299 matches
-
proveni și Rezolvarea și cele Treizeci de capitole și din care ar deriva și alte opere atribuite în manuscrise lui Leonțiu: Despre cele șapte, Contra nestorienilor și Contra monofiziților. S-a dovedit însă că fragmentele sînt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate împotriva nestorienilor și monofiziților menționate mai sus sînt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leonțiu din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o figură diferită de cea a lui Leonțiu din Bizanț (cf. pp. 000-000). Tratatul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și din care ar deriva și alte opere atribuite în manuscrise lui Leonțiu: Despre cele șapte, Contra nestorienilor și Contra monofiziților. S-a dovedit însă că fragmentele sînt extrase din tratatul Contra nestorienilor și a eutihienilor. Cele două tratate împotriva nestorienilor și monofiziților menționate mai sus sînt atribuite în manuscrise unui călugăr numit Leonțiu din Ierusalim, recunoscut astăzi ca o figură diferită de cea a lui Leonțiu din Bizanț (cf. pp. 000-000). Tratatul Despre cele șapte este, conform manuscriselor, opera „lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu mai este considerat un neocalcedonian (ca atunci cînd i se atribuiau scrierile lui Leonțiu din Ierusalim), ci un calcedonian riguros; chiar expresia, tipic chiriliană, „unire după hypostasis” este evitată de el în favoarea expresiei „unire după ousia”. Bibliografie. Ediții: Contra nestorienilor și a eutihienilor: PG 86/1, pp. 1268-1396. Rezolvarea: PG 86/2, pp. 1916-1945. Treizeci de capitole: PG 86/2, pp. 1901-1916 și, mai bine, F. Diekamp, Doctrina Patrum de incarnatione Verbi, Aschendorff, Münster, 19812, pp. 155-164. în PG 86
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2, trad. fr. Cerf, Paris, 1993, pp. 247-309. 26. Leonțiu din Ierusalim Așa cum am arătat, corpusul atribuit lui Leonțiu în PG 86 conține o scriere Contra monofiziților și una Contra nestorienilor, atribuite în manuscrise unui călugăr pe nume Leonțiu din Ierusalim. Propunerea lui F. Loofs de a le identifica cu niște revizuiri ale unei opere pierdute a lui Leonțiu din Bizanț, Scoliile, s-a dovedit neîntemeiată; aceste două opere provin, probabil
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în care erau combătuți severienii; așa cum spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leonțiu, din care a ajuns pînă la noi doar al doilea, cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spune Richard, aceasta trebuie să fi ocupat întregul prim volum al vechii ediții a operelor lui Leonțiu, din care a ajuns pînă la noi doar al doilea, cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante sînt citatele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care a ajuns pînă la noi doar al doilea, cu cele două apendice și tratatul Contra nestorienilor. Așa cum rezultă din prolog, Contra nestorienilor trebuie să fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante sînt citatele din textele nestoriene, care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi avut la origine opt cărți; ultima, în care autorul își propunea să examineze concepția nestoriană a unității persoanei lui Cristos, din nefericire s-a pierdut (dacă a fost scrisă). Așa cum a relevat L. Abramowski, importante sînt citatele din textele nestoriene, care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele fiecărei cărți, anunțate în introducere, sînt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există un singur ipostas în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citatele din textele nestoriene, care par să provină dintr-o operă precedentă a aceluiași autor, pierdută pentru noi. Temele fiecărei cărți, anunțate în introducere, sînt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există un singur ipostas în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfînta Treime
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfînta Treime a pătimit”. Richard subliniază că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului, care este apoi respinsă. însă nu e vorba de un nestorianism real, ci de o construcție a polemicii calcedoniene, diametral opusă monofizismului. Leonțiu s-a străduit în special să scoată noțiunea de ipostas din acea impasse în care ajunsese în urma
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman, să se adauge celui divin? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gîndirii raționale a formulării de la Calcedon (care susținea existența în Cristos a unui ipostas cu două naturi), evitîndu-se atît soluția nestoriană (două ipostasuri sau prosôpa, a Logosului, respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cît și cea monofizită (un singur ipostas, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintîi să se folosească de analogia cu ființa umană pentru a explica relația dintre divin și uman în Cristos, pe cînd cel de-al doilea renunță complet la un asemenea procedeu. Bibliografie. Ediții: Contra monofiziților: PG 86/2, 1769-1901. Contra nestorienilor: PG 86/1, 1400-1768. Studii: M. Richard, „Leonce de Jérusalem et Leonce de Byzance”, în MSR 1 (1944), pp. 35-88 (= idem, Opera minora III Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven, 1977, nr. 59); A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din tratatele 4 și 8, care, în opinia sa, nu pot să aparțină aceluiași autor; tratatul 4 este compus, crede cercetătorul, după controversa nestoriană. Bibliografie. Repertoar de texte în CPG II, nr. 3885-3900. J. Lebon, Le moine saint Marcien. Étude critique des sources; édition de ses écrits, Spicilegium sacrum Lovaniense, Leuven, 1968; J. Kirchmeyer, „Le moine Marcien (de Bethléhem?)”, în Studia Patristica V (TU
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Alexandria (399) sau cu puțin anterior acesteia. Totuși, dată fiind absența oricărei explicații a expresiei „unire ipostatică” la Marcu, pare improbabil ca el s-o fi creat (Grillmeier) sau chiar s-o fi folosit astfel în primii ani ai controversei nestoriene (Kunze). în plus, așa cum a observat J. Gribomont, cristologia lui Evagrie a fost în centrul dezbaterilor nu în timpul crizei origeniene din 399-400, ci în timpul celei din anul 515 și după aceea. Ar fi așadar just să semnalăm importanța polemicii antiorigeniste
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
interesantă pentru că ne ajută să înțelegem cum au evaluat monofiziții conciliul de la Calcedon în epoca în care s-au bucurat de cel mai mare succes; așa cum rezultă din conținutul revelațiilor povestite, ei considerau conciliul un fel de revanșă obținută de nestorienii condamnați la Efes. Ioan culege informațiile de la Petru Ibericul și din cercul acestuia, sub formă de tradiții orale transmise de călugării din lavra de la Maiuma. Iată cîteva exemple. în primul capitol, autorul pretinde că relatează o amintire a lui Petru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
considerat încă o autoritate, nu fusese capabil să-i îndrepte pe cititorii săi către adevărata credință. Evagrie este foarte interesat de chestiunile dogmatice, pe care le înțelege foarte bine, și lui îi datorăm cunoașterea, din perspectiva sa istorică, a controversei nestoriene și a celei monofizite, pe care ne-o prezintă chiar pînă la ramificațiile sale tîrzii. Evagrie se preocupă și de problemele istoriei profane, nu numai de chestiuni de istorie bisericească: în cartea a șasea vorbește aproape exclusiv despre războaiele dintre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trebui să fie identificat cu Ioan din Ege, autor al unei opere în care atacă simbolul calcedonian, etichetat în sinoadele din secolele al VI-lea și al VII-lea ca inamic al Crezului de la Calcedon din punctul de vedere al nestorienilor. Bibliografie. Studii: O. Bardenhewer, op. cit., V, pp. 116-117. 11. Ioan Malala încheiem această rapidă analiză a istoriografiei bisericești cu unele observații referitoare la un autor pe care, de fapt, n-ar trebui să-l analizăm, deoarece nu e un istoric
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
reiese că scria a doua carte a acesteia în 547-549; trece prin unele dificultăți, ce constau probabil în polemicile purtate cu învățații din Alexandria, dușmani dintotdeauna ai școlii antiohiene căreia el îi aparține (e antiohian și prin naștere) și, fiind nestorian, are motive de dispută cu monofiziții din Alexandria. Declară că nu a avut parte de o educație îngrijită, lucru confirmat de opera propriu-zisă, care este destul de dezordonată la nivelul structurii și al conținutului. Fotie afirmă chiar că „exprimarea e vulgară
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autorul nostru nu vrea să compună o operă cu conținut geografic în sensul științific al cuvîntului, ci să prezinte o descriere a lumii bazată pe concepțiile eshatologice ale creștinilor - sau, mai precis, ale unui grup de creștini (cei de orientare nestoriană și antiohiană) - pentru a le combate pe acelea ale falșilor creștini care sînt întemeiate pe doctrinele învățaților greci, adică, în esență, pe teoriile lui Ptolemeu. Sub numele lui Ptolemeu, care trăise cu patru secole mai înainte, ar trebui de fapt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cerească, în partea de sus; deasupra este împărăția cerurilor, indestructibilă și eternă. S-ar părea că această doctrină a celor două condiții pe care ne-o prezintă Cosma derivă din tezele școlii exegetice din Antiohia, mai precis din tezele școlii nestoriene de la Nisibi, contemporană cu scriitorul nostru. După ce a așezat astfel lucrurile în univers, Dumnezeu l-a creat pe om, care urma să treacă de la o catastază la alta. După aceea, Dumnezeu îi arată lui Moise pe Muntele Sinai tabernaculul ceresc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
autorului în discuție mai găsim la Theodoret al Cyrului și la Fotie, care mărturisește că a citit tratatul Peri tou pantos, Comentariul la Cartea lui Daniel și monografia De Christo et Antichristo. În secolul al XIII‑lea, Ebed Jesu, mitropolit nestorian al Nisibei (†1318), citează De Providentia, Capitula contra Gaium, precum și Apologia Apocalipsei și a Evangheliei lui Ioan. Singurele elemente biografice se găsesc în fragmentele hagiografice. Este vorba despre Depositio martyrum, un document roman din 336, care menționează, la data de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în apropiere de Antiohia, unde își va petrece tot restul vieții. Activitatea exegetică a lui Theodoret cunoaște o dezvoltare cu totul deosebită după sinodul din Efes (431), soldat, pe teren dogmatic, cu victoria lui Chiril al Alexandriei și condamnarea tezelor nestoriene. Deși se află de partea învinșilor, Theodoret nu abandonează lupta, ci se hotărăște să o continue cu alte mijloace decât cele ale polemicii filozofice (în care, adesea, dictează prejudecățile) aplecându‑se astfel asupra Sfintelor Scripturi, pe care le consideră unicul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și cu alt înțeles primul paragraf. Finalul (la chute) poate fi marcat de-o imagine, o replică, o concluzie, o întrebare retorică, un îndemn, o anecdotă (citat, zicere celebră), o ironie, un paradox etc. Cel mai indicat ar fi planul nestorian: început și final în forță. Un bun final trebuie să convingă și să surprindă cititorul. Forțând puțin lucrurile, putem completa sfaturile lui Jose De Broucker (1995, p. 81) aplicându-le, în funcție de genul abordat: Pentru știre. Finalul poate fi un detaliu
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
un rol cheie În scenariul evanghelic, fapt pentru care creștinii din primele generații i-au acordat o atenție aparte, Încercând să-i completeze biografia de la naștere până la moarte. Cultul ei izbucnește cu fervoare, Întreținut și de autoritățile ecleziale, În timpul controversei nestoriene. În secolul al V-lea, Mariei i se atribuie titlul de theotokos, „născătoare de Dumnezeu”, pe lângă cele, deja consacrate, de anthropotokos, „născătoare de om” și de christotokos, „născătoare de Cristos”. În cultul creștin, Maria beneficiază de patru sărbători mari, cu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
defilează prin fața lui. Ele reprezintă cartierele orașului, printre care Asfizar, Panjkhin, Zagrimach, Maturid, breslele din bazare și pe acelea de meseriași, arămari, fabricanți de hârtie, crescători de viermi de mătase sau sacagii, ca și comunitățile protejate, evrei, zoroastrieni și creștini nestorieni. Toți Încep prin a săruta pământul, apoi se ridică, salută din nou, cu o temenea prelungită, până când monarhul le face semn să se Îndrepte. Atunci reprezentantul lor rostește câteva fraze, apoi se retrag cu toții de-a-ndăratelea; este, Într-adevăr, interzis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]