331 matches
-
Într-o manieră generală, variabila dependentă este corelată cu noțiunea de subiect, adică cel care produce comportamentele pe care le Înregistreză cercetătorul. Instrumentele de măsură ale variabilei dependente sunt: - aparate (care variază de la banala riglă pînă la cel mai performant ordinator; - testele (utilizate pe eșantioane mari de subiecți În vederea elaborării etaloanelor; - chestionare (un set de Întrebări ce pot fi create/ utilizate pentru nevoile unei cercetări date; - tehnici de observație (directe sau indirecte. Variabilele intermediare au un statut aparte față de
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
fie puterea subiectului de a se elibera de lanțurile necesității. Aceste conotații istorice ale mașinii și-au pierdut din intensitatea expresivă și funcțională în momentul emergenței unor analogii și tematici noi, a unor sisteme și fuziuni cibernetice complexe. Astăzi, utilizatorul ordinatorului își artificializează acțiunile și comenzile sale pentru a le face inteligibile tehnologiilor computerului, pentru ca ulterior sau instantaneu, acesta să poată răspunde prin feedback, într-un mod „umanizat” sau „prietenos” pentru a putea fi înțeles de om. Bucla de raportare a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ciberneticii. Abandonarea de către cibernetică deopotrivă a determinismului organic și a mașinismului mecanic a prilejuit relaționarea dintre biologic și mașinic până la interferență și feedback: umanul a intrat mintal, senzorial și corporal în procesul medierii, aducând un aport organic elementului mașinal, iar ordinatorul a dobândit un rol de intermediar tehnologic sau de interfață în cadrul acestui sistem circuitar, reglând prin retroacțiune simbioza și interacțiunea. Însuși părintele ciberneticii (vezi Wiener, 1954Ă nu se limitează să stabilească relația comunicațională ființă umană - computer sub imperiul controlului, ci
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
este o extensie a trupului și a minții, este exemplificat de fizicianul Stephen Hawking prin prezența sa fizică virtualizată, prin vocea protezică care îi asigură o teleprezență vocală electronică, atât în apropierea sa, cât și la distanță, prin scrierea la ordinator în vederea comunicării gândurilor sale. Omul de știință, paralizat într-un scaun cu rotile, devine parte a unui sistem organic-tehnologic, ale cărui funcții neuronale și motrice sunt asigurate parțial de un computer: de la vorbire și scriere la mișcare - vezi site-ul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pe computer, în filme de animație digitală, în simulările de zbor sau în simulările medicale ale trupului și ale creieruluiă, cu ajutorul căreia spațiile sau experiențele naturale sunt redate prin simbioza om-calculator. Natura și naturalul sunt „artificializate” sau „sintetizate” în cadrul interfeței ordinatorului până la obținerea efectului de naturalețe într-un sistem cognitiv autoorganizațional și transformațional, dobândind o ordine artificială secundă. Natura asistată de computer (Computer Aided Nature sau CANĂ este o sintagmă bricolată de grupul de artiști suedezi constituit din Yvonne Wilhelm, Alexander
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologic virtual este configurat de negocierile și de interacțiunile dintre utilizator și obiectul digital, ultimul reacționând în mod activ la comenzile primului, precum un icon de pe desktopul computerului răspunde la mișcările și la acțiunile utilizatorului. Mai mult, obiectele de la interfața ordinatorului sunt „prietenoase” (termen aplicabil designului intuitiv al interfețeiă, angajate în medierea dintre reificare și procesualitate subiectivă și producând sisteme hibride, subiectiv-obiective, jumătate subiect, jumătate obiect. Un obiect computațional de acest tip nu (maiă este caracterizat prin pasivitate, închidere și autoreferință
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
translată în biți (unitățile informaționale de bazăă, iar ciberneticieni precum Claude Shanon demonstrează transformarea acestor operații în stările on și off ale componentelor electronice. Domeniul inteligenței artificiale nu poate fi separat de lucrările promotorilor ciberneticii care, plecând de la premisa că ordinatorul nu oferă o viziune reductivă asupra științei și asupra lumii înseși, spre deosebire de tehnologiile precedente, au început să considere computerul un adevărat amplificator mintal. Astfel, Bush (1945Ă discută gândirea asistată de calculator, Licklider (1960Ă analizează simbioza om-computer din perspectiva construirii de
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
asistată de calculator, Licklider (1960Ă analizează simbioza om-computer din perspectiva construirii de interfețe conform unui model uman, Engelhart (1962Ă este interesat în modalitățile prin care grafica interactivă augmentează intelectul uman, Sutherland (1965Ă dezvoltă un simulator grafic interactiv etc. Pentru aceștia, ordinatorul este capabil să creeze medii virtuale care nu reduc spiritul uman, ci dimpotrivă permit explorarea și interacțiunea în noi forme, sporite și extinse. De asemenea, domeniul inteligenței artificiale se leagă de robotică, de teleoperare (prin sistemele om-robotă și de teleprezență
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de la MIT, după ideea robotului telecomandat din povestirea științifico-fantastică Waldo scrisă în 1940 de Robert A. Heinleină. Aceste discipline proclamă existența umanului dincolo de barierele locale ale corpului și relaționează omul de roboții mobili precum cibernetica realizează fuziunea dintre om și ordinator. Toate aceste științe noi raportează omul, și în special inteligența umană, mașinii computaționale sau roboților în primul rând în vederea îmbunătățirii capacităților cognitive și perceptive ale ființei umane. Astfel, natura și condiția umane se află în centrul oricărei concretizări a virtualității
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
entuziasm și critici acide. Inteligența mașinală este pentru Turing o imitare sau o reprezentare mimetică și pragmatică (nesemanticăă a inteligenței umane, perspectivă continuată în numeroase discursuri și practici ale analogiei ordinator-sistem nervos, de la compararea componentei de stocare a informației în ordinator cu organul memoriei până la metafora creierului artificial. Printre primii cercetători care au diseminat terminologia neurologică în discursul cibernetic se numără matematicianul John von Neumann prin crearea unor automate autoreproductive. Domeniul inteligenței artificiale dorește în genere să înregistreze modurile în care
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
și pentru construirea unui creier artificial care să opereze aidoma, cât și pentru posibilitatea download-ării sale (perspectivă discutată și criticată în capitolul al treilea în legătură cu transumanismulă. De pildă, Kurzweil (1999Ă prognozează, în a doua jumătate a secolului XXI, posibilitatea ca ordinatoarele să citească, să înțeleagă și să împărtășească cunoștințele într-un mod superior oamenilor, să învețe să interacționeze, să-și contureze propriile valori și aspirații, prin urmare să-și dezvolte propria personalitate care poate să difere de trăsăturile unei personalități umane
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de simboluri informatice (vezi alte patru contraargumente detaliate în Searle, 1992, pentru o aprofundare a criticii inteligenței artificialeă. Astfel, prin contraargumentul „camerei chinezești”, Searle (1981Ă dovedește faptul că intenționalitatea și înțelegerea sunt specifice operațiilor creierului uman și rezistă proceselor computerizării: ordinatoarele nu „înțeleg”, în sens semantic, chineza, doar simulează corectitudinea unei fraze în chineză. O altă critică adusă inteligenței artificiale este faptul că, deși există mașini care pot învăța (prin intermediul unor algoritmi specialiă, abilitățile acestora sunt limitate la aspectele logice ale
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
acces la caracteristicile intrinseci ale învățării umane. Conform cu bine cunoscutul stigmat al paradoxului computațional care exprimă tipul savanților idioți, mașinile inteligente sunt stupide, putând efectua operații complexe de calcul dar neputând înțelege o glumă sau o ironie. Utilizând concepte abstracte, ordinatoarele nu reușesc să acceadă la înțelegerea acestora în modurile în care reușesc creierul și simțurile umane, capabile de a percepe concretul. Chiar dacă, datorită algoritmilor genetici sau rețelelor neuronale, există programe care interacționează cu mediul, dobândind o anumită autonomie și capacitatea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
gândi precum oamenii, însă acest lucru nici nu se dorește - inteligența artificială nu vrea să fie o imitare literală a inteligenței organice, ci dimpotrivă, aspiră să-și definească propriile caracteristici de reproducere, creativitate și învățare. Argumentul acestora este că, dacă ordinatoarele nu pot fi inteligente în același sens în care este definită inteligența umană, nici oamenii nu prezintă același tip și același nivel de inteligență caracteristice computerelor. Țelul inteligenței artificiale nu ar fi prin urmare atingerea nivelului de conștiință umană (care
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
finalitate, se derulează cercetări variate, de la modele sintetice evolutive la chimie artificială și la teorii ale haosului și ale complexității (vezi Kaneko, 1995Ă, de la paradigme ale autopoieticii și de la sisteme autoorganizaționale la robotică evolutivă și hardware evolutiv, de la programe de ordinator care evoluează prin analogie cu fenomenele vieții până la modelări sociale (vezi Lindgren și Nordahl, 1995; Dyer, 1995Ă, adiționate simulărilor de rețele neuronale. Adesea se vorbește de neodarwinism (vezi Dyson, 1997Ă în această direcție biologic-cyberspațială, prin abordarea unui model evolutiv care
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
relația cu utilizatorul și care locuiesc în sistemele nomade ale sintezei uman-mașinale, fie ca spațiu cyberviral, al virușilor electronici, transmiși prin contact și interacțiune, fie ca spațiu cultural, al ideilor care se răspândesc prin schimbul informativ dintre om și computere (ordinatorul ca interlocutor în comunicareă, așa cum genele sunt purtătoare ale informației biologice. Mașini cyberorganice ale supraviețuirii, aceste informații sau entități ale viului artificial sunt considerate ca provenind din „oceanul” electronic primordial și ca propulsând noi generații ale diferitelor forme de viață
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
spirit (vezi Weibel, 1990Ă se dovedește a fi dezideratul „ultim” al vieții sintetice: fie că dorește simularea vieții așa cum este aceasta, fie că aspiră la sintetizarea vieții așa cum aceasta ar putea fi, viața artificială urmărește redefinirea viului în termenii codului ordinatorului. Organismele, deopotrivă cele naturale și cele sintetice, sunt privite drept o procesare de informație, genetică și algoritmică, în cadrul unor sisteme evolutive, cvasiautonome și autoorganizaționale, atât la nivel tehnoștiințific, cât și la nivel filosofic (pentru acesta din urmă vezi Dennett, 1995Ă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
conotate diacronic cu feminitateaă sunt implicați în procesele de seducție și de plăcere, neputând fi în totalitate opuși fenomenelor de depersonalizare și de raționalitate (asociate de-a lungul istoriei cu masculinitatea și chestionate de studiile de gender din cyberfeminismă. Umanizarea ordinatorului se leagă de dorința subiectului uman de a reduce anxietatea, frica sau frustrarea resimțite în procesul utilizării tehnologiilor comunicaționale, iar însăși analogia uman-tehnologic se evidențiază în ambiguitatea formulării sale: deși computerul, în sens tehnic, neagă corporalitatea umană, umanul atribuie reversibilitate
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
își subliniază visceralitatea și încarnarea. „Dorința” cyborgică de conexiune material-mașinică, de seducție și de obținere/producere a plăcerii se înlănțuie cu posibilitatea interacțiunii erotice în cyberspațiu și în realitatea virtuală, interacțiune care accentuează prezența trupului uman la interfața cu tehnologiile ordinatorului. Relaționarea erotică ființă umană - computer relevă plăcerile corporealității într-un mod care spulberă distincțiile animal-spirit-mașină (vezi McRae, 1997, pentru această chestiuneă, împreună cu corolarele lor de tipul material-imaterial. Numeroși cercetători discută spațiul virtual prin referire la problematicile materialității sau ale imaterialității
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lumii online ignoră realitățile concrete ale evenimentelor derulate în Internet, diversele studii etnografice dezvăluind manierele în care utilizatorii se raportează cyberspațiului și/sau realității virtuale în termeni corporali, chiar viscerali. Interacțiunea senzorială, perceptivă, inclusiv cea erotică a umanului cu tehnologiile ordinatorului indică dorința relucrării corporalității umane în diverse ritmuri, vibrații și intensități. Aceste corporealități sunt trecute cu vederea în discursurile care reduc identitatea umană virtuală (avataruri sau persoane onlineă la aspecte și acțiuni ale minții (vezi mai josă și care încearcă
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Hayles, 1997Ă. În teoria de față, umanul devine cyborg nu datorită proceselor excesive de protezare, ci, mai ales, interfațării fizic-senzoriale cu computerul. Subiectul virtual este, de data aceasta, produsul interacțiunii perceptive și cognitive, trupești și mintale, zilnice a omului cu ordinatorul, în condițiile în care utilizatorul fuzionează cu spațiul creat de tehnologiile virtuale. Problematica subiectului virtual este discutată înainte de toate în termenii întrupării indispensabile a entității cyberspațiale. Astfel, în Hayles (1997Ă, virtualul noilor tehnologii nu înseamnă imaterial, ci, dimpotrivă, materialitate a
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al subiectivității (Hayles, 1997, p. 201Ă. În ceea ce ne privește, preferăm să numim avatar această experiență existențială, perceptivă și autoperceptivă de la interfața tehnologiilor computaționale. Considerăm mai potrivită utilizarea termenului de avatar pentru ideea de reprezentare a corpului uman la interfața ordinatorului sau în rețeaua Internetului, cu atât mai mult cu cât termenul aceasta este folosit frecvent în diverse aplicații și programe comunicaționale digitale. Așadar, asociem conceptul de cyborg în primul rând cu procesul protezării umanului și conceptul de avatar cu procesul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o tratăm ca pe o viață alternativă (Turkle, 1995, p. 263Ă. Metafora preferată a sociologului și psihanalistului de la MIT în cadrul discursului identității eului multiplu și dispersat în rețea este însă „fereastra” computerului. Posibilitatea de a deschide nenumărate ferestre pe ecranul ordinatorului și de a realiza linkuri hipertextuale este privită ca o metaforizare a perspectivelor umane multiple și a aspectelor diferite ale eului. În cadrul analogiei dintre identitatea umană și tehnologiile ordinatorului, metafora ferestrelor ecranului corespunde modului familiar prin care utilizatorii se raportează
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
însă „fereastra” computerului. Posibilitatea de a deschide nenumărate ferestre pe ecranul ordinatorului și de a realiza linkuri hipertextuale este privită ca o metaforizare a perspectivelor umane multiple și a aspectelor diferite ale eului. În cadrul analogiei dintre identitatea umană și tehnologiile ordinatorului, metafora ferestrelor ecranului corespunde modului familiar prin care utilizatorii se raportează la spațiul digital și, mai mult, relaționării cu imaginea unui eu plural și distribuit în lumile variate din rețea, jucând simultan roluri multiple. În această direcție, Turkle (1995Ă citează
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
învață să se simtă confortabil în legătură cu coexistența dintre ei înșiși și mașinile inteligente și să accepte o nouă perspectivă a eurilor adaptate „culturii simulării”, așa cum este aceasta diferențiată de „cultura modernistă a calculării”. Într-adevăr, procesul transformării psihologiei utilizatorilor de ordinatoare a început la începutul anilor ’80, în America, și în anii ’90 în restul continentelor, concomitent cu răspândirea computerelor personale. Distanța tradițională om-mașină s-a îngustat în mod considerabil în contexte comunicaționale în care trasarea cu exactitate a ceea ce este
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]