6,675 matches
-
la noi un scriitor important ca Petru Dumitriu de pildă, a trebuit să aleagă exilul când același personaj odios, numit la început, Leonte Răutu, îl obliga să facă modificări la Biografiile contemporane - în sensul „moralei” unui regim totalitar având, în ce privește obsesia cenzurii, aceeași înclinare cu a credinței iezuite)... Prefața la Fedra, Racine o încheie cu o definiție a tragediei, cum era ea văzută în a doua parte a secolului al XVII-lea sub aceeași domnie, luminată, a Regelui Soare. Clericul francez
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
micii Românii, consideră Dan Ciachir, aveau, am spune în limbajul de astăzi, cultură maritimă. Aceasta le-a lipsit însă, în mod paradoxal, intelectualilor și artiștilor noștri”. Cu excepția lui Jean Bart, al cărui Europolis ar fi rămas singurul „roman nautic românesc”. Obsesia levantină îi dictează autorului această caracteristică impresie marină, care intersectează propria-i torpoare contemplativă: „Atunci, în primele zile din noiembrie, mi s-a întîmplat să văd marea nemișcată, de-a dreptul plată, sau, cum ar spune Mateiu I. Caragiale, «lucie
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
și viguroasă predispoziție profetică, omonimii lui din artele vizuale sînt mai degrabă reformatori și au o reală aplecare spre experiment. Chiar dacă tradiția este un reper permanent, fiind obligatoriu necesară măcar și numai pentru a o nega, ea nu constituie o obsesie în sine, ci doar o unitate de măsură pentru determinarea itinerariului. 2. Creație și angajare Hăituit de vipia lunilor de vară, artistul tradițional se trage la umbră. Un ochi de apă, un bot de pădure sau chiar o colină mai
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
pe vremuri. Ne-am așezat la masa din sufragerie și Doamna Stoicescu m-a întrebat: “Ce vrei să știi, tinere?”. Nu știam nici eu prea bine. Ca să scap din încurcătură, am rugat-o, așa cum obișnuiesc la începutul oricărei întrevederi, din cauza obsesiei mele pentru genealogii, să-mi vorbească despre familie și strămoși. Zâmbind poznaș, Doamna Stoicescu mi-a răspuns: “Ei, dar asta e o poveste lungă...!”. Atunci a început povestea care s-a întrerupt abia la 30 iunie 2003. S-a întrerupt
Enigmatica doamnă R... by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13594_a_14919]
-
nici o săritură jos, sus, semănând cu emisia unui aparat Morse ce ar bate într-una un semn, același semnal sau una și aceeași literă, neîntrerupt... Eroul căzând abia știut sau cunoscut, abia luat în seamă, în ansamblul general al lumii, - obsesia tabloului lui Breugel cu Icar prăbușindu-se minuscul, neînsemnat, într-o indiferență generală a naturii... A se vedea și mitul lui Prometeu tratat tot ca un accident minor și căruia rațiunea umană îi acordă atâta importanță... E ridicolul, dar și
Exerciții de proză by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13619_a_14944]
-
M.P.: Nu, fericita de mine! E o plăcere, mie îmi place să fac cercetare științifică! D.P.: În cartea despre Ionescu, în cadrul interpretărilor tale de ordin psihanalitic, ai vorbit și despre autoritatea tatălui, iar critica a făcut apropieri de propria ta obsesie pentru tatăl tău. M.P.: Eu am avut întotdeauna o problemă cu tatăl meu, eram supărați cînd a murit, și ani de zile l-am visat cu spatele la mine. Și am fost fericită cînd, după mulți ani, l-am visat în sfîrșit
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
Iar de nu poți s-o faci/ ș...ț deschide Doamne gura ta - și-nghite/ pe roaba ta" (Ziua mîniei). M.P.: Ce interesant, cînd lucram la Ionescu nu mi-am amintit că eu scrisesem versurile astea. Și Ionescu are aceeași obsesie, să facă Dumnezeu lumea de la început și s-o facă așa cum trebuie, pentru că e o lume - zice Eugen Ionescu - în care ne mîncăm unii pe alții, asta e și o idee schopenhaueriană, că ne mîncăm unii pe alții, că mîncăm
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
aparență, nimic deosebit. Un elogiu adus scriitorului francez și mai ales ultimei sale scrieri, Trois Contes, din 1877. Dar în acest scurt articol Calvino remarcă un lucru formidabil. Nu despre dispariția autorului omniscient începînd cu Flaubert vorbește Calvino, nici despre obsesia de a căuta le moț juste, sau despre timpul pierdut cu alegerea detaliilor autentice, nici despre scandalul ce a urmat publicării românului Ema Bovary ( 1857), și nici despre viața lui Flaubert. Calvino se oprește asupra unei singure trăsături a scriiturii
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
e apariția fotografiei. E destul de ciudat că, deși carierele artistice ale lui Balzac și Stendhal sînt aproximativ contemporane cu primii pași ai fotografiei, s-a scris puțin despre relația dintre realism și fotografie. Filosoful german Theodor W. Adorno remarcă, în legătură cu obsesia lui Balzac pentru precizie, ca a privi lumea nu e în mod necesar totuna cu a vedea și înțelege lumea. Cu alte cuvinte, un text ce transforma lumea în imagine nu e totuna cu un text ce face lumea inteligibila
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]
-
a iscălit.// Din cuvînt vin, în cuvînt mă întorc/ Între timp la ce bun să mor, îngerai,/ Treacă de la mine la tine noroc / De n-aș fi scris eu, ce omorai?" ( Ex libris). Să mai adăugăm că Ileana Roman are obsesia Dunării ( mit geografic), pe care o conduce la textualizare, la simbolul livresc, înghiocat în cel cosmic. Lumina solară, Rîul, Cerul, se întrepătrund cu Cartea, concept polivalent căci poate desemna și opera poetică și Cartea Lumii: Lumina se întoarce goală/ Soarele
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
tace/ Ca-n vis/ Dang, dang, dang sau Cuvintele mele au "încetsat" sa mai fie, sau m-am uitat spre in jos/ ajunsesem prea sus? Dar să nu dăm impresia că textele sunt un dezastru total. Dimpotrivă, fondul este interesant, obsesiile își demonstrează cauzele, autoarea își supraveghează cu inteligență și își exploatează energic slăbiciunile omenești și abilitățile cultivate prin studiu și cunoaștere de sine. Nu ne miră absolut deloc faptul că într-un C. V. cu cheile la vedere, lucru care ne-
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13805_a_15130]
-
se urmăresc etape din evoluția protagonistei, patru etape ale transformărilor ei pînă la pubertate și chiar adolescență. Un singur lucru pare că nu se modifică: inocența limbii care adună și spune povești. Povești nenumărate și nesfîrșite, cu și despre oameni, obsesii, spaime, viață și moarte, exil, bucurii, suferințe, singurătăți. „Circul era ca un ghetou", îi mărturisește în interviu Aglaja, Rodicăi Binder. „Nu aveam nici un contact cu oamenii din afară, eu nu am mers la școală, eram analfabetă. Și cînd, la șaptesprezece
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
ceva esențial: "puterea de caracterizare" ("Un critic se recunoaște după această vocație specială, depreciat «impresionistă» a caracterizării"). Boala, care stimulează creativitatea, plictiseala vieții literare în momentele cele mai importante din punctul de vedere al aparițiilor valorilor, revelațiile în existența creatorilor, obsesiile proprii și ale scriitorilor comentați, obositoarele clișee, cazna demontării lor, veleitarismul, artificialitatea în opera literară îl preocupă pe Lucian Raicu, atît de mult, încît toate acestea sînt recurențe ale cărților sale, iar în antologia despre care vorbim s-au aglomerat
Orice carte are un destin? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13839_a_15164]
-
soț cu un călugăr. Peste Strigoii sau Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. În fine, Jandarmul e singura care i-ar fi putut aduce scriitorului marea notorietate, dacă n-ar fi venit prea tîrziu. E povestea obsesiei a două tinere femei pentru un bărbat ciudat (același străin nimerit de neunde într-o comunitate care funcționează după regula slaviciană a gurii satului), care înnebunește și se spînzură (și-a ucis sau nu Veronica primul soț dîndu-i să mănînce
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
Gheorghe Grigurcu Dificilă, rece, uneori scrîșnitoare, rebarbativă, scriitura lui Vasile Dan trădează o obsesie. O obsesie benefică, cea a copilăriei. Copilăria freamătă în subtextul d-sale precum apa unui rîu sub o pojghiță de gheață. Poezia devine un mijloc de-a o conserva, de-a o perpetua în chipul său special, trecînd-o într-un
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
Gheorghe Grigurcu Dificilă, rece, uneori scrîșnitoare, rebarbativă, scriitura lui Vasile Dan trădează o obsesie. O obsesie benefică, cea a copilăriei. Copilăria freamătă în subtextul d-sale precum apa unui rîu sub o pojghiță de gheață. Poezia devine un mijloc de-a o conserva, de-a o perpetua în chipul său special, trecînd-o într-un registru de
Efectul copilăriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13843_a_15168]
-
de pildă la scriitori precum C.V. Gheorghiu, Martha Bibescu, Ionesco sau Vintilă Horia, sau la emigranții români din Elveția, despre care nu are cea mai bună părere. Rămâne, pe de altă parte, la ceea ce G. Bowd numise "viziunea catastrofică", cu obsesia invaziilor asiatice și a expansiunii rusești spre Occident, trăind un sentiment al crepusculului. Îl sugerează, poate, cel mai bine titlul unui text din 1964, Adio la Orient-Expres, trenul care nu mai e unul "de plăcere, ci rapidul morții, aceea a
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
gratuite, sau de mărunte, sau de rizibile, au căpătat o greutate și un sens și un farmec în plus Pentru că, între timp, lucrurile au intrat în istorie. Iar imaginile au rămas vii. Istoria filmului prin istoria festivalului, iată o veritabilă obsesie a actualei ediții; de altfel, e și primul an în care s-a înființat și funcționează un "Departament de istorie" al Festivalului, care are de studiat un drum de peste o jumătate de secol. Aici ar fi de povestit (tot scurt
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]
-
cânt și urlu un sunet prin care ajung la o suprafață/ surdă ocrotitoare". Iată, muzica devenită, prin antifrază, un soi de anestezic, de calmant foarte relativ al urletului lăuntric... În ultimă instanță, "terorismul" din titlul volumului acoperă mai degrabă sensul obsesiei... terorizante pentru individ a solitudinii și precarității despre care am vorbit mereu în aceste glose. E o stare de încordare a celui slab, tânjitor după o problematică solidaritate umană, o "conectare" posibil salvatoare, însă care se poate întoarce în orice
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
o mulțime de greșeli sau lucruri pe care le-am făcut și apoi le-am uitat. Descopăr, chiar, cu plăcere și eforturile unui tînăr regizor care promite. Dar, nu am raporturi cordiale cu aceste filme. Filmele mele nu sunt rodul obsesiilor mele, ci al interesului meu, într-un anumit moment pentru un anume subiect, pentru o anume temă. Însă, în timp ce realizam "Pianistul", am constatat că tot ce am făcut pînă acum, au fost doar simple repetiții pentru acest film". Creația lui
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
între zgomotul apei de la closet, scandalurile și bătăile vecinilor. Acolo, marginalele Erna, Grete și Mariedl își fabrică propriile destine, verbalizîndu-și ficțiunile despre cum ar vrea ele să le fie viața lor și a celorlalți, își consumă à trois frustrările și obsesiile. Ipocriziile, jocul pe muchie, minciunile și adevărul se amestecă bizar, cu povești crude, sfîșietoare, uneori la limita suportabilului. Acolo, regulile conviețuirii sînt dure. Cine deranjează, este eliminat. Așa cum se întîmplă cu Mariedl, o retardată ce combina inocența cu cinismul într-
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
sînt dure. Cine deranjează, este eliminat. Așa cum se întîmplă cu Mariedl, o retardată ce combina inocența cu cinismul într-o proporție ce-i grăbește sfîrșitul. Viziunea ei, povestea ei crudă în care celelalte două partenere urmează să fie sufocate de obsesii nevindecate, iar ea se va elibera cu adevărat, perspectiva aceasta nu este admisă de Erna și de Grete. Care îi fac felul, aproape dezinvolt. Sau, oricum, fără remușcări. "Pocăitele" pot deveni, dacă viața și idealurile o cer, criminale. În fiecare
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
doua "opinie contradictorie"), postmodernismul a fost nu o dată resimțit ca o abolire a ideii de istorie, ca o înlocuire a sincroniei cu diacronia, a devenirii cu simultaneitatea. Concepția în chestiune vizează o "vîrstă sincronică" a omenirii, sustrasă fenomenului evolutiv, avînd obsesia voluptuoasă a reconstituirii integralității originare. Astfel încît trecutul trăiește în prezent iar prezentul în trecut, într-o sinteză căreia doar acuitatea conștiinței îi refuză calificativul inocenței paradiziace. Dar e oare pe deplin acceptabil acest "sfîrșit al istoriei"? Am putea primi
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
prin tremă, fir epic. Volumul este, pe ansamblu, o încercare în poetica postmodernă: o deplasare spre epic, alegoric, figurile rococoului, formele intertextualității, îndeosebi rescriere și pastișă. Drumul spre epic trece, pentru Gheorghe Pituț, prin suprarealism, baladescul folcloric sau mai vechile obsesii moderniste, miturile genezei. Cele trei poeme sînt foarte diferite ca tehnică și valoare. Primul poem, cel care dă și titlul cărții, Primul alfabet sau călătorie în Uriaș, este și eșecul cel mai spectaculos - poate și pentru că aici autorul încearcă o
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]
-
nențeleasă/ o dorință fără seamăn,/ de-a trăi cîndva-ntr-o casă...". Ultimul poem este și cel mai reușit din volum: Geneză sau Cele douăsprezece poeme ale gigantului ou. Aici Gheorghe Pituț își asumă decorativismul și manierismul imaginilor, iar oul dogmatic din obsesiile noastre moderne se epicizează și se colorează eminescian. Mitul genezei pe care îl dezvoltă aici poetul nu mai este valorizat ca posedînd sensurile ultime ale cunoașterii, ci devine o poveste între altele, ba chiar de același tip cu povestirile fantastice
Glasuri dulci de la nadir by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14032_a_15357]