221 matches
-
boala psihică este puternic influențat de modelul somatic al bolii. Începând cu secolul al XVII-lea modul de a înțelege boala psihică se diferențiază treptat de modelul somatic, începând să capete o configurație proprie, pe care o vedem în concepțiile nosologice ale epocii. Boissier de Sauvages, în lucrarea sa Nosologie méthodique (1763) utilizează în locul termenului de nebunie pe cel de vesanie, considerată ca o „tulburare a rațiunii”. Acesta distinge patru ordine ale vesaniilor, așa cum se poate vedea mai jos: Ordinul I
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o boală impulsivă cu anomalia voinței; 5) delirul sau ideofrenia, constând într-o anomalie a ideilor; 6) demența sau afrenia care constă în slăbirea actelor morale și intelectuale ale bolnavilor. Se constată faptul că apar și se impun anumiți termeni nosologici, care, cu diferite variații de semnificație a conținutului lor semantico-medical, vor continua să existe în nosologia psihiatrică viitoare. Un moment important în evoluția nosologiei psihiatrice este reprezentat de contribuțiile doctrinare și nosologice ale lui A. Morel și V. Magnan, preluate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
faptul că apar și se impun anumiți termeni nosologici, care, cu diferite variații de semnificație a conținutului lor semantico-medical, vor continua să existe în nosologia psihiatrică viitoare. Un moment important în evoluția nosologiei psihiatrice este reprezentat de contribuțiile doctrinare și nosologice ale lui A. Morel și V. Magnan, preluate ulterior de Școala italiană de psihiatrie prin C. Lombroso. A. Morel (1860) introduce o teorie explicativă în ceea ce privește geneza sau cauzelor bolilor psihice, cunoscută sub numele de „teoria degenerescenței” asupra căreia vom reveni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
izolează o grupă de afecțiuni cu un caracter particular, la baza căreia stau fie „infirmități de evoluție”, fie „infirmități de involuție”. Pe primele le consideră „degenerescențe”, pe celelalte le consideră „degradări”; în sensul acestor delimitări etiologice, sunt izolate următoarele categorii nosologice psihiatrice: 1) Degenerescențele, care sunt tare organice ale individului sau care pot fi dobândite familial. K Regis distinge în această categorie de tulburări următoarele forme clinice: a) dezechilibrați sau „degenerații superiori” (dizarmonici, originali, excentrici), b) degenerații propriu-ziși sau „degenerații medii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
demențe secundare (demența vesanică, epileptică sau alcoolică). Conceptul de degenerescență are un caracter prea general ca să poată fi admis și aplicat în mod curent în clinica psihiatrică (J. Fabet, J. Rogues de Fursac, E. Régis). El nu corespunde niciunei noțiuni nosologice bine definite (A. Gilbert-Ballet). Vag și imprecis, termenul desemnează o multitudine de simptome, destul de greu de reunit într-un tablou clinic unic, cu o evoluție si un prognostic variat. Singurul punct comun al „stărilor de degenerescentă” este „caracterul negativ” al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este altceva decât o reevaluare a degenerescenței sub alt punct de vedere, și sub forma deteriorării care este corespondentul degradării; aspecte de care, de altfel, am amintit deja în capitolele anterioare. Ceea ce se poate desprinde deocamdată este faptul că teoriile nosologice ale secolul al XIX-lea reprezintă o importantă contribuție la dezvoltarea cunoștințelor despre nebunie și bolnavul psihic, care vor contribui în mod deosebit la dezvoltarea unei nosologii clinice, bază teoretică din care se va constitui ulterior psihopatologia și teoriile modeme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Zutt, V.E. van Gebsatlel, H. Tellenbach). Cea mai importantă clasificare clinică a bolilor psihice care sa impus și reprezintă baza oricăror forme de sistematizare a acestora a fost pusă de E. Kraepelin care a definit, descris și delimitat, următoarele categorii nosologice considerate ca fundamentale în psihiatria clinică și anume: demența precoce, psihoza maniaco-depresivă, paranoia, parafrenia, demențele. Ulterior, E. Bleuler (1911), psihiatru elvețian de limbă germană, va preciza cadrul clinic al „demenței precoce” pe care o va denumi schizofrenie, descriindu-i caracteristicile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburările endogene în care sunt incluse: a) manifestări incipiente, b) manifestări tardive. Teoria clasificării sistematice a bolilor psihice după P. Berner este cuprinsă în schema din pagina 227???. Interpretarea psihopatologică a nosologiei psihiatrice La sfârșitul acestui excursus prin istoria concepțiilor nosologice în psihiatrie, veritabilă „oglindă” a modelelor de gândire asupra „bolii psihice” și a „bolnavului mintal” se impune o sinteză psihopatologică. Aceasta este cu atât mai necesară, cu cât interpretarea „fenomenelor psihice morbide” care interesează psihopatologia este diferită în raport cu obiectivele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sistematică, din punct de vedere psihopatologic a marilor grupe de boli psihice. Schema clasificării bolilor psihice Din cele anterior discutate, rezultă în mod clar faptul că nu există o opinie unitară în ceea ce privește modalitatea de a clasifica tulburările psihice. Diversele „modele nosologice” sunt expresia în primul rând a unor „atitudini ideologice medicale” ale diferitelor școli de psihiatrie, în ceea ce privește modalitățile de a delimita, defini, caracteriza și clasifica tulburările psihice. Fiecare dintre „modelele de clasificare” au avantajele și lipsurile lor. Acestea se datorează și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dezvoltare și maturizare afectivă și morală primare sau legate de mediul de viață (dependență, imaturitate, situație oedipiană nerezolvată, devianțe de comportament). Toate aspectele mai sus menționate, vor fi analizate pe larg în cele ce urmează. Secțiunea a III-a PSIHOPATOLOGIE NOSOLOGICĂ Psihopatologia nosologică are ca obiect studiul fenomenelor psihice morbide organizate sistematic sub forma bolilor psihice, așa cum sunt ele întâlnite în practica medicală curentă din clinicile de psihiatrie. Scopul este de a cunoaște natura umană în diferitele sale ipostaze oferite de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
maturizare afectivă și morală primare sau legate de mediul de viață (dependență, imaturitate, situație oedipiană nerezolvată, devianțe de comportament). Toate aspectele mai sus menționate, vor fi analizate pe larg în cele ce urmează. Secțiunea a III-a PSIHOPATOLOGIE NOSOLOGICĂ Psihopatologia nosologică are ca obiect studiul fenomenelor psihice morbide organizate sistematic sub forma bolilor psihice, așa cum sunt ele întâlnite în practica medicală curentă din clinicile de psihiatrie. Scopul este de a cunoaște natura umană în diferitele sale ipostaze oferite de „modelele psihopatologice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dezvoltări anormale sunt extrem de variabile și adesea ele ne scapă unei analize curente clinicopsihiatrice. Unii autori pun serios în discuție, așa cum se va vedea în continuare, chiar problema diferențierii acestui grup de tulburări psihopatologie de psihozele endogene. În delimitarea cadrului nosologic al psihopatologiei dezvoltărilor anormale la evenimentele vieții trăite de individ, trebuie avute în vedere cauzele care le pot produce, În cazul reacțiilor patologice, cauzele sunt de regulă exterioare individului. Ele survin brusc, sunt bine determinate și au un caracter de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Tulburări de adaptare - situații de stress cronice 16) Alte tulburări nevrotice - tulburări factice - sindromul Münchausen - simularea Descrierea formelor de nevroză Cele prezentate mai sus oferă un tablou de ansamblu al formelor clinice de nevroză, așa cum sunt ele sistematizate în clasificările nosologice. În ceea ce ne privește reținem următoarele forme clinice, pe care le vom descrie în continuare: stările anxioase nevrotice, nevroza de angoasă, nevroza isterică, nevroza fobică, nevroza obsesivă, nevroza ipohondriacă. 1) Stările anxioase nevrotice Anxietatea este definită ca un sentiment penibil
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
flotantă”. Uneori ea se poate converti în simptome somatice (ca în cazurile de isterie) sau în unele forme de reprezentări mintale (fobii, obsesii). În aceste cazuri se vorbește de o „anxietate legată”. 2) Nevroza de angoasă Aceasta este o categorie nosologică și un concept clinic introdus de S. Freud. Sfera acesteia a fost completată cu „nevrozele de angoasă” și cu „nevrozele actuale” (F. Alexander, P .Marty, D. Klein). Din punct de vedere clinic, nevroza de angoasă realizează o stare anxioasă flotantă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei nevroze de angoasă. Ea poate lua însă și aspecte majore, ca în cazul „delirului ipohondriac” din cursul schizofrenici sau al paranoiei. Psihopatologia de frontieră Am prezentat în cele de mai sus problema nevrozelor. Acestea se constituie ca un grup nosologic specific de tulburări psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor li se „opune” din punct de vedere psihopatologic, grupul psihozelor, pe care le vom trata în continuare. Între aceste două grupe nosologice există un grup de tulburări psihice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Acestea se constituie ca un grup nosologic specific de tulburări psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor li se „opune” din punct de vedere psihopatologic, grupul psihozelor, pe care le vom trata în continuare. Între aceste două grupe nosologice există un grup de tulburări psihice, greu de clasificat nosologic, ele împrumutând caracteristici atât de la nevroze, cât și de la psihoze. Din aceste motive existența lor, semnalată de numeroși autori, a stârnit multe discuții. Autorii germani vorbesc despre „variațiile patologice ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor li se „opune” din punct de vedere psihopatologic, grupul psihozelor, pe care le vom trata în continuare. Între aceste două grupe nosologice există un grup de tulburări psihice, greu de clasificat nosologic, ele împrumutând caracteristici atât de la nevroze, cât și de la psihoze. Din aceste motive existența lor, semnalată de numeroși autori, a stârnit multe discuții. Autorii germani vorbesc despre „variațiile patologice ale normalului” cei din Școala Franceză de Psihiatrie, despre „cazuri-limită”, autorii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
frontieră” sau „cazuri-limită” sunt cele care prezintă o dezvoltare atipică, o „stare preschizofrenică”, reprezentând o categorie de bolnavi care manifestă trăsături clinice de aspect nevrotic sau psihopatic și care, din punct de vedere dinamic și evolutiv, sunt greu de clasificat nosologic (R. Ekstein, J.S. Kestenberg, M. Katan, B. Rank, M. Putnam, P. Mate și A. Grenn, V.H. Brask, S. Lebovici și P. Diatkine). După V.H. Brask, caracteristica copiilor borderline schizofrenici rezidă în faptul că aceștia se îndepărtează de la normă printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
celălalt, tendință la retragere și atitudine narcisică. După O. Kernberg, personalitatea de tip borderline se caracterizează printr-un tablou polimorf în care sunt dominante anxietatea, tulburările psihopatice, reacțiile antisociale, obsesiile, fobiile etc. Noțiunea de borderline nu este atât o noțiune nosologică, cât mai ales desemnează aspecte psihodinamice de frontieră în psihopatologie. Dezvoltarea acestui concept-cadru, clinico-psihiatric are trei origini distincte, și anume: a) Orientarea psihiatrică: noțiunea de borderline corespunde cu nevoia de a delimita o „categorie liniară” între psihozele schizofrenice, dezechilibrul mintal
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin afectarea lobilor frontali; forma depresivă, forma apatică sau demențială; forma epileptoidă cu crize paroxistice de pierdere a cunoștinței de tip epileptic; forma medico-legală cu tulburări de comportament antisocial, delictual, cu caracter absurd. III) Epilepsia Epilepsia este un vast ansamblu nosologic care grupează accidente neuropsihice cu caracter paroxistic, de origine centrală rezultând dintr-o descărcare hipersincronă a unei populații neuronale (H. Gastaut). Epilepsia este fie o afecțiune organică cerebrală primară (epilepsia genuină sau idiopatică, esențială), fie o manifestare de tip simptomatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
susceptibilitate exagerate, - capricii și încăpățânare, - explozii de agresivitate cu reacții antisociale, - tendințe la clastromanie, mitomanie, vagabondaj și fugi. 24. PSIHOZELE EXOGENE II (Psihozele toxice) Cadrul general Psihozele toxice ocupă un loc special în grupa tulburărilor psihopatologice. Din punct de vedere nosologic, în grupa psihozelor toxice sunt incluse afecțiunile neuropsihice datorate unor intoxicații cronice voluntare ale sistemului nervos central cu substanțe care trezesc apetența și dau obișnuință, creând în felul acesta o stare de dependență a bolnavului, necesitând un aport continuu și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fizică și psihică de aportul regulat de alcool; e) Alcoolismul epsilon este alcoolismul periodic masiv, imposibil de a fi stăpânit și controlat, de tipul dipsomaniei. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul că alcoolismul nu constituie un grup nosologic omogen. De regulă, în această categorie de tulburări sunt incluse numeroase aspecte care de fapt, din punct de vedere psihopatologic, sunt foarte diferite între ele, fiind legate formal prin consumul de alcool. De multe ori ceea ce etichetăm din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fie somatic, fie psihic (H. Tellenbach). Desprindem din cele mai sus arătate faptul că patologia psihică de natură endogenă are o configurație psihopatologică particulară și este de o mare complexitate și varietate. În grupa psihozelor endogene sunt incluse următoarele entități nosologice care vor constitui tematicele descrierii noastre ulterioare. În sensul acesta menționăm următoarele: - psihozele afective (PMD, boala afectivă etc.), - psihozele din grupa schizofreniei, - psihozele schizo-afective, - paranoia, - psihozele delirante sau delirant-halucinatorii cronice, - psihozele endogene atipice. Semnificația psihopatologiei endogene și exogene Deși aparente
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
expunere critică a problemei „psihozei unice”. După părerea lui, termenul de psihoză trebuie să se aplice exclusiv la episoadele psihotice și nu la ansamblurile biografice individuale, așa cum se face uneori. Problema delimitării psihopatologice a psihozelor nu este exclusiv de ordin nosologic, ci și sindromologic. Noțiunea de „psihoză unică” sau „unitară” (Einhettspsychose, Monopsychose), destul de veche, a dominat gândirea psihiatrică sub influența lui W. Griesinger. Ulterior dichotomia nosologică a lui E. Krapelin a dus la separația dintre „psihozele afective” și „psihozele schizofrenice” (Petrilowitsch
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
individuale, așa cum se face uneori. Problema delimitării psihopatologice a psihozelor nu este exclusiv de ordin nosologic, ci și sindromologic. Noțiunea de „psihoză unică” sau „unitară” (Einhettspsychose, Monopsychose), destul de veche, a dominat gândirea psihiatrică sub influența lui W. Griesinger. Ulterior dichotomia nosologică a lui E. Krapelin a dus la separația dintre „psihozele afective” și „psihozele schizofrenice” (Petrilowitsch și Saer). După W. Griesinger, „psihoza unică”, pentru a avea un caracter „unic” sau „unitar” care să-i confere un statut nosologic, trebuie să parcurgă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]