293 matches
-
Un regim oligarhic este condus de o elită care acordă prioritate exercitării autorității efective asupra supușilor, mai degrabă decît reprezentării cetățenilor individuali (Rose, 1996a: 13 ș.u.). Dacă autoritatea sa este exercitată în concordanță cu supremația legii, atunci un regim oligarhic diferă fundamental de o dictatură. Din moment ce legile sînt pro-mulgate de un grup mic de oameni, ele reflectă valorile și interesele conducătorilor. Adeziunea la lege ajută un regim oligarhic să administreze mai ușor un teritoriu mare și încurajează stabilitatea, prin predictibi-litate
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
autoritatea sa este exercitată în concordanță cu supremația legii, atunci un regim oligarhic diferă fundamental de o dictatură. Din moment ce legile sînt pro-mulgate de un grup mic de oameni, ele reflectă valorile și interesele conducătorilor. Adeziunea la lege ajută un regim oligarhic să administreze mai ușor un teritoriu mare și încurajează stabilitatea, prin predictibi-litate. Supușii unei oligarhii nu se pot bucura de libertatea cuvîntului dintr-o democrație, dar criticii știu ce să spună și ce să nu spună pentru a nu fi
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
oligarhii nu se pot bucura de libertatea cuvîntului dintr-o democrație, dar criticii știu ce să spună și ce să nu spună pentru a nu fi pedepsiți. Cenzura restricționează unele forme de critică, în timp ce le acceptă pe altele. Un regim oligarhic poate accepta societatea civilă; el acordă instituțiilor libertate de acțiune atît timp cît nu amenință autoritatea regimu-lui. Un regim oligarhic nu are nevoie să organizeze alegeri, din moment ce nu este răspunzător în fața electoratului. Dacă se organizează alegeri, nu e nevoie ca
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
nu spună pentru a nu fi pedepsiți. Cenzura restricționează unele forme de critică, în timp ce le acceptă pe altele. Un regim oligarhic poate accepta societatea civilă; el acordă instituțiilor libertate de acțiune atît timp cît nu amenință autoritatea regimu-lui. Un regim oligarhic nu are nevoie să organizeze alegeri, din moment ce nu este răspunzător în fața electoratului. Dacă se organizează alegeri, nu e nevoie ca ele să fie manipulate, pentru că sufragiul este, cel mai pro-babil, limitat, la fel cum e și competiția dintre partide. Dacă
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
care regimul anterior a respectat supremația legii, a tolerat instituțiile societății civile și a instituționalizat competiția electorală și responsabilitatea guvernanților. Moștenirea regimurilor din Europa de Vest tinde să fie ușoară, pentru că punctul lor de plecare a fost în mod normal un regim oligarhic cu instituții ale societății civile, iar unele aveau experiența alegerilor democratice. În țările care au ajuns la democrație prin evoluție, tranziția a fost de asemenea ușoară, o trecere gradată de la un regim oligarhic cu supremația legii la un guvern răspunzător
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
a fost în mod normal un regim oligarhic cu instituții ale societății civile, iar unele aveau experiența alegerilor democratice. În țările care au ajuns la democrație prin evoluție, tranziția a fost de asemenea ușoară, o trecere gradată de la un regim oligarhic cu supremația legii la un guvern răspunzător în fața majorității electoratului. Deși regimurile comuniste nu au avut succes în transformarea societății conform viziunii lor utopice asupra lumii, în cele patru decenii schimbările făcute au transformat mediul înconjurător și economia și au
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
încerca remedierea disfuncțiilor sistemului comunist" (Volgyes, 1995: 14). Comparația între calea ușoară și cea grea către democratizare ilustrează amploarea provocărilor cu care s-au confruntat regimurile post-comuniste. Moștenirea "ușoară" a oligarhiei Punctul de plecare ideal pentru democratizare este un regim oligarhic în care instituțiile civice reprezentative sînt deja formate. Pentru că este un Rechtsstaat, nu mai este nevoie de lupta pentru a limita exercitarea arbitrară a puterii, întrucît supremația legii este deja consfințită. Orice schimbări constituționale stabilite între guvernanți și oponenții lor
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
din Evul Mediu, iar politica de partid a apărut cu aproape două secole înaintea sufragiului universal. În cazul în care democratizarea apare prin evoluție și nu prin revoluție, tranziția e ușoară. Germania și Austria ilustrează de asemenea importanța unei moșteniri oligarhice care să faciliteze democratizarea, pentru că înainte de totalitarism, în anii 1930, ambele țări au avut o tradi-ție de generații a supremației legii. Instituțiile societății civile, cum ar fi sindicatele, au fost recunoscute din punct de vedere legal. Alegerile libere datează de la
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
puțin respect pentru supremația legii, decît cu o oligarhie civică. Greutățile Republicii Italiene în a institui complet democrația, după 1945, arată efectele acestei moșteniri negative. Drumurile diferite ale Spaniei și Greciei ilustrează de asemenea avantajele democratizării pornind de la o bază oligarhică stabilă. Deși amîndouă țările au avut războaie civile sîngeroase, Spania a devenit o dictatură stabilă în timpul lui Franco. Inițial, grija regimului a fost de a-și întări puterea, prin orice mijloace. Dar, treptat, supremația legii a devenit mai importantă, iar
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
a devenit mai importantă, iar instituțiile societății civile, între ele biserica și interesele de afaceri, și-au cîștigat independența față de regim. În 1967 a fost adoptată o lege organică ce instituia un cadru pentru supremația legii, cadru specific unui regim oligarhic (Pérez-Diaz, 1993). Înainte de moar-tea lui Franco, oligarhia aflată la putere era pregătită să facă tranziția spre un regim democratic. Deși Grecia a creat imediat instituții democratice și a organizat alegeri libere după sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, partidul
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
întocmirilor celor vechi ale patriei noastre ce au fost legiuite prin documente și pravila pământului”. Boierimea nu reprezenta însă un tot unitar. Nemulțumirile boierilor proveneau și din clivajul dintre cele două curente: conservator - reprezentând marea boierime, adepta unei „reconstrucții social-politice oligarhice” - și cel radical, aparținând noii boierimi, promotoare unei organizări mai flexibile a întregii societăți, a unui egalitarism în sânul propriei clase, care ar fi însemnat desființarea rangurilor boierești și înlocuirea acestora cu funcții publice, curent care avea să-și pună
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
puncte de vedere. Relativ la teoria elitelor, el se întreabă cum se poate ajunge la o situație de reală democrație la nivelul statelor naționale. Dintr-un punct de vedere al sociologiei generale, el examinează cum poate fi explicată existența unor structuri oligarhice în partidele politice a căror ideologie și ale căror statuturi au o orientare democratică și egalitară. În sfârșit, într-o optică de practică politică, el se întreabă despre rolul pe care partidele social-democrate îl pot juca efectiv în edificarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
inițial, apar spontan și nu-și exercită funcțiile decât cu titlu de accesoriu și în mod gratuit devin lideri profesionali. Acest prim pas este urmat de un al doilea, liderii profesionali neîntârziind să devină lideri stabili și inamovibili. Așadar, fenomenul oligarhic care se produce astfel are, în parte, o explicație psihologică, adică decurge din transformările psihice pe care le suferă diferitele personalități în cursul vieții lor. Dar el se explică, de asemenea (și chiar înainte de toate), prin ceea ce am putea numi
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
astfel: organizarea este sursa din care ia naștere dominația aleșilor asupra alegătorilor, a mandatarilor asupra celor care le-au dat mandatul, a delegaților asupra celor care-i deleagă. Cine spune organizație zice oligarhie. Orice organizație de partid reprezintă o putere oligarhică sprijinită pe o bază democratică. Pretutindeni avem alegători și aleși. Dar întâlnim, de asemenea, pretutindeni o putere aproape nelimitată a aleșilor asupra maselor care-i aleg. Structura oligarhică a edificiului sufocă principiul democratic fundamental. Ceea ce este oprimă ceea ce ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Cine spune organizație zice oligarhie. Orice organizație de partid reprezintă o putere oligarhică sprijinită pe o bază democratică. Pretutindeni avem alegători și aleși. Dar întâlnim, de asemenea, pretutindeni o putere aproape nelimitată a aleșilor asupra maselor care-i aleg. Structura oligarhică a edificiului sufocă principiul democratic fundamental. Ceea ce este oprimă ceea ce ar trebui să fie. Pentru mase, această diferență esențială dintre realitate și ideal rămâne încă un mister. Robert Michels, Le Partis politiques. Essai sur les tendances oligarchiques des démocraties, traducere
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
Michels îl atribuie oligarhizării. Majoritatea organizațiilor sau a asociațiilor empiric observabile prezintă incontestabil această tendință, oricare ar fi modalitățile precise și chiar rațiunile lor. Trebuie imediat să ne întrebăm dacă anumite organizații reușesc să se sustragă în mod durabil tendințelor oligarhice. Sociologul și politologul american Seymour Martin Lipset s-a inspirat copios din lucrările lui Michels. El consideră că tendința spre oligarhizare e foarte generală și că „legea de bronz” corespunde efectiv modului celui mai frecvent de dezvoltare a organizațiilor, oricare
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
lucrările lui Michels. El consideră că tendința spre oligarhizare e foarte generală și că „legea de bronz” corespunde efectiv modului celui mai frecvent de dezvoltare a organizațiilor, oricare ar fi ele. De asemenea, Lipset observă că eforturile pentru reducerea controlului oligarhic al organizațiilor prin proceduri formale au eșuat în general (Lipset, et. al., 1956, p. 6). Totuși, contrar majorității cercetătorilor care s-au străduit să repereze tendințele spre oligarhie în contextele organizaționale cele mai diverse, Lipset s-a hotărât să analizeze
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
deviant; vezi ibidem, p. 469). Lipset consideră că a găsit acest caz deviant în sindicatul tipografilor fondat în Statele Unite în 1850 sub numele de International Typographical Union (ITU). Echipa de cercetare condusă de Lipset și-a orientat analiza spre mecanismele oligarhice apărute cam peste tot în organizațiile cât de cât complexe, dar nu le-a găsit în sindicatul ITU. Acest fapt l-a făcut pe Lipset nu să repună în discuție viziunea lui Michels, ci să dorească să precizeze condițiile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
refugia în formarea unor clici care să manevreze în culise. În sfârșit, trebuie ca amenințările externe ce plantează asupra organizației să fie slabe (ibidem, pp. 465-469). Să remarcăm totuși că, în special, este vorba despre condiții care pot atenua caracterul oligarhic al conducerii sau care pot întârzia procesul de oligarhizare, dar nu garantează în nici un fel eliminarea lui. Așadar, nu este vorba despre o lege și încă și mai puțin despre o „lege de bronz”, expresie preferată de scientismul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
analiza noastră poate fi obținută prin combinarea difuzării puterii (centralizată sau difuză) cu domeniul său de aplicare (restrâns la anumite domenii). Pentru Giddens, exercițiul puterii este autocratic atunci când este centralizat și nu este limitat în posibilitățile sale de aplicare; este oligarhic atunci când rămâne centralizat, dar supus unor limitări de aplicare. Exercițiul puterii nu este decât hegemonic atunci când domeniul său de aplicare rămâne, larg dar este supus unor restricții impuse „de jos”. În sfârșit, putem vorbi despre exercițiul democratic al puterii atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
prin „încetinirea circulației elitei”. Kolabinska semnalează o asemenea încetinire în secolul al XVIII-lea, în anii care au precedat Revoluția, în comparație cu perioadele mai vechi, în care circulația între clase era mai intensă decât au mulți tendința să-și imagineze: Spiritul oligarhic, care se manifestă prin obstacole în calea ascensiunii unor oameni proveniți din straturile inferioare ale societății, pare a fi mai puternic în anii mai apropiați de Revoluție (Kolabinska, 1912, p. 103). În astfel de împrejurări, un număr ridicat de membri
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
posturilor de conducere din întreprinderile de stat sunt asigurate cu cadre ce dobândiseră experiența gestionării sub regimul comunist (Hanley et. al., 1995, pp. 655-659). Impresia generală care se degajă din toate acestea este cea a reorganizării unui sistem de putere oligarhic și autoritar, combinând o mare parte a continuității globale (atenuată, la prima vedere, prin efecte de generație) cu procese de circulație accelerată în chiar sânul elitei conducătoare. În celelalte state plasate în orbita sovietică, procesele care anticipau cu mult înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
priori, desemnați de un colegiu foarte puțin numeros, fundamentat pe criterii topografice, fiecare cartier fiind dominat de cîte o mare familie. Mișcarea comunală nu determină așadar, "democrația urbană", cum s-a spus de atîtea ori, ci doar substituirea unei puteri oligarhice colegiale, ea însăși acaparată de familiile "patriciene", adică de nobili, în locul puterii tradiționale a suveranului și reprezentantului său local. Această comună aristocratică nu se opune, trebuie s-o repetăm, sistemului feudal: ea se integrează, extinzîndu-și dominația aupra contado, ținutului înconjurător
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
fiecărui stat european a solicitat, din partea istoricilor și politologilor, eforturi de sistematizare și ordonare, care să ușureze înțelegerea unei realități ce se manifestă proteic. Un anume personaj de pe scena politică se impune ca sursă a dinamismului: partidul politic acest element oligarhic ce face posibil exercițiul democratic, bineînțeles, atunci cînd nu este "unic". Demersurile cognitive ce au vizat partidul politic au îmbrăcat forme diferite: de la considerații ce rețin doar aspecte conjuncturale ale fenomenului partizan, la construcții teoretice care recunosc o dimensiune mai
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
uriaș cel de a împărți favoruri cercurilor de interese Traian Băsescu lansează teza alegerilor anticipate. Cu scopul de a-l înlocui pe Călin Popescu Tăriceanu cu Theodor Stolojan. E nu numai supus președintelui, dar și împărtășește cu acesta aceleași cercuri oligarhice. Și asfel se ajunge la războiul dintre Palate. Nu un război al orgoliilor, cum s-ar crede, ci un război al intereselor economice. Dacă nu chiar mafiote. În context, să spunem și faptul că scandalul bilețelelor a avut urmări asupra
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]