186 matches
-
Bilete de papagal (revistă al cărei format este, el însuși, „avangardist”), chiar dacă Arghezi se va ține la distanță de militantismul dogmatic al radicalilor care îl „curtează”. În aceeași perioadă, Guillaume Apollinaire, „critic de direcție” al noilor orientări plastice franceze (purism, orfism, futurism și, îndeosebi, cubism), pleda, la rîndul său, pentru „critica poeților”: „Critica poeților nu exista pe vremea cînd Gauguin a dus o viață de mizerie în Tahiti și cînd Van Gogh, ignorat, picta pînzele sale înflăcărate. Astăzi, poeții nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar studenții blazați aplaudă din lojă urmează stația deceniul al doilea cu peronul pe partea dreaptă magistrul este uitat în vagonul de bagaje dar totuși scrie cu cretă albă pe tablă der blauer reiter camden town group section d’or orfismul suprematismul grupul celor șapte deutsche werkbund mișcarea dada neoplastismul purismul pittura metafizica societatea arta română constructivismul școala bauhaus productivismul atenție se închid ușile de piatră hamalii adună aripile de fluturi în cupe de argint laureații premiului nobel sunt eliberați conferențiarul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
numeroase volume colective. I. practică o critică entuziastă și admirativă, aspirând spre sfera hermeneuticii filosofice. Aceasta nu se dovedește însă adecvată unei perspective valorice de ansamblu, recurgând la aproximativ aceleași instrumente ale analizei suprainterpretative, ca, bunăoară, atunci când se oprește asupra orfismului eminescian sau a creațiilor autorilor minori aflați în perimetrul geografic al Brașovului. Reconstrucțiile din spațiul istoriei literare sunt documentate, dar cu unele carențe în focalizarea punctelor de interes, complicându-se în periferia problematicii vizate și fiind adesea oarecum confuze. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287640_a_288969]
-
de interes, complicându-se în periferia problematicii vizate și fiind adesea oarecum confuze. SCRIERI: Destinul unei artiste, București, 1976; Pictori sibieni, București, 1977; Critică și strategie, Cluj-Napoca, 1983; Poemele sacre, pref. Romulus Vulcănescu, Brașov, 1994; Primii noștri poeți, Brașov, 1994; Orfismul eminescian, Brașov, 1995; Drumul Parnasului, Brașov, 1997; Principii de estetica și filosofia culturii, Brașov, 2001; Rădăcinile doctrinei literare în Ardeal, Brașov, 2002; Cronici de tranziție, Brașov, 2002. Repere bibliografice: A.I. Brumaru, Forme ale criticii, AST, 1984, 2; Ovidiu Moceanu, „Critică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287640_a_288969]
-
tranziție, Brașov, 2002. Repere bibliografice: A.I. Brumaru, Forme ale criticii, AST, 1984, 2; Ovidiu Moceanu, „Critică și strategie”, ST, 1984, 6; Valentin F. Mihăescu, „Critică și strategie”, LCF, 1984, 32; Mircea Moț, Poezie și profunzime, TR, 1995, 37-38; Constantin Cubleșan, „Orfismul eminescian”, TR, 1996, 26. M.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287640_a_288969]
-
STANCU, Valeriu P. Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana b/63) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana 64) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana 65) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana 66) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245 p. (Eminesciana 67) * Detractorii
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
într-altul și captivitatea ei în corporal, așadar sinonimia soma sema), respectiv imperativul sufletului nemuritor de a se elibera de trup la sfârșitul unor vieți succesive și a se uni, din nou, cu divinul originar (cf. Reynal Sorel, Orfeu și orfismul, 1995). O dovedește utilizarea unei serii interesante de simboluri și semne orfice, prelucrate în scenarii inițiatice lesne comparabile cu tiparul catabazei lui Orfeu, din moment ce se articulează pe același concept esențial: teletai (riturile tainice). Astfel, însăși metafora-simbol dominantă, ce dă și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vàzut!/ AȘAzà, Doamne, lumea cum am vrut!" (Ronsetul 23). Sintetizînd nivelul tematic cu acela al experimentului formal, vom spune cà "ne aflàm, indiscutabil, în prelungirea unei tradiții a poeziei orfice în literatura românà" (L. Petrescu), dar, am adàuga, a unui orfism conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui creator, divin (un model nedeclarat al lui Bàdescu ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
conceput ambiguu, ca forțà a poeziei nu doar de a aduce armonia în lume, de a îmblînzi fiarele etc;, ci și ca potențial destructiv al unui logos concurent celui creator, divin (un model nedeclarat al lui Bàdescu ar putea fi orfismul eminescian, din Memento mori, de pildà). În màsura în care o formà fixà este o formà "perfectà" (și imaginarul poeticii europene o proiecteazà ca atare, dintotdeauna), ea se manifestà și că o amenințare la adresa creației divine, logocentrice, din mentalitatea iudeo-creștinà
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
patru tauri albi. Fiecare dintre cele șapte planete cunoscute în acele vremuri se afla în fruntea unei zile a săptămînii. Lumea era văzută ca un glob sau mai precis, un ou uriaș cum este menționat în culturile emeș, egipteană și orfism, în interiorul căruia plutea pămîntul de forma unei turte, pe oceanul primar. Cele două emisfere ale globului erau cei doi purtători de flacără, una în jos alta orientată în sus sau luceafărul de dimineață și luceafărul de seară. Globul era ținut
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
convențională, sunt încărcate de o vigoare a sugestiei, a reverberațiilor conotative cu totul excepțională. Sub masca reținerii și a contemplării distanțate, poetul e imperativ, în bună parte un omolog cvasibacovian al vulcanicului Cristian Simionescu. Pesimism, decepție, dezabuzare, cinism, caracter oracular, orfism, autosofie, gnosticism de factură personală, proclamarea biruinței binelui, angajare existențială și civică sunt, toate, trăsături ori atribute semnalate de critică și care, în pofida impresiei de inventar eteroclit, dau seamă de identitatea acestei poezii ce „constată și spune starea lucrurilor” (Alexandru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
confiscat, Timișoara, 1997; Transparență cu Pietà, București, 1997; Capodopera cinematografică, București, 1999; Crinul regal, București, 1999; Zilele fluxului, Ploiești, 2000; Intervalul răbdării, Cluj-Napoca, 2002. Repere bibliografice: Lucian Alexiu, Liniștitele zile ale poeziei, O, 1990, 38; Constantin Crișan, Între metatext și orfism, TR, 1993, 43; Barbu Cioculescu, „Zidul din turn”, JL, 1996, 1-4; Alexandru Paleologu, Justificare metafizică și lirică, LCF, 1996, 5; Ion Stratan, Chipul din depărtare, VR, 1997, 5-6; Regman, Dinspre Cercul Literar, 178-180; Carmelia Leonte, Lumea ca iluzie optică, CRC
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
elaborată, cumva conformistă, tributară unui relativ evazionism în raport cu somațiile cotidianului, atitudine interpretată ulterior, nu numai în ce îl privește pe T., ca o stratagemă menită să permită conturarea unei realități alienante prin refugiul în impersonal, în vizionarism abstract, într-un orfism patetic ori într-un intimism cerebralizat, distilat în metafizic ori învestit ca receptacul al scrutării moralului și ontologicului. Poetul se înfățișează ca un iscusit versificator al trăirilor juvenile, solar și jubilativ, nu fără profunditate și melancolie, cu o exprimare ceremonioasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
și păianjenul (1992), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului, Lunaria (1995), Infinitul de aur (2001). Având un temperament liric neoromantic cu tentă expresionistă, L. preferă totuși formula bine articulată, muzicală. Fondul mistic și metaforic se întâlnește simbiotic cu un orfism imnic de tip Hölderlin, susținut de credința în poezie ca act demiurgic, taumaturgic și misionar. Simbolurile și miturile sunt romanticizate prin contrafacere mitopoetică sau prin preluare directă din repertoriul medieval și romantic. „Piața Diolei” este un tărâm al visului (fantasticului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
regăsi în ideea de Biserică Mamă din creștinism. Trimiterea este la Biserica Mireasă și la Iisus Mire. Sunt în creștinism mai multe tipuri de cruci (cum ar fi crucea bizantină din secolul al X-lea) care preiau ceva din simbolismul orfismului și din cel al religiilor de mistere. Deosebit de interesante sunt și paginile despre preluarea unor motive orfice în creștinism, cum ar fi credința într-o divinitate care promitea nemurirea. Adrian Poruciuc propune în mod argumentat (lingvistic și extralingvistic) interesante analogii
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Răului ce și-a ales sediul în spirit” - Astrul nomad), iar poetul se simte nevoit a ispăși „nevrednicia verbului” de a fi „părtaș la peanul luminii” și nesăbuința de a se lua la întrecere cu vocile tenebrelor („De plânge Demiurgos...”). Orfismul, de care vorbea cu îndreptățire I. Negoițescu, se pliază pe expresia unor experiențe ritualice, într-o structură aparent (și formal) riguros articulată, dar minată din interior de nebulozitatea imagistică specifică dezagregărilor vizionare expresioniste. Premoniția sfârșitului răsună obsesiv: „Cu ultimul răsuflet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]
-
prin blestemul despărțirii. Ideea concepției vinovate, constitutivă momentului cosmogonic originar, este revelată și retrăită prin ritualul dramatic din Soarele și Luna. Dramaturgul dezvoltă o profuziune de sensuri, topind într-o construcție demnă de un mare poet elemente și sugestii din orfism și gnoză, teologie hermetică și creștină, regăsite ca latențe în eposul popular românesc, în care i-a plăcut să caute „chipul nostalgic al Thraciei”. Într-un fel sau altul, toată eseistica lui B., subsumabilă filosofiei culturii, este polarizată de căutarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
Eroica întrebare-i: În urma ta ce lași?, CRC, 1984, 9; Raicu, Fragmente, 420-422; Tașcu, Poezia, 153-165; N. Steinhardt, „Înstelatele oglinzi”, ST, 1986, 1; Laurențiu Ulici, Laudă limbii române, AST, 1986, 5; Radu Săplăcan, Cifrul melancoliei, RL, 1988, 47; Mircea Popa, Orfism și vitalitate, ST, 1988, 11; Adrian Popescu, Un orfic printre moderni, ST, 1994, 4-5; Cândroveanu, Aromânii, 97-104; Papahagi, Interpretări, 110-116; Nicolae Mocanu, Teohar Mihadaș. In memoriam, Cluj-Napoca, 1999; Faifer, Faldurile, 83-86; Dicț. scriit. rom., III, 187-190; Popa, Ist. lit., II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
pitagoreici, la care predomină mai degrabă o orientare spre asceza filozofico-religioasă. Analogiile profunde care Îi Înrudesc au dat loc unei frecvente folosiri improprii a expresiei „orfico-pitagoreic” pentru indicarea doctrinelor și practicilor care se aseamănă cu acestea. Nu există Îndoială că orfismul și pitagoreismul dau dovadă de multe asemănări, ca nemurirea și transmigrația sufletelor, practica vegetarianismului și a ritualurilor catarctice. Cu toate acestea, fiecare pare să fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj istoric, născut la Samos În secolul al VI-lea Î.Hr., În timp ce Orfeuxe "Orfeu" este o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei structuri organizate, chiar dacă descoperirea papirusului de la Derveni a dezvăluit existența unei Teogonii orfice În jurul căreia se constituise o doctrină. Orfismul este mai degrabă o etichetă prin care se desemnează o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei structuri organizate, chiar dacă descoperirea papirusului de la Derveni a dezvăluit existența unei Teogonii orfice În jurul căreia se constituise o doctrină. Orfismul este mai degrabă o etichetă prin care se desemnează o mișcare mistică cu contururi estompate și confuze, pe care anticii o cunoșteau doar ca pe un stil de viață „orfic”, orphikòs bios, structurat pe refuzul sacrificiului sângeros, al alimentației pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
desăvârșită, existența lui individuală se dovedește victima unui nou concept de vină, atribuită canibalismului titanilor. Dar acest lucru pune În discuție și sacrificiul sângeros tradițional, reprezentat ca o repetare a vinii banchetului canibalic al titanilor. Poate mai mult decât pitagoreismul, orfismul poate apărea subversiv față de religia tradițională a orașului, a cărei conservare era Încredințată transmiterii orale. Deja „religie a cărții”, orfismul făcea Într-adevăr accesibilă știința pentru individ, știință condensată În „cărțile lui Orfeuxe "Orfeu"”, și din această cauză Îl putea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
discuție și sacrificiul sângeros tradițional, reprezentat ca o repetare a vinii banchetului canibalic al titanilor. Poate mai mult decât pitagoreismul, orfismul poate apărea subversiv față de religia tradițională a orașului, a cărei conservare era Încredințată transmiterii orale. Deja „religie a cărții”, orfismul făcea Într-adevăr accesibilă știința pentru individ, știință condensată În „cărțile lui Orfeuxe "Orfeu"”, și din această cauză Îl putea elibera de mijlocirea polisului. Cu toate acestea, orfismul rămânea o știință ezoterică, fără funcție publică, ci rezervată mântuirii individuale. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
orașului, a cărei conservare era Încredințată transmiterii orale. Deja „religie a cărții”, orfismul făcea Într-adevăr accesibilă știința pentru individ, știință condensată În „cărțile lui Orfeuxe "Orfeu"”, și din această cauză Îl putea elibera de mijlocirea polisului. Cu toate acestea, orfismul rămânea o știință ezoterică, fără funcție publică, ci rezervată mântuirii individuale. În unele cazuri, de altfel limitate, ea se putea traduce Într-o divinizare după moarte, ca dobândirea nemuririi atribuită lui Empedocle sau ca zeificarea defunctului proclamată de două dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
țn schimb, rodul medierii orfice care Îl Înălțase pe Dionysos ca figură centrală a propriei mitologii grecești și ca principiu al naturii divine a omului. 5. Orientarea crizelor: arta prezicerii viitoruluitc "5. Orientarea crizelor \: arta prezicerii viitorului" Deși Empedocle și orfismul erau cât pe ce să intre În coliziune cu schema religioasă și ideologică a cetății, Empedocle și-a asumat rolul de profet inspirat, iar orfismul s-a reclamat de la autoritatea lui Orfeuxe "Orfeu", care era prototipul cântărețului, mousikòs prin excelență
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]