KorAP: Find »[drukola/base=nominativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...18 >

450 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

95) sau proclitic: „Când aș iubi,/mi-aș întinde spre cer toate mările.” (L. Blaga, p. 62) sau concomitent proclitic și enclitic: „- Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască.” (I. Creangă, p. 37) Întrebuințarea cazurilor prezintă unele caracteristici în funcție de persoană: Nominativul are numai forme accentuate, iar întrebuințarea acestora, dată fiind bogăția flexionară a verbului românesc, este, mai ales la persoanele I și a II-a, emfatică: „Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere.” (M. Eminescu, I, p. 20), „ Mereu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
M. Eminescu, I, p. 209) $dativ$$, „De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?” (Ibidem, p. 206) $genitiv$$. Pronumele însul, însa nu se întrebuințează decât la acuzativ, cu prepoziții: în, din, prin, iar pronumelor dânsul, dânsa le sunt proprii numai nominativul și acuzativul. Este destul de frecventă și întrebuințarea formelor de genitiv-dativ (copilul dânsei, numele dânsului, i-am spus dânsei), dar acestea poartă marca unui anumit coeficient de artificialitate și prețiozitate. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea opozi]iei cazuale" În planul expresiei, opoziția

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii.” (Ibidem, p. 83) La persoana a III-a, prin forme supletive se disting, ca și la substantivele feminine, nominativ-acuzativul de genitiv-dativ: el, ea/lui, ei; ei, ele/lor. Acuzativul se distinge de nominativ, prin supletivismul formelor neaccentuate: el/âl, l-; ea/o; ei/âi; ele/le. Formele accentuate de acuzativ se disting prin prepoziția-morfem pe: el/pe el sau prin intermediul unor prepoziții care marchează identitatea unor funcții sintactice: el/(cu, pentru, despre) el

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
numai cu forme accentuate ale pronumelui. Pronumele dânsul, dânsa realizează opoziția cazuală la nivelul dezinenței și(sau) prin morfemul determinării definite, din structura lor. N. Ac. dânsu-l, dânși-i, dâns-a, dânse-le G. D. dânsu-lui, dânși-lor, dânse-i, dânse-lor Acuzativul se diferențiază de nominativ și genitivul de dativ în același mod ca și în cazul pronumelui el, ea: dânsul/(pe) dânsul ș.a.m.d. SINTAXA PRONUMELUI PERSONALTC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL" Două sunt trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu celelalte pronume (personale și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în cazul pronumelui el, ea: dânsul/(pe) dânsul ș.a.m.d. SINTAXA PRONUMELUI PERSONALTC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL" Două sunt trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu celelalte pronume (personale și nepersonale) și cu substantivul: a. caracterul facultativ al întrebuințării nominativului persoanelor I și a II-a în funcția sintactică de subiect; în consecință, prezența lor marchează stilistic enunțul sintactic: „Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri.” (M. Eminescu, I

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se caracterizează prin trăsătura semantică ‘reflexivitate’. Prin aceasta, el se impune ca un coreferent al unui pronume personal sau nepersonal sau al unui substantiv; este ipostaza de obiect (direct sau indirect) al verbului pentru care pronumele ‘prim’ sau substantivul în nominativ (rămas adesea neexprimat sintactic) este ipostaza de subiect: „Tu așează-te deoparte,/Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deșarte/ Vreme trece, vreme vine.” (M. Eminescu, I, p. 194) Ipostaza de obiect poate fi conținutul semantic-sintactic al pronumelui sau poate

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
persoana a III-a, se manifestă, indirect, la nivelul pronumelui (substantivului)-subiect: El se îmbracă./ Ea se îmbracă. Cazultc "Cazul" Spre deosebire de pronumele personal și de celelalte pronume, pronumele reflexiv, datorită ipostazei de obiect din planul său semantic, nu are cazurile nominativ și vocativ. În mod tradițional este exclus din flexiunea lui cazuală și genitivul, iar dativul -și este caracterizat uneori ca dativ posesiv: Luându-și cărțile a plecat. Pronumele reflexiv se situează în genitiv în aceleași condiții în care prezintă forme

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Cazultc "Cazul" La singular, pronumele posesive realizează, în sfera limbii literare, numai opoziția nominativ-acuzativ; marca distinctivă a cazului acuzativ este morfemul pe: al meu/pe al meu. Când acuzativul nu este expresia funcției sintactice de complement direct, anularea omonimiei cu nominativul este realizată prin intermediul prepozițiilor cerute de funcțiile sintactice pe care le exprimă: la/cu/despre/pentru al meu. În limbajul popular intervin uneori și forme de genitiv-dativ, realizate dezinențial, mai rar și numai la feminin: alei mele10, sau prin articolul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în fața a câte patru. Observații: Pronumele de cuantificare distributivă se întrebuințează rar la genitiv. • dativul (ambelor subcategorii de pronume) se exprimă prin morfemul la: Am dat la trei din ei câte un măr., Am dat un măr la câte doi. • nominativul are morfemul Ø, iar acuzativul morfemul pe, dacă pronumele, marcat semantic de trăsătura ‘cunoscut’, realizează funcția de complement direct: Au venit doi (câte doi) la mine., I-am chemat pe doi la mine., I-am luat pe câte doi. Când

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pronumele, marcat semantic de trăsătura ‘cunoscut’, realizează funcția de complement direct: Au venit doi (câte doi) la mine., I-am chemat pe doi la mine., I-am luat pe câte doi. Când realizează alte funcții, acuzativul se distinge, indirect, de nominativ, prin intermediul prepoziției: A mers totdeauna cu doi la film., A mers săptămânal cu câte doi la film. Când pronumele nu se caracterizează prin trăsăturile ‘uman’ și ‘cunoscut’, distincția acuzativ-nominativ rămâne implicită în planul semantic al relației sintactice: Doi au venit

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
atâtea G.D.: -or(a): multora, câtorva, atâtora Pronumele amândoi și toți au flexiune cazuală neregulată; prezintă reduplicarea silabei dezinențiale: N.Ac.: -i, -ă; -i, -e: amândoi, amândouă, toți, toate G.D.: (-ur)-or + or (a): amândurora, tuturora Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe sau prin intermediul prepozițiilor cu recțiune de acuzativ: I-am văzut pe amândoi (pe câțiva). / S-au văzut câțiva, amândoi. iar genitivul, prin morfemul a sau prin intermediul prepozițiilor specifice acestui caz: Ideea aceasta a multora dintre ei devine

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de a fi rămas pe loc. Dintre pronumele colective, numai amândoi și ambii se caracterizează prin flexiune sintetică, pronumele compuse tuscinci, tusșase, câteștrei recurg la morfeme prepoziționale: datoriile a tustrei (G.), a dat la tustrei (D.) Acuzativul se deosebește de nominativ prin același morfem pe: Pe tustrei îi vreau. sau indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune de acuzativ: Am plecat cu tustrei. SINTAXA PRONUMELUI DE CUANTIFICARETC "SINTAXA PRONUMELUI DE CUANTIFICARE" Pronumele de cuantificare intră în toate tipurile de relații sintactice, cu excepția relației

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
însă, unde este indispensabil flexiunii, funcționează în primul rând ca morfem al cazului: N.Ac.: (cel de) al doilea (M.), (cea de) a doua (F.) G.D.: celui de al doilea (M.), celei de a doua (F.) Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe, general, când pronumele ordinal realizează funcția sintactică de complement direct: A venit al doilea./ L-am trimis pe al doilea. sau, sintactic, prin intermediul prepozițiilor care cer cazul acuzativ: A vorbit despre al doilea. Genitivul se distinge de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Pronumele al câtelea este defectiv de plural. Pronumele care realizează opoziția de număr, concomitent cu opoziția de gen, la genitiv-dativ: căruia (M.), căreia (F.), cărora (M.,F.) Cazultc " Cazul" Pronumele câți și al câtelea se întrebuințează, de regulă, numai la nominativ sau acuzativ. Distincția dintre cele două cazuri se realizează prin morfemul pe, marcă de acuzativ, generală pentru al câtelea, condiționată de trăsătura semantică + uman pentru câți: Pe câți ai văzut?, Câte ai citit tu? Pronumele care realizează genitiv-dativul prin dezinențe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
invit.” (Ac.), „Nu știu cine va veni.” (N.), „Nu știu a cui carte s-o iau.” (G.) sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: „Premiez pe cine vine primul.” (completivă directă ® acuzativ), „Ia premiu cine vine primul.” (subiect propozițional ® nominativ), „Ofer acest premiu cui vine primul.” (completivă indirectă ® dativ). SINTAXA PRONUMELUI RELATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI RELATIV" La nivel sintactic pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume; au funcție dublă: • îndeplinesc rolul de elemente de relație în frază; • realizează diferite

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
după caz; exprimă opoziția categorială prin dezinențe de genitiv-dativ specifice singularului, deși dezinența -i, de la nominativ-acuzativ, trimite spre plural: nimănui. Genitivul este marcat prin morfemul a, variabil după gen și număr: a, ale, al, ai nimănui. Acuzativul se distinge de nominativ prin morfemul pe: „N-a venit nimeni.”/„ N-am văzut pe nimeni.” Niciunul realizează categoriile de gen și caz; opozițiile interne se manifestă în planul expresiei prin dezinențe, la G.D., în flexiune internă: (M) -l/-ui, (F) -a/-ei: N.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
în flexiune internă: (M) -l/-ui, (F) -a/-ei: N.Ac.: niciunul, niciuna G.D.: niciunuia, niciuneia. Genitivul se diferențiază de dativ prin morfemul a (a niciunuia) sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI NEGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI NEGATIV" Trăsătura definitorie a pronumelor negative este întrebuințarea lor în enunțuri negative; participă la dubla exprimare a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
solidare (în comparație cu verbele compuse și cu locuțiunile verbale). În mod obișnuit sunt interpretate ca unități verbale nedisociabile, dar, în structura lor internă, pot fi identificate diferite relații și funcții sintactice. Într-o expresie ca mi-e foame, substantivul foame, în nominativ, poate fi interpretat ca subiect (în orice caz, prezența sa în sintagma predicatului interzice în mod absolut relația cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi, ca un complement indirect. Fără îndoială că interpretarea ca subiect a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
din verbul a fi și un substantiv precum dor, foame, sete etc.: a-i fi dor/foame etc. Unități lexico-gramaticale complexe, aceste expresii au „subiect” în structura lor internă, de tip analitic - o altă variantă de „subiect intern” - substantivul în nominativ: seara în Se lasă seara, dor, în Mi-e dor, cald în E cald, Mi-e cald etc. Spre deosebire de expresiile verbale care denumesc „realități atmosferice, stări cosmice”, expresiile care descriu lingvistic „realități umane, stări psihice, afective, fiziologice”, sunt în permanență

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
frig e târziu, e noapte, e luni, e zăpușeală etc. mi-e rușine, mi-e teamă, mi-e bine, mi-e rău etc. • locuțiunile verbale antonime a-i părea bine, a-i părea rău, care nu admit relația cu un nominativ, dar care implică orientarea spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
acțiunea exprimată prin verbul predicat (Maria recunoaște) și suferă tot el aceeași acțiune (...recunoaște pe sine): Maria recunoaște pe sine ® Maria se recunoaște (pe sine). Acțiunea pleacă de la subiect (Maria/ea) și se întoarce la subiect (pe ea/pe sine). Nominativul (pronumelui, substantivului) prezintă ipostaza de subiect-agent - punct de plecare, originea acțiunii verbale - și expresie a trăsăturii semantice +activ/+activitate, iar acuzativul (pronumelui reflexiv-morfem), ipostaza de „obiect” - punct de sosire a acțiunii verbale -, expresie a trăsăturii semantice +pasiv/+pasivitate. Ca acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
doar, prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației subiect - verb-predicat - complement. Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative prin natura planurilor semantic (unul/altul) și sintactic (nominativ/acuzativ) ale pronumelor nehotărâte din structura constituentului dezvoltat prin care se realizează funcția de complement de reciprocitate: Cei doi se căutau unul pe altul. șactiv + pasivț Morfemul se (își) se încarcă și încarcă verbul cu sensul de reciprocitate, prin raportul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de către părinți. • La diateza reciprocă, termenul al patrulea este complement de reciprocitate, realizat prin acuzativ precedat de prepoziția între: Copiii se recunosc între ei. sau prin constituenți dezvoltați, cu structuri relativ fixe, după trei modele: a. pronumele nehotărâte unul (în nominativ) și altul (acuzativ), precedate de prepoziția cu sau de morfemul pe: Copiii se înțeleg unul cu altul/unul pe altul. b. pronumele nehotărât unul, în nominativ, urmat de dativul pronumelui nehotărât altul: Copiii își aruncă mingea unul altuia. c. pronumele

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
constituenți dezvoltați, cu structuri relativ fixe, după trei modele: a. pronumele nehotărâte unul (în nominativ) și altul (acuzativ), precedate de prepoziția cu sau de morfemul pe: Copiii se înțeleg unul cu altul/unul pe altul. b. pronumele nehotărât unul, în nominativ, urmat de dativul pronumelui nehotărât altul: Copiii își aruncă mingea unul altuia. c. pronumele nehotărât unul (în nominativ), urmat de pronumele nehotărât altul (în acuzativ), precedat de prepoziția de sau de la: Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
precedate de prepoziția cu sau de morfemul pe: Copiii se înțeleg unul cu altul/unul pe altul. b. pronumele nehotărât unul, în nominativ, urmat de dativul pronumelui nehotărât altul: Copiii își aruncă mingea unul altuia. c. pronumele nehotărât unul (în nominativ), urmat de pronumele nehotărât altul (în acuzativ), precedat de prepoziția de sau de la: Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau la revedere unul de la altul. Diateza impersonalătc "Diateza impersonal\" Sintagma este formată din doi termeni, reprezentând o singură

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]