395 matches
-
mai perindat în fostul nostru „cămin”. Căci, într-o bună zi, revenind de la serviciu, B. și eu, am găsit un du-te-vino în hol: oameni străini care mutau bagajele nepoatei, N., iar alții cărau un pat, un dulap și altele în odăița fostă a ei. Fără să ne spună nimic (deteriorarea comportamentelor!), fiica surorii lui B. „făcuse schimb de locuință”: cumpărându-și un apartament, ca să-l elibereze ne-a adus o pereche de tineri ingineri absolut necunoscuți nouă, dar oarecum „luați pe
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în bucătărioară (unde trăiau, resemnați șí ei, zgribuliții căței). Dar legile firii au acționat, inginera a rămas gravidă, a născut un prunc, iar acesta, tot prin legile firii, țipa în toiul nopții, trebuia îmbăiat («baia» devenise aproape impracticabilă seara); în odăița unde și așa nu știu cum de încăpuseră un pat și un șifonier se întindeau rufele sugarului (obiectiv, recunosc deci șí dezavantajele „celorlalți”: numai că ei erau intrușii, iar noi eram cei invadați în conformitate numai cu legile strâmbe, cum este firesc
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
înfățișa crâncen. P., pe care G. Călinescu îl cunoscuse ca pe „un om dedicat bucuriilor inedite, somptuos, plin de o jovială comunicativitate”, era acum doborât de o mare tristețe. Era atât de speriat, încât se mutase de acasă într-o odăiță din clădirea Facultății de Litere, unde se credea mai la adăpost. S-a dovedit că avea, într-adevăr, motive de teamă: în 1948, era „epurat” din învățământul universitar, asemenea multora dintre colegii săi. În toamna acelui an încearcă să se
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
Reluându-și mișcările obișnuite, procurorul se liniștise. întoarse ceasornicul, pături hainele și, ridicându-și un genunchi, începu să-și frece cu ciorapul laba îngălbenită. Se întinse apoi în pat cu mâinile încrucișate peste ogheal și fixă privirea în tavan. În odăița care mirosea a cojoc ș-a tihnă de cămară, femeia aducea de afară iz proaspăt de omăt și mireasmă de fân. Zâmbind dintr-o parte, verde, cu ochii tăiați sub sprâncene foarte negre, acum îl urmărea pe omulețul din pat
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
oameni mari. Apoi prin faptul că făceam un lucru nepermis de școală. După aceea prin ceva "nou", "străin" - și, în sfârșit, prin intimitatea și ridicarea sufletului la un diapazon mai înalt, când ne găseam toți, departe de lume, într-o odăiță mobilată ca în vremea veche. Era o crâșmă cum nu mai sunt, ca hanurile de la drumul mare, ca acele hanuri pe care le-a idealizat Sadoveanu. Odată, când ne-am întors în Bârlad după Crăciun, am adus, unii dintre noi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de vreme ce, de atâta timp, nimenea nu mi-a răspuns, nici nu mi-a ieșit înainte. Eram flămând și însetat și tulburarea mă adusese într-o ciudată stare. Căutam să-mi lămuresc pricina pentru care hanul era pustiu. Mă așezasem în odăița îmbrăcată din fund; mă gândeam în tăcerea adâncă; îmi făceam sute de închipuiri care de care mai stranii, mă tulburasem de-a binelea și n-ajungeam la nici un capăt. Tăcerea și pâcla întunericului măreau jalea clădirii mute. După un răstimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tragic cum se sfârșesc de obicei povestirile nuveliștilor noștri. Nu știu cât oi fi stat eu cu capu-n perne, măi băieți, dar știu că la urmă, tot truda a învins fiorii - și am adormit. Când m-am trezit, era lumină în odăiță și focul pâlpâia în hoarnă. Și - dragii mei - o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei. Acuma las la o parte uimirea mea, poate voi fi boldit ochi minunați, poate mă credeam încă sub stăpânirea unui vis - îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
purta-o... Și el colinda pe drumurile lui, iar fata se năcăjea singură să se îmbrace. Singură își plivea și-și prășea o grădiniță de zarzavat din dosul casei, și hrănea vreo cincisprezece găini care-i dădeau ouă. Avea o odăiță curățică, cu lăvicere de petici colorate pe jos, cu „tablouri“ pe păreți - Othello întinzând un braț spre depărtări și povestind Desdemonei isprăvile lui, Romeo sărutând pe Julieta, și altele. Haia intra și se așeza pe un scăunaș în dreptul ferestrelor deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cetești și mie... Cetirea aceasta a început s-o facă Tudorița în zilele lui mai, când și la îngrămădirea aceea de case ajungeau miresmele pământului umed. Soarele avea o lumină deosebită și intra și pe ușă și pe ferestre în odăița strâmtă în care românca cetea rar, monoton, și fata lui Sanis asculta neclintită, mișcându-și numai mânile deasupra lucrului pe care-l avea pe brațe. Din când în când se oprea și țintea asupra cărții pe care o ținea Tudorița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încete, când ieșeau ca să-și culeagă de prin pulbere ori din marginea băltoagelor, odraslele târâtoare, aveau și-nspre dânsa o privire de înțeles, o privire ascuțită, care deștepta parcă o clipă obrazurile ofilite. Haia lui Sanis venea acu mai rar în odăița curată, în care ascultase povestirile triste de dragoste. Și când venea, avea o însuflețire ciudată, aducând vești de prin alte părți ale târgului, despre greșala unei fete, despre despărțenia unei cucoane. Vorbea cu amănunte, se interesa de intrigile de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fost și m-am plimbat... răspundea cu o tresărire de mânie în glas Haia; apoi, într-un târziu, suspina încet, tot trează, cu ochii mari umpluți de visul dragostilor ei. Iar în vremea asta Tudorița gogea singură prin colțuri, în odăița-i săracă și curată. Se simțea uneori slabă; avea învăluiri de amărăciune și-i venea leșin. Abia se putea târî până la cerdac și de-acolo chema pe Reiza, ca să-i aducă ceva din dughenița ei de mărunțișuri. Încolo, zăcea cufundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Despre zilele viitoare nu vorbea; nu îndrăznea să se avânte alăturea de cel ce-i era drag, în planurile de viitor. Planurile acestea și le făcea singură, ziua, cu ochii deschiși, ori noaptea, trează, când toți ai casei dormeau în odăița strâmtă. Atunci se gândea: Într-o zi are să-mi spuie el: Hai cu mine în lume! Atunci am să las totul ș-am să mă duc... Au mai făcut așa și altele, înaintea mea! Iar Rifca, într-o sară, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pâne și de apă! să moară ca un câne la marginea drumului!... Până într-un târziu se boci femeia, blăstămând; apoi se liniști, căci bătrâna Etel și Reiza știau multe lucruri și o sfătuiau de bine; iar murmurele lor umpleau odăița cu bombăniri de bondari. Ascultă dragă, șoptea baba Etel, într-o vreme, așa ceva se întâmplă rar, dar tot se întâmplă... Așa a vrut Dumnezeu... Avem să încercăm noi și are să fie bine... N-are să mai știe nici Sanis nimic, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici un spor. Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se așeză în luminile ochilor. Moș Isailă îl găsi privind în gol. Când începu a vorbi, flăcăul tresări. — Am fost la curte... zise el. Să vezi ce odăiță are călugărița noastră... Numa scorțuri scumpe... Da’ ce ai tu, băiete? Parcă nu ți-s boii acasă. N-am nimica, moș Isailă, răspunse flăcăul râzând. Mă gândeam și eu la ceva. Moșneagul zâmbi șiret. —Eu știu la ce te vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întinse prin întuneric. De această dragoste iute și pătimașă nu știu nimeni cât stătură livezile înflorite. Alexa dormea într-o fericită mulțămire, hrănit bine și alintat de muierea lui cu ochii mari și schimbători. Și când începea a sforăi în odăița împodobită cu scorțuri, Cristina îl împungea ușor c-un deget, ca să contenească. Și-n tăcere, ea se ridica-ntr-un cot și-și ațintea urechea, ca s-asculte tropotul unui căluț de munte, care trecuse vadul de pe deal și abătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atunci, când încă mai era posibile lucrurile cu furatu’ la liber. Acu’... Ai să vezi ce jale vine peste noi, că n-au pregătit psihiologia poporului la evenimente.“ Nu știu acum, când, oprit în fața cinematografului, privesc în sus spre fereastra odăiței în care locuia Vichi, dacă chiar din cauza acelui unchi, Trombă, m-am despărțit de ea. Poate frica pe care încerc s-o aduc acum în ajutor n-a fost decât scuza cea mai la îndemână atunci. Poate, așa cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
96 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE ușa! Eu eram unica posesoare a cheii! Cu ce încântare ne întruneam acolo după școală! Eu, așa-zisa muziciană, crea sem un imn al triumviratului, pe care-l cântam de fiecare dată. În odăița de taină, citeam poezii de Lamartine, Musset, Baudelaire... Aveam fiecare câte un chevalier servant. Cavalerul meu se așeza în genunchi, iar eu, cu un cuțit de la bucătărie, îl atingeam pe umărul drept, intonând Jurământul Fidelității. El trebuia să-l repete
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
mai mult gust. Când se-ntoarseră pungașii, peștele se răcise cum trebuia și era tocmai bun de mâncat. De pofta lor de mâncare, să nu mai vorbim, că le era o foame înfricoșătoare! Se așezară să mănânce singuri, într-o odăiță din spatele hanului. După ce băură câte două-trei drojdioare, se puseră cu nădejde pe crap și, ca să meargă mai bine și să nu-i fie urât numai cu untdelemnul, îl udară din belșug cu vin rubiniu. Ei, dar și masa aceasta nu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
repede, că m-o fi așteptând jupânul cu banii! Pungașii scoaseră o basma groasă de in și-l legară pe tejghetar la ochi, de nu putea să zărească o rază de lumină. Apoi, începură să facă tărăboi și, deschizând ușa odăiței binișor, se strecurară unul câte unul afară, iar ultimul strigă: ― Ei, hai, flăcăule, acum ia-te după noi! Tejghetarul întinse mâinile și-ncepu să bîjbiie ca un orbete încoace și încolo, cu grijă însă, cu să nu se lovească! În
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Tejghetarul întinse mâinile și-ncepu să bîjbiie ca un orbete încoace și încolo, cu grijă însă, cu să nu se lovească! În această vreme, pungașii fugiră prin dos; iar hangiul, văzând că tejghetarul nu mai vine cu banii, porni spre odăiță să vadă ce s-a întîmplat. Intrând, tejghetarul îl prinse deodată în brațe și-i strigă: ― Aha, tu ai să plătești! Dar hangiul, foarte mâniat, îi smulse legătura de la ochi, și, când auzi cum stau lucrurile, îi șterse două palme
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cameră mai frumoasă. Cu ce emoții descuiam ușa! Eu eram unica posesoare a cheii! Cu ce încântare ne întruneam acolo după școală! Eu, așa-zisa muziciană, crea sem un imn al triumviratului, pe care-l cântam de fiecare dată. În odăița de taină, citeam poezii de Lamartine, Musset, Baudelaire... Aveam fiecare câte un chevalier servant. Cavalerul meu se așeza în genunchi, iar eu, cu un cuțit de la bucătărie, îl atingeam pe umărul drept, intonând Jurământul Fidelității. El trebuia să-l repete
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
să termin și pe-a patra după sistemul lui cu fonciirea, prin amânări și promisiuni... Ea, nu se schimbă? Cu patru clase am capacitatea, dacă vin și intru undeva funcționar, dimineața mă duc la slujbă, după masă mă întorc în odăița mea cu cărțile mele și mă apuc să învăț... Ce treabă am? Și cu capacitatea luată pot să dau liceul în particular, să trec pe-a cincea, în particular nu sânt atâtea taxe și din leafa pe care o s-o
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mai veridice panorame la care poate visa un scriitor, societatea văzută prin viciile ei, virtuțile fiind etalate în văzul lumii și nemainecesitând un efort special de a le cunoaște. Nu-l deranja și nu-l supăra nimeni, stătea liniștit în odăița lui și scria! Mai târziu, după ce scriitorul a făcut rost de niște bani, și-a cumpărat firește o fermă și a scris acolo, în ferma lui. Dar e interesant de observat că figurile pe care el le-a cunoscut pe
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de la fetele mai mici panglicuța de pe cap. Doreau să iasă bine la ora de matematică unde profesoara nu le suporta fără astfel de accesoriu. În calitate de șefă a clasei, Elvira tăinuise fapta și acum sentimentul unei vinovății dezvăluite o copleșea. În odăița sa, Elvira plîngea cu sufletul naiv și plin de disperare. Își iubea diriginta deoarece era tînără și frumoasă și pentru ea constituia un ideal de neatins. Credea, fără să suporte contraziceri, tot ce-i spunea aceasta. Acum diriginta le sfîșiase
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]