758 matches
-
justiția și care, din temeinice motive personale, se află în căutarea unei noi identități, poate ghibăci în recuzita metamorfozelor cu putință felurime de bărbi, de peruci, de tichii, de costume și de măști. Cu o grabă înfrigurată, zgâlțâit de tremuriciul nestăpânit al delicventului la ananghie și încurcându-se printre nădragi naftalinați, surtuce scămoșate și chipuri schimonosite în carton, el va încerca, pe rând, până ce, de bine de rău, își va fi potrivit mutrei sale ceva. În vremurile cucernice de altădată, sutana
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
a mai strâns din auzite. În ciuda ifoselor de doctrinar și de martir pe care și le dă, acest mesager și apostol al vagului și al nimicniciei, își dă regulat în petec, lunecând, după fiece tiradă filozofească, într-o bolboroseală de nestăpânită lubricitate. Dar neputința lui literară nu poate fi o pricină de uimire decât în Occident, unde nu toată lumea cunoaște debuturile și desfășurările jalnicului pornograf. Calmul prefăcut, scelerateța reptiliană, perseverența lui care calcă peste amorul propriu și peste demnitatea umană numai
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
ar fi cuvenit să urmeze Agârbiceanu ca să scape de blestemul comparațiilor? Popa Man e simțită ca o combinație de Caragiale din Păcat, Slavici (tatăl ciudatului popă e un hoț de porci împușcat de jandarmi) și Sadoveanu (personajele sunt firi pătimașe, nestăpânite în dragoste și în beție). Peste Strigoii și Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. Ultima mare nuvelă, cu pagini memorabile, Jandarmul, din 1941, nu mai poate modifica impresia generală asupra unei opere epigonice care pare să
Ion Agârbiceanu, 50 de ani de la moarte by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2958_a_4283]
-
ireparabil)". în alte ocazii ni se destăinuie a fi ,pierdut", a simți ,o dureroasă presiune pe timpane", a vedea ca ,prin ceață". Sau ne relatează cum ,turuie" un regulament militar, ,cuprins de o furie a rostirii, de un delir verbal, nestăpînit, vindicativ, de parcă aș fi împărtășit mulțimii ultimele gînduri de la înălțimea unui eșafod imaginar". Așadar e specificat de o emotivitate vie, tensionată, de nuanță viril-orgolioasă, ispitită de autoscopie ca și de transpoziție în claritățile ideii. Dar stihia istoriei l-a silit
Adevărul unui "fals exercițiu" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11093_a_12418]
-
poezia lui Valentin Iacob, o "meteahnă" de autor de reportaje. Plăcerea de-a se plimba incognito, de-a surprinde lucruri care nu sînt încă definitive, care acum se adună din zvonuri și păreri, îi trădează côté-ul jurnalistic. Are un chef nestăpînit de-a arunca ocheade și de-a crede, de-adevăratelea, că lumea e făcută din astfel de "clipiri". O "facere a lumii pe matrici" încearcă, în felul lor, toți poeții. A lui Valentin Iacob are un anume farmec al "scindării
Sofisme vesele și triste by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11229_a_12554]
-
explice ce-a fost cu viața lor în obsedantul deceniu. Sau asta se înțelege din justificarea, years after, a inițiativei pe care, ținîndu-se deoparte, o vreme, de canonul autohton, a avut-o un tînăr cronicar, aceea de-a populariza ,surprize", nestăpînite bucurii de lectură, rămase dincolo de formalități. Stilul cronicilor, documente, ziceam, de epocă, amestecă tiparul cît mai sobru, urmărirea unui fir pe care ți-l dă cartea, fie ea narațiune sau ,manual" de teorie, cu porția de ironie de la care, cu
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
fac decît să aștept și să le visez. După care urmează partea cea mai grea, să le transcriu. Deși scriu foarte ușor, standardele literare înalte pe care mi le-am impus au mult de luptat cu firea mea nerăbdătoare și nestăpînită. Și, în fine, cît de relevantă este biografia pentru bibliografie? Sau, altfel spus, cum arată ,avatarul" dumneavoastră? Evident, un scriitor nu poate fi complet detașat de ceea ce scrie și, într-un mod tainic, ceva din biografia sa se strecoară și
Am îndemnat-o pe Doamna T. să scrie... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10808_a_12133]
-
și totuși irepetabile, aventură și pătimire, solitudine, despărțire, bucurie și fericire împărtășită, luciditate, frustrare, iubire și moarte, iluzie și desvrăjire (Venere și Madonă, Scrisoarea IV, V, Floare albastră, Crăiasa din povești, Dorința ) alcătuiesc un compendiu al dorului eminescian (al acelei nestăpânite dorințe-nostalgii, care are echivalent doar în portughezul saudade). Sentiment care anticipă sfidarea romantică și divorțul ireversibil de meschinul univers uman (a se vedea poeziile Glossă, Mai am un singur dor (și variantele), precum și poemul-capodoperă Luceafărul. Marile sale poezii epice (amintim
Eminescu, recitiri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4009_a_5334]
-
de parcă n-ar ști nimic despre amplele analize ale unui secol de cercetare literară. Sau psihologică. Intrând cu un aplomb rar în rolul copilului, al candidului, al poetului autentic, care contemplă pentru prima oară, cu spaimă aproape și cu admirație nestăpânită, oarbă de o prea mare uimire, un fapt, un fenomen sau un personaj care multora le pare cunoscut, epuizat, dacă nu familiar de-a dreptul. Și noi, lectorii fermecați ai acestui text, ai acestei „încercări”, suntem cu adevărat cuceriți de
Atracția adâncurilor by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/4166_a_5491]
-
trupul se destrăma încet, străpungând aerul, m-am ridicat râzând de ochii împăienjeniți, de pleoapele plumbuite. "nu-i decât o oboseală de noapte, un joc, o farsă, o învăluire". și poate mai încet ca la început, dar cu o poftă nestăpânită de a merge, am pornit, simțind carnea proaspătă, întinsă ca o mătase, ca pielea unui copil înecat mi se lipeau de ochi frunzele și era noapte, era cinci și un vânt prielnic mă-mpingea de la spate. "marea e încă liniștită
teodor duna by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/10132_a_11457]
-
a fost o experiență nemiloasă, feroce, ale cărei vibrații nu le-aș fi putut niciodată intui a priori. A fost ca și cum carnea mea pământeană și sufletul meu imponderabil ar fi fost simultan abuzate de o realitate barbară, necruțătoare, sângeroasă și nestăpânită. HORIA Știu, Gabriel. Simțurile mele au perceput grozăvia aidoma simțurilor tale, iar repercusiunile mă pun în dezordine încă și astăzi. GABRIEL Ce ne facem, dragă Horia? HORIA Nu știu, dragă Gabriel, soluția nu m-a vizitat încă, oricât de mult
Carnea roz a sufletului lui Gabriel şi zgâlţâirile fiinţei lui Horia by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19420_a_20745]
-
din ce, în alte împrejurări, m-ar fi incomodat! Îmi simțeam obrajii plăcut mângâiați de adierea proaspătă a dimineții. Inima-mi bătea voinică, dirijând alert circulația sanguină. Întregul corp era, parcă, mai tonifiat, mintea clară, sufletul animat de o bucurie nestăpânită! Trecui prin fața statuii lui Ovidiu fără să mă opresc, încălcând obiceiul de a-l saluta de aproape, de a purta un dialog mental, ca alte dăți. Îmi ridicai zorit pălăria, făcându-i complice cu ochiul poetului ce-n dimineața aceea
CELĂLALT de ANGELA DINA în ediţia nr. 1717 din 13 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384454_a_385783]
-
unor repere, a unor exemple, fiindcă legile și conștiințele noastre nu mai sunt de ajuns. Caracterele puternice se evidențiază în momente de cumpănă, în vremurile când orgoliile și setea de putere sunt gata de luptă cu demnitatea și curajul altora, nestăpâniți de aceleași vicioase aspirații. În fiecare an am deprins să aducem un omogiu justiției, privită ca simbol al demersurilor realizate de fiecare, după chemarea profesiunii, de la un fundament teoretic, într-o permanentă îmbunatățire, identificat în teorii și soluții pentru practicieni
JUDECĂTOAREA GABRIELA BALTAG, PREMIATĂ DE ANTENA 3 PENTRU CURAJ. UMANITATEA JUSTIŢIEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1651 din 09 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384486_a_385815]
-
în tăcerea timpului. Nicio pasăre nu cânta, niciun foșnet nu deranja frunzele copacilor ce se înălțau demn și admirabil jur-împrejur. Se înălțau, printre rădăcinile încleștate în pământ, ciupercile incolore, unele smulse din visul scurt al existenței lor efemere, de foamea nestăpînită a urșilor bruni. Se mai încăpățânau să răsară printre trupurile căzute ale copacilor și clopoței, îndulcind verdele crud al pădurii. Mira se oprea des. Oboseala fizică însă nu o copleșea. Avea nevoie și de efortul acestui drum, pentru a se
MUNTELE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382340_a_383669]
-
timp ! Nici nu mai știu dacă mai suflu, o fac totuși , văd aburii cum ies din piept , mi-am desfăcut fularul și haina , înaintarea anevoioasă mă încinsese, efortul m-a înfierbântat până-ntr-atât încât am în mine un clocot , nestăpânit și mistuitor, cu toate că sprâncenele - mi erau de zăpadă, iar prin genele îngreunate de gheață abia mai zăream... Porțiuni imposibil de trecut , pe un carosabil ce nu se mai știe de-i carosabil , câmp sau cer, alunec pe un polei celest
SENSURI de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2228 din 05 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383491_a_384820]
-
Acasa > Poeme > Constiinta > ISPITA Autor: Dorel Dănoiu Publicat în: Ediția nr. 2317 din 05 mai 2017 Toate Articolele Autorului Ispita Când dracu' dete cu copita pe loc a născocit Ispita, cu viață lungă, nesfârșită, nebună și nestăpânită. Apare șarpele-ncercării cu șoapta fină a-ndemnării. Mentalul orb se amețește, când vrea un lucru ce-și dorește. Ispita vrea o învoire ca tu să-i dai o prețuire când lupți cu o ușă ce-i deschisă. Să șovăi pentru
ISPITA de DOREL DĂNOIU în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383522_a_384851]
-
adică cu gurguiul la călcâi și la fel am încălțat și vacile. Trecând granița pe intuneric, a doua zi noi veneam spre Valea Iepii, iar finanții mergeau după urmele noastre spre graniță... Cu toate că Moș Damaschin vedea bine din râsul meu nestăpânit că negustoria lui nu mă interesa decât dintr-un singur punct de vedere care pentru el nu putea să însemne nici cea mai mică primejdie, totuș el m-a rugat să nu o povestesc mai departe fiindcă, vezi, lumea e
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93275_a_94567]
-
acest gând și am continuat să trăiesc acea stare unică de bucurie, amestecată cu hohote de râs și cu lacrimi. Mă simțeam de parcă aș fi avut în suflet un stăvilar care brusc s‑a rupt, iar acum apa se revarsă nestăpânită. M‑am scuturat de parcă aș fi fost în lanțuri și acestea au căzut! Mă simțeam ușoară, ușoară. Aș fi putut să‑mi iau zborul. Libertate! Libertate! Ce cuvânt minunat. Liberă pentru prima oară de când mi‑am auzit numele strigat în
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
Oricum, nu era omul care să se conformeze docil unui ordin sau unei interdicții. Le refuza instinctiv. Iar singura ființă căreia nu-i putea refuza nimic nu mai era. Mânzul, cum i se spunea Stagiritului, În tinerețe, din cauza firii sale nestăpânite, arogante și iconoclaste, Își păstrase peste ani reflexele de frondeur Înnăscut. A ignorat, prin urmare, sfidător sau poate doar nepăsător, avertismentul, afișându-și durerea, revolta și suferința În fața unor prieteni, apoi a părăsit Atena, retrăgându-se În insula Eubeea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ai fost la Stânca Adevărului și i-ai simțit! Toma ridică vinovat mâinile în față. Ar fi vrut să spună că nu văzuse pe nimeni câtă vreme fusese pe Muntele Rău, iar în privința senzațiilor trăite acolo, în afară de frica aceea de nestăpânit, nu avusese nici o revelație. Renunță însă, văzând că Ileana nu este dispusă să repornească polemica pe această temă. Nu-mi amintesc să fi afirmat vreodată că zeii au creat lumea, continuă ea, nu, lumea era aici din totdeauna. Zeii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lacrimile îi șiroiau pe obraji. Agitându-se atât, consumase și bruma de aer pe care o mai avea în plămâni. Era imposibil să-și mai țină respirația, în urechi pulsul îi bubuia puternic, în timp ce nevoia de a inspira devenea de nestăpânit. Simțea că în câteva clipe își va pierde cunoștința, trebuia să facă ceva. Își duse ambele palme la nas, în încercarea disperată de filtra aerul acela infestat. La început inspiră încet, cu teamă, apoi nu se mai putu abține și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Începutul cărții anonime dădu de un pasaj care i se păru cunoscut: „Ce le țin În frîu pe aceste bestii care se devorează reciproc și care Își spun oameni?“ era scris acolo. „La Începutul vieții sociale acționează forța dură și nestăpînită, iar mai apoi legea, care este tot forță, rostuită În forme legislative: Întotdeauna Însă forța precede dreptul.“ În cea de-a doua, În Antichristul lui Nilus, apare un fel de adnotare sub titlul Conspirației, de fapt un citat Însemnat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
poală, una peste alta. Știam că e o femeie care poate cădea pradă unor pasiuni violente. Iar lovitura aceea jignitoare pe care i-o dăduse lui Dirk, omul care o iubea și-i era atât de devotat, trăda un temperament nestăpânit și o cruzime înfiorătoare. Abandonase siguranța căminului soțului ei și odihna confortabilă a unei gospodării bine garnisite pentru ceea ce nu putea să nu vadă și ea că este un risc extrem. Asta dovedea că are o poftă de aventură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în stare să-l descrie. A fost ca o lovitură de trăsnet, spunea el, și, nemulțumit de această etichetă, a zis că a fost ca o revelație. Ceva i-a răsucit inima și deodată a simțit un fel de bucurie nestăpânită, un sentiment de libertate minunată. S-a simțit la el acasă și s-a hotărât atunci, pe loc, să-și petreacă restul vieții la Alexandria. Nu i-a venit foarte greu să părăsească vasul, și peste douăzeci și patru de ore se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era cea bună. - Nu... marele cerc... vorbeau ei... zise sărmanul În grabă. Părea fericit că avea, În sfârșit, ceva de mărturisit. - Ei sunt, repetă el. - De ce construcția aceea... și În locul acela? Pentru care scop? Prizonierul fu cuprins de un tremur nestăpânit. - Nu știu... I-am auzit cum vorbeau despre asta, el și maestrul. Rigo trebuia să-l ajute să continue construirea unei clădiri. Un cerc, așa spuneau Între ei. Era foarte bătrân, nu mai era În stare să urce pe schele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]