235 matches
-
nici la doi pași. Fiecare luptător putea vedea doar până la omul de lângă el. Comenzile se auzeau șoptit, propagate parcă printr-o perdea de pâslă. Se auzea, vag, câte un nechezat de cal. Clinchetele de arme se pierdeau și ele În nesfârșirea ceții. Tropote se apropiau, apoi se depărtau și dispăreau În neant. Ceva, totuși, se mișca. Porunci treceau din om În om. În fiecare grup apăruseră luptători cu semnul scutului și spadei, purtând arcuri mari și câte trei tolbe de săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ordinului Cuceritorilor. Îngenuncheară negustori, ieniceri, iscoade, spioni, cerșetori. La capătul pieței mai rămăseseră doar războinicii lui Midhat, călări, dar și aceștia descălecară și căzură În genunchi. Dincolo de acea mare de oameni Învinși, Oan-san văzu malul mării și freamătul valurilor. O nesfârșire de spumă care Îl despărțea de ținuturile Dobrogei și de curgerea majestuoasă a Dunării. Și de Moldova, unde se afla trecutul și viața lui parcă uitată. Trebuia să reziste și să facă exact ceea ce tradițiile acestui colț de lume Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Într-un moment crucial pentru soarta țării. Sau pentru soarta unei persoane de mare importanță pentru familia căpitanului Oană. - Ce vești, Cosmin? se auzi glasul Erinei, care se apropiase abia după ce mesagerul părăsise tabăra. Căpitanul ridică privirile deasupra ei, spre nesfârșirea câmpiei. Aveau drum lung până la Prut, și de acolo până la Murgeni. O privi tăcut și intens, ca și cum ar fi vrut s-o ferească de propriile lui cuvinte. Dar nu mai era timp pentru amânări. Întreaga Moldovă murea puțin câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dinspre orizont Valuri de spumå apropiindu-se în stop-cadruri regizate de umbrele îmbråțișate gri desenând coapse mângâiate de priviri sau gânduri vânturate peste dunele håituite de ger Albinele pufoase cårau din cer cu osârdie nectar alb și înghețau în fagurele nesfârșirii de alb
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1597]
-
Muncii, maestrul ar fi vrut să intre Repetentu În locul lui: „Te duci frumos Înăuntru, le dai ceva În plic, acolo, și gata! Ai grijă să aibă adeverința pe ea toate ștampilele, parafele și semnăturile, ca să nu mai facem Încă o dată nesfârșirea asta de coadă!”. Pe holul Îngust, zeci de oameni se Înghesuiau, se Împingeau, asudau și se Înjurau până să apuce, Într-un sfârșit, să intre În râvnitul cabinet. Când, după aproape două ceasuri, ajunsese În fața ușii, tânărul Îl chemase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
SIMULTAN Ne cronometråm respirațiile inspirațiile mai ales așteptând nesfârșirea så ne invite la valsul solemn O îmbråțișare simultanå în sine O chemare și un råspuns Eu Și lumina
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1625]
-
un orb ar fi putut să vadă. Omul de care depindea soarta a trei mari imperii și a mai multor țări sau principate mărunte de pe cuprinsul Europei iubea. ținea strâns în brațe femeia. O iubea între cer și pământ, în nesfârșirea albă a dăruirii de sine. Și mai era ceva în expresia bărbatului, ceva care, în mod inexplicabil, neașteptat, îl tăie drept în inimă. O fulgerare de diamant. O tăietură fină, surprinzător de profundă. Și durerea îl făcu să geamă. Privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
melancolie imperială se așeză atunci ca o coroană grea pe capul lui Napoleon. Și, în acele ceasuri lungi de tăcere îmbufnată, vedea lucrurile într-o cu totul altă lumină decât atunci când zărise, pentru prima oară, întinderea arămie a stepei. Doar nesfârșire aspră, neprimitoare, presărată cu rare fire uscate de vegetație. Undeva, în față, întrezărise dosul unor cai dispărând la orizont. Atunci râsese cu satisfacție. Patrulele de cazaci se temeau, fugeau mâncând pământul din calea lui. Acum priveliștea aceea revenea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din propria interioritate, conștiința alunecă în verticalitatea deșteptărilor primordiale. Un somn ancestral se risipește iar negura bahică a eșecurilor și împlinirilor sociale este destrămată de suflul înnoitor al seninătăților transcendentului. Din azurul fără limitări al acestui cer captiv doar propriei nesfârșiri survin și urcă spre suprafața de superficial a conștiinței omului din cotidian chemările ce-i pregătesc fundamentala resurecție. Transcendentul cheamă și solicită întoarcerea chipului individualității umane dinspre fixarea în dinamica hipnotică a socialului către interioritatea uitată a energiilor spirituale abandonate
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
început pendularea între încrederea și descurajare, între fermitate și șovăire, între certitudine și îndoială. Greutatea întunecată a lumii efemere apasă încă sufletul atins de melancolia zărilor divine. Descătușarea inimii întru luciditatea ce descoperă statutul insular al vieții corporale în extensiile nesfârșirii transcendente este un pas dincoace de sine, un salt al apocalipsei personale. Dar apocalipsa implică nu doar imaginea întâlnirii cu adevărul primordial ci și resurecția înnoitoare, incendierea cataclismică a trecutului, punctarea epifanică a prezentului și anularea viitorului ca posibilitate temporală
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
lavele unor încercări titanice dobândind putința saltului întru profunzime spre energiile întemeietoare. Aceste energii sunt asumate de suferind drept prezența abisală ce învăluie imanentul ca fundament și finalitate nerelative, ca repere ireversibile ce mărginesc și încadrează prin forța pulsativă a nesfârșirii lor. Spre ele se îndreaptă privirea conștiințelor îndurerate ca temelie ce susține dar și reechilibrează într-un sfârșit tainic dinamica imanentului. Această dinamică rezonează ascuns în fluctuațiile sale telurice cu transcendența intuită de suferind ca instanță generatoare, imperativă și izbăvitoare
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ostentativ și dispus acțiunii ce o poate neutraliza. Nu suferindul este focalizat întru supraveghere și anihilare ci experiența suferinței sale, experiență ce poate susține confirmarea unei noi perspective existențiale în care mundaneitatea cotidiană se relevă ca fiind inferioară și subordonată nesfârșirii învăluitoare a transcendenței. Aici vindecarea sau exilul, cele două soluții evocate, nu implică, așadar, aprofundarea experienței suferinței și acceptarea temeiurilor fundamentale spre care aceasta proiectează conștiința îndurerată. Cotidianul nu-și poate împiedica alergarea rătăcitoare de asemenea străfulgerări revelatorii în bezna
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
extensiilor naturii. La rândul lor, aceste reechilibrări permit instaurarea unor stări sufletești superioare a căror survenire este, cel mai adesea, obstrucționată în și de agitația cetății. Una dintre aceste stări o constituie reculegerea. În fața extensiilor marine, a fluidităților răsfirate prin nesfârșirea unei orizontalități adesea zbuciumate, conștiința celui înnsingurat la țărm pare a prelua din vastitatea acestei degajări de ceruri și ape, din saltul mereu peste sine al depărtărilor ce poartă aici stigmatul unui orizont deplin revelat sub nuditatea distanțării sale. A
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mod real mundaneitatea desfășurată prin succesiunea palierelor temporale. Precum templul este privit drept o insulă a sfințeniei eflorescente ancorată în perimetrele grosiere ale imanentului, tot asemenea, este înțeles cotidianul deșertăciunilor ce copleșesc întru neliniște conștiințele umane drept insula învăluită în nesfârșirea transcendenței. A vedea absolutul iluminat al unei asemenea împrejurimi implică transfigurarea privirii care sesizează în fascicol deja asimilat celor sesizate, mai exact, descoperirea înnoitoare în sinele observatorului a ceea ce este dăruit observării. Dar, așa cum a fost evocat anterior, aici nu
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
la nimic și să nu înveți carte; știința omoară inerția". Deci, să nu cultivăm poporul! E bine, dar omul nu ar mai fi ajuns în cosmos! Și dacă a ajuns, ce a câștigat? De Dumnezeu nu a dat, la capătul nesfârșirii nu a ajuns, nici măcar cu gândul! Dar creator cum este, omul va mai zămisli multe idei. Nu trebuie să i le ostracizăm. Și acum iată o sinteză a existenței omului, după Doridor: timpul este izvorul fricii, dar, în același timp
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93028]
-
și norii se duc; Chiparoșii sunt verzi lângă altar, Inima, un iaz înghețat sub clar de lună. Ploaia nopții varsă lacrimi de flori. Sub pagodă, iarba face cărare. Printre pini, cocorii-și aduc aminte Muzica și cântecele de demult. În nesfârșirea cerului și a mării, Cum să trăiești iar visul înaintea astrului nopții? Când animalele și oamenii vorbeau cu toții aceeași limbă, strigătele cocorilor spuneau exact ce aveau în gând. Acum trăim în ecouri neclare. Turturica, rândunica și cocorul iau aminte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ascut târnăcobu’. M-au trecut sudorile. Când vorbea, îi ieșeau aburi din gură. A apucat hățurile, iar calul și-a mișcat vioi fundul. Sania s a întors pe urmele ei, ca pe niște șine. Pădurea a rămas în urmă, iar nesfârșirea albă a câmpului însorit s a deschis înainte. Sclipea toată de picături, ca marea. N-am apucat, așadar, să plec din țară nici acum. Ce se întâmplă? Unde-a dispărut totul? De unde-a apărut totul? Spre deosebire de mine, care n-aveam
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să trimită către un segment bine definit al tradiției vizuale sau literare. Francez, Bob Morane locuiește în apartamentul său londonez, de unde se avântă spre a descifra enigme ce evocă gramatica lui Sherlock Holmes. Spiritul galic este mobilizat spre a întâlni nesfârșirea Vestului american, căci Bob Morane redă indie nilor amenințați de rapacitatea capitaliștilor veroși demni ta tea originară. În fine, tot Bob Morane este cel care întrevede, ca printr-o viziune modelată de textul lui Conan Doyle, maiestatea terifiantă a unei
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
uitându-se la urmele de pași și așteptându-se ca acestea să îl conducă spre soluția misterului și, deci, spre criminal. De fapt fixa pavajul doar pentru a evita să privească cerul deschis de deasupra care îi aducea aminte de nesfârșirea lumii, iar prezența mediatoare a clădirilor imense îi făcea bine, la fel cum îi făcea și crucea de lemn din jurul gâtului pe care o simțea pe piept. Cu toate că era o dimineață târzie, perspectiva sumbră a iernii nordice atârna peste oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și formase ceața aceea ușoară care acum Înălbăstrea Întinderea colinelor În fața ochilor lui. Jacopo era singur. În spate un cimitir acum gol, În mâini trompeta, În față colinele care fumegau tot mai albastre, una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai În negru și argintiu, cu caii Împopoțonați cu niște măști barbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lume pe punți de baladă. Străbatem amurguri cu crini albi în gură. Închidem în noi un sfârșit sub armură. Purtăm fără lacrirni o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune. Răni ducem - izvoare - deschise subt haină. Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină. [1930] * MUNTE VRĂJIT Intru în munte. O poartă de piatră încet s-a-nchis. Gând, vis și punte mă saltă. Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă! Din ferigă vulpea de aur mă latră. Jivine
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cineva pe umăr și să‑ți spună că ai fost numit patriarh al Sionului? Ce‑ar fi să te mai gândești din când În când la oamenii aceia agățați În cârligele de carne? Ravelstein și cu mine am discutat la nesfârșire despre impasul balcanic În care mă Înfundasem, dar Îmi dau seama că În continuarea acestei povestiri trebuie s‑o las la o parte pe Vela. Trebuie s‑o elimin o dată pentru totdeauna. Ceea ce nu‑i chiar atât de simplu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
culoar retrăind intens emoțiile despărțirii de colegii cu care se împrietenise în acel an. Câteva minute mai târziu acceleratul prinse viteză. Geamurile erau deschise la maxim pentru a produce curent, vântul șuiera pe culoar și el nemișcat, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului. Câmpia cultivată cu plante cerealiere era întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni. Un drum prăfuit și șoseaua paralelă ce însoțeau calea ferată timp îndelungat lăsau impresia de repetiție la nesfârșit a peisajului monoton și plictisitor. Într-un
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
necontrolat. Îl simt peste tot în ei, lasă urme insesizabile însă dure amestecate cu nisipul care se împrăștie și-i hârjonește într-una până la durere, totul se pierde într-o stare de vis și adevăr, trezire și somn, pasiune și nesfârșire. Vremea se scurge ca o lipitoare în micul deșert de cenușă ce-și va schimba curând culoarea. Marea se zbate, nu-și potolește zvârcolirile din ce în ce mai intense< a început din nou furtuna! Începe să se întrezărească plaja galben-aurie, din întunecimea mării
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de pernă, sfârșeala voluptuoasă ar chema noaptea spre a-și îndestula nevoia de oboseală vastă. Tot ce în noi este dimensiune nocturnă plămădește un revers sumbru al infinitului. Și astfel, sfârșeala din zile și din nopți ne duce spre o nesfârșire negativă. Singurătatea este o operă de convertire la tine însuți. Se întîmplă însă că, adresîndu-te numai ție, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta firească. Și astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici, sentimentul că nu ești singur
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]