1,583 matches
-
tocmai în lipsa postindustrializării și, implicit, a unui construct social consumist solid, definit prin bunăstare materială și instituții de deservire impecabil organizate, este adevărat, numai că o estetică postmodernă începuse să prindă contur încă din ultima fază a comunismului, odată cu generația optzecistă. Aceasta este teoria lui Cărtărescu și, practic, punctul în care a și fost cel mai des atacată. Cum am fi putut avea postmodernism în plin național-comunism? Fără postmodernitate cu alte cuvinte. Postmodernitatea a fost la noi, în Est în general
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
se împotrivea eseistului H.-R. Patapievici. Văzînd articolul din Cotidianul, la oarece distanță în timp de discuția cu pricina, ne-am zis că dl Moraru a recidivat. Chiar așa crede și dl Mincu. În realitate, dl Moraru face elogiul criticii optzeciste românești și o consideră unica posesoare de “intuiție clară” în privința noilor orizonturi intelectuale ale disciplinei. Mă rog, treaba d-sale! Să vină supărarea d-lui Mincu din polemica d-lui Moraru cu criticii generațiilor mai vechi? Așa ne-am zis
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13031_a_14356]
-
și de promițătoare evoluție, dar asta nu e suficient) propun neconvingător instalarea în canon, într-un mod spectaculos, a unor scriitori „noi”, ce ar fi avut nevoie de altă susținere. Critici nouăzeciști sau chiar mai tineri propun în canon scriitori optzeciști, într-o operațiune fatalmente ratată și încă din start. Mi se pare că se vede încă o dată clar, simptomatic, nerăbdarea păguboasă de a impune scriitorii optzeciști sau chiar mai tineri, de a-i substitui (dacă se poate, merită încercat!) scriitorilor
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
nevoie de altă susținere. Critici nouăzeciști sau chiar mai tineri propun în canon scriitori optzeciști, într-o operațiune fatalmente ratată și încă din start. Mi se pare că se vede încă o dată clar, simptomatic, nerăbdarea păguboasă de a impune scriitorii optzeciști sau chiar mai tineri, de a-i substitui (dacă se poate, merită încercat!) scriitorilor consacrați într-o epocă anterioară, bănuită pe bună dreptate de impostură și viciu de sistem: perioada comunistă. Iluzia vizibilă e că această schimbare chiar s-ar
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
crezute. Și toată acțiunea, nobilă în intențiile ei didactice, riscă să fie compromisă. Un alt viciu e absența criticilor legitimizatori. Doar două nume (Ion Bălu și Cornel Ungureanu) sunt printre colaboratori din generația șaizeci, unul (Cornel Moraru) dintre șaptezeciști, câțiva optzeciști (nu-i mai enumăr) și mulți foarte tineri. Al. Mușina, în tandem cu Al. Cistelecan au improvizat (poate cuvântul e prea tare și trebuie să avem răbdare până la viitoarele îndreptări) un așa-zis „canon”, propus ca atare într-o colecție
Jocul cu canonul (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13026_a_14351]
-
Iulia Popovici Facultatea brașoveană de Litere e o excepție pe harta universitară a filologiei, nu numai prin faptul că e spaiu de împlinire a vocației teoretice (și implicit academice) a unui întreg eșalon al literaturii românești optzeciste (Gheorghe Crăciun și Alexandru Mușina printre ei) și nouăzeciste, ci și datorită constantei preocupări a acestora pentru formarea tinerilor scriitori și critici. Era cît se poate de natural, astfel, ca, după cîteva promoții de masteranzi în Literatură și comunicare, experiența
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
pentru ce sînt, ci pentru ceea ce ar putea să devină, dintr-o (oare justificată?) în șansa pe care ieșirea în spațiul public al literaturii le-ar, eventual, aduce-o. Amprenta ideologiei (în sensul cel mai bun, neutru, constructiv al cuvîntului) optzeciste se simte puternic în inițiativa acestei antologii. Strategia publicării colective a fost de la-nceput singura în care s-a putut refugia multă vreme generația lui Cărtărescu și Nedelciu, iar ea avea în spate o lungă experiență cenaclistă a lui „împreună
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
de micromonografii, însoțite de antologii de texte. Controversele pot începe de la pretenția colecției de a configura un canon, de a propune schimbări în ierarhia valorilor actuale, poate că mai ales în sensul detronării unor șaizeciști, ambiția dintotdeauna a celor mai mulți dintre optzeciștii ofensivi. Nu știu ca Al. Mușina sau Al. Cistelecan să fi dat undeva o motivație a proiectului și nici nu cred că era absolut necesar. Ne ajung cele 30 de cărți din colecția „Canon” pentru a înțelege intențiile și pentru
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
tabloul general. Riscul și orgoliul canonului de la „Aula” abia de la această limită se văd, când trec încoace spre prezentul imediat. Sunt incluși astfel în canon dintre șaptezeciști: Emil Brumaru (de Rodica Ilie) și Virgil Mazilescu (de Ion Buzera), iar dintre optzeciști: Ștefan Agopian (de Ruxandra Ivăncescu), Mircea Cărtărescu (de Andrei Bodiu), Gheorghe Crăciun (de Mihaela Ursa), Ioan Groșan (de Nicoleta Cliveț), Mircea Nedelciu (de Al. Th. Ionescu), la care se adaugă și un nouăzecist: Cristian Popescu (de Horea Poenar). Sper că
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
Horea Poenar). Sper că am radiografiat corect întregul tablou și se poate discuta în perfectă cunoștință de cauză, cu toate cărțile pe masă. Nenorocirea este că s-a lansat construcția canonului tocmai cu aceștia din urmă, adică scriitorii șaptezeciști și optzeciști menționați. Pe deasupra, cei care propun canonizarea sunt și ei critici foarte tineri (cu o singură excepție), chiar debutanți. Unele dintre aceste micromonografii par un fel de lucrări de licență mai răsărite, dar nu vreau să intru acum în analiza detaliată
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
o operă, care să se apropie de instalarea temeinică (nu neapărat definitivă, căci asta se întâmplă foarte rar, ca de pildă cu Eminescu și Caragiale) în conștiința publică. Nu e aici în discuție valoarea în devenire a scriitorilor șaptezeciști sau optzeciști, ci doar aspectul de neterminat al propriei opere ce uneori nu a trecut departe de premise, fără îndoială dintre cele mai promițătoare și mai creditabile pe termen lung, nu imediat. Pe de altă parte, postmodernismul căruia îi aparțin aceste valori
Jocul cu canonul (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13043_a_14368]
-
AUTORUL ÎNSUSI O AFIRMĂ ÎN TEXTELE TEORETICE, VOR FI ÎNLOCUITE DE ÎNTOARCEREA LA PLĂCEREA POVESTIRII. Trebuie precizat de asemenea faptul că în majoritatea cazurilor acestor scriitori activitatea de romancier este dublată de cea a teoreticianului literar. În cazul generației scriitorilor optzeciști există volume colective care ușor ar putea fi considerate manifeste ale perioadei literare în cauză, precum Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice, antologie realizată de Gheorghe Crăciun. Semnează articolele din acest volum majoritatea scriitorilor considerați la acea vreme textualiști
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
chiar dacă mulți dintre cei care răspund anchetei le vor folosi în propriile romane; ceea ce receptează negativ acești scriitori se concentrează în jurul convențiilor care risipesc gustul lecturii simple; un alt punct atins are în vedere pierderea ideii de metafizic, de vreme ce autorul optzecist nu va avea ca prim scop crearea lumii, ci ordonarea ei; în același timp, verbalizarea lumii, incursiunile teoretice, declarațiile despre roman sunt mult mai prezente decât romanul în sine. Spațiul literar spaniol dispune de asemenea de lucrări teoretice care abordează
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
diferite avînd în proza românească (mereu deficitară la acest capitol) puțini termeni de comparație. La aceste calități se adaugă (strunindu-le și punîndu-le, de fapt, în valoare) adoptarea unei discipline a procedeelor. La fel ca și Radu Petrescu și asemenea optzeciștilor (pe care în cîteva privințe îi anticipează), Gabriela Adameșteanu este intens preocupată de adecvarea formulei narative la temă. Interesată de tonul, ritmica, stilistica prozei sale, de autenticitatea expresiei, prozatoarea este gata să încerce în acest cîmp "un fel de pedagogie
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
totul altceva decât proza. Geo Dumitrescu ia distanță față de această modă. De fapt, ia distanță față de orice modă. (Așa se și explică de ce poezia sa nu se demodează odată cu trecerea anilor, ajungând să se combine congruent până și cu poezia optzecistă.) Enunțurilor lapidare și solemne tânărul poet le opune explicații intenționat prozaice. Iraționalității îi opune logica. Dar aceasta nu înseamnă că renunță la poezie. Din negarea competentă a unui mod de a exprima elanul liric rezultă un fel de electricitate care
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
place titlul), adună cele mai bune poeme din ultimii 15 ani și din șase volume. Despre Gheorghe Izbășescu au scris Laurențiu Ulici, Al Cistelecan, Marin Mincu, Octavian Soviany, nume grele. Toți încearcă o încadrare în generație, poetul însuși se vrea optzecist - și ar fi de discutat, la nivel teoretic, această obstinație a generației, destul de pernicioasă după mine, care face ca cei mai buni poeți aparținând prin vârsta biologică unei generații de creație să reitereze la nesfârșit și motivele acesteia - criticii l-
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13893_a_15218]
-
la masă/ și alte lentile: dioptriile cresc./ Și vopseaua mărește și mai mult decalajul dintre evidențele mutual contradictorii." Anumite note sumbre sunt cerebralizate, cioplite cu grijă până la o viziune lucidă și rece asupra realității (ciclul Realității dizolvate în antinatură). Reciclările optzeciste de stiluri și maniere sunt destul de prolifice în sine, dar se cade și o briză de aer rece din partea noilor formule de a scrie, ceva mai multă noutate. Poezie și lux Adrian Bodnaru a fost primul poet recenzat de mine
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13893_a_15218]
-
traiectorii lirice", or această traiectorie e validă și vizibilă mai ales cronologic. Rămâne valabilă, până la urmă, doar intenția de "complet și definitiv". Așadar, fiind dificil să urmăresc cronologic transformări și deveniri, sătul să mai caut și eu legături cu lirica optzecistă (totuși, alergia la literaturizare, ironia, prozaicul, austeritatea metaforică, oralitatea discursului ș.a.m.d.) și plictisit de atâta frondă în procesul de resemnificare (a poeziei sau a vieții), am căutat acele versuri care, decupate cu grijă, cu greu mai pot fi
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13974_a_15299]
-
Marius Chivu Noul chip al prozei optzeciste? Două prejudecăți circulă în legătură cu prozatorii optzeciști: că n-ar fi dat nici o capodoperă și că au spus tot ce aveau de spus. Se trece ușor, însă, peste faptul că ambele chestiuni nu mai pot fi puse astăzi în termenii tradiționali
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
Marius Chivu Noul chip al prozei optzeciste? Două prejudecăți circulă în legătură cu prozatorii optzeciști: că n-ar fi dat nici o capodoperă și că au spus tot ce aveau de spus. Se trece ușor, însă, peste faptul că ambele chestiuni nu mai pot fi puse astăzi în termenii tradiționali. Despre cărțile lui Gheorghe Crăciun, unul
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
s-a volatilizat, proza rămâne fără subiect, ochiul auctorului s-a întors cu totul înspre interior pentru a-și surprinde și înțelege ipseitatea, pentru a aborda cu alte instrumente "ficțiunea corporalității sale reflexive", cum ar spune Carmen Mușat. Dacă romanul optzecist avea la bază concepția inutilității prerogativelor autorului și a actului demiurgic de a mai construi lumi, Gh. Crăciun încearcă acum să analizeze mai îndeaproape înseși motivele eșecului de a scrie chiar despre sine: duplicitatea limbajului stereotip incapabil să exprime dincolo de
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
revine cu o antologie de poezie din perioada 1975-1990. Este, după știința mea cel puțin, prima reeditare a poemelor sale. Și nu numai o reeditare, ci și o invitație la recitire fără fundalul distorsionant al apartenenței la un grup (cel optzecist sau lunedist) care să influențeze lectura.Parcurgînd antologia, urmărim de fapt doi Iaru: pe cel celebru, ale cărui poeme intră obligatoriu în orice exemplificare a poeziei optzeciste (cel din poemul Aer cu diamante, poem care a și dat titlul volumului
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/14274_a_15599]
-
o invitație la recitire fără fundalul distorsionant al apartenenței la un grup (cel optzecist sau lunedist) care să influențeze lectura.Parcurgînd antologia, urmărim de fapt doi Iaru: pe cel celebru, ale cărui poeme intră obligatoriu în orice exemplificare a poeziei optzeciste (cel din poemul Aer cu diamante, poem care a și dat titlul volumului colectiv din 1984, cel din De-a wați ascunselea sau Adio.La Galați și Autodafe, în exemplificările postmodernismului românesc) și un Iaru (aproape) necunoscut, diferit de colegii
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/14274_a_15599]
-
ca nimeni alta de dimineți și primăveri, de prietenie, de cărți și reviste literare. Rar un poet capabil de atîta altruism, de atîta entuziasm pentru scrisul confraților, de la cei foarte tineri, cărora le încuraja și gira debutul, la afecțiunea pentru optzeciști și pentru cei mai în vîrstă, despre care vorbea întotdeauna ceremonios, recunoscătoare pentru prețuirea de care se bucura în ochii lor. Pentru Madi nu existau conflicte între generații, îi erau total străine invidia, concurența, calculele meschIne. Voia să facă tot
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
minunam de ce nu ne iese și nouă. Poezia ei n-a izbucnit peste noapte, cum li se întîmplă norocoșilor. Abia pe la sfîrșitul lui '77 avea să dea primele semne că va sparge plafonul. Într-un fel, destinul nostru literar, al optzeciștilor, a semănat. Noi n-am ieșit pe piață din fragedă pruncie. Încercările și erorile se țineau lanț. Dar, pînă atunci, frecam și întristam hîrtia de o lua dracu'. Madi era curtată de mai mulți băieți pe care, dacă avea pică
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]