8,671 matches
-
din spate gonit, spre bătrînețea hidoasă. Nu mai am timp de nimic. Golul se constituie, se împietrește, se definitivează în mine, peste mine. Am de lucrat, neîntrerupt, zi și noapte. Dacă mă zbat, am impresia că pierd timpul. Dacă mă odihnesc, e mai rău. Mă întind pe pat cu un roman în mîini, pentru o jumătate de oră; sau mă duc "să iau puțin aer", o oră, pe cheiurile Senei și mă trezesc, deodată, că au trecut (cum? cum?!) trei zile
Scrisoare din Paris uitată în paginile "Vieții Românești" - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12032_a_13357]
-
dulăi îngropați mai demult în fundul grădinii. Le tai cu un cuțit de bucătărie. Foșnesc inutile ca vaietele penitenților. Cui să le mai dăruiești acum când toți ai casei s-au mutat sub pământ? Pe masa de piatră din curte se odihnesc în borcan roșii ca inima mielului de Paște. Albina se-nvârte în jurul corolelor sângerii, ocolindu- le. Să fie și acesta un semn de la morții cei buni? Arborii pleacă în cer cu grădină cu tot. Pe un covor de verdeață plutesc
Poezie by Ion Cristofor () [Corola-journal/Imaginative/12232_a_13557]
-
aspru... Mediocritatea clipei nu-mi dă decât simțământul că Eul, acest Eu dornic de libertate, are limită. Limita existențială a nodului de carne cu care depășim pământul. Revin din zborul meu plăpând deasupra unei mânăstiri. Păsări sculptate în cruci vechi odihnesc eterne. Cu ochii în adânc mă rog, mă rog unui nimb. Lumina curge liniștită. Cine mă cheamă din eter? Un conclav de îngeri năbădăioși se desprinde de pe zidurile vechi și mă atrag în vârtej. Intru în jocul lor amețitor. Mă
Poezie by Florentin Palaghia () [Corola-journal/Imaginative/12512_a_13837]
-
Ca un profesor pare, ce-n mijlocul Marii Prelegeri și-ar arunca, surâzând complice, cravata pedagogică. Așa va fi fost, gândesc, neprihănita Fecioară trezită din somn de vocea Arhanghelului. O rană e, deschisă foarte încet, pe dinăuntru. Un trudnic gând odihnindu-se, în sfârșit, o clipă în oboseala lui luminoasă. Un Drept, ajungând târziu să vadă fața lui Dumnezeu și pedepsit de îndată pentru că-a îndrăznit s-o vadă. Un... - Da, da... Dar uită-te bine la floarea asta. Nu trăiește
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12580_a_13905]
-
fiecare trecere Să privească cu smerenie Răsăritul La capătul uliței, Cu praful încă Dormindu-le în aripi și veșminte, Pe tălpile rămase uscate, Cu rănile închise Aproape miraculos, Ștergînd astfel Semnul oricărei înrudiri divine. * Tipar de turtă dulce în care odihnesc Un an întreg Niște petale, Cîte o aripă ruptă De albină Și îndestulătoare miresme. O lene desăvîrșită umple Adînciturile Felurit cioplite în lemnul palid Pînă vine vremea coptului Și-n toate freamătă O uitată hărnicie: A scorțișoarei Să împodobească Aerul
POEZIE by Katia Fodor () [Corola-journal/Imaginative/12698_a_14023]
-
pe umeri balanța, pârghia în echilibru grumazul, carnea roză și cicatricea deselor cărăușii. Crește din ea sideful și sângele visează planul înclinat pe care urcă și coboară prăpastia, un sunet, brațele împrejmuind spinarea și sânii, cleștele lui Dumnezeu. Spiritul se odihnește în asemenea clipe Spiritul se odihnește în asemenea clipe, totul devine frunziș, un verde în care nu se surpă verdele, nervuri unde nervurile sunt ele atotputernice, aerul nu are nimic din faianța peisajului văzut, ci coborând înlăuntru frumosul cade, nu
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
grumazul, carnea roză și cicatricea deselor cărăușii. Crește din ea sideful și sângele visează planul înclinat pe care urcă și coboară prăpastia, un sunet, brațele împrejmuind spinarea și sânii, cleștele lui Dumnezeu. Spiritul se odihnește în asemenea clipe Spiritul se odihnește în asemenea clipe, totul devine frunziș, un verde în care nu se surpă verdele, nervuri unde nervurile sunt ele atotputernice, aerul nu are nimic din faianța peisajului văzut, ci coborând înlăuntru frumosul cade, nu ne mai asmute cu înaltele-i
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
văzut, ci coborând înlăuntru frumosul cade, nu ne mai asmute cu înaltele-i catalige, se târăște pe brânci și e chiar bobul ascuns, uriașa sămânță a unei păduri ce va fi, verdele e verde, nu-l macină nimic, spiritul se odihnește și nu auzi nici zgomotul cataligelor strânse ca niște vreascuri, trufia dată flăcărilor, rumegușul mistuit, făina în jar ca pielea trupului părăsit. Despre apă Dintr-o dată va arunca apă deasupra zidurilor, și cărămizile vor străluci, spinarea cailor va scoate flăcări
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
primă" pentru un roman pe care îl va scrie el cândva... Curios destin însă, acesta, care uită că personajul său nu trebuia dus chiar pe buza prăpăstiei și că, din când în când, ar fi bine să-l mai și odihnească cu puțină fericire. Știu de la Marx că pot spera, totuși, într-o compensație a destinului, pentru că toate se petrec, în istorie, de două ori, o dată ca tragedie, a doua oară ca farsă, numai că nici marele Karl nu și-a
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
un lanț al denumirilor, de care ne-am legat viețuirea... cînd a fi liber, fără a te elibera dinlăuntru mereu, e doar o vorbă aici și acum... și-apoi, unde e teamă nu poate fi nici iubire... mesajul meu se odihnește cum vezi în soiul acesta de viețuire, însărăcit acum de o gură de carne... o lume-n care omul pare a se evapora lent din orice ar întreprinde... o lume, căreia i-am ucis sunetul genuin... unde om și dumnezeu
Mîna by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/12951_a_14276]
-
Arta ne-a apărut ca o formă a muncii, ca un produs al lucrării de transformare a materiei. Fiind muncă, arta ni s-a părut a fi forma ei cea mai perfectă, aceea în care sforțarea lucrătorului ajunge să se odihnească în plenitudinea lucrului încheiat și armonios. Arta este astfel ținta oricărei munci, atinsă parțial și, din cînd în cînd, de orice lucrător destoinic, dar cu plenitudine neîmpărțită abia de marii artiști”. Adevărul este că afirmația lui Vianu din Prefața... din
Tudor Vianu - în apărarea Esteticii by Petru Vaida () [Corola-journal/Imaginative/12932_a_14257]
-
adună cu grijă cuvintele mele căzute în iarbă sau prin cameră, ca pe niște firimituri le adun, parcă ar vrea să reconstituie marea pâine, marea pâine a istoriei mele. asculta aceeași muzică, respira același aer. când dorm, somnul meu îl odihnește, când mănânc, merindea mea îl hrănește. ce uit eu se depune în el, ține el minte, îmi soarbe emoțiile și le păstrează intacte, îmi cunoaște măsură oaselor, îmi ia tiparul creierului, când mă rânesc, simte durerea. el, admiratorul și administratorul
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
numai a mea... în ea pot invita pe cine vreau pe cine doresc să-mi inunde inima doar la un gest necuvântat: am nevoie de tine ca de aer și aerul mi se pare uneori de nerespirat. Avertisment către mine odihnește-mă, Doamne! în viața asta și nu mă arunca în infernul cuvintelor și nu mă transforma într-o ființă dependentă de miresmele închipuite ale bărbatului din mine fă ordine în viața mea adu-mă pe calea cea bună a surâsului
POEZIE by Bianca Marcovici () [Corola-journal/Imaginative/13876_a_15201]
-
Omenirea, de veacuri, mereu se trezește prea de dimineață - se nimerește să fie numai iarna - și nu poate să-și scrie istoria, pentru că îi îngheață degetele, din cauza frigului, iar când și-o scrie, o uită prea repede. Neodihnită Lacrima se odihnește în ochi, Timpul face la fel, în sineși. Coborâtoare moarte, numai tu nu ai odihnă. Apa, în picătura ei, scaldă mulțimile, Văzduhul primenește păsările cu aerul lui binefăcător Si zborul, uneori, în aripi se odihnește. Somnul își doarme somnul în
POEZIE by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/13867_a_15192]
-
prea repede. Neodihnită Lacrima se odihnește în ochi, Timpul face la fel, în sineși. Coborâtoare moarte, numai tu nu ai odihnă. Apa, în picătura ei, scaldă mulțimile, Văzduhul primenește păsările cu aerul lui binefăcător Si zborul, uneori, în aripi se odihnește. Somnul își doarme somnul în somnul lui Si seva copacilor face la fel. Focul, el însuși, sacru de când s-a născut, În flăcările lui își găsește pacea. Pământul se simte eliberat de liniștea poetului; Doarme și el sub lumina soarelui
POEZIE by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/13867_a_15192]
-
vrere, nu am curajul. Nu mai am nimic din ce mi-ar trebui să termin această baladă pe care am început-o în somn într-o joi: Some lives ago, One death ahead. Săgețile au obosit. Pe coarda arcului se odihnesc niște izmene puse la uscat. Lopățica mică de infanteie furată din dotarea garnizoanei a ruginit îngropată în pămînt - mînerul ei l-am folosit drept arac pentru altoiul de roșii premiate Pax Romana. "Pax, Pax, da’ cu cine?", mă întreabă gloaba
POEZIE by Dorin Tudoran () [Corola-journal/Imaginative/13980_a_15305]
-
nu am ce-i da din sufletul ce sinele-și dizolvă-n sine. da^-n adorație un trup nu-i un fruct viermănos, transfuzia de duh metaforei îi împrumută solemnitatea missei. cine poate înlocui columba însămînțînd mările, pe umărul Mirelui odihnindu-și candoarea? profeții ignoranți fatalități închipuind în adunarea inocenților destrămată știu că-n fiecare lacrimă e cîte un înger revoltat? o, ochii Tăi lungi cît 100 de trenuri de noapte cît din utopiile mele vor duce viitorului ireversibil? milimetrice flaute
Epistole by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/14016_a_15341]
-
cum mințim cei mai mulți dintre noi. Curată și bună, entuziastă și nesăbuită. Madi, pe care-am iubit-o cu toții și pentru care totuși n-am făcut nici unul destul ca s-o salvăm de lume și de ea însăși. Dumnezeu s-o odihnească și s-o păstreze mereu în gîndurile Sale. Antoaneta Ralian Există lucruri - vești - pe care, pur și simplu, refuzi să le crezi. Un instinct de autoapărare mentală te împiedică să percepi, să concepi imposibilul unei profunde tragedii. Refuz încă să
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
stîlp de gheață în flăcări zguduit între foc și friguri și porni îndărăt cel mic dintre cei mici era deja treaz și-l căuta la ieșirea din cort încălțat în sandalele lui ascunse cu grijă sub piatra pe care-și odihnise capul înaintea plecării Retragere Acum pînă și prezența lui secundă bate în retragere - o pură căutare mai veche (și atît de bine cunoscută) a voluptății durerii
Poezii by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/14490_a_15815]
-
burților materne acolo unde preaplinul cărnii începe să se reverse după treizeci și de ani sau că împungeau axilele mamei cu fontanelele de unde groaza țâșnea în jeturi groase ori povestesc înfiorate cum își strecurau palmele umede pe sub pânza ce se odihnea pe relieful de vulcan activ al sânilor materni aflați în necontenită ruminație, cerșind de la acest unghi un spor de securitate biologică, atunci când deveniseră ele însele un catarg de feminitate de al cărei miros se răstigneau lacomii culegători de flori cu fața la
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
a pădurii. Lovinescu părea cufundat în peisajul foșnitor al Dumbrăvii, fiind preocupat de o idee care se ivise deodată în mintea sa. Se întoarse spre mine, cu totul neașteptat, așezînd mîna lui albă, cu degetele frumos îngrijite, pe mîna mea odihnită pe canapeaua de piele a trăsurii și rosti: - Îți amintești dictonul latin pe care l-ai învățat în primele clase de liceu?, mă întrebă, ca un profesor care cercetează o lecție într-o clasă plină de elevi. - Care anume?, m-
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
despărțirii, să se îmbete cu primarul și cu ceilalți? Învățătorul adormise dintr-odată. Somnul îl înghițise etanș, ca pe un sinucigaș care, hotărît să moară, își leagă de gît piatra grea și sare în apă. Dar nu apucase să se odihnească mai mult de două ore. Soția îl scuturase miloasă de umăr. Între timp ea și pusese totul la cale: ranița, valiza. Zorii o găseau parcă schimbată, își și descoperise forța, forța aceea născută din instinctul matern, care o va ajuta
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
o oprire la mormîntul lui Strindberg cu crucea lui modestă pe care stă scris O, crux, ave spes unica (O, cruce, singura noastră speranță), și cu o revedere, în memorie, a ultimului "chip al lui René, atît de senin, parcă "odihnindu-se în durerea lui", cum scria Elias Canetti despre masca mortuară a lui Blaise Pascal.[...] M-am gîndit, întorcîndu-mă pe jos acasă, la metamorfozele celor iubiți de mine; cum, fără să bag de seamă, toți s-au transformat de-a
O scrisoare deghizată by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14704_a_16029]
-
adesea să-și viziteze prietenul bolnav. Pășea ușor prin hol intrând în odaia acestuia ca o chilie, dar care avea o bibliotecă cu geam burdușită cu cărți, căptușind un perete. De cealaltă parte se afla patul îngust pe care se odihnea Ion Pillat. Doctorul se așeza pe un scaun scund - fiind astfel mai aproape - și vorbeau amândoi încetișor, în mare taină și intimitate. Mi-l amintesc pe Dr. V. Voiculescu în primăvară, la catafalcul învelit cu o scoarță oltenească pe care
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
despre marii actori români. Despre oameni ca Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Olga Tudorache, Amza Pellea, Oana Pellea, Radu Beligan, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc și mulți, mulți alții. Dintre toți, pentru mine, number one rămâne Dinică, Dumnezeu să-l odihnească. Pentru autoironia cu care și-a condimentat tot timpul rolurile, pentru că a fost genul de om și de profesionist care nu s-a luat niciodată în serios. Îmi plac oamenii care-și păstrează permanent un zâmbet autoironic în colțul gurii
Mari actori români by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21285_a_22610]