247 matches
-
mod real mundaneitatea desfășurată prin succesiunea palierelor temporale. Precum templul este privit drept o insulă a sfințeniei eflorescente ancorată în perimetrele grosiere ale imanentului, tot asemenea, este înțeles cotidianul deșertăciunilor ce copleșesc întru neliniște conștiințele umane drept insula învăluită în nesfârșirea transcendenței. A vedea absolutul iluminat al unei asemenea împrejurimi implică transfigurarea privirii care sesizează în fascicol deja asimilat celor sesizate, mai exact, descoperirea înnoitoare în sinele observatorului a ceea ce este dăruit observării. Dar, așa cum a fost evocat anterior, aici nu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pe scenă. Fig. VII. Dispunerea/intensitatea tipurilor intratextuale în cadrul operei unui autor În imaginea de mai sus propunem actualizarea iconică a taxinomiei intratextului, pentru a urmări diminuarea intensității intratextuale dinspre centru spre marginea operei. Dincolo de circumferința acestui cerc se găsește nesfârșirea intertextuală sau interdiscursivă. Revenind la intratextul transauctorial, acesta prezintă o situație de dublă încadrare (cine știe dacă nu o ipostaziere a paratopiei lui D. Maingueneau): aparține și nu aparține autorului pe care prezentul studiu îl urmărește. Ideea confirmă o preocupare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lucrurile curg" (Herța, VIII) 13. Pământul făgăduit - cel al morții și al învierii - e "matrice dată din ziua cea dintâi,/ în care mă așteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul" (Femeie luminoasă)14. Noul tărâm, cel poetal de această dată, al nesfârșirii zilei dintâi ce urmează sfârșitului, își oferă imaginea drept chip de nevăzut, nemaivăzut în felul în care el e reflectare pură, lumină a vieții renăscute: "Dar dacă poți, privește ici, în pământul copt,/ sub flacăra-n genunche la căpătâiul nopții
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de fuioare/ Foșnindu-și fuga peste lanuri verzi/ Lăsase doar să tremure departe/ Țesut dintr-o urzeală de lumină/ Un curcubeu târziu care sfârșea". Schimbare ce înseamnă mai întâi o adâncire a vizibilului, albastrul adânc ducând vederea lumii sfârșite spre nesfârșirea transparentă a unui dincolo de vedere. Adâncul trans-vizibil al albastrului nu numai că pune peisajul într-o altă lumină, dar corespunde unui intermediu translucid, "țărmul dintre ape și câmpii", dezertat de prezența umană, căci pe linia acestui hotar al nedeterminării, situat
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
facerea prevenirii sale în ființă și în desfacerea ce prevestește un nou început. Iar ceea ce se spune se arată difuz, prinde a se închega precum "forma din aburi", figură inconsistentă a inaparentului, întrezărită prin breșa deschisă între începutul incandescent al nesfârșirii și posibilul baptismal al veșnicului reînceput: "focul care mă va-ncheia se află în cer/ roua care mă va boteza e încă neplânsă". In-formarea semnificabilului care se rostește este o lentă pășire în ființă, trudnica înaintare a formei spre desăvârșire
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
intră în ochi, îl devorează până la saturație, răpindu-i vederea, sorbindu-l în golul "mortal" al unui prag nevăzut? Căci nu atât de atingerea pragului e vorba, cât de trecerea sa eshatologică, de asimilarea unei finalități fără sfârșit, a începutului nesfârșirii. Dacă ochiul cunoaște rostul drumului, el e veșnic pe drum, mereu deschis spre ceea ce i se deschide, într-o stare de vârf de la altitudinea căreia lucrurile se arată fără văl, în natura lor transfigurată, reformată. "Căci lui i-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ci o extinde, în depășirea finitudinii. Abia acum "natura dobândește chip, față", crește și se arată pe drum. Dar drumul nu se închide în sfârșit, în ajungerea la termen. Capătul său e un căpătâi, o deschidere spre început, spre originea nesfârșirii. Drumul îndrumă spre imaginea veșnic viitoare a izvorului, de aceea "o călătorie este o călătorie în viitor": "călătoria înseamnă ieșire, ieșirea și intrarea în pustie"5, ieșirea din limita locului și intrarea în nelocul trecerii și al transcenderii, în golul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nimic nu fisurează această insolită asociere 14. Dacă stingerea luminii se va consuma departe, în deja-trecutul previzibil al viitorului, punctul de vedere se deschide în prezentul dureros al trecerii, lângă râul care trece la nesfârșit. Trece în absența sfârșitului, în nesfârșirea trecătorului. În curând" este deja acum, un aici-și-acum al nopții posibilului în care florile negre nu se arată pe sine, ci lumina pierdută, scursă în adâncul timpului ce o soarbe. Timp al somnului, al suspensiei oricărui orizont fenomenal: "dar fumul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
stare. Avataruri „Tot ce se întâmplă în timpul încarnării e ireal ca și forma în care sufletul va fi întemnițat prin coborârea sa în trup. Nu-i nevoie să dai prea mare importanță acestui avatar, acestei inexorabile transformări. Sufletul vine din nesfârșirea Zeului și zăbovește o clipă într-o formă trecătoare, pe care apoi o va părăsi: depinde de dorința lui de a se îndrepta către înalt, dacă acest suflet va fi chemat din nou în locul său divin sau va continua să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
stări meditative, nici îi însuflețește, nici îi lasă nepăsători. „împrejurul” e casa naturii, o lume organic existențiala aflată într-o eternă rotire de anotimpuri, în care, înșiși animați de febră muncii gospodărești, au intrat de-o veșnicie și trăiesc în nesfârșire. În ansamblu, imaginile despre Huși alcătuiesc o lungă confesiune despre urbea natală, un jurnal plastic în care pictorul Viorel Huși își comunica altfel emoțiile și gândurile, revărsându-le compozițional și cromatic în tablouri. Fiecare peisaj e un poem în metafore
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
dor, rațiunile privitoare la ființa Lui dar nu află ceea ce este El Însuși căci acesta e un lucru cu neputință și oprit întregii firi create, deopotrivă; ci se mângâie cu cele dimprejurul Lui, adică cu cele privitoare la veșnicia, la nesfârșirea și la nehotărnicia Lui, la bunătatea, la înțelepciunea și la puterea creatoare, providențiatoare și judecătoare a celor ce sunt. Numai aceasta se poate cuprinde din cele ale Lui: nesfârșirea. Iar a nu cunoaște din El nimic înseamnă a cunoaște că
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
cu cele dimprejurul Lui, adică cu cele privitoare la veșnicia, la nesfârșirea și la nehotărnicia Lui, la bunătatea, la înțelepciunea și la puterea creatoare, providențiatoare și judecătoare a celor ce sunt. Numai aceasta se poate cuprinde din cele ale Lui: nesfârșirea. Iar a nu cunoaște din El nimic înseamnă a cunoaște că e mai presus de minte, cum au spus cuvântătorii de Dumnezeu Grigorie și Dionisie”. Repausul final nu este doar simplul opus la mișcării, ci ridicarea sa la un nivel
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
tot ce se realizează în zeci de puncte de muncă de pe harta țării, și mai ales să cunoască conștiința acelora care le realizează: adică oamenii de azi.“ (Teatrul, decembrie 1972) ȘTIRBU Constantin „Țară spun și-n tâmplă îmi zvâcnește Albă nesfârșirea cât exist Și înalt deasupra mea rotește Dinspre zori drapelul comunist.“ („Țării“, Familia, decembrie 1972) TĂNASE Al. „Ctitorii României moderne, cu sabia sau plugul, cu mistria sau condeiul, cu întreaga putere a gândului și a simțirii, au visat o țară
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
întinsele miriști ce răsunau de cântecul pitpalacului, era Milord sau Milordachi, cum îl dezmierdau copiii, copil nebunatic și el, care alerga, sălta, făcea roți în jurul meu, scormolea 152 fiecare tufă, strănuta, iar alerga, iar făcea roți și tot așa la nesfârșire, de credeai că are zece părechi de plămâni și o sută de picioare. Dar momentul cel mai mișcător era când deodată rămânea el trăsnit ca de fulger cu ochii holbați, ațintiți în pământ, cu-n picior în aer, cum îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
uitându-se la urmele de pași și așteptându-se ca acestea să îl conducă spre soluția misterului și, deci, spre criminal. De fapt fixa pavajul doar pentru a evita să privească cerul deschis de deasupra care îi aducea aminte de nesfârșirea lumii, iar prezența mediatoare a clădirilor imense îi făcea bine, la fel cum îi făcea și crucea de lemn din jurul gâtului pe care o simțea pe piept. Cu toate că era o dimineață târzie, perspectiva sumbră a iernii nordice atârna peste oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cineva pe umăr și să‑ți spună că ai fost numit patriarh al Sionului? Ce‑ar fi să te mai gândești din când În când la oamenii aceia agățați În cârligele de carne? Ravelstein și cu mine am discutat la nesfârșire despre impasul balcanic În care mă Înfundasem, dar Îmi dau seama că În continuarea acestei povestiri trebuie s‑o las la o parte pe Vela. Trebuie s‑o elimin o dată pentru totdeauna. Ceea ce nu‑i chiar atât de simplu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
vreo trei ori în beci după alte sticle. Se vede că străinul fusese cineva la viața lui, călătorise foarte mult și acum ne făcea și pe noi să vedeam parcă aievea măreția Anzilor, și nisipurile Africii, cadânele de la Istambul și nesfârșirea Tibetului. Ceasul acela îl câștigase la un concurs de călărie în Chile, undeva la capătul lumii și l-a purtat peste tot cu el. Pe atunci fusese numit consul la Pueta Arenas unde a stat vreo cinci ani. Murgoci prinse
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
și aer și Pămînt, Căutînd Mădularele lui Enion, negăsind nimic decît a mării iarbă neagră 178 și-ngrozitoare țină: Zburînd de Urizen departe să nu îl mai hrănească, 275 De deasupra, dedesubt, din toate părțile din jur în vastu-adînc al nesfîrșirii, Să-i poată-nfometa pe fiii și fiicele lui Urizen pe vînturi, Și între el și ei făcînd oribile genuni în vastul neștiut. Aceștia toți179 în jurul lumii lui Los nainte-și aruncau îngrozitoarele odrasle. Însă în timpuri ale Veșniciei Scaunul de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cărare naintea-i pregătind-o. Sfîrșitul Nopții a Șasea VALA Noaptea a Șaptea 189 Apoi Urizen se înalță. Spectrul fugi, si Tharmas fugi; Întunecatul Spectru-al lui Urthona se-ascunse sub o stîncă. Tharmas se avîntắ în zbor năvalnic prin străfundurile nesfîrșirii Rotindu-se în jur în groaznice vîltori, în jurul lumilor de peșteri. 5 Dar Urizen tăcut se coborî spre Grotele lui Orc și-un Univers De Peșteri, din foc mistuitor, văzu; caii lui Urizen Aici legați de iesle-nvăpăiate, furioși copitele de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ce se-nvîrtesc peste a cerurilor pardoseala, si toate 720 Satele lui Lúvah sună; și cărămizile de aur ale satelor Răspund viorilor, micilor tobe, fluierului, flautului, lirei și chimvalului. Apoi căzut-au ale Tainei Legiuni în caos înnebunitor, Jos, jos prin nesfîrșire, țipînd, înfuriate și deznădăjduite, În teascurile lui Luváh; urlînd cădeau ciorchinii 725 De omenești familii prin adînc; fost-au umplute teascurile vinului; Sîngele vieții curse din belșug. Miresme ale vietii se-înălțară Peste tot în jurul bolților celeste, si se suiau
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
perrenis, repet: e o cale, dar nu e singura și nu e calea regală, sau supremă. Înainte de a se îndoi, omul are nevoia de a crede, are nevoie de forța purității, de adevărul tainei (sau de taina adevărului) și de nesfîrșirea misterului care rezistă încă de pe vremea miturilor și fără de care mă tem că însăși evoluția s-ar frînge. Discursul filosofic este închis asupra lui însuși, chiar atunci cînd devine dialogic. Or, logosul nu poate fi închis în sisteme, e mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
stâna lui moș Dănilă". Intervalul tranziției de la agitație la calm, petrecut într-un mediu nu vidat de elemente ale sublimului rece, este înregistrat cu acuitate de narator: "Vijelitul Iablanicioarei de-abia se mai auzea. Pacea locului era adâncă. Sus, în nesfârșirea albastră, vulturii se roteau cu neobosită măreție". Liniștea elementelor este potențată de reajustarea psihică, apoi somatică a umanului la aceasta (din nou, se poate remarca figura repetiției): "Agripina căzu la umbra unui stog și ascultă, cât o mai puteau lăsa
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
încleștarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru, ce se aprinde în mine și se întinde în toate membrele, născând în arderea nesfârșitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă din nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte și fă să răsară stelele pierdute în ceața densă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desișul meu. Scoboară-te cu soarele în
Inima iluziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8252_a_9577]
-
calități reale de palpare a multiformului mister universal, fie și în dicțiune nichitiană: "Aer atomic respirăm./ Am degetele degerate/ de electricitatea ideilor!.../ În sânge, în oase, în suflet/ frigul cuvintelor./ Azi-noapte,/ cu gândul la tine,/ am inventat liniștea!.../ În această nesfârșire,/ în mine-i întuneric;/ noaptea se definește ca timp/ liniștea e o Prințesă de aer...?". Climatul de iscodire și smerenie elegiacă se regăsește și în ciclul "Povara celor zece porunci", unde biografismul și lirismul se sprijină reciproc în secvențe de
Un bilanț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16982_a_18307]
-
decît, de pildă, la cel al Sfîntului Ioan al Crucii. Dimensiunea temporală a ființării umane apare deranjantă, deoarece, împreună cu cea spațială, conturează captivitatea noastră în materie. E o piedică în calea absolutului care nu poate fi decît intemporal: „deosebirea dintre nesfîrșire și eternitate / în cea din urmă nu mai există timpul" (și ce putem face). Altfel zis, „bucuria și timpul nu pot coexista. // unde nu e gînd, nefiind / nici timp, nu-i așa?" (bucuria și timpul). Din cele trei componente ale
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]