221 matches
-
sfârșitul acestei perioade, în 1912, anul publicării noii legi de încurajare a industriei, fabrica ajunge la un număr de 500 de angajați. În perioada 1915 - 1916 producția revine la comenzile pentru armată fiind concentrată pe pontoane, afete pentru tunuri și obuziere, etuve pentru dezinfectare, diverse aparate și instalații pentru Pirotehnia Armatei și Pulberăria Armatei Dudești. În anii 1950 încep să se producă și instalații de ridicat și utilaje pentru industria construcțiilor. În 1974 are loc o schimbare calitativă în profilul de
Hesper () [Corola-website/Science/321206_a_322535]
-
în permanentă scădere) s-au agravat cu timpul. La începutul lui 1974, inventarul armatei cambodgiene număra 241.630 de puști, 7.079 de mitraliere, 2.726 de mortiere, 20.481 de lansatoare de grenade, 304 puști fără recul, 289 de obuziere, 202 APC-uri și 4.316 de vehicule. Marina khmeră avea 171 de vase; forțele aeriene dispuneau de 211 avioane, inclusiv 64 de T-28s de fabricație nord-americană, 14 vase înarmate Douglas AC-47 și 44 de elicoptere. Împotriva acestei forțe armate
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
al Coreei de Sud, armata Coreei de Nord a început să tragă proiectile de artilerie înspre insula sud-coreeană Yeonpyeong. Baza militară a Coreei de Sud, precum și mai multe clădiri civile au luat foc, astfel că armata Coreei de Sud a răspuns cu focuri de artilerie din obuzierul K9 , împotriva pozițiilor nord-coreene. Întrucât alimentarea cu electricitatea de pe Yeonpyeong a fost oprită și mai multe incendii au izbucnit ca urmare a bombardamentelor nord-coreene, armata sud-coreeană a ordonat civililor să evacueze buncărele. Armata sud-coreeană și-a armat trupele sale de pe
Bombardarea insulei Yeonpyeong () [Corola-website/Science/321330_a_322659]
-
Un tun de asalt este un autotun utilizat pentru sprijinirea infateriei prin foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie într-o suprastructura de tip cazemata montată pe un sașiu de tanc. Fiindcă lipsea turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de succes, fiind înlocuită cu o serie de tunuri de asalt mai performante: ȘU-76, ȘU-76i, ȘU-122, ȘU-152, ISU-122 și ISU-152. Principalul tun de asalt
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
care de fapt nu exista); tunurile și un reflector (improvizat dintr-o o lampă cu acetilenă și cutii de conserve) au fost mutate prin oraș pentru a da impresia că sunt mai multe. Atelierele feroviare din Mafeking au confecționat un obuzier și s-a reactivat și un tun vechi (data gravată pe el era 1770, și constructorul, ca o conincidență, "B.P. & Co."). Observând că burii nu au distrus calea ferată, Baden-Powell a încărcat un tren blindat cu lunetiști și l-a
Asediul Mafekingului () [Corola-website/Science/321909_a_323238]
-
inițiativei la nivel de comandă și flexibilitatea tactică erau superioare diviziilor de infanterie obișnuite. Fiecare brigadă avea la dispoziție două divizioane de artilerie înzestrate cu tunuri de munte de calibrul 75 mm sau 76.2 mm și un divizion cu obuziere de munte calibrul 100mm. Majoritatea pieselor de artilerie erau însă din primul Război Mondial, fiind depășite tehnic. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat activ la luptele de pe Frontul de Răsărit și, după 23 august
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
1964, pistolul mitralieră Md. 1963, pușca semiautomată cu lunetă Md. 1964, mitraliera de companie Md. 1966 și aruncătorul de grenade antitanc AG-7. Piesele de artilerie din dotare sunt aruncătorul de grenade AG-9, tunul de munte „Jerry” calibrul 76mm model 1982, obuzierul de munte „Bucegi” calibrul 98mm model 1995 (în rezervă), aruncătoarele de bombe de calibrul 82mm model 1977 și de calibrul 120mm model 1982. Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” a participat la operațiuni în străinătate de pace și criza internațională
Vânători de munte () [Corola-website/Science/321917_a_323246]
-
comandant al armatei pentru a sparge linia Mannerheim Pentru ofensiva următoare, Stavka consolidat în mod semnificativ Armata a 7-a, a desfășurat pe flanc Armata a 13-a și a alocat substanțiale forțe de artilerie grea pentru ambele armate, inclusiv obuziere B-4 și mortiere BR-5 . Următoarea ofensivă sovietică a început în februarie 1940. Sprijinul artileriei grele a permis forțelor sovietice să rupă Linia Mannerheim. Armata a 7-a a lui Merețkov a început ocuparea orașului Vyborg În mai puțin de două
Kirill Merețkov () [Corola-website/Science/325972_a_327301]
-
fabrica TAMSE, fondată în acest scop de către guvernul argentinian. Dificultățile economice au oprit producția în 1983, dar fabricația a reînceput în 1994, până ce a îndeplinit comanda armatei de 200 de tancuri. Seria TAM include șapte variante diferite, cum ar fi obuziere autopropulsate de 155 mm și un mortier autopropulsat. În total, au fost construite peste 280 de astfel de vehicule, inclusiv transportoarele blindate de trupe, artilerie și piese de mortiere. TAM și VCTP au fost fabricate și pentru armata peruană, tancuri
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
Vehículo de Combate de Artillería de 155 mm" (Vehicul-artilerie de luptă de 155 mm), sau VCA 155, și "Vehículo de Combate Transporte de Mortero" (vehicul de luptă transportator de mortiere), sau VCTM.VCA-155 are un șasiu TAM alungit echipat cu obuziere atopropulsate pe turelă "Oto Melara e Palmaria" de 155 mm (6.1 inch) .Acesta trage cu 28 proiectile, dintre care 23 sunt stocate în spațiul din turelă .VCTM poartă un mortier intern AM-50 de 120 mm (4.72 inch) , care
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
urmă s-a decis să se predea acele tancuri care au fost construite pentru a Royal Air Force pentru a fi utilizate în aerodromul de apărare.O variantă de Mk VIII a fost proiectată, arma autopropulsată Alecto ce avea montat un obuzier și folosită ca un vehicul aproape de sprijin de către forțele aeriene, însă doar câteva au fost produse vreodată, nici ele nefiind niciodată folosite în luptă. VIII Mk a fost tancul ușor proiectat de Vickers-Armstrong a fi succesorul lui Mk VII Tetrarch
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
fost proiectată, tunul autopropulsat Alecto.Inițial cunoscută sub numele de Harry Hopkins 1 CS (pentru "Sprijin Închis"), i-a fost în cele din urmă dată numele Alecto, având numărul caietului de sarcini numărul Major A25 E2.Alecto avea montat un obuzier de 95 de milimetri (3,7 in), pe o versiune mai ușoară a șasiului lui Mk VIII, care a avut turela eliminată, astfel încât obuzierele ar putea fi plasate foarte jos în corp, armura fiind redusă la o grosime de la 10
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
dată numele Alecto, având numărul caietului de sarcini numărul Major A25 E2.Alecto avea montat un obuzier de 95 de milimetri (3,7 in), pe o versiune mai ușoară a șasiului lui Mk VIII, care a avut turela eliminată, astfel încât obuzierele ar putea fi plasate foarte jos în corp, armura fiind redusă la o grosime de la 10 la 4 mm (0.39 - 0.16 in) pentru a reduce greutatea sa, rezultând într-o viteză maximă de 31 mile pe oră (50
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
16 in) pentru a reduce greutatea sa, rezultând într-o viteză maximă de 31 mile pe oră (50 km/h) .Alecto a fost conceput pentru a înlocui o jumătate din șoselele pe care cară arme de sprijin, cum ar fi obuziere, care formațiunile britanic aeriene le utilizau în timpul conflictului, fiind dezvoltat pentru prima oară la sfârșitul anului 1942.Acesta folosește un tun de 75 mm echipat pe mașini blindate .Oficiul Pentru Războiul a vrut Alectos 2200, dar numai un număr mic
Tancul ușor Mk VIII () [Corola-website/Science/325013_a_326342]
-
iar prietenul său, inginerul francez Antoine Bernard, s-a oferit să-l ajute. Cei doi se cunoscuseră în timpul Primului Război Mondial, când Bernard fusese membru al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, iar prințul Mavrocosti condusese două baterii de obuziere în bătăliile de la Mărăști și Mărășești. Inginerul Bernard îi propune prințului Mavrocosti să vândă pădurea Borzei de lângă Necșeni, "„acea rezervă a pădurilor vasluiene (...) cu desimile ei înfricoșate, cu râpile țesute de spinării și străpunse numai de dihănii prin tuneluri șerpuite
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
Obuzierul de calibrul 152 mm, model 1955, D-20 este o piesă de artilerie cu încărcare manuală, tractată, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. A fost observat pentru prima dată în Vestul Europei în anul 1955, fiind denumit M1955 (Model
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
model 1955, D-20 este o piesă de artilerie cu încărcare manuală, tractată, fabricată de Uniunea Sovietică în anii 1950. A fost observat pentru prima dată în Vestul Europei în anul 1955, fiind denumit M1955 (Model 1955). Indexul GRAU al obuzierului este 52-P-546. D-20 a fost produs sub licență și în alte țări, inclusiv în România cu denumirea Model 1981, și a fost copiat de către China, fiind fabricat sub denumirea Tip 66. Tunul-obuzier a fost dezvoltat la sfârșitul celui de-
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
Birourile F.F. Petrov din Ekaterinburg, fiind denumită D-20. Lungimea țevii este de 25 de calibre. Piesa de artilerie era deplasată inițial cu ajutorul tractoarelor de artilerie AT-L și ATS-59, însă în prezent este folosit camionul Ural 365 6×6. Obuzierul D-20 are un afet similar tunului lung D-74 (dezvoltat concomitent cu modelul D-20) de calibrul 122 mm, ambele piese de artilerie fiind dotate cu o placă de bază. Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
fiind dotate cu o placă de bază. Prezența plăcii de bază asigură o stabilitate mai mare și o manevrabilitate mai bună. Tunul poate fi rotit 360° prin fixarea plăcii de bază, ridicarea fălcelelor cu ajutorul cricurilor mecanice și coborârea roților ajutătoare. Obuzierul calibrul 152 mm Model 1981 a fost fabricat sub licență de către uzinele Reșița, acest lucru fiind posibil după experiența realizării tunului antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/ 77. Documentația de licență a fost obținută din China până la sfârșitul anului
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
licență de către uzinele Reșița, acest lucru fiind posibil după experiența realizării tunului antitanc de calibrul 100 mm Model 1975/ 77. Documentația de licență a fost obținută din China până la sfârșitul anului 1975. Piesa de calibrul 152 mm urma să înlocuiască obuzierul de calibrul 122 mm, artileria standard la nivel de divizie. Acesta din urmă avea o bătaie limitată (11,8 kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]
-
Acesta din urmă avea o bătaie limitată (11,8 kilometri) și urma să înlocuiască la rândul său piesele de artilerie regimentară ZiS-3 de calibrul 76 mm. Toate aceste permutări au fost realizate în scopul măririi puterii de foc a artileriei. Obuzierul Model 1981 era deplasat inițial de tractoarele de artilerie TAR-76 și TMA-83, fabricate local de către Uzina Mecanică Mizil. Ulterior, au fost folosite camioanele DAC 665T. După anul 1990, pentru a ușura încărcarea și a mări cadența, au fost instalate dipozitive
Obuzier 152 mm M1955 (D-20) () [Corola-website/Science/324063_a_325392]