404 matches
-
fi lumea mai dragă", amenință el cu un aer ocult. Săgetat de un gând rău, Vasile lăsă conversația și porni iute spre subsol, traversând mai apoi holul întunecos. Deschise ușa celui mai important ascunziș al său și aprinse lumina-n odăița fără ferestre. Se duse glonț în colțul plin de cartoane și le dădu la o parte. Cele mai bine de 60 de kilograme de bronz erau la locul lor. Răsuflă ușurat, înjurându-l totuși apăsat pe Petrică. Stinse lumina. Închise
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
crescut prin unghere și întins în mari pete verzi pe zidurile scorojite. Diaconii au revenit alături cu preotul Giovanni. Își amintea de mine, dar nu s-a arătat din cale-afară de încântat. Ne-a însoțit apoi, străbătând niște coridoare și odăițe în care stăpânea dezolarea, într-o sală pe care n-o mai văzusem. Ferestrele erau ceva mai mari decât niște ochiuri de pivniță, iar perdelele de pe pereți erau pe alocuri zdrențuite. Ghemuit într-un mic tron de piatră, drapat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
echivalentul lor în aur sau argint. Imediat. După o socoteală rapidă, i-am întins banii de aur. S-a mulțumit doar să-i privească. După care i-a făcut un semn nevestei să-i ia și a dispărut într-o odăiță în spatele bucătăriei. În sfârșit, mi s-a adresat cu un surâs: - Vinul, mâncarea și patul de dormit pentru voi sunt incluse în preț. A făcut un semn către un fecior al său, poruncindu-i: - Opt pari, ascuțiți la meserie. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
camera rezervată pentru ei doi dormeau niște rude și copii. În Încăperea unde băuseră cu toții, mama, tatăl și câteva neamuri apropiate stăteau de vorbă. „Unde-o fi?“ se Întrebă Nene. Când ieși pe verandă, un glas o strigă dintr-o odăiță laterală, Întunecată, a vasalilor. — Nene? Era soțul ei. Nene Încercă să răspundă, dar nu putu. Inima Îi bătea cu putere. Deși nu se mai simțise astfel niciodată până la ceremonia de nuntă, nu apucase să-l mai vadă pe Tokichiro, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
le povestesc. Poate că le va găsi cineva și le va citi”. După această maturizare forțată, concluzia la care ajunge Mimi e că “în mine s-a produs o mare schimbare”, „azi știu bine că e destul să ai o odăiță și în ea poți fi atât de fericit” și, vai, „viața nu e așa cum ne-o dorim”. Iată un pasaj despre „intimitatea” în timp de război, „dragoste”/poftă combinată cu „puterea”, ambele pe măsura vremurilor în care are loc acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cinstea și la caracterul neînduplecat al turcului, plus vorba lui Ștefan cel Mare lăsată moștenire urmașilor săi în cine să se încreadă ei mai mult, și pe care școlarii o învață și azi la lecțiile de istorie. Căsuța avea două odăițe. Văruite și ele în același alb orbitor. în cea din fund, care, iarna, slujea de bucătărioară - vara se gătea într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme și care probabil la început fuseseră roșii ca în
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme și care probabil la început fuseseră roșii ca în tablourile pictorilor români aciuați pe aici, ca în sudul Franței, cel mai vestit fiind maestrul Dărăscu - așa dar, în odăița din fund se făcea o scăriță cu cinci trepte de lut, albe și ele, văruite bine cu bidineaua, și care duceau sus la dormitorul la vedere, și despre care se putea spune că dormeai la etaj... Cărăuțeanu știa că obiectele
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
dintr-o suflare) Sufleurul fricii. Gazda mea se numea doamna Vernescu și din cînd în cînd mă invita în apartamentul ei plin de mobile de epocă, unde îmi oferea cîte o prăjitură. Cum soarele nu intra însă niciodată în minuscula odăiță de la demisol, am părăsit-o fără milă peste un an pe doamna Vernescu pentru doamna Grubach, care avea și ea, în același labirint de la demisolul blocului, o odăiță de închiriat, dar cu fereastra spre răsărit. În plus, strada pe care
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
oferea cîte o prăjitură. Cum soarele nu intra însă niciodată în minuscula odăiță de la demisol, am părăsit-o fără milă peste un an pe doamna Vernescu pentru doamna Grubach, care avea și ea, în același labirint de la demisolul blocului, o odăiță de închiriat, dar cu fereastra spre răsărit. În plus, strada pe care puteam privi acum picioarele trecătorilor se numea "Speranței". Acolo am scris piesa Ușa. Piața Rosetti era un loc animat, unde se putea bea o bere sau o cafea
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
celebră. "Saché - povestește el - este un castel dărăpănat așezat într-o vale fermecătoare din Turena. Stăpînul, un om de cincizeci și cinci de ani, în copilărie, mă ținea pe genunchi... El are o nevastă acră, habotnică, cocoșată, săracă cu duhul." Odăița de lucru arăta ca celula, chilia unui călugăr. Pătucul, vârât într-o nișă, ca al unui licean la internat... Cât face opera lui Honoré de Balzac? îl întreb pe un finanțist. Acesta tace și mă invită să aștept pînă va
Zeii lari by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16703_a_18028]
-
Pe mama arătării o cheamă Steluța, ecoul tinereții la o poezie de Alecsandri, iar "eu" îi spune Pelucia, Pelucia de Rahaj, dulce ca un mapiah. Ce va fiind acela mapiah, Dumnezeu știe! Și filele se risipesc, vraiște. Amintiri directe, naive: odăițele bunicilor, cu povești lungi și aluat de baclava, "farfurioara cu floricele albastre și furculița mică și feliile de coilici de casă." Amintiri prelucrate: "În acel an al primului meu scîncet - mama avea 19 ani; tata, 31 - în țară guverna Dimitrie
Ab ovo by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8021_a_9346]
-
apropie de patriarhala vîrstă de 96 de ani. Așa a fost posibil să ajungă el însuși un patriarh al artei românești. Acasă La sfîrșit de februarie 2000, într-o duminică, mă aflam în cuibul lui Ion Irimescu, la Fălticeni, în odăițele unde-i este acum sălașul în preajma muzeului ce-i poartă numele. De puțin timp se încheiase ceremonia în care primise Ordinul Steaua României în grad de mare ofițer, eveniment care se petrecea în ziua cînd tocmai împlinise 97 de ani
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
rînduiesc lucrurile ce-i alcătuiesc portretul de artist proteic și original cu un loc marcant în istoria artelor românești. Din vara lui 1999 nu mai vine la Fălticeni în vacanțe, în vizite. S-a statornicit între timp aici, în cîteva odăițe, unde-i este și atelierul, care peste timp vor întregi, ca și în cazul lui Brâncuși, muzeul, făcînd să se înțeleagă mai bine omul, cu obiceiurile lui de viață trecătoare. Din păcate, a venit la Fălticeni singur, pentru că soția lui
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
Altavilla, pentru aflarea adevărului. Atmosfera este neliniștitoare, stranie: intrând în biblioteca lui Pietro, Thomas pătrunde în universul unui astrolog, apoi în cămăruța secretă unde se retrăgea, neștiut de nimeni, ca să practice magia! Ni-l imaginăm pe Pietro cuibărit într-o odăiță ferită, unde îi invoca pe demonii planetari (în scopuri bune, desigur). Ce magie poate fi mai puternică decât tinerețea, cultura, bogăția, frumusețea, știința, iubirea (urmează a se căsători cu aleasa inimii, precum IPC)? Pietro deține toate aceste facultăți „magice” și
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
afla aici, aproape de Peleșul regal (unde era primit cu venerație) ceasurile de tihnă și de imaginare. Începînd cu scara ce duce spre odăile de sus, scară al cărei cuier mai păstrează încă bastonul de drumeție al stăpînului, și terminînd cu odăițele slujnicelor, totul emană în mic aerul irecuperabil al unei țări cîndva binecuvîntate. E, peste tot, o abundență de lucruri grele, scumpe, durabile iată, dar și profuziunea de piese de o finețe orientală/ extrem orientală, marcînd fidel comuniunea fericită a celor
Artistul și boieroaica by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13849_a_15174]
-
spre România literară, dai de atelierul-foto al meșterului Ion Cucu. De fapt, este o debara plină de materiale de tot felul, într-o dezordine boemă, de tipi aiuriți, în stare însă să dea dovadă de multă fantezie. Atelierul are două odăițe, dând una într-alta. În prima, cum intri, te privește impunător Marin Preda, de sub pălăria lui grea, pariziană, cu borurile întoarse în sus, care îi plăcea atâta, fotografie în care, în fine, băiatul lui Moromete, țăranul din câmpia română, se
Panorama scriitorilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15968_a_17293]
-
muzeul din Tobolsk, căsuța de lemn care adăpostea pianina prințesei Trubețkoi, din cea mai nobilă familie a Rusiei, exilată la Tobolsk. Pianul, subțire, plăpând, fusese cărat prin nămeți, tocmai până-n centrul Siberiei. L-am văzut cu ochii mei, singuratic, în odăiță de lemn, șubred, mâncat de vreme, având aspectul unei fosile imemoriale, sugerând doar ideea, spiritul. Nici nu ți-ar fi trecut prin minte să-l atingi. Abia pe urmă aveam să aflu că Muzeul Trubețkoi era, de fapt, închis, pentru
Prințesa Trubețkoi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9774_a_11099]
-
și două nopți, numai și numai să vadă, la Tobolsk, pianul prințesei Trubețkoi. Nu i se dădea drumul să intre și aștepta de aproape trei zile... L-am întrebat cu ce treburi venise. Mi-a răspuns că numai să vadă odăița prințesei Trubețkoi. îi pusesem o vorbă bună ghidului și omul se bucură de ceea ce dorise atât să vadă și de la o atât de mare distanță. Cultura este și va fi totul. (Reluare)
Prințesa Trubețkoi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9774_a_11099]
-
curgeri-derive, date de materialitatea legănătoare, muzicală, a scriiturii. Citatul care urmează este o invitație la îmbarcarea într-o călătorie levantină a simțurilor: „Fumul e albăstrui, gustul amărui, peste ele se lasă un nor ușor care se schimbă întruna, căci în odăița plutitoare de lemn s-au amestecat toate mirosurile, și nu doar cele ale acestei călătorii, ci și acelea ale legănărilor dinainte, toate s-au păstrat ca sub o pecetluire vrăjită, izul de tutun, de sare, de mucegai, de ulei de
Ceai și rom, praf de pușcă și pește. Levantul baroc by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4069_a_5394]
-
Bernard, cum era numit de cei foarte apropiați. Citeam de câteva ori, scrisorile lui republicate în România literară, scrisori subtile care nu-și pierduseră prospețimea, amintind de criticul rafinat, enigmatic, din tinerețea mea. Eram studentă încă și locuiam într-o odăiță din mansarda doamnei Lidia Unaniam, cu Nichita, odăiță în care el, uneori, își invita colegii de la redacția României literare unde lucra atunci. într-o vară când toți pomii din curtea de pe strada Grigore Alexandrescu numărul 28(?) erau bogat înfrunziți aruncând
Frații serafimi by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/10018_a_11343]
-
Citeam de câteva ori, scrisorile lui republicate în România literară, scrisori subtile care nu-și pierduseră prospețimea, amintind de criticul rafinat, enigmatic, din tinerețea mea. Eram studentă încă și locuiam într-o odăiță din mansarda doamnei Lidia Unaniam, cu Nichita, odăiță în care el, uneori, își invita colegii de la redacția României literare unde lucra atunci. într-o vară când toți pomii din curtea de pe strada Grigore Alexandrescu numărul 28(?) erau bogat înfrunziți aruncând umbre mișcătoare pe cimentul gri din fața casei în
Frații serafimi by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/10018_a_11343]
-
cioburi căci în ele rămăsese ceva din puterea care ne-a mînat spre această insulă pășeam cu grijă privind numai în jos cel mai mic ciob putea să ne asvîrle înapoi în timp să ne despartă pentru totdeauna așa cum în odăița albă în care locuiam o lentilă a ochelarilor mei s-a rostogolit dispărînd fără urmă într-o iarnă a căzut puțină zăpadă pe meterezele cetății somnambulul dormea printre fulgi scaunele de paie de pe terase răsuflau înciudat palmierii scîrțîiau lung doar
O călătorie cu Fernando Pessoa by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/13059_a_14384]
-
în afara panicii examenelor, ochii doar, umpluți de spaimă, rugători, le fac mai accesibile, mai puțin extraterestre. Simți că vor să fie salvate și tu ai putea-o face, punîndu-le un opt sau un nouă și-apoi ducîndu-le-n brațe pînă-n prima odăiță luată cu chirie, atîrnînd o pătură la geam, încuind ușa c-o cheie subțire de alamă, ajutîndu-le febril să se descotorosească de întregul lor harnașament bătut în ținte, orbit deodată, de strălucirea lustruită a șoldurilor. N-am citit jurnalul lui
Ce soare lent e o femeie! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13211_a_14536]
-
întinsă. Apar blînzi, fără să se ferească, oprindu-se la picioarele noastre și ciugulind iute fărîmiturile de pîine. Sub pat, spunea A., aveau mei pus de el; dar se vede treaba că isprăviseră meiul și ieșiseră să se reaprovizioneze în odăița curată cu geamul veșnic deschis. Erau la etajul doi. Porumbeii, dacă ar fi vrut să zboare afară, nu aveau cum, fiind legați de piciorușele lor roz cu cîte un fir de sfoară despre care pe vremuri se spunea că era
Porumbeii din Gabroveni (fișă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16358_a_17683]
-
din precedentul: fascinația mării, arșița Bucureștiului, interesul pentru antichitate, discul lui Newton și adevărurile, reabilitarea Evului mediu, căutarea secretului secretelor prin anticariate, atracția pentru personaje precum Galilei și Don Quijote, moliile omniprezente, "zidul", gardul-Rubicon, copilăria din Lisa, internatul și "unchiul George", odăița din Ferentari... Cartea fiind un autoportret declarat, toate acestea nu puteau lipsi. Repetate, sunt ele redundante? Dau impresia unui "déjŕ lu"? Dimpotriva! Crâmpeiele de amintiri, cioburi din oglinda spartă a memoriei, seamănă cu pietricelele colorate dintr-un caleidoscop: deși aceleași
Drum prin memorie by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12490_a_13815]