389 matches
-
model de universalitate. În legătură cu opera lui George Uscătescu, R, 1982, 2; Horia Stamatu, George Uscătescu, embajador del espíritu rumâno en España, „Folia humanistica”, 1983, 241; Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Brâncuși în viziunea lui Uscătescu, RITL, 1983, 1; Ioana Mustață, George Uscătescu, dimensiunea orfica, SPM, 1983, 30; Mihnea Gheorghiu, Un spirit european, RL, 1984, 21; Corbea-Florescu, Biografii, III, 203-216; Cultură y existencia humana. Homenaje al profesor Jorge Uscatescu. Bibliografía de Jorge Uscatescu, Madrid, 1985; Gheorghe Vlăduțescu, Confesiunea unui umanist. George Uscătescu, TBR, 1988, 358
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
nu numai legendar) Orfeu evidențiază o religie sui-generis. Nu este cazul să o expunem aici. Menționăm doar coerența curriculară admirabilă a educației orfice. Personajul întemeietor servea, asemenea lui Iisus, ca ideal educațional suprem și ca model de viață paradigmatic. Doctrina orfică era chiar model canonic de viață exemplară. Numele patronului, după etimologia feniciană, însemna „cel care aduce lumină”. Orfeu era așadar, ca și Buddha, Iluminatorul. Mitul central al orfismului se baza pe „cercul anankeic” al vieții, ilustrat și de Homer în
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
model canonic de viață exemplară. Numele patronului, după etimologia feniciană, însemna „cel care aduce lumină”. Orfeu era așadar, ca și Buddha, Iluminatorul. Mitul central al orfismului se baza pe „cercul anankeic” al vieții, ilustrat și de Homer în Odiseea. Cercul orfic descria însă „cursa infernală” a existenței între naștere și moarte, plină de încercări și eșecuri. Reforma orfică presupunea „mistere” menite să evite cercul infernal și să mântuiască. Soteriologia orfică îi ajută pe inițiați să o facă pe Persefona să constate
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
așadar, ca și Buddha, Iluminatorul. Mitul central al orfismului se baza pe „cercul anankeic” al vieții, ilustrat și de Homer în Odiseea. Cercul orfic descria însă „cursa infernală” a existenței între naștere și moarte, plină de încercări și eșecuri. Reforma orfică presupunea „mistere” menite să evite cercul infernal și să mântuiască. Soteriologia orfică îi ajută pe inițiați să o facă pe Persefona să constate că aceștia s-au transformat în zei24. 2.5.4. Misterele pitagoreicetc " 2.5.4. Misterele pitagoreice
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cercul anankeic” al vieții, ilustrat și de Homer în Odiseea. Cercul orfic descria însă „cursa infernală” a existenței între naștere și moarte, plină de încercări și eșecuri. Reforma orfică presupunea „mistere” menite să evite cercul infernal și să mântuiască. Soteriologia orfică îi ajută pe inițiați să o facă pe Persefona să constate că aceștia s-au transformat în zei24. 2.5.4. Misterele pitagoreicetc " 2.5.4. Misterele pitagoreice" Misterele pitagoreice au beneficiat de o școală riguros organizată, întemeiată în anul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Decalogul veterotestamentar („Să nu juri invocând, mereu, zeii nemuritori”). Altfel spus, gesturile celui care jură, precum și cuvintele folosite fiind sacramentale, nu trebuie puse necontenit sub oblăduirea zeilor. Sebou horkon („respectarea jurământului”) stabilește ierarhia riguroasă a instanțelor de cult din tradiția orfică și pitagoreică: (I) zeii, (II) eroii, (III) daimonii, (IV) părinții. Iată aceste „porunci fundamentale”, care au și valoarea unor axiome curriculare: „Pe zeii nemuritori cinstește-i mai întâi cum e rânduit de lege (nómw w”" diakeitai)/ Și respectă jurământul (sebou
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
că aceasta din urmă devenise patroana universului cosmic cedând vechiul renume al protectoarei vieții de familie. Locul fusese ocupat de Artemis, fosta zeiță a vânătorii. În vremea lui Socrate, Artemis era invocată ca „ușurătoare a durerilor nașterii” - după o tradiție orfică -, dar și ca „neîncercată de durerile nașterii”. Acest echivoc se află la baza jocului de cuvinte socratic, iar el îl folosește pentru a sugera dubla funcție a moșitului: „pețirea” și asistența chinurilor creației. 19. Prin „năluciri” (pseudes) Platon desemnează erorile
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Și, în năzuința către „un semn mai nou și pur”, el nu va obosi în a-l descoperi prin intermediul actului de creație: „Seara e câteodată aspră și plină,/ Cartea e numai mătase și numai lumină”. Poemul unește eul cu murmurul orfic al lumii și cu aspirația ei spre lumină: „Brațele suie înalte în apele dimineții -/ În fiecare deget tremură un clopoțel”, „Călătorești prin pajiștea literelor moi de lună/ Și fiecare altă cantilenă sună” (Poem despre cărți). Astfel, amprenta personală - dezvăluită, de
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
1979, 1997), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1989). Încă de la volumul de debut, Umbria, se pot discerne la P. două tendințe sau componente ale lirismului: poezia ca „meșteșug” și poezia ca revelație (de conotație religioasă). Între construcția lucidă și ritmul orfic, între livresc și simbol, între decorativism și viziune, într-un cuvânt între formă și spirit pendulează această lirică, mereu aspirând să cuprindă atât frumusețea „terestră” (perfecțiunea ritmului, a cadenței și imaginilor), cât și frumusețea „celestă” (plenitudinea unei semnificații multiple: personală
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
parabolei morale („Când s-au trezit cu un pumn în gură,/ mulți dintre ei/ au amuțit pe vecie.// Alții însă/ au fost fericiți./ Au găsit totuși/ un os de ros/ pentru dinții lor/ de lupi tineri” - Place de la Concorde) sau orfic existențiale („Pe obraji mă ardeau încă urmele pietrei/ din bărbia zdrelită se mai prelingea câte-un strop negru,/ iar eu vorbeam deja, inspirat, despre intertextualitate, despre felul/ cum versul, mâncând versuri, nu se îngrașă totuși,/ ci, asimilând creator, produce un
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
Eseul cuprinde și o serie de precizări substanțiale cu privire la dimensiunea inițiatică a baladei, fenomenologia morții, experiența temporalității, conceperea Mioriței ca răscruce intertextuală (și nu ca simplu evantai de variante dezvoltate în jurul unui text-cadru), structura actanțială a discursului, „pasivitatea” ciobanului, componenta orfică ș.a. În ultimele două decenii P. a realizat și numeroase traduceri, având un rol considerabil în difuzarea și promovarea culturii italiene contemporane în România. SCRIERI: Cum eu..., București, 1974; Vorbindu-vă prin semne, București, 1979; Elegii vorbite, București, 1982; Scrisoarea
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
1982), Litera imperfectă (1985), o antologie reprezentativă, Exerciții de melancolie, apărându-i în 2002. Încă de la debut O. se afirmă ca un poet exigent cu sine și cu poezia. În versurile lui conceptualizarea duce la maxima dăltuire a expresiei. Trăind orfic realul, ființa umană bântuită de mari viziuni cosmologice este pusă mereu în relație cu dialectica devenirii spațiului și a timpului, în balansul între imanent și transcendent. Lumea existenței materiale suferă, în această viziune, o dilatare imaginară, antrenând spiritul într-o
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la el doar o replică a focului rece interior. Secțiunea de aur (1973) aduce poezia rigorii: căutarea, blagiană, și-a găsit liman în întrezărirea ordinii estetice superioare, orfic solară. Lângă „părelnicul foc”, trop al iluziei transfigurate în ordine și „joc secund” la acest poeta artifex, „un alexandrin” în esență (Petru Poantă), stă oglinda. Volumul Întâlnire în oglindă (1978) marchează evadarea din sugestia panteistă spre un spiritualism răsfrânt în
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
clujeană („Steaua”, „Tribuna”, iar după 1990, „Clujul liber”, „Nu”). Va publica volumele Țărâna serilor (1967), Reminiscențe (1969), Trecerea pragurilor (1972), Elegii (1975; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca), Nimburi (1977), Pâinile punerii nainte (1979), În lumina înserării (1982), Înstelatele oglinzi (1984), Orfica tăcere (1988), Crepuscularele vitralii (1993), Chemări spre nicăieri și niciodată. Poezii 1985-1995 (1996). Se dedică în același timp prozei - Tărâmul izvoarelor (1968) - și memorialisticii, concepută sub formă de roman autobiografic: Frumoasa risipă (1980), Steaua câinelui (1991), Pinii de pe Golna (1993
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
săi viforoși. O lume solemnă și gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată Orfeu, să oficieze un cult al cuvântului ca pe un ritual cu virtuți sacerdotale: „Poezia pentru mine este o stare orfică a vieții și o stare sacerdotală a cuvântului”. O protoistorie fabuloasă, așezată sub semnul unor zeități antice, purtătoare de puritate și de har, îi populează încă de la debut lirica, aflată în prelungirea lirismului gândirist. Ortodoxie păgână e cartea unui poet
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
stampele solemne ale lui V. Voiculescu. Respiră din ele un vitalism profund, de tip dionisiac, în care figurile Turiei natale vin să îmbogățească panteonul clasic al Daciei romane sau al Transilvaniei în care poetul s-a reîmpământenit. El se rebotează orfic, zăcământul originar de vitalitate al liricii sale îmbogățindu-se cu noi filoane, cum ar fi militantismul și eticismul, care capătă străluminări incantatorii: „Adie voci de dincolo de noi/ Prin seara ca un giulgiu de fecioară,/ Tărâm străin, fosforescente ploi/ Când amăgirea
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
Tărâmul izvoarelor, București, 1968; Reminiscențe, București, 1969; Trecerea pragurilor, București, 1972; Elegii, București, 1975; Nimburi, Cluj-Napoca, 1977; Pâinile punerii nainte, Iași, 1979; Frumoasa risipă, Cluj-Napoca, 1980; În lumina înserării, București, 1982; Înstelatele oglinzi, Cluj-Napoca, 1984; Înaltele acele vremi, Cluj-Napoca, 1987; Orfica tăcere, Cluj-Napoca, 1988; Pe muntele Ebal, Cluj-Napoca, 1990; Steaua câinelui, Cluj-Napoca, 1991; Pinii de pe Golna, Cluj-Napoca, 1993; Crepuscularele vitralii, Cluj-Napoca, 1993; Chemări spre nicăieri și niciodată. Poezii 1985-1995, București, 1996; Străinul de la miezul nopții, Cluj-Napoca, 1996; Catrene, Cluj-Napoca, 1999; În
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
9; Raicu, Fragmente, 420-422; Tașcu, Poezia, 153-165; N. Steinhardt, „Înstelatele oglinzi”, ST, 1986, 1; Laurențiu Ulici, Laudă limbii române, AST, 1986, 5; Radu Săplăcan, Cifrul melancoliei, RL, 1988, 47; Mircea Popa, Orfism și vitalitate, ST, 1988, 11; Adrian Popescu, Un orfic printre moderni, ST, 1994, 4-5; Cândroveanu, Aromânii, 97-104; Papahagi, Interpretări, 110-116; Nicolae Mocanu, Teohar Mihadaș. In memoriam, Cluj-Napoca, 1999; Faifer, Faldurile, 83-86; Dicț. scriit. rom., III, 187-190; Popa, Ist. lit., II, 391-392. M.Pp.
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
este absorbit în somnul luminat de „crini opheliali” și „stele moi”, în legănarea matern-erotică a apelor. Înscrisă în fibra cea mai tăinuită a ființei, funesta mireasă este „lacul vechi din noi”, „piatră de sânge”, gata să intre în rezonanță cu „orficul tumult” al curgerii fără întoarcere. Tot ea deschide însă porți spre „lobi de albă lume”, ca un prag spre o lume mai înaltă. Melancolia acompaniază discret abandonul, un suflu tragic se insinuează în atmosfera mistic-liturgică și moartea ia dimensiunile unui
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
aspirația de a conjura neființa. Descoperirea perenității „efemeridelor” consolează întrucâtva, dar ca fundal rămâne o vagă melancolie. Semnele neantului irump din când în când (Norii, Ușile de taină), menținând tensiunea. Nici motivul creației nu este abandonat, cântul - din fluier sau orfic - fiind și el o „nepieritoare efemeridă”, a cărei condiție e harul venit din cer. Prospețimea percepțiilor, interpretarea inedită dau o anume relevanță imaginilor. În Sonatele tăcerii, motivele revin într-un registru mai dramatic. E cercetat tot mai mult spațiul amintirii
BORTOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
existenței empirice, și congener, simbolul tutelar al unicornului) conferă, prin ele însele, o vibrație înaltă poemelor. Dialog la mal (1985) este, dacă se poate spune așa, cartea celei de-a doua consacrări a lui B., de data aceasta ca poet orfic. Apare consemnată aici o experiență (inițiatică) a „trecerii paradoxale”, a „pragului”, „malului”, „ușilor” etc. dintre lumi: imanent-transcendent, temporal-atemporal, profan-sacru. O combustie voltaică transsubstanțiază materia spre a o transporta în lumină - simbolul axial al volumului, ca și al celor ulterioare. Poetul
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
și cu Nostalgia originilor (1994) și Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului (1997) de Mircea Eliade. Dacă în volumele anterioare (inclusiv în Madona din dud) tendința dominantă era una hermetică, demersul caracteristic acum [în volumul Euridice și umbra] este unul orfic. Poezia speculativă (în toate sensurile) nu-l mai satisface pe autor. Cuvântul nu doar răsfrânge, el încearcă să întrupeze. Trecerea de la hermetism la orfism e trecerea de la inițierea în ordinea lumii la încercarea de a o restabili, trecerea de la o
BALTAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
nu este liniar. Eu tind către El și El tinde către Mine. În cazul acesta, despărțirea, În loc de a fi „ruptură” devine o așteptare a reîntoarcerii. Sentimentul interior al dorului, ca revenire, Întoarcere nostalgică către celălalt este simbolizat sintetic În mitul orfic. Eu Îl caut, Îl doresc pe celălalt, la fel cum Orfeu o dorea, o căuta, o aștepta pe Euridice. Dorul nu este numai un sentiment al așteptării, ci și o tendință, o aspirație profundă a spiritului, de refacere a unității
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cu lumina, a dionisiacului cu apolinicul, a morții cu viața. Operele alese pentru ilustrarea acestei metamorfoze sunt cele ale poeților renascentiști Petrarca, Michelangelo, Tasso, Camöes, Dante, Shakespeare. Imaginarul lor, impregnat de simbolurile recent descoperitei Antichități, pune în evidență cristalizarea mitului orfic ca mit întemeietor al poeziei europene. Volumul Imagini ale lumii (1987) urmărește motivul călătoriei în câteva texte reprezentative ale literaturii moderne, semnate de Walt Whitman, Saint-John Perse, Thomas Mann și Mihail Sadoveanu. Operele aduse în discuție au ca obiect „lumea
CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
pictorul pornește la drum spre lumea de la marginea inimii sau spre o țară în care culorile reclădesc cetăți și castele de neuitare bătrâne ascultă cum timpul înțelept strigă dintr-o natură moartă cu fereastră de piatră finis coronat opus Poem orfic într-o piramidă cu pași de zei preotese antice gonesc anotimpurile și iedera albastră se agață tiranic de ziduri și de inima cavalerului rătăcitor printre coloane de clipe prieteni de unde au venit fluturii aceștia cu urme de animale preistorice pe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]