1,583 matches
-
(n. 19 aprilie 1954, Șirnea, județul Brașov- d. 5 noiembrie 1999) a fost un critic literar, eseist și cronicar literar român, reprezentant al generației optzeciste. s-a născut în localitatea brăneană Șirnea, la 19 aprilie 1954. Pleacă din satul natal la Brașov, unde absolvă Liceul „Andrei Șaguna”. Între 1974-1978 urmează cursurile "Facultății de Filologie" la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, secția română-spaniolă. După absolvire ocupă funcția
Radu G. Țeposu () [Corola-website/Science/297603_a_298932]
-
scoabe de dulgherie, placarea cu metal a lemnului crud sau pictarea lui pe strat de ghips și, în general, convocarea heteroclita a materialelor asupra lemnului. Darie Mircea Dup aparține că vîrsta generației pe care ne-am obișnuit s-o numim optzecista. El s-a impus, însă, mai degrabă prin elementele care-l separă decît prin acelea care-l integrează în problematică și în obesesiile acesteia. Sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei
Darie Dup () [Corola-website/Science/317218_a_318547]
-
din Ploiești. A fost cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalți optzecisti încă își pregăteau ucenicia. A fost redactor șef al revistei "Contrapunct" și bibliotecar la Biblioteca "Nicolae Iorga" din Ploiești. Este unul dintre optzeciștii care a luat poezia în serios, consacrându-i viața. Prieten cu Nichita Stănescu, considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a recurs și la izvorul celuilalt mare ploieștean al Râsu-plânsului, Ion Luca Caragiale, dar în tonul sumbru al
Ion Stratan (scriitor) () [Corola-website/Science/299532_a_300861]
-
al berlinezului sensibil la dezastrul din 1907. Ion Stratan a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București în ziua de 22 octombrie 2005, în vecinătatea nu foarte îndepărtată a "bătrânului" Nichita, fiind condus pe ultimul drum de către rude, prieteni, co-generi optzeciști și scriitorii importanți contemporani. Avea, la fel ca Nichita, numai 50 de ani. A fost membru al Cenaclului de Luni. Debutează în 1981 cu volumul de versuri "Ieșirea din apă". A mai publicat: "Aer cu diamante" (în colaborare cu Mircea
Ion Stratan (scriitor) () [Corola-website/Science/299532_a_300861]
-
au pus în praxis... Zoon politikon, animalul politic, nu-i așa, Liviu Ioan Stoiciu (LIS)? Labiș numi asta „Spiritul adâncului”, testamentar, decapitat de îmbrânceala sub „ un tramvai numit dorință”, Pasărea cu clonț de rubin... Au înțeles asta și generațiile 6-70 optzeciștii, apoi, în fel și chip, fiecare cu „ adevărul” său, vai! nenumărații unei culturi cripto-cultice, cultuale, devia ționist... iconoclastice...Nu-i așa, domnilor psihologi „epis tolari”...? Terror mentis, horror al „ drumului spre sine”? (Steinhardt, via C.G. Jung (Cartea roșie). Au Noica
Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
sacralității în plin derizoriu. În subsidiar, este indusă convingerea că derizoriul este singurul teritoriu germinativ al sacrului; cît de nouă este această idee contează mai puțin, poate mai importantă este forța ei. Din punctul acesta de vedere, Marian Drăghici, deși optzecist prin vîrstă, se situează fără dubii în linia poeților nouăzeciști care acceptă/primesc mitul Poeziei cu toată metafizica subsecventă deși, asemeni colegilor optzeciști, recurg la transcripții generoase de cotidian. Felul în care acest cotidian este orientat contează aici, retorica lui
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
contează mai puțin, poate mai importantă este forța ei. Din punctul acesta de vedere, Marian Drăghici, deși optzecist prin vîrstă, se situează fără dubii în linia poeților nouăzeciști care acceptă/primesc mitul Poeziei cu toată metafizica subsecventă deși, asemeni colegilor optzeciști, recurg la transcripții generoase de cotidian. Felul în care acest cotidian este orientat contează aici, retorica lui. În vreme ce optzeciștii mizează pe un cotidian "infrareal", spectaculos și pe un subiect aflat în consubstanțialitate cu lumea desacralizată - este vorba despre bine-cunoscutul "biografism
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
vîrstă, se situează fără dubii în linia poeților nouăzeciști care acceptă/primesc mitul Poeziei cu toată metafizica subsecventă deși, asemeni colegilor optzeciști, recurg la transcripții generoase de cotidian. Felul în care acest cotidian este orientat contează aici, retorica lui. În vreme ce optzeciștii mizează pe un cotidian "infrareal", spectaculos și pe un subiect aflat în consubstanțialitate cu lumea desacralizată - este vorba despre bine-cunoscutul "biografism" american sau, în variantă mai livrescă ori mai crudă, despre un biografism "autoficțional", nouăzeciștii - și mă gîndesc acum, alături de
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
parte, "texistența" care pune semnul de egalitate între expresie literală și existență, pe de alta parte, despre medierea pe care Istoria o realizează între textul și existența individuale, înscriindu-le într-un destin. Lunetistul nu este așadar, ca în poezia optzecistă de inspirație anglo-saxonă, un personaj al unei ficțiuni poetice intimiste sau revendicative, ci o voce dintre lumi - un hibrid ontologic aș îndrăzni să spun - care coboara din Istorie în aceeași măsură ca din Empireu, din (sub)om ca și din
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
angrenați în câmpul literar, agenți producători de nume. Constantin Stan spune adesea că a trăit întotdeauna din scris (cum?), îl cred și mă minunez. Este o tenacitate frumoasă și absurdă aproape, ce pare a fi supraviețuit ca atitudine doar până la optzeciști, și o dată cu ei, generațiile ulterioare preferând expedientele și scrisul-hobby. Până la urmă, și din interviul ca o biografie indirectă, luat de Mihai Drăghici și pus în ultimele pagini ale cărții, ar reieși că acest Constantin Stan, profesor azi la jurnalistică, cenaclist
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
raporturile dintre literatură și lume, dintre teoria și practica literară, și nu în ultimul rand, dintre literatură și... literatură (tradiție, precedență literară). Reflectând, întro primă fază, asupra „poeziei realului” la reprezentanții generației ’80, am constatat că marea contradicție a poeticii optzeciste, opoziția între latura ei ludic-textualistă și cea (micro)realistă, biografistă, este doar una dintre actualizările unui balans perpetuu, simptomatic pentru mai toate epocile literaturii, între mistica actului scriiturii și tendința adecvării la real (a lui adecvatio rei). De aceea, dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
indicii ale unor prezențe-absențe, devin ambigue și neliniștitoare, neîncetând să uimească prin misterioasa lor simplitate 339. 4.9 Generația ’80: între „poezia realului” și ficțiunea teoreticătc "4.9 Generația ’80\: între „poezia realului” și ficțiunea teoretică" Odată cu așa-numita generație optzecistă (sau „generația în blugi”, cum a fost supranumită), opțiunea poeților noștri pentru metatranzitivitate devine evidentă. După cum prea bine se cunoaște, între anii 1978 și 1985 au loc numeroase debuturi care consacră o metodă nouă, ușor identificabilă, de creație. În general
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a scrie, înlocuiește entuziasmul creatorului cu instinctul sigur al ironiei și spiritul ceremonios, nesățios de metafore, simboluri și esențe, cu scepticismul evident față de formele încetățenite ale poeticității. Totuși, nu ne vom lansa într-o pledoarie prea avântată în privința metatranzitivității poeziei optzeciste și post-optzeciste. În primul rând pentru că nu am deține prioritate la acest capitol (reprezentanții de marcă ai generației ’80 au făcut deja ei înșiși asemenea exerciții)340. În aceste condiții, nu ar fi poate inutil să plasăm articolele și studiile
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
gradul al doilea”. În articolul citat, Ion Bogdan Lefter (indiscutabil unul dintre criticii cei mai abili ai generației) încearcă să împace, printr-un fel de artificiu ingenios, cele două tendințe majore (și, în fond, incompatibile) care au creat, practic, poetica optzecistă în tot ceea ce are ea mai original și mai discutabil, deopotrivă: „Lumea este considerată ca un uriaș supratext, ca un continuum al natur-culturii, în care toate obiectele (reale sau simbolice) au același statut ființial, așa încât un copac sau o floare
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
toată această echilibristică abilă transpare cu claritate un lucru: că avem de-a face, la urma urmelor, cu un construct de realitate, de o vastă eterogenitate, foarte asemănător cu ceea ce Jean Baudrillard desemnează prin „hiperreal”. Însă marea contradicție a poeticii optzeciste, opoziția între latura ei ludic-textualistă și cea (micro)realistă, biografistă, rămâne nerezolvată. Deși și-o asumă deschis, nici Mircea Cărtărescu nu este mai convingător atunci când încearcă să explice această opoziție prin existența a două grupuri principale care ar fi constituit
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cea (micro)realistă, biografistă, rămâne nerezolvată. Deși și-o asumă deschis, nici Mircea Cărtărescu nu este mai convingător atunci când încearcă să explice această opoziție prin existența a două grupuri principale care ar fi constituit de la început nucleul dur al mișcării optzeciste: grupul textualist, respectiv cel lunedist, fiecare dintre ele cu sursele și ideologiile lui, primul preocupat, în linia tardomodernismului, de mistica actului scriiturii, iar cel de-al doilea de un „real redus la scară umană”. Chiar dacă lucrurile stau așa, nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și propriei sale înclinații de a juca, în permanență, dublu: deși are pretenția că ar celebra realul, nu de puține ori îl subminează cu discreție. Din acest unghi de vedere, putem demonstra cu ușurință că textelor teoretice ale autorilor noștri optzeciști li se pot aduce nenumărate obiecții, mai puțin aceea că le-ar lipsi o trăsătură relevantă din punctul de vedere al ficțiunii: calitatea de a fi „demne de povestit”, acea tellability, măsurabilă în funcție de manifestarea unei experiențe importante, unice. Un argument
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
pastișei (și pornind de la aceeași sursă - poezia secolului al XIX-lea), Cărtărescu va construi mai târziu Levantul, acea epopee atipică a literaturii și a Orientului, deopotrivă. În spiritul lui Bolintineanu (dar și al simboliștilor minori, din speța lui Minulescu), poetul optzecist valorifiă în fragmentul nostru rezonanțele numelor proprii („Malcatum”, „Nyemen”), recurge la figuri cu pigment exotic, de o căutată prețiozitate („pe steagul ochilor verzi îi luceau semilunele”, „îmi flutura pe lângă obraz/un inelar cu zgrunțure de topaz”), pentru ca, la sfârșitul secvenței
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Amintiri, pref. edit., Cluj-Napoca, 1978. Repere bibliografice: George Muntean, O „restituire” aproximativă, RL, 1978, 27; Cornel Moraru, Criticul la prima sa carte, VTRA, 1993, 8; Al. Cistelecan, „Provinciile imaginare”, „Cuvântul”, 1993, 48; Cornel Ungureanu, Cornelia Ciocârlie, Nicolae Oprea și alți optzeciști întârziați, O, 1993, 11; Octavian Soviany, Cronotopul provinciei, APF, 1994, 1-2; Gheorghe Grigurcu, Între provincie și univers, CNT, 1994, 47, Lefter, Scriitor rom. ’80-’90, II, 241-242; Petru Poantă, Efectul „Echinox” sau Despre echilibru, Cluj-Napoca, 2003, 161-162. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288552_a_289881]
-
liber, de la primele pagini, oricum de la primele cărți scrise de el, un artist mai mult rațional decât intuitiv, și scria mai mult din cap decât din viscere. Cine s-ar îndoi că așa au stat lucrurile cu acest important scriitor optzecist care iată, ne-a părăsit și el înainte de împlini măcar șaizeci de ani? Am avut privilegiul să citesc ultimul său roman Pupa Russa, ca redactor și i-am scris prietenului Crăciun pe marginea manuscrisului observații, uneori tăioase, alteori crude, pe
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
de orientare tradiționalistă fermă, de formulă anticonservatoare și antitradiționale, cu poziții mediane între tradiționalism și înnoire, filoindustrialism, înfruntare între patriarhalism și modernizare, "europenism" și tradiționalism la tânăra generație de intelectuali postbelici și altele. Z. Ornea a readus în atenția generațiilor optzeciste scriitori reprezentativi pentru literatura română contemporană. Eugen Lovinescu ca "avanpost al militantismului antitradiționalist și al modernizării structurilor românești; negarea constituenților orientali (traco-dacici) și absolutizarea celor latini". Ion Pillat cu "opinia sa moderat tradiționalistă, scriind despre stilul original al tradiționalismului românesc
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
colectiv Caietul debutanților. 1980-1981, urmat de prima carte personală, Laborator spațial, apărută în 1984. Mai colaborează la „Opinia studențească”, „Dialog”, „Universitatea comunistă”, „Convingeri comuniste”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Familia”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. În 1999 i s-a acordat Premiul Frontiera Poesis. Optzecist minor, mai vizibil ca poet după 1989, V. își construiește utopia pe o mișcare dublă: eliminarea psihologiei ca anecdotă ori sentiment și înlocuirea ei cu mișcările de finețe ale psihicului, văzut în afara dispozitivului corporal, ca un filament scos din sticla
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290609_a_291938]
-
și o golește conștient de orice tensiuni, căutând cu luciditate binevoitoare banalitatea insidioasă a oricărui fapt. Aici pot fi remarcate o legătură cu avangarda anilor ’30 (poemul care dă titlul volumului de debut este grăitor), dar și înscrierea în stilistica optzecistă. Exigența cu care și-a întârziat publicarea primei culegeri, unde se află versuri ce premerg literaturii generației, fac din apariția cărții și un punct terminus al orientării. Ca autor de proză, P. publică și o scriere postmodernistă, Cel mai mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288826_a_290155]
-
bibliografice: Eugen Simion, Trei poeți, RL, 1989, 43; Ioan Holban, Sancta simplicitas, CRC, 1990, 17; Ioana Pârvulescu, O reconstituire, CNP, 1990, 24; Val Condurache, O lectură târzie, RL, 1991, 22; Mircea Doreanu, Absurd și candoare, AST, 1995, 2-3; Bucur, Poeți optzeciști, 167-171; Roxana Pană-Oltean, Vârsta și scriitura inocenței, RL, 2000, 21; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 61-63; Catrinel Popa, Regula jocului, RL, 2002, 27. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288826_a_290155]
-
găselnița analitică decât de o certitudine tipologica. Fiindcă anii '90, cu prelungirile lor cu tot, au adus în primul rând o primenire intru vechi a termenilor, evident perdanta sub raport conceptual. S-au înregistrat chiar demisii din altminteri incasabilul grup optzecist. Dacă până atunci criticii literări creau categorii (că, iată, }eposu sau că Lefter, care discerne prozaizanții de conceptualizanți și de orgolioșii moraliști), acum se mulțumesc să reșapeze categorii datate. Dintr-o dată, începe să reintre în actualitate expresionismul, cu toate derivatele
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]