309 matches
-
în cărțile profeților scriitori precum Ieremia (Ier 29,8), Ezechiel (Ez 13,6-9.23), Zaharia (Zah 10,1-2), în interzicerile deuteronomice împotriva ghicitorilor, astrologilor și exorciștilor conținute în Sulul Templului descoperit la Qumran (cf. IIQ 19,60:18). Procesul consultării oraculare se desfășura probabil ca și la celelalte popoare: înainte de a începe propriu-zis divinația, îi erau adresate specialistului întrebări precise pe care el, transmițându-le, la rândul său îl „întreba” pe Dumnezeu, cu privire la ele. Prin semne pe care divinatorul le interpreta
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
i s-a răspuns în ziua aceea” (1Sam 14,36-37). Acest pasaj biblic descrie întrebările lui Saul după procedeul tipic binar, adică din răspunsul după modelul favorabil/nefavorabil specific extispiciilor și altor tehnici divinatorii similare, dar în acest caz răspunsul oracular este ambiguu, probabil pentru că semnele favorabile și cele defavorabile echivalau și voința lui Dumnezeu nu a putut fi înțeleasă. Dorința de a cunoaște consecințele unei boli constituia o altă ocazie frecventă când se apela la practicile unui specialist în divinație
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
traduce de două ori termenul refă’îm cu grecescul iatroi, „vindecători” (Is 26,14 și Ps 88,11). După cum am menționat anterior (cf. Cap. 5, pp. 88-89), conform acelei practici divinatorii numite necromanție, cei morți puteau fi uneori obiectul interogațiilor oraculare (cf. Tropper, 1989). Această practică atestă credința în posibilitatea ca defuncții să rămână, în anumite limite, în legătură cu cei vii. În concluzia acestui paragraf despre moarte și viața de după moarte, mi se pare oportun să amintesc că, în religia ebraică, ideea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
zise Gilchrist rîzînd. — Un cinic plăcut, mormăi Pettigrew. Să nu uiți, Pettigrew este pentru toți un cinic plăcut. Secretara puse o tavă cu serviciul de cafea pe masă. Gilchrist își luă ceașca la fereastră, se așeză pe pervaz și vorbi oracular: — Slujbe. Stabilitate. Mediu. Trei birouri, deși le înțelegi ca lumea, seamănă unul cu altul. Slujbele asigură stabilitatea. Stabilitatea ne permite să ne remodelăm împrejurimile. împrejurimile îmbunătățite devin condiție pentru noi angajări. Șarpele își mănîncă întotdeauna coada. Nimeni nu e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
care cunosc puțin exigențele metodei istorice. Doritori să aibă un impact asupra publicului, aceștia nu sunt dispuși să se implice în discuții care nu pot decât să îngreuneze cartea și să-i descurajeze pe cititori: de aceea fixează în manieră oraculară sensul fiecărui text, fără a se angaja în studiile necesare. În consecință, rezultatul nu satisface istoricul, care nu poate face altceva decât să deplângă influența pe care astfel de eseuri o exercită asupra marelui public, atrăgând speranțe inutile. Dacă el
Divorţaţi "recăsătoriţi" : practica Bisericii primare by Henri Crouzel S.J. () [Corola-publishinghouse/Science/100979_a_102271]
-
și Încă ceva: dorința de a trăi poate fi reglată prin plasarea unei credințe totale În sistemul divinatoriu al superstițiilor. Acest lucru se Întîmplă deja și fără intervenția noastră. Mulți oameni sînt deja parțial ghidați de numerologie și alte mecanici oraculare, de la cărțile de tarot pînă la cititul În cafea. Diavolul scrîșnește din dinți. Și unde mai e distracția În toate astea? Care ar mai fi provocarea dacă oamenii n-ar mai avea sentimente? Poate că este atașat ontologic de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
trupul cu niște vibrații instabile care nu sînt propice creației. — Vecinul meu a crescut, probabil, Într-o rulotă, la marginea unei mlaștini afectate de instabilitatea mareelor și de aceea a făcut o obsesie pentru cărămizi, Încuviințează Wakefield. Zamyatin Închide ochii oracular: — Trupul lui vibrează și doar atunci cînd atinge cărămizile se liniștește de Îndată. Poate că și el este poet, ca și mine. Este Întotdeauna o plăcere un pic năucitoare să-l asculți pe rus, mai ales după cîteva pahare. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să bănuim că una dintre primele experiențe ale artei trebuie să fi fost aceea magică, incantatorie. În mod similar, adevărul, aletheia (a!lhvqeia), etimologic înrudit cu lethe (!lhvqe), uitarea, era privit în legătură cu viziunile, cu visele, cu justiția ordalică și cunoașterea oraculară 2. Cea mai timpurie teorie artistică, în schimb (desemnată tot prin termenul mimesis), considera arta o reduplicare iluzorie a realității, o ficțiune periculoasă în măsura în care construiește un labirint de oglinzi, de modele și copii, menit să obnubileze adevărul, suprapunându-i o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
sensibile). „Plăsmuirile” ar fi - în viziunea sa - „lesne de alcătuit pentru cel ce nu cunoaște adevărul, de vreme ce ei șpoețiiț produc iluzii, și nu realități”1. Nu numai că imaginea reflectată în opera artistică nu își mai păstrează acum valoarea magică, oraculară, de revelație survenită la limita dintre vizibil și invizibil 2, dar ea este asociată iluzionismului, jocului gratuit și, în ultimă instanță, falsității (cum se întâmplă, de altfel, și cu termeni ca eikon, eidolon, fantasma): „Departe de adevăr se află deci
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
noțiunilor de urmă (amprentă sau indiciu), comparabile cu „semne ale recunoașterii” (expresie împrumutată de la istoricul Carlo Ginzburg) și folosite, în fond, pentru a restabili legăturile binomului mimesis/anagnorisis nu numai cu memoria și cunoașterea trecutului, ci și cu gândirea mitică, oraculară. Un câștig evident în îmbrățișarea acestei perspective ar fi reprezentat de faptul că -, deși valoarea euristică a mimesis-ului este pusă în relief și de această dată -, confuzia dintre recunoașterea internă și cea externă ar dispărea. Evitând așadar această capcană, Terence
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
gândim la situația particulară a literaturii române, în cadrul căreia formele propriu-zis literare au început să se cristalizeze abia prin secolul al XVIII-lea - acest tip de literatură ce trădează, printre altele, o evidentă neîncredere în poezie și în gravitatea sa oraculară. Un discurs (liric) care să valorifice virtuțile limbajului prozaizant, întemeiat pe redare, indiferent la mijloacele de potențare, într-un cuvânt suprasaturat de poetizare, își poate găsi mai lesne locul și justificarea într-un climat normal, în cadrul literaturilor cu o îndelungată
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o uriașă victorie. Se epuiza astfel o substanță care nu apucase să se manifeste complet și se reînnoda legătura cu tradiția poeziei românești, atât de brusc întreruptă. Această resurecție a esteticului a adus cu sine o vădită aplecare către rostirea oraculară, un cult al purității genurilor și, mai cu seamă, preocuparea pentru limbaj, valorificat cel mai adesea în latura sa ermetică și conceptualizantă. În lirica șaizecistă, pe lângă „păsările”, „caii” (de preferință albi), „copacii”, „îngerii”, „pietrele” aglomerate în rețeaua densă de simboluri
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
foarte multe lucruri, o bună parte dintre aceste afirmații dovedindu-se contradictorii: criticii din generațiile mai vechi au insistat cu precădere asupra strategiilor de corporalizare a inefabilului, ignorând adesea evidența că poezia aceasta nu conține aproape nimic înalt, obscur sau oracular 348; autorii generației optzeci, la rândul lor, au stăruit asupra înclinației lui Mircea Ivănescu spre (auto)ironie și narativitate, revendicându-și-l drept precursor 349 și neglijând în mod deliberat împrejurarea că, la autorul nostru tocmai ironia este cea care
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Este vorba aici de o ontologie care se rezolvă în natură, deci de ontologicul pe care filozofia l-a pierdut după presocratici, pentru a-l regăsi apoi cu romanticii, cu Schelling, Passavant, Goerres, Oken sau Carus; 2. caracteristica profeticului și oracularului, care dă gândirii artistice o alură dogmatică, iar în planul expresiei, aforisticul. Mă gândesc aici și la o sensibilitate specială pe care artistul o probează în fața viitorului, detectabilă în orice mișcare de avangardă, la avangarda rusă de pildă, la un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
apropiat de fenomenul divinatoriu prin Însăși funcția sa de preot la Delfi, Plutarh a dedicat acestui subiect două dintre cele trei „dialoguri pythice”, De Pythiae Oraculis și De Defectu Oraculorum 1. Acesta din urmă abordează problema - generală - a decadenței sanctuarelor oraculare, fenomen atestat istoric la Începuturile erei creștine și chiar ceva mai Înainte. De aici va porni o amplă dezbatere asupra agenților divinației (daimoni intermediari, pneuma - suflul profetic) care, „părăsind” unele sanctuare, ar fi provocat decăderea lor totală. Cel dintâi dialog
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
părăsind” unele sanctuare, ar fi provocat decăderea lor totală. Cel dintâi dialog, De Pythiae Oraculis - sau, după titlulsău grecesc, De ce răspunsurile Pythiei nu mai sunt acum În versuri? -, tratând strict despre divinația delfică, ne oferă, pe lângă o teorie a inspirației oraculare, informații extrem de bogate privitoare la forma și la semnificația oracolului ca revelație. Concepția lui Plutarh despre oracole - și, În consecință, și studiul nostru - se articulează, așadar, În jurul a trei aspecte extrem de complexe: agenții divinației, inspirația profetică și mesajul oracular propriuzis
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
inspirației oraculare, informații extrem de bogate privitoare la forma și la semnificația oracolului ca revelație. Concepția lui Plutarh despre oracole - și, În consecință, și studiul nostru - se articulează, așadar, În jurul a trei aspecte extrem de complexe: agenții divinației, inspirația profetică și mesajul oracular propriuzis. Pentru a putea aborda Însă problemele ridicate de aceste scrieri, se impun mai Întâi de toate câteva precizări de ordin cronologic. Vom Încerca apoi să situăm „discuțiile delfice” În contextul istorico-filosofic al epocii lui Plutarh - secolele I-II d.
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
avusese altădată aparținea acum, pe de o parte, oracolelor apolliniene din Asia Mică, mai cu seamă Didymos și Claros 3, și, pe de altă parte, oracolelor tămăduitoare, ca Asklepeion-ul din Pergam și oracolul din Abonotica. Oricum, Delfi rămâne simbolul divinației oraculare. Unul dintre criticii cei mai Înverșunați ai oracolelor, Œnomaos din Gadara, dezamăgit de Apollo Clarios, „Își va regla conturile” nu cu acesta, ci numai cu Apollo Pythianul, imaginând o confruntare directă În care zeul era acuzat ca și cum ar fi fost
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și să se refugieze pe corăbii 1. Sunt probleme deja abordate de Plutarh, mai ales În dialogul De Pythiae Oraculis, unde critica oracolelor se incarnează În persoana epicureului Boethos. Dialogurile pythice constituie astfel o analiză foarte nuanțată a fenomenului divinației oraculare făcută din interior de un autor interesat de acest lucru prin chiar funcția sa de preot delfic, mânat Însă și de un profund interes pentru faptul religios. Daimonii și oracoleletc "Daimonii și oracolele" Intervenția lui Cleombrotos, care Încearcă să explice
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Într-un Orient populat cu profeți ale căror trăsături esențiale le regăsim În descrierea făcută de Cleombrotos barbarului inspirat: lipsa bolilor 1, asceza 2, căutarea singurătății și a intimității cu divinul 3, harul divinației inspirate 4 și caracterul de revelație, oracular, atribuit oricărui cuvânt al lor, logica demonstrației fiind cu mult mai prejos de adevărul dezvăluit prin acești profeți: „ai fi zis că era vorba de-o adevărată inițiere În mistere, pentru că nu aducea În sprijinul spuselor sale nici un argument, nici o
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
oracolelor. Daimonii și entuziasmul profetic: acțiunea lor asupra sufletului omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune problema la sfârșitul lungii digresiuni despre pluralitatea lumilor, revenind, astfel, la subiectul principal al dialogului. În răspunsul pe care i-l dă Ammonios (care, deși nu este
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
nu ne Îndeamnă la o identificare Între nous și daimon. Daimonul aparține lunii, nous-ul aparține soarelui. Reflecțiile lui Plutarh din De Pythiae... asupra naturii mixte a Pythiei - pe care o compara cu luna -, asupra modalitaților de transmitere a mesajului oracular prin intermediul său, nu sunt străine de concepțiile sale demonologice. Discursul lui Cleombrotos nu constă, așadar, Într-o simplă enumerare „de idei ale secolului”, de care Plutarh se distanțează cu abilitate. El trebuie mai degrabă acceptat ca atare și Înțeles, ca
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
lumina dualismului plutarhian 2 potrivit căruia aceste „ființe mixte” se pot „Înscrie În ordinea generală a unui univers Împărțit Între două puteri, păstrând neatinsă transcendența celei divine și servind totodată drept «punct de legătură» cu restul lumii”. Inspirația oracularătc "Inspirația oraculară" Observații preliminare asupra expunerii lui Lamprias. Influențele platonicienetc "Observații preliminare asupra expunerii lui Lamprias. Influențele platoniciene" Răspunsul lui Lamprias, care vine, la rându-i, cu o soluție pentru a explica dispariția oracolelor, ne oferă În același timp o primă teorie
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
oracolelor, ne oferă În același timp o primă teorie a inspirației profetice. Intervenția sa, mai puțin criticată decât cea a lui Cleombrotos, a fost considerată ca fiind „partea filosofică” a dialogului, o Încercare de a da o explicație „rațională” fenomenului oracular. Soluțiile pe care le propune sînt de fapt aplicații a două principii: 1. aporroia, pneuma (care se identifică Într-o anumită măsură cu anathymiasis - exalare, respirație, suflu) și 2. krasis - amestec, alcătuire sau temperament. Efortul său, mai cu seamă În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
măsură cu anathymiasis - exalare, respirație, suflu) și 2. krasis - amestec, alcătuire sau temperament. Efortul său, mai cu seamă În cea de a doua parte a expozeului, constă În a pune În lumină acțiunea celor două tipuri de cauze În procesul oracular și, În special, În fenomenul decadenței oracolelor. Sursa explicită a acestei teorii este Platon, care a studiat „cu cele mai bune rezultate cele două feluri de cauze. Raportând la divinitate originea a tot ceea ce purcede din rațiune (logos), el nu
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]