531 matches
-
se relevă ca demiurgie activă. Cuprins Sacrificiul sinelui în ascensiunea mistică / 11 Demonizarea eului și introspecția eșuată / 41 Asumarea transcendenței în metamorfozele suferinței / 61 Ipostaza ontică a reculegerii în templu / 113 Fluxul mundaneității inserate temporalului ce mistuie întru apăsarea disoluțiilor ontice se poate dovedi incapabil de a controla și asimila anumite experiențe intensificate până la sublim ale spiritului uman? Străfulgerarea inspirației și truda demiurgică ce definesc creația artistică generează o breșă metafizică în continuumul banalității cotidiene? Se deschide această breșă înalt-perturbatoare spre
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îndrăgostitul un cronicar abisal și aparent naiv al tensiunilor transcendente? Frivolitatea sa nu este semnul unui alt tip de putere decât cel ancorat imanentului, imaginea unor stigmatizări dinspre absoluturi ce înnobilează? Resurecția aferentă inaugurării trăirii întru ascensiunea mistică impune saltul ontic peste complexitatea epuizantă a mundanului ca dimensiune cuprinsă în cadrele grosierului imanent. Cel dăruit acestei escaladări luminate teofanic dinspre piscurile transcendenței nu-și poate urma pasul vertical decât întru sacrificiul sinelui ca jertfă titanică și alogică aprinsă pe ancestralul rug
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a educației solicitându-le, în schimb, proiecția de la efortul asimilării către exercițiul interpretării și asumării cognitive, către perspectiva elaborărilor și deciziilor proprii. Maturității îi este exploatat potențialul de energie creatoare, de implicare ce produce amprentând mereu alte orizonturi și deschideri ontice. Omul matur este nu numai meșteșugarul propriei vieți ci și prezența ce intervine și poate modula existența împrejmuitoare a celorlalți semeni. Putința de-a alege între bine și rău, între pozitivitatea și negativitatea acestei intervenții este ecoul apariției responsabilității depline
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a fiecărui ostenit de ampla poposire în viață, deasupra plângerilor fulgurante același ochi al vigilenței sociale zâmbește necruțător și rece aruncându-și privirea metalică spre oportunitatea viitorului și neglijând melancolia paradigmelor trecute. Către aceste modalități și exigențe, cadre și forme ontice este îndrumată viața secvențială a individualității ce-și consumă existența în efemerul aglomerărilor umane. Fiecare timp al acestei vieți se dorește așezat și circumscris de un mediu corespondent, de un fond elaborat prin axiomatica ființării în cetate. Copilăria și tinerețea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
celor indicați de stabilitatea prieteniei și consubstanțialitatea înrudirii. Aceștia sunt figuranții principali ai scenetei ce învăluie și pregătește pelerinajul fără de întoarcere al celui secătuit de existență. Adesea compasiunea, regretul și suferința pentru absența ce stă să se împlinească, pentru răpirea ontică ce-și anunță inevitabilul sunt nu numai autentice dar și extrem de intense. Realitatea profunzimii acestor trăiri nu le exclude, însă, din sistemul de coerențe care guvernează fluxul mundaneității efemere. Lumescul de zi cu zi refuză imaginea morții solitare, efemere, dorește
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
plutește în căutarea unei noi regrupări care să permită saltul spre abisul altor lumi. Această stare îl introduce în solitudinea funebră ce-și va atinge apogeul odată cu pasul înstrăinării și proiecției dincolo de viață. Finalitatea vieții și singurătatea morții sunt extreme ontice, surveniri răsturnate în raport cu entuziasmul naiv al ființării întru cotidian. Deși este incapabilă să le înțeleagă esența, rigoarea socială învăluie și așează aceste inevitabile apariții ca repere enigmatice asupra cărora privirea mundanului cotidian nu trebuie să zăbovească. La fel sunt abordate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
adorat în incandescența iubitoare, îndrăgostitul se înalță spre această dimensiune pentru a o coborâ pe pământul vieții sale de zi cu zi. El speră într-o resurecție în care se va înlocui cu sinele său ideatic. Credința în metamorfoza sa ontică el o întoarce împotriva sa dorind mistuirea propriei identități temporale și saltul triumfător spre invincibilitatea propriei firi. De aici convingerea că cel îndrăgostit își poate sfida și depăși limitele dragostea întru eros fiind oarbă. Totuși, ce semnifică, în profunzime, o
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
survine atunci când vederea absentează ori îi este neutralizată funcționalitatea prin excesul de lumină, prin surplusul de întuneric sau simbioza celor două stări. Pentru cel îndrăgostit, realitatea ce înconjoară persoana iubită este cuprinsă de vălul unei întunecări depline ignorarea acestei zone ontice fiind decisivă. În schimb, aura individualității spre care el și-a focalizat revărsările de adorație erotică și dragoste cutremurată este investită cu prea-plinul unei lumini selenare. Un asemenea contrast nocturn dintre un fundal de beznă și o strălucire de astru
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
asemenea, ființa feminină de care s-a îndrăgostit îi inspiră sentimentul unei familiarități ancestrale în acest sens el afirmând că își trăiește iubirea ca și cum ar cunoaște-o dintotdeauna. De fapt, este vorba de prototipul, de matricea ideală în raport cu care dimensiunile ontice ale unei prezențe reale feminine compatibile sunt constant adoptate. Acest ideal îl cunoaște atât de bine îndrăgostitul dintru început. Așadar, asistăm la dialectica circulară în care o dimensiune himerică este creată spre a fi apoi uitată și redescoperită ulterior. Cel
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
o înțelege și neutraliza, rigoarea socială încadrează în formal unda intensă ce gravitează în jurul celui îndrăgostit. Acest act, denumit în limbajul comun drept instituționalizare permite și justifică realitatea conceptului de familie. Recunoscută ca nucleu al viețuirii în cetate, această unitate ontică concentrează tensiunea iubirii întru eros cel mai adesea direcționând-o gradual spre apariția de noi ființe umane. Astfel, incandescențele îndrăgostirii sunt așezate sub spectrul unui control îndelungat și eficient, sub imperativele ce nu le permit sustragerea din mecanica amprentării sociale
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și cumpărării lor, sunt estimate și evaluate, comparate critic și mereu reașezate în eșantioane valoric diferite. Aceste ample și meticuloase operațiuni sunt orchestrate și atent coordonate de vigilența socială. Artistul reprezintă o excepție iar excepționalitatea lui se rezumă la starea ontică creatoare și meditativă, la acceptarea deplină a furtunii spirituale ca formă ce preia altitudinea marilor înălțimi sufletești pentru a dărui semenilor splendorile unei frumuseți izbăvitoare. Cu generalizarea acestei izbăviri, cu extensia ei resurecționară mundanul cotidian de zi cu zi nu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fragilitatea copilăriei și a adolescenței, echilibrul de sine al maturității, descendența calmă aferentă apusului de viață dar și momente excepționale ce pot tranzita pelerinajul terestru al omului precum atingerea erosului și a muzelor creației artistice, toate aceste realități și surveniri ontice sunt preluate și încadrate în eșantioanele structurii formale impusă de vigilența socială. Această autoritate se dovedește suveranul ce supraveghează și conduce mobilitatea existențială din și chiar dincolo de cetate, în exterioritatea comunității umane stigmatul social menținându-și, cel mai adesea, apăsarea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
chiar în afara acesteia dar și năzuința evoluției spre înaltul transcendent prin depășirea titanică a imanentului. Aici nu este vizat un raport secvențial, din când în când, cu sferele transcendentului, o serie de proiecții reversibile spre acesta. Se intenționează o aderare ontică deplină la tensiunea lui, o mutație substanțială ce impune asumarea extremă a reflexiei nelimitatului etern în parcursul unei vieți muritoare. Într-un astfel de context, intervalul existenței terestre nu doar interferează cu sacralitatea ce devine fondul unei continue trăiri mistice
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
optează pentru o formulă de echilibru și simbioză între cele două instanțe ale ființei umane? În cazul celui care își asumă o continuă trăire mistică versiunea unor cedări și compromisuri față de imanent și corporalitate este exclusă. O astfel de situație ontică presupune curajul renunțării la imanent? Când apare drama sacrificiului și ce este sacrificat în esență? Oare autentica jertfă prezentă în acest caz nu își întinde aria adevărului dincolo de ce se înțelege, cel mai adesea, în limbajul cotidianului prin cuvântul sacrificiu
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fără sfârșit. Astfel, atât plăcerea cât și suferința corporală pot înșela conștiința inducându-i imaginea falsă a unei experiențe ce nu se mai termină. Dar, pentru cel desprins întru revelație din mreaja țesuturilor vii, finitudinea și relativitatea cauzei se transmite ontic efectelor sale. Astfel, cauza primară a prezenței plăcerii sau suferinței corporale este însăși existența trupului. Acestei cauze-condiții i se adaugă cauze secundare și factori determinanți. Transcendența oferă, în schimb, extazul infinit al spiritului proiectat spre abisuri nesfârșite. Comparația se rezumă
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
prima îi cerea să decidă întru proiecția spre imanent și cea către transcendent, a doua îi solicită să opteze între a rămâne contemplatorul-trăitor al spiritualității absolute și a se pierde, a se topi mistic în tensiunea acesteia. În prima variantă ontică resurecția se dovedește a fi amplă dar parțială, în cea de-a doua este totală stingându-se în propria perfecțiune. De asemenea, în cazul primei opțiuni cel pătruns de revelația transcendentului adoptă exercițiul renunțării la imanent raportându-și ființa numai
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
întotdeauna se topește și cel ce sacrifică. În acest sens, se poate spune că în demersul jertfei autentice, ființa care sacrifică își oferă supliciului propria individualitate prin intermediul multiplelor forme de ofrandă, ea este cea care își așează pulsația sub apăsarea ontică a plângerilor ce-și revarsă suspinul. Absența sa din ofrande este semnul întunecat al falsității acestora, al vidului de spirit ce le însoțește abandonul fantomatic. Așezate în orizontul existenței de un suflet ce și-a întors în grabă de la ele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
destinele celor ancorați în mundaneitatea efemeră nu implică ideea de sacrificiu ci pe cea de supraviețuire și ascensiune întru prosperitatea socială. Aici oamenii se ajută pentru a-și asigura consumarea vieții în trup și nu eliberarea sufletească din pietrificarea sa ontică ideea de spirit fiind opturată de bezna organică a corporalității. De asemenea cuvântul sacrificiu este tulburător de frecvent utilizat în spațiul valorizărilor sociale ca stimul pentru activarea și controlarea energiilor individuale și colective. Aceste energii sunt, ulterior, direcționate spre activări
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
victimă. În acest sens, limbajul banalului social ne spune despre această ființă umană lovită temporar de spectrul nenorocirilor tranzitorii că este atinsă și pătrunsă de suferință. Dar întreaga dimensiune a vieții sociale ne oferă peisajul unor nenumărate astfel de situații ontice, o lipsă chiar limitată în timp sau redusă ca spațiu a acestor tragedii echivalând cu o suspensie enigmatică a dinamicii cotidiene. Astfel, din perspectiva banalului social, mundaneitatea ancorată imanentului este un mozaic uman de suferințe. Dar tocmai utilizarea, pe fundalul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și motivații relative ascendența prin abisurile ce se ascund învăluind imanentul ar semăna cu un metafizic zbor întrerupt de puternicii curenți ai orgoliului și admirației pentru propriul sine. În ierarhia spre și întru transcendent, dincolo de actul renunțării se întind imensitățile ontice ale sacrificiului pentru ceilalți sub spectrul divin al dragostei mistice, statutul existențial ce poate fi acceptat sau respins de opțiunea voinței individuale. Cel care încearcă tranzitarea unor astfel de înalte sfere refuzându-se acestui statut și ignorând drama ontică a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
imensitățile ontice ale sacrificiului pentru ceilalți sub spectrul divin al dragostei mistice, statutul existențial ce poate fi acceptat sau respins de opțiunea voinței individuale. Cel care încearcă tranzitarea unor astfel de înalte sfere refuzându-se acestui statut și ignorând drama ontică a semenilor ancorați imanentului se consacră și suferă doar pentru sine devenind în aroganța forței sale spirituale agent al transcendenței răsturnate, mistic al demonicului ce-i insuflă tentația îndumnezeirii negative. Aproape de cerul zeilor învăluiți în taină, sacerdotul luminos al compasiunii
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
privește ateul ca pribeag în umbra zeului absent experiența răutății focalizate spre paradigma celuilalt? Ce înseamnă pentru el răutatea ca stare ne-omenească? Și cum definește, din perspectiva respingerii transcendenței, ne-omenescul ca realitate și concept? Aflat într-un perimetru ontic diametral opus viziunii atee, misticul privește asumându-și totalitatea existenței dinspre, către și întru transcendență. Pentru el, ne-omenescul răutății nu poate fi restrâns doar la definirile oferite de analiza ateului. Această analiză poate fi justă dar se dovedește aici
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
spre ceilalți pentru a reveni la sine mai avansat în crisparea glacială a respingerii binelui. Paradoxal, el urcă pe o scară ce coboară, se perfecționează în tehnica neantizării altor personalități degradându-și spiritul și obligându-l la descendența către suburbiile ontice. Reflectându-se în oglinda conștiinței, privirea lui ratează surprinderea neomenescului ce irumpe din lăuntric și întunecă suveran chipul părăsit de seninătate. Această nesesizare a erorii în care structura interioară proprie este ancorată susține perseverarea și progresul negativității individuale. Conceptual, eroarea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
enigmatică ce pare a-i conferi potențialități și stări superioare celor oferite de grația Divinității. Întunecându-se odată cu apropierea spre acea poartă dincolo de care așteaptă să-și întâlnească experiența unei supreme extazieri, spiritul corupt își uită ființa în tentacolele insuficienței ontice. Astfel, orice cucerire negativă, orice rău împlinit nu-i conferă plenitudinea dorită ci impulsul unui salt spre un nou rău. În căutarea unei totalități, el dobândește doar fragmente. În expediția spre o fericire orgolioasă și distructivă pentru ceilalți, el întârzie
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
zărește demonul care-i surâde bufonic din pragul binelui și-al răului, de pe hotarul dintre tentație și reversul acesteia. În viziunea misticului, cel care rezistă ispitei și înfrânge înclinația sinelui spre ea dobândește luciditatea care-i confirmă poziția în ierarhia ontică raportată la transcendență. El se adâncește în fundamentele sinelui și nu ratează inrospecția la nivelul înțelegerii sacralității propriei ființe. Această sacralitate el și-o asumă păstrând-o în pozitivitatea ei primară și nerătăcind, astfel, în zone demonice. Prin urmare, se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]