220 matches
-
din Japonia, inclusiv încă 18 obuziere Krupp de , care au fost trase de pe calea ferată de echipe de câte 800 de soldați de-a lungul unei căi ferate cu ecartament mic lungă de 13 km construită pentru acest scop. Aceste obuziere s-au adăugat celor alte 450 de tunuri deja instalate. O inovație a campaniei a fost centralizarea controlului focului la japonezi, bateriile de artilerie fiind conectate de cartierul general prin linii telefonice extinse. Acum conștient de faptul că flota rusească
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
08:30 în ziua de 28 noiembrie 1904, cu suport masiv de artilerie, soldații japonezi au încercat din nou un asalt asupra dealului Akasakayama și a celui de 203 Metri. Peste 1.000 de obuze de au fost trase din obuzierele de într-o singură zi pentru a susține atacurile. Până dimineața, japonezii au ajuns până la linia rusească de sârmă ghimpată și au păstrat pozițiile de-a lungul întregii zile, în timp ce artileria le oferea foc de acoperire. Japonezii au pierdut mulți
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
asaltului. Rușii, cu maxim 1500 de oameni pe deal, au pierdut și ei 6.000 de oameni, morți și răniți. De la înălțimea Dealului de 203 Metri de unde se vedea bine limanul Port Arthur, Nogi a putut bombarda flota rusească cu ajutorul obuzierelor grele cu calibrul de cu obuze de . Odată aduse aici, acestea au început să scufunde sistematic navele rusești din raza lor de acțiune. La 5 decembrie 1904, a fost distrusă nava de luptă "Poltava" urmată de "Retvizan" la 7 decembrie
Asediul de la Port Arthur () [Corola-website/Science/320454_a_321783]
-
de foc, din care șapte tunuri cu calibrul de 75 mm, cu tragere rapidă, și 56 de piese mobile de artilerie grea, din care opt tunuri lungi de 150 mm, 24 de tunuri lungi de 120 mm și 24 de obuziere de 120 mm. Calitativ, trupele bulgare din jurul localității Turtucaia aparțineau celor mai bune divizii active. Trupele ce apărau Turtucaia erau formate din Divizia a 17-a - 15 batalioane, la care s-au adăugat pe parcursul bătăliei Divizia a 15-a - 16
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
30 dimineața, și a ținut o oră și patruzeci de minute. Tirul s-a concentrat în special asupra centrelor 6-9, care erau lovite de proiectilele a 21 de baterii, cu 84 guri de foc, dintre care 40 de tunuri și obuziere grele. Riposta română a fost una slabă, sectorul atacat dispunând de doar 8 tunuri de 105 mm, 7 obuziere de 120 mm și patru turele de 53 mm. În ciuda violenței bombardamentului, acesta a fost mult prea scurt ca durată, afectând
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
6-9, care erau lovite de proiectilele a 21 de baterii, cu 84 guri de foc, dintre care 40 de tunuri și obuziere grele. Riposta română a fost una slabă, sectorul atacat dispunând de doar 8 tunuri de 105 mm, 7 obuziere de 120 mm și patru turele de 53 mm. În ciuda violenței bombardamentului, acesta a fost mult prea scurt ca durată, afectând în mică măsură liniile românești de apărare. Pentru a rezista atacului infanteriei ar fi fost necesară doar întărirea liniei
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
O parte din tunurile românești din sectoarele atacate au fost scoase din luptă de bombardamentul artileriei bulgare, iar restul au înhămat și s-au retras. Singura grupare de artilerie care a acționat în ajutorul centrelor 6-9 este un divizion de obuziere de 105 mm, trimis în ultima clipă de comandantul Turtucaiei pentru a întări sectorul Daidâr. Tirul precis al acestuia, împreună cu mitralierele și focurile celorlalte arme de infanterie ale apărătorilor centrelor fac un adevărat carnagiu în rândurile atacatorilor, reușind să blocheze
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
comandantul Turtucaiei pentru a întări sectorul Daidâr. Tirul precis al acestuia, împreună cu mitralierele și focurile celorlalte arme de infanterie ale apărătorilor centrelor fac un adevărat carnagiu în rândurile atacatorilor, reușind să blocheze elanul trupelor bulgare. Terminând însă muniția, divizionul de obuziere se retrage. Infanteria română care apără centrele din sectorul atacat este copleșită de numărul atacatorilor, disproporția de forțe fiind zdrobitoare în favoarea trupelor bulgare: două companii românești contra unui regiment bulgar. Deși încearcă să reziste, trupele românești din sectoarele atacate sunt
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
(în germană: bondarul) a fost un obuzier autopropulsat folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu a doua jumătate a anului 1942 până la sfârșitul războiului. Bazat pe șasiul "Geschützwagen III/IV" și echipat cu un obuzier de calibrul 150 mm, era denumit
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
în germană: bondarul) a fost un obuzier autopropulsat folosit de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, începând cu a doua jumătate a anului 1942 până la sfârșitul războiului. Bazat pe șasiul "Geschützwagen III/IV" și echipat cu un obuzier de calibrul 150 mm, era denumit oficial în inventarul armatei "Panzerfeldhaubitze 18M auf Geschützwagen III/IV (Sf) Hummel, Sd.Kfz. 165". Hitler a decis pe 27 februarie 1944 ca numele Hummel să nu mai fie folosit, considerând că nu este
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
idee a fost respinsă în favoarea montării aceluiași tun pe un șasiu de Panzer IV. Un singur prototip a fost construit după indicațiile acestea. Testele au dovedit că era necesar un tun de un calibru mai mare. Astfel, a fost ales obuzierul de 15 cm sFH 18 L/30. Acesta trebuia să fie montat pe șasiul "Geschützwagen III/IV", care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
Geschützwagen III/IV", care prelua elemente atât de la Panzer III (transmisie și direcție), cât și de la Panzer IV (suspensie și motor). Același șasiu era folosit pentru vânătorul de tancuri Nashorn. Hummel avea o suprastructură ușor blindată, fără plafon, care adăpostea obuzierul și echipajul. Motorul a fost mutat spre centrul șasiului pentru a face loc acestor modificări. Modelele ulterioare aveau structura interioară ușor schimbată pentru a face loc radistului și mecanicului conductor. Fiindcă Hummel nu putea transporta decât un număr limitat de
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
radistului și mecanicului conductor. Fiindcă Hummel nu putea transporta decât un număr limitat de lovituri, 150 de șasiuri au fost construite special pentru a transporta muniția necesară. Acestea au fost denumite "Munitionsträger Hummel" și erau practic modelul original, însă fără obuzier și cu rasteluri pentru muniție special montate. La nevoie, vehiculele de transport puteau fi dotate cu obuzierul de 15 cm, acesta putând fi montat chiar pe câmpul de luptă. În total, au fost fabricate 714 de obuziere autopropulsate Hummel. Prima
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
șasiuri au fost construite special pentru a transporta muniția necesară. Acestea au fost denumite "Munitionsträger Hummel" și erau practic modelul original, însă fără obuzier și cu rasteluri pentru muniție special montate. La nevoie, vehiculele de transport puteau fi dotate cu obuzierul de 15 cm, acesta putând fi montat chiar pe câmpul de luptă. În total, au fost fabricate 714 de obuziere autopropulsate Hummel. Prima dată când Hummel a fost folosit în număr mare a fost în timpul bătăliei de la Kursk. 100 de
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
original, însă fără obuzier și cu rasteluri pentru muniție special montate. La nevoie, vehiculele de transport puteau fi dotate cu obuzierul de 15 cm, acesta putând fi montat chiar pe câmpul de luptă. În total, au fost fabricate 714 de obuziere autopropulsate Hummel. Prima dată când Hummel a fost folosit în număr mare a fost în timpul bătăliei de la Kursk. 100 de tunuri Hummel au fost disponibile atunci în cadrul diviziilor blindate Panzer. O baterie "Panzerartillerie Abteilungen" era formată din 6 Hummel și
Hummel () [Corola-website/Science/319739_a_321068]
-
în permanentă scădere) s-au agravat cu timpul. La începutul lui 1974, inventarul armatei cambodgiene număra 241.630 de puști, 7.079 de mitraliere, 2.726 de mortiere, 20.481 de lansatoare de grenade, 304 puști fără recul, 289 de obuziere, 202 APC-uri și 4.316 de vehicule. Marina khmeră avea 171 de vase; forțele aeriene dispuneau de 211 avioane, inclusiv 64 de T-28s de fabricație nord-americană, 14 vase înarmate Douglas AC-47 și 44 de elicoptere. Împotriva acestei forțe armate
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
în 1912, locotenent în 1915, căpitan în 1917, maior în 1920, locotenent-colonel în 1930, colonel în 1936, general de brigadă în 1943, general de divizie în 1946. Și-a început cariera comandant de pluton în Regimentul 16 Artilerie, Regimentul 2 Obuziere (1912-1916), apoi comandant de baterie în Regimentul 1 Artilerie Grea (1916- 1917). A primit funcții în Marele Cartier General (1917-1919). A fost numit profesor în Centrul de instrucție al artileriei-Mihai Bravu, comandant al Regimentului 35 Artilerie, Regimentului 2 Artilerie grea
Mihail Voicu (general) () [Corola-website/Science/311482_a_312811]
-
asemănător, însă mult mai bine înarmat și blindat. Sturmtiger, noul vehicul proiectat de către Alkett, utiliza șasiul tancului greu Tiger I pe care era montată o suprastructură masivă din oțel. Deși inițial tunul de asalt trebuia să fie dotat cu un obuzier greu de calibrul 210 mm, în cele din urmă Sturmtiger a fost înarmat cu un lansator naval de calibrul 380 mm. Acesta era o variantă adaptată a unui lansator de grenade antisubmarin folosit pe navele Kriegsmarine. Proiectilul era practic o
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
primele vehicule au fost construite însă, situația strategică se schimbase complet, armata germană fiind implicată aproape exclusiv în operațiuni defensive. Trei companii Panzer au fost create special pentru a folosi vehiculele Sturmtiger: "Panzer Sturmmörser Kompanien" (abreviat:PzStuMrKp) (Compania blindată de obuziere de asalt) 1000, 1001 și 1002. Acestea trebuiau inițial să fie înzestrate cu 14 vehicule fiecare, însă numărul a fost ulterior redus la patru vehicule împărțite în două plutoane. PzStuMrKp 1000 a fost înființată pe 13 august 1944 și a
Sturmtiger () [Corola-website/Science/319742_a_321071]
-
viitorului general, Mihail Chirnoagă, (1913 - 1948) va deveni un cunoscut prozator și critic literar. Participă la Primul Război Mondial la acțiunile ofensive din Transilvania, de retragere și de consolidare a frontului în Moldova (1916 - 1918), ca sublocotenent în Regimentul 17 Obuziere, și în 1919 la operațiunile militare din Ungaria. După încetarea ostilităților activează în cadrul Marelui Stat Major, și ulterior ca profesor (1938-1939) și comandant al Școlii de aplicație a artileriei (1939). În cel de-al Doilea Război Mondial participă cu Armata
Platon Chirnoagă () [Corola-website/Science/307502_a_308831]
-
iar prietenul său, inginerul francez Antoine Bernard, s-a oferit să-l ajute. Cei doi se cunoscuseră în timpul Primului Război Mondial, când Bernard fusese membru al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, iar prințul Mavrocosti condusese două baterii de obuziere în bătăliile de la Mărăști și Mărășești. Inginerul Bernard îi propune prințului Mavrocosti să vândă pădurea Borzei de lângă Necșeni, "„acea rezervă a pădurilor vasluiene (...) cu desimile ei înfricoșate, cu râpile țesute de spinării și străpunse numai de dihănii prin tuneluri șerpuite
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
Bateria de artilerie este o subunitate compusă din mai multe piese de artilerie (tunuri, obuziere, mortiere sau rachete) împreună cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. Piesele respective sunt grupate în scopul de a facilita o mai bună comunicare între câmpul de luptă și punctul de control (comandamentul), precum și pentru a asigura dispersia echipajele constitutive
Baterie de artilerie () [Corola-website/Science/332437_a_333766]
-
Termenul este utilizat, de asemenea, în contextul naval pentru a descrie grupurile de arme de foc amplasate pe navele de război. Din punct de vedere istoric termenul de „baterie”, se referă la un grup/sistem de artilerie (de obicei tunuri, obuziere sau mortiere) în acțiune, utilizat în calitate de artilerie de câmp ori într-un asediu de cetate sau oraș. Asediul de obicei implica mai multe baterii. Termenul, de asemenea, a ajuns să fie folosit pentru un grup de tunuri dintr-o fortificație
Baterie de artilerie () [Corola-website/Science/332437_a_333766]
-
-lea „bateria”, a început să fie folosită ca un termen de organizare pentru o unitate permanentă de artilerie pe timp pace și război, de obicei, organizată cu câte 6 și până la 12 piese de artilerie, inclusiv mai multe tunuri și obuziere. De la sfârșitul secolului al XIX-lea această utilizare a devenit obișnuită și cea mai mare parte a înlocuit termenele anterioare de unități de artilerie, cum ar fi companii sau trupe. În secolul al XX-lea, termenul a fost folosit generic
Baterie de artilerie () [Corola-website/Science/332437_a_333766]
-
s-a consacrat numele nou al satului, care se numește și astăzi Călugăreni. În timpul retragerii pentru refacere a armatei române din toamna și iarna anilor 1916-1917, pe teritoriul acestui sat au campat următoarele unități militare: "Regimentul 36 Infanterie", "Regimentul 5 Obuziere" și "Cartierul Diviziei a-9-a Infanterie, partea sedentară și partea administrativă". Datorită molimilor cumplite de tifos exantematic și febră recurentă foarte active în acea perioadă plină de aglomerare umană și de mizerie fizică, un număr de 86 de militari au murit
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]