548 matches
-
dragostea pentru ceva util sau dragostea 605 Acesta se pare că este un anacronism voit din partea autorului, având în vedere că romanul îi este dedicat tot ei. Boccaccio vădește o preferință pentru anumite tipologii umane, dar mai ales pentru o onomastică pe care o folosește recurent, conferindu-i însă, de fiecare dată, valențe noi. 606 Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 23. (trad. n.) 166 îngemănată cu norocul, care apare deseori în lume, dar este mai mult ură decât iubire (acest tip de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
umilință și sfinție”, „desăvârșirilor cunună”860, „potir cu har ceresc”, „liman de mântuire”861. Înainte de a urmări viața Ceciliei, model de virtute și putere de sacrificiu în slujba lui Dumnezeu, naratoarea ne propune o notă explicativă, un mic tratat de onomastică privind semnificațiile numelui eroinei. Numele simbolic ne-o recomandă ca pe o donna angelicata: „crin ceresc”862, „a orbilor cărare”863, anticipându se latura misionară a destinului eroinei, „cer” 864 - aspirația spre dimensiunea celestă a divinității, „<<Ne-oarba>>, sfânta plină
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
de mediatori care nu sunt decât pseudo-mediatori și care nu mediază nimic), această lipsă de spațiu tranzițional fac ca orice identificare (și integrare) să fie concepută în modalitatea ființei înghițite, devorate, digerate: integrarea ca nimicire de sine. Klamm, dacă urmăm onomastica, înseamnă și a se crampona. Ca zeu al căsătoriei, el este cel al legăturilor și are legătură cu această cramponare (sich-an- die-Mutter-klammen-ul despre care vorbea Bowlby)578. Deleuze și Guattari au evocat în schimb faptul că legătura devorează, gândindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
augurale de către ocrotitorul divin; și început de domnie, fixată geografic și legendaro-istoric. Fratele de la domnie, din varianta în discuție, se numește Ciobănașul; celălalt joacă rolul păstorului bogat și gospodar, asemenea lui Dumnezeu din exemplele anterioare. Se resimte oarecare tautologie în onomastică: Mircea (din Mircea Ciobănașul), dincolo de radicalul mir, pare un (pre) nume consacrat pentru viața de stînă. Celălalt poartă cu discreție semne care încă îl mențin în anonimat: Cu cămașa ca tina, Cu pielea ca zăpada. Mai criptice sunt cele trei
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
oarecare: „Unul e din Burdușani,/ Altul e din Cegani,/ Al treilea din Lupșani”. Localitățile nu ne spun mare lucru (deși se citează Cegani, cu direcție la peștele cegă; altfel spus, în economia eposului se pune în mișcare, printre altele, și onomastica, după cum am văzut, alături de toponimie), dar se vede că erau stăpîni pe locuri bine cotate, cum „mic de ciobănaș” dispunea de turme fabuloase. Moșnegii purtau în fală „vîslele la spinare” și se înfățișau fără sfială la curtea domnească. Vîslele erau
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
să se asigure pe el și pe însoțitori de bunăvoința zeităților protectoare. Din perspectiva mitului, trecerea numelui în renume încă se află în curs de împlinire. După o evoluție specifică, persoana eroului începe să fie reținută nu după biografie și onomastică, devenite publice, ci sub regimul unui atribut care cumulează mai multe valori. Substituirea numelui civil (Nechifor Lipan) cu o formulă sau cu un epitet „totalizant” (C. Lévi-Strauss) constituie una dintre condițiile mitizării (Max Müller). Elementele de portret catalogate pînă aici
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și numai acest fapt ar fi fost lăudabil, de altfel); construind sofisticat pe axiomatica aceasta simplă, el reușește pur și simplu să adauge o dimensiune cu totul nouă lumilor lui Eliade. O dimensiune care, în latență, era acolo, contrasă în onomastica aceasta aparent arbitrară; a fost nevoie doar de cineva care să chestioneze motivația acestor nume, să observe "mitologiile nominale" - iar dimensiunea în cauză s-a făcut numaidecât aparentă. Meritul autoarei nu e doar de a fi intuit și întrebarea justă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tradusă de Ricketts), relevându-i rolul în economia operei: ""Fata" înseamnă pur și simplu, girl, jeune fille. În această piesă am "încarnat" în Fata (=young girl) tot ce se înțelege prin "Muză", "inspirație" și chiar "destin"9". Preluând sugestii cu privire la onomastica eliadescă, lucrarea de față își propune o analiză (selectivă) a numelor/mituri nominale în cele trei etape ale creației literare eliadești: de militant al supranaturalului (1936-1940), de "simplu om care crede" (1953-1966) și de mistagog care nu mai crede, perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
la fel de puternice, Una și Ghighi - unica și mica/terestra; semnificația numelui lui Ghighi a fost analizată de Sabina Fânaru, care, pornind de la etimologie (gr. Gé = pământ) îi atribuie "conotații demetrice"2. George Călinescu 3 are în vedere două lucruri în ceea ce privește onomastica personajelor. Primul este în legătură cu sonoritatea numelor din seria de proze care încep cu Întoarcerea din rai; acestea "nu sunt românești, n-au situare geografică" și sunt caracterizate prin "bizarerie", după ce, anterior, în Adevărul literar și artistic, din 20 decembrie 1936
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
să revină asupra unui conflict care împarte în savanți și mistici, Rigolot plasează problema lecturii numelui propriu într-o perspectivă istorică care permite o mai bună înțelegere a mizelor unui atare conflict. Înainte de a analiza locul pe care îl ocupă onomastica în istoria tradiției "mimologice", revine la faimosul dialog platonician, considerat ca "fondator", chiar dacă, spune autorul, el nu este decât matricea preferențială a unei practici mult mai îndepărtate și mai bogate, despre care Biblia ebraică oferă o abundență de versiuni arhetipale
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Antonine Maillet: Jimmy-the-Flea/ Jimmy la Puce, Long-Tongue Médard/ Médard la Grand Langue etc.). O subclasă de nume proprii cu semnificat sunt cele al cărui semantism poate fi decriptat prin jocul omofoniei sau manipularea semnificantului, prin inversarea literelor/ silabelor: de ex. onomastica lui Boris Vian; în L'ecume des jours, Jean-Sol Partre și ducesa Bouvouard în loc de Jean Paul Sarte și Simone de Beauvoir. La intersecția numelor cu semnificat cu cele cu semnificant se întâlnesc creațiile lui Dickens: serii de nume interschimbabile care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
distingea între codajul lexical al numelui propriu și funcționarea lui sintagmatică: pe de o parte, romancierul modelează vocabula onomastică în funcție de resursele limbii, pe de altă parte, el exploatează în context capacitățile expresive ale semnificantului astfel construit. Observând că studiile de onomastică literară s-au recentrat pe relația sintagmatică în detrimentul paradigmei nume/ personaj, abandonând problema genezei numelor proprii pentru studiul funcționarii lor în procesul discursiv și textual, cercetătorul afirmă că această deplasare justifică o reexaminare a bazelor teoretice și metodologice a unei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
abolește semantica morfologică. Virtualitățile expresive ajută la rezolvarea problemelor rezultate din incompatibilitatea sistemului onomastic real cu legile ficțiunii. În procesul de concepere a numelui, proces care presupune o tensiune între real și ficțiune, numele este constrâns să se adapteze. Opunând onomastica reală opacă (cea mai mare parte din patronime nu au lexeme identificabile) și arbitrară (omonimia nu se verifică prin raportare la referent: "M. Leroy n'est jamais roi") celei literare, Baudelle observă că ficțiunea supune numele proprii unui dublu proces
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Saussure, "de raporturi asociative bazate pe o comunitate de forme sau de sens", Baudelle vorbește de motivare onomastică printr-o "analogie a semnificațiilor", adică o asociere de idei (ca, de exemplu, patronimul Séchard la Balzac) și - mult mai fertilă pentru onomastica literară - o asociere de semnificanți prin care numele propriu, în principiu asemantic, tinde în mod natural să ne reamintească de cuvinte cunoscute al căror sens se estompează. Asocierilor saussuriene le adaugă simbolismul fonetic și grafic (mimologismele lui Gerard Genette: mimofonia
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
spațiu" al fuziunii funcțiilor semiotice, de acumulare și concentrare a sensului, cu consecințe în amplificarea exponențială a literarității discursului"155. Rolului contextului în remotivarea numelui propriu au consacrat studii ample Mariana Istrate (Numele propriu în textul narativ) și Mihai Ignat (Onomastica în romanul românesc). Mariana Istrate pledează pentru o poetică a numelui propriu din text, vizând relația dintre semnul onomastic și text, a calității de semn poetic al numelui propriu. Pentru numele propriu din opera literară autoarea adoptă termenul de simbonim
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
personajelor din basme (Al. Cristureanu, Contribuții la studierea onomasticii operei lui G. Coșbuc, Imagini livrești formate din nume proprii în opera lui Negruzzi, Observații asupra numelor de persoană din Craii de Curtea-Veche, Valori stilistice ale numelor unor personaje din basme, Onomastica operei "Românii supt Mihai Voievod Viteazul"), explicarea volumului mic de preocupări dedicate antroponimele din textul literar prin folosirea predilectă a numelor proprii obișnuite și dobândirea caracterului de simbol a numelor tocite prin uz (Elena Lința, Realitate și ficțiune în onomastică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Onomastica operei "Românii supt Mihai Voievod Viteazul"), explicarea volumului mic de preocupări dedicate antroponimele din textul literar prin folosirea predilectă a numelor proprii obișnuite și dobândirea caracterului de simbol a numelor tocite prin uz (Elena Lința, Realitate și ficțiune în onomastică), explicarea diferitelor variante antroponimice de desemnare ale unui personaj (Alexandra Medrea-Danciu, Odysseus-index și simbol la Nikos Kazantzakis), numele ca organizator al structurii textului (Veronica Hicea-Mocanu, Prometheus, nume și sens în drama lui Eschil), onomasemul ca figură a textului poetic (Rodica
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Rodica Marian, Numele propriu în "Luceafărul" lui Mihai Eminescu), funcția numelui de a plasa textul în spațiul "severei gratuități a "jocului secund"" (Augustin Pop, Numele proprii în poezia lui Ion Barbu), numele cu funcție euristică, modelatoare (Marica Pietreanu, Probleme de onomastică literară), relația nume-personaj, tehnica producerii sensului" prin care numele să poată impune personajul (Victoria Moldovan, Relația nume-personaj în opera sadoveniană), variante izomorfe, onomatopeice, trunchieri și combinații fanteziste ale numelui în literatura pentru copii (E. Lucaci, Considerații cu privire la numele proprii în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în funcție de semantismul/ etimologia sa, expresivitatea sonoră, frecvența, relația cu întregul sistem onomastic al operei (absența nominală poate avea frecvent o semnificație contextuală), posibilitatea de a vorbi de propriul idiom onomastic al fiecărui scriitor (marii scriitori au conștiința rolului jucat de onomastică și îi acordă o atenție specială)183. Raportând poetica onomasticii la intenționalitatea autorului sau a operei, Mihai Ignat impune o nouă distincție, între o poetică explicită a numelui propriu, situată la nivelul declarațiilor de intenție ale autorilor (interviuri, articole, studii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Beldiman (care-l sfătuiește pe Emanuel să nu meargă la întâlnire) este cel puțin ambiguu, pentru că nu ne dăm seama pe cine protejează: pe Emanuel sau pe fiica sa. Eliade are o clară predilecție pentru teoforicul Emanuel (nume vechi în onomastica românească și cu o frecvență destul de mare) încă de la Isabel și apele Diavolului. Efectul de putere al numelui ca semn sacralizat își amplifică motivarea prin asocierea cu prenumele Alexandru ale cărui seme aferente în contextul operei eliadești se dobândesc prin
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
exaltând în arcanele unei religiozități cosmice, misterul mântuirii prin împărtășirea din tăcerea mistică a femeii"356. Numele celui care istorisește povestirea locotenentului, Onofrei, reproduce, prin intermediar slav, grecescul Onoúphrios, corespondentul latinescului Onufrius. Etimologii au apelat pentru originea acestui nume la onomastica egipteană; în vechea egipteană, Onnophris are sensul de "care este mereu fericit", la origine, un supranume al lui Osiris 357. Numele celui fericit, deoarece coboară la o gară atât de aproape de Pod, gară al cărei nume naratorul nu și-l
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în numele personal grecesc Geórgios (Gheórghios), strâns legat de georgós, "lucrător al pământului, agricultor, țăran". Cuvântul are la bază o formă neatestată * ga- vorgos, compus din gá (în dialectul atic gé) "pământ" și (v)érgon, "muncă, lucru"440. În cercetările de onomastică 441, Dumitru, care stă la baza numelui anchetatorului Dumitrescu, corespunde gr. Demétrios (fem. Demetría), tradus încă din antichitate prin "pământul-mamă", interpretare acceptată până azi de specialiști. Diferențele de interpretare vizează elementul De-, la origine Da-, considerat de unii cercetători nume
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o relatează în Istoria... sa669), o înfățișare în oglindă a stării lui de captiv 670. Din acest punct de vedere, supranumele său nu este întâmplător, deoarece îl desemnează ca pe deținătorul unei științe oculte pe care a uitat-o671 (studiile de onomastică a textului literar au evidențiat că supranumele implică un grad sporit de intenționalitate a autorului, fiind definite ca "semne onomastice nonarbitrare, mecanismul care face posibilă asociația dintre nume și referent fiind evident"672). Importante în economia textului sunt supranumele Orfeu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
10: Lixandru, Leca de la Alexandru, Thanase de la Athanasie, Leana, Lena de la Elena, Manole, Manuilă, Manolache de la Emanoil etc. Nume masculine ca Andronic, Alexandru (Lixandru), Andrei sunt, la origine, nume personale compuse cu anér, gen. andrós "bărbat", foarte numeroase în vechea onomastică greacă 11. Într-o abordare mitologică, numele relatează despre moarte: Thanase (în proză, asociat ideii de spectacol, prin care moartea este anulată, traduce conceptul de "coincidentia oppositorum, model mitic"), Melania, Mavrodin; despre libertatea interioară (Elefterescu), despre strigoi în relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
375, accesat la data de 20.09.2015. Handoca, Mircea, Mircea Eliade, Bibliografie, Editura Jurnalul Literar, București, 1997. Ibrăileanu, Garabet, "Numele proprii în opera comică a lui Caragiale", în Scriitori români și străini, Editura pentru Literatură, București, 1967. Ignat, Mihai, Onomastica în romanul românesc, Editura Universității din Brașov, Brașov, 2009. Ionescu, Christian, Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică Română, București, 1975. Ionescu, Christian, "Numele unic", în Limba română, nr. 3, 1985. Ionescu, Christian, "Observații asupra sistemului antroponimic românesc", în Limba română, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]