoriului se caracterizează printr-un relief mai jos în nord, unde altitudinea are și valori negative (Stânca sub ghețar — -2,538 m) și printr-un relief alpin în sud, în Munții Regina Maud (peste 2000 m
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
sunt: Valea Pearse, Valea Wright, Valea Victoria și Valea Taylor. Ele se caracterizează prin temperaturi mai ridicate și lacuri mai numeroase față de alte teritorii antarctice. În valea Wright își mână apele cel mai mare fluviu antarctic — Onyx. Coastele Zonei Antarctice Neozeelandeze sunt mărginite de ghețarul de șelf Ross la sud și de Marea Ross în centru. Coastele nord-vestice sunt scăldate de Marea Balleny, iar cele nord-estice de Marea Roosevelt și de Golful Sulzberger. Insulele Balleny și Scott sunt scăldate direct de
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
șelf Ross la sud și de Marea Ross în centru. Coastele nord-vestice sunt scăldate de Marea Balleny, iar cele nord-estice de Marea Roosevelt și de Golful Sulzberger. Insulele Balleny și Scott sunt scăldate direct de apele Oceanului Antarctic. Zona Antarctică Neozeelandeză are un ecosistem sărac, mai ales în ceea ce privește vegetația (mușchi, licheni, alge). Fauna este puțin mai bogată, cuprinzând păsări (albatrosul, furtunarii, lupul-de-mare, pinguinul, cormoranul, rândunica-de-mare), mamifere (foca, elefantul-de-mare, morsa, balena, leopardul-de-mare), precum și alte specii (pești, echinoderme, moluște, zooplancton etc). Acestea se
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
bogată, cuprinzând păsări (albatrosul, furtunarii, lupul-de-mare, pinguinul, cormoranul, rândunica-de-mare), mamifere (foca, elefantul-de-mare, morsa, balena, leopardul-de-mare), precum și alte specii (pești, echinoderme, moluște, zooplancton etc). Acestea se dezvoltă pe solurile antarctice ale tundrei și deșerturilor polare sudice. Protecția naturii în Zona Antarctică Neozeelandeză este asigurată de poziția ei pe glob, la adăpost de masele de turiști. Noua Zeelandă fiind semnatară a tratatului cu privire la Antarctica asigură statutul de parc național modial al continentului sudic. Abia în secolul al XIX-lea (ianuarie 1841) J. Clarck Ross
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
glob, la adăpost de masele de turiști. Noua Zeelandă fiind semnatară a tratatului cu privire la Antarctica asigură statutul de parc național modial al continentului sudic. Abia în secolul al XIX-lea (ianuarie 1841) J. Clarck Ross a văzut primul coastele Zonei Antarctice Neozeelandeze. De la descoperire și până în prezent zona s-a prezentat ca un rai al exploratorilor, întâi cercetată de R. Scott (1903-1904) și E. Shackleton (1908), apoi fiind martor ocular al "cursei către Polul Sud" dintre Robert Falcon Scott și Roald Amundsen
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
1908), apoi fiind martor ocular al "cursei către Polul Sud" dintre Robert Falcon Scott și Roald Amundsen din anul 1912. În prezent se desfășoară acțiuni de cercetare contemporane la stațiunile antarctice. Marea Britanie a luat în anul 1923 teritoriul Zonei Antarctice Neozeelandeze în posesiune și l-a plasat la dominionul Noii Zeelande, căreia i-a fost retrocedat acest teritoriu după proclamarea independenței. Conform condițiilor tratatului asupra Antarcticii, pe care Noua Zeelandă l-a semnat în 1959, nicio națiune nu e în drept să
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
Noii Zeelande ar fi satisfăcute, atunci aceasta ar primi un teritoriu imens, întrecând cu mult propriul ei teritoriu, dar aproape în totalitate acoperit de gheață. Guvernatorul general al Noii Zeelande este, cel puțin oficial, și guvernatorul general al Zonei Antarctice Neozeelandeze. James Ross a revendicat Teritoriul Victoria și bazinul Mării Ross în numele Marii Britanii, atunci când le-a descoperit, adică în 1841. La proclamarea independenței Noii Zeelande, Zona Antarctică Neozeelandeză a trecut în posesia noului stat. Deși această zonă antarctică, una dintre cele
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
al Noii Zeelande este, cel puțin oficial, și guvernatorul general al Zonei Antarctice Neozeelandeze. James Ross a revendicat Teritoriul Victoria și bazinul Mării Ross în numele Marii Britanii, atunci când le-a descoperit, adică în 1841. La proclamarea independenței Noii Zeelande, Zona Antarctică Neozeelandeză a trecut în posesia noului stat. Deși această zonă antarctică, una dintre cele mai mici dintre pretențiile teritoriale în Antarctica, este considerată neozeelandeză, ea nu este exploatată economic, ba dimpotrivă ea reprezintă un loc perfect pentu știință și pentru acțiuni
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
Ross în numele Marii Britanii, atunci când le-a descoperit, adică în 1841. La proclamarea independenței Noii Zeelande, Zona Antarctică Neozeelandeză a trecut în posesia noului stat. Deși această zonă antarctică, una dintre cele mai mici dintre pretențiile teritoriale în Antarctica, este considerată neozeelandeză, ea nu este exploatată economic, ba dimpotrivă ea reprezintă un loc perfect pentu știință și pentru acțiuni ecologice. Zona Antarctică Neozeelandeză se împarte în 4 regiuni administrative "de facto": Împărțirea administrativă a Zonei Antarctice Neozeelandeze s-a făcut pentru a
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
posesia noului stat. Deși această zonă antarctică, una dintre cele mai mici dintre pretențiile teritoriale în Antarctica, este considerată neozeelandeză, ea nu este exploatată economic, ba dimpotrivă ea reprezintă un loc perfect pentu știință și pentru acțiuni ecologice. Zona Antarctică Neozeelandeză se împarte în 4 regiuni administrative "de facto": Împărțirea administrativă a Zonei Antarctice Neozeelandeze s-a făcut pentru a înlesni munca cercetătorilor științifici. Pe teritoriul Zonei Antarctice Neozeeladeze se găsesc mai multe stații de cercetare. Cele mai importante națiuni-investitoare sunt
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]