682 matches
-
victoria. Revizuirea cată să triumfe pentru că - se zice în manifest - Constituția de la 1875 a fost stabilită de monarhiști și n-a fost întocmită spre a organiza onest un guvern democratic, ci din contra, spre a o depune la picioarele unei oligarhie; pentru că, întrucît timp voința sufragiului universal este paralizată, nu poate reuși nici o reformă politică sau socială și nici un regim nu poate avea durată, fiind împins într-o parte și alta între două puteri ostile; pentru că adevărata cauză a eșecurilor și
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
sentințele pe care le dădea Barna erau întotdeauna de o precizie înspăimîntătoare. El fusese cel care sugerase că planeta aceea cu soare verde este un fel de colonie de muncă forțată, fără gardieni, în care disciplina era păstrată de o oligarhie religioasă al cărei scop era probabil să îi facă să muncească din greu pentru cei care îi înrobiseră în acest mod perfid. Nu trebuie să fi fost Voluntar ca să înțelegi furia pe care o stârnise o asemenea presupunere. Pentru mia
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Orice om care are 3000 de dolari își poate procura o antenă parabolică pentru a recepta semnale din lumea întreagă, dar sateliții geostaționari nu vin de oriunde și posesorii releurilor de transmisie nu sînt orișicine. Sfîrșitul monopolurilor de stat, începutul oligarhiilor. Există și un alt versant, negativ de data aceasta, al dematerializării suporturilor și al mecanizării transportului semnelor: o posibilă atrofie a fanteziilor și a inițiativelor individuale. Automatizarea percepției nu servește, ci mai degrabă suprimă autonomia personală. De la mitogramă la ideogramă
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
în perioada anterioară anului 1945 în România. Era mitul unei națiuni omogene, măreția României medievale, nevoia de disciplină socială și uniformitate politică pentru a înfrânge conspirațiile externe. Deși la noi a existat o monarhie constituțională din 1881 până în 1938, dar oligarhia era reticentă în a lărgi procesul politic pentru a include și alte grupuri sociale. Partidele nu se bazau pe ideologii sau programe coerente, ci pe personalități și clanuri. Țărănimea numeric dominantă era privită ca o forță de manipulat, iar naționalismul
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
democratic slăbește Se spune că activitatea Guvernului este spre binele poporului, dar românii continuă să fie supuși marginalizării în propria țară. Guvernul se poartă cu cetățenii arogant și disprețuitor, indiferent la necazurile lor, fiind un instrument politic la dispoziția unei oligarhii pentru care singura șansă a bunăstării și a menținerii la putere este sărăcirea poporului român și confuzia valorilor. Libertatea politică obținută o dată cu Revoluția din Decembrie 1989 nu a dus nici la câștigarea libertății economice, nici la prosperitate Sistemul economic și
Un experiment politic românesc: Alianța "Dreptate și Adevăr PNL-PD" by Radu Alexandru () [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
Sociologie Românească, I, 1-2, pp. 109-128. Bădescu, Ilie. 1981. Satul contemporan și evoluția lui istorică. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Bădescu, Ilie. 1996. Istoria sociologiei. Teorii contemporane. București: Editura Eminescu. Bădescu, Ilie. 1999. Structura socială și clasa intermediarilor în rural. Oligarhia financiară și agricultura de subzistență în Sociologie Românească, nr. 1. Bădescu, Ilie. 2002. Istoria Sociologiei. Perioada marilor sisteme. București: Editura Economică. Bădescu, Ilie. 2004. Dezvoltare și subdezvoltare. Contribuții la critica sociologiei tranziției, în Sociologie Românească, vol. II, 3, pp. 108-128
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
învățare. Ele au devenit în secolul al XIX-lea cele mai importante centre de cercetare și învățare la nivel mondial, cu rezultate excepționale în toate științele. Evident că nici această structură nu era perfectă: autonomia universitară a permis formarea unor oligarhii universitare care s-au opus cel mai adesea schimbărilor, mai ales înființării de noi secții, cum ar fi cele de sociologie, și au încercat împiedicarea introducerii în universitate a specializărilor tehnice, care au fost predate în școli tehnice specializate (Technische
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
scutită prin simpla forță a organizării sale. Democrația socialistă, cel mai echitabil regim, nu putea fi lovită de bolile individualismului și ale arivismului care, nu-i așa, sunt tipic burgheze. Evident că, odată cu ieșirea din scenă a stalinismului și cristalizarea oligarhiei comuniste, corupția, care în principiu avea ca miză accesul la pozițiile de control ale sistemului - atât la nivel politic, cât și la nivel economic -, a căpătat proporții amețitoare. Discursul despre corupție a rămas în toată perioada comunistă supus unor formidabile
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
acestea se divid fiecare în două; astfel, monarhia se poate spune că are două specii: cu numele de tiranie - una, de regalitate - cealaltă. Cum altfel! Și oricare cetate stăpânită de puterea celor puțini este condusă fie prin aristocrație, fie prin oligarhie. Și chiar așa este! Cât despre democrație, fie mulțimea conduce cu forța, fie cu consimțământul celor bogați, și fie respectă cu strictețe legile, fie că nu, în mod obișnuit nimeni nu-i schimbă deloc numele. 6. Formele legale și cele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
știință, atâta vreme cât au legi statornicite, să nu întreprindă nimic dincolo de reglementările scrise și de obiceiurile străbune. Foarte bine ai spus! Deci atunci când cei bogați imită constituția adevărată numim acest fel de guvernare aristocrație; când, însă, nu țin cont de legi: oligarhie. Se pare că da! Și, desigur, atunci când, la rândul lui, unul singur conduce după legi imitându-l pe cel cunoscător, îl numim, rege, nediferențiindu-l prin nume, fie că conduce de unul singur conform legilor, fie că o face cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
șase, luând-o separat de acestea pe cea adevărată, ca pe o a șaptea. Cum? Am spus că: din monarhie provin regalitatea și tirania; de asemenea, din conducerea de către nu prea mulți: aristocrația cea cu nume de bun augur, și oligarhia; și, la rândul ei, conducerea de către cei mulți, pe care atunci am considerat-o simplă, numind-o democrație, și ea trebuie considerată acum dublă. Cum așa? Și pe ce criteriu am diviza-o? Pe un criteriu care nu diferă deloc
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și ierarhia lor (Republica, 544c-544d) (Socrate) Nu-ți va fi greu de înțeles, căci acelea la care mă refer, au chiar numele /corespunzătoare/: prima este constituția cretană și spartană, lăudată de mulți; lăudată mai puțin, vine a doua, cea numită oligarhie, o constituție plină de numeroase rele. Urmează apoi, în continuare, diferită de aceasta, democrația; iar al patrulea și ultimul stadiu de boală a unei cetăți este strașnica tiranie, diferită de toate celelalte. Ori mai ai cumva și alt tip de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
După cât se pare, susții că cea mai bună guvernare derivă dintr-o tiranie cu un excelent legislator și cu un tiran virtuos, și că astfel statul atinge starea desăvârșită cu maximă ușurință și rapiditate, iar a doua în ierarhie este oligarhia și a treia - democrația, nu-i așa? ATENIANUL: Câtuși de puțin; cea dintâi este tirania, a doua este regalitatea, a treia - un anume fel de democrație, iar a patra oligarhia care doar foarte greu ar permite nașterea formei statale optime
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
maximă ușurință și rapiditate, iar a doua în ierarhie este oligarhia și a treia - democrația, nu-i așa? ATENIANUL: Câtuși de puțin; cea dintâi este tirania, a doua este regalitatea, a treia - un anume fel de democrație, iar a patra oligarhia care doar foarte greu ar permite nașterea formei statale optime, căci în cadrul ei există cel mai mare număr de conducători. ș...ț Și cu cât sunt mai puțini la număr cei care exercită autoritatea, cu atât aceasta este mai puternică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și să ne guvernăm atât casele, cât și cetățile supunându-ne atât în nume propriu, cât și în numele cetății acele părți nemuritoare din noi și dând numele de lege orânduirii stabilite de rațiune. Dar dacă un singur individ sau o oligarhie sau o democrație cu sufletul avid de plăceri și pofte de care simte nevoia să se umple neputând deloc să le reziste și, stăpânit de boala fără sfârșit și fără saț a viciilor, va conduce o cetate sau pe vreun
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
introduce tendința restauraționistă! Această tendință se afirmă deja cu claritate spre finalul Republicii, în cărțile VIII și IX, acolo unde Platon descrie cetățile decadente (ca și caracterele individuale care corespund acestor cetăți). Decadența începe cu „timocrația” (sau „timarhia”), continuă cu „oligarhia”, se accentuează cu „democrația” și atinge maximumul cu putință în cazul „tiraniei”. Or, toate aceste patru forme de degenerare politică sunt forme istorice, bine cunoscute din experiența directă sau indirectă a grecilor. Timocrația este regimul spartan sau cretan, pe care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de filozof, iar celelalte două forme intermediare se întâlneau sau se întâlniseră și ele destul de frecvent într-o cetate sau alta. Încă ceva important: nu numai cetățile propriu-zise, dar și schimbările constituționale de la o formă la alta, de pildă de la oligarhie la democrație, ori pieirea unor democrații din pricina instaurării unor forme de tiranie erau fenomene politice bine cunoscute și pe larg atestate de istoria majorității cetăților grecești. Or, ce face Platon? Nu numai că el identifică și ierarhizează sub raport ontologic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ierarhizează sub raport ontologic cele patru constituții vicioase în baza îndepărtării relative „în bine” față de Cetatea bună, dar el construiește și o secvență istorică a derivării fiecăreia din cea imediat superioară ei: de pildă, nu numai că timarhia este superioară oligarhiei, dar o și precede în timp, iar aceasta din urmă sosește înaintea democrației. Cu cât o orânduire este mai veche, cu atât ea are șanse solide să fie mai bună și invers. Firește, că sub aspect strict istoric, secvența nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
trecerea timpului aduce cu sine progres, la Platon fiind vorba de apariția în timp a degenerării și regresului. Situația factuală în istoria contemporană lui Platon îl îndreptățea să adopte o astfel de teorie, democrația și tirania fiind mai „noi” decât oligarhia și aristocrația. Pe de altă parte, filosoful crede în întreruperea acestui circuit descendent al istoriei, chiar el propune două posibilități: una artificială, prezentată în Republica, constă în intervenția activă prin educația cetățenilor și preluarea conducerii de către filosofi, alta naturală, prezentată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
perfect, fără fisuri. Degradarea presupune depărtarea de forma inițială prin pierderea a tot mai multe caracteristici ale dreptății prezente în forma originală, perfectă. Astfel, de la forma ideală, cetatea descrisă de Platon în Republica, urmează în forme tot mai degradate: timocrația, oligarhia, democrația și tirania. Ordinea descrescătoare a formelor de guvernare se mulează perfect pe ordinea descrescătoare a primelor vârste ale omului descrise de Hesiod în Munci și zile după un mit fenician care, de altfel, avea o mare circulație în cultura
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a primelor vârste ale omului descrise de Hesiod în Munci și zile după un mit fenician care, de altfel, avea o mare circulație în cultura greacă, respectiv, vârsta de aur corespunzătoare celei ideale, cea de argint timarhiei, cea de bronz oligarhiei, cea a tagmei cerești și a eroilor democrației, iar cea de fier tiraniei. Platon, conștient că explicarea imboldului vitalității colective care duce la îmbunătățirea sau degradarea unei societăți este dificilă, pentru a masca uneori lipsa de soluții clare, dar mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
toate nivelurile comunității, controlul strict, nu neapărat de natură coercitivă fizică, cât autocontrol individual dictat de o educație corectă, este unul obligatoriu pentru bunăstarea tuturor. Prima formă degenerată, timocrația, este constituția cretană și spartană „lăudată de mulți”, a doua e oligarhia, „lăudată mai puțin”. A treia, diferită de aceasta, e democrația, iar a patra formă decăzută de constituție este „strașnica” tiranie, diferită de toate celelalte și „ultimul stadiu de boală a unei cetăți”. Aceste patru forme de guvernare se consideră că
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și îndrumă de-a lungul întregii vieți pe cel care o deține, va suferi o schimbare de la tinerețe înspre bătrânețe, dacă la început va disprețui banii, spre apusul vieții va deveni avar. Următorul pas spre degenerarea totală este trecerea spre oligarhie, „cea unde magistraturile țin de venit, în care cei bogați cârmuiesc, iar săracul nu participă la putere”. Platon operează aici o modificare a sensului termenului „oligarhie”, dacă acesta înseamnă „puterea celor puțini”, sensul care este impus este cel de „putere
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spre apusul vieții va deveni avar. Următorul pas spre degenerarea totală este trecerea spre oligarhie, „cea unde magistraturile țin de venit, în care cei bogați cârmuiesc, iar săracul nu participă la putere”. Platon operează aici o modificare a sensului termenului „oligarhie”, dacă acesta înseamnă „puterea celor puțini”, sensul care este impus este cel de „putere puțină” sau „puterea puținului” pentru a denigra și mai mult acest mod de guvernare. Deși, în mod logic, din faptul că la putere se află un
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
baza pe mulțimea înarmată, de care îi este mai teamă decât de dușmani și, fiind zgârciți, nici nu va cheltui prea mulți bani pentru a angaja pe alții. Probabil, la acest aspect se gândea Platon când a atribuit termenului de oligarhie sensul de puterea puținilor. O altă trăsătură negativă, pe care Socrate o prezintă ca fiind cu adevărat criticabilă, este lipsa specializării cetățenilor; fiecare va fi și agricultor, și om de afaceri, și războinic. Este evident de ce această stare este considerată
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]