259 matches
-
capcană încă se află cărțile unor mari eminescologi români contemporani, care au suprasolicitat geniul poetic în defavoarea scrierilor jurnalistului Eminescu. Iar când le-au luat în seamă, le-au calificat "polemici", "articole pătimașe", ignorând cu sau fără premeditare partea ideatică, teoretică, organicitatea referențială a publicisticii eminesciene, ce viza, conform convingerilor politice coerente ale redactorului de la "Timpul", epoca și întreaga țară, demersurile guvernanților liberali și, mai ales, conformismul, deraierile, oportunismul și compromisurile acestora. Prima reabilitare sau restitutio in integrum a statutului de jurnalist
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Scrisoarea lui Dionis] forma lor transliterată din manuscrise (D. Vatamaniuc) -, pentru a citi manuscrisul în facsimil din Umbra mea. Întregul parcurs a fost însoțit de lecturi din Fragmentarium. A treia categorie este intratextualitatea transgenerică, prin care se pune în lumină organicitatea operei eminesciene. Am relaționat proza la poezie și la corespondență, fără să ignorăm legăturile intratextuale stabilite de proză cu teatrul sau cu publicistica. Ultima categorie vizează intratextualitatea transauctorială, în care am încadrat traduceri literare, din filosofie, din limba sanscrită și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sau intertextualitate. Vor fi bifate toate variantele, de vreme ce intertextualitatea unește și desparte, într-o dialectică fascinantă și creatoare. Cele două perspective merită reluate în momentul în care va fi analizat intratextul eminescian (vezi infra, subcapitolul referitor la intratextualitatea transgenerică și organicitatea operei eminesciene, pentru unificare, precum și subcapitolul referitor la intratextu alitate transauctorială, pentru ruptură). Un studiu interesant este oferit și de Leyla Perrone-Moisés: "L'intertextualité critique"17. Autoarea consideră că orientarea producției literare către polifonie, dialogism, polisemie și pluralul textului nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cartea eminesciană ar pierde trei sferturi din înțeles și valoare. Concluziile analizei variantelor finale, din manuscrise ori publicate, vor confirma coeziunea acestui corpus restrâns, consecință mai ales a bunei funcționări a mecanismului intratextual. Atributul scrierilor în cauză are legătură cu organicitatea întregii opere, subliniată și de istoricul literar D. Vatamaniuc, îngrijitorul ediției integrale Mihai Eminescu la ale cărei volume am apelat pentru studiul nostru. Locul potrivit pentru tema organicității operei eminesciene va fi oferit, câteva pagini mai târziu, de capitolul referitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
bunei funcționări a mecanismului intratextual. Atributul scrierilor în cauză are legătură cu organicitatea întregii opere, subliniată și de istoricul literar D. Vatamaniuc, îngrijitorul ediției integrale Mihai Eminescu la ale cărei volume am apelat pentru studiul nostru. Locul potrivit pentru tema organicității operei eminesciene va fi oferit, câteva pagini mai târziu, de capitolul referitor la intra textualitatea transgenerică (vezi infra). Organicitatea ilustrată de eminescologul care toată viața a decriptat manuscrisele eminesciene descrie intratextualitatea, de la cele mai vizibile forme (coincidența numelor și, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
literar D. Vatamaniuc, îngrijitorul ediției integrale Mihai Eminescu la ale cărei volume am apelat pentru studiul nostru. Locul potrivit pentru tema organicității operei eminesciene va fi oferit, câteva pagini mai târziu, de capitolul referitor la intra textualitatea transgenerică (vezi infra). Organicitatea ilustrată de eminescologul care toată viața a decriptat manuscrisele eminesciene descrie intratextualitatea, de la cele mai vizibile forme (coincidența numelor și, în general, a unor unități lexicale) la repetarea intratextuală subtilă. Relativ la coeziune, scrierea autenticistă din proza eminesciană, cu întreaga ei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
titlul astfel: Gramatica sanscrită mică a lui Franz Bopp. 89 Eminescu: 2011, IX, pp. 738-739. 90 Amita Bhose apreciază că "traducerea lui Eminescu a fost prima lucrare în limba română în această direcție". D. Vatamaniuc evidențiază rolul traducerii din perspectiva organicității operei eminesciene: "indianismul lui Eminescu din scrierile literare și din publicistică găsește, în traducerea tratatului lui Franz Bopp, cea mai importantă realizare în acest domeniu în cultura română" ("Lămuriri asupra editării traducerilor științifice", prefață la Vol. IX, Traduceri filosofice, istorice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu artă" se încheie cu asasinarea inevitabilă a femeii (prin sugrumare). Bosola, vechiul intrigant, decepționat de ipocrizia Ducilor, se transformă subit (episodul lasă mai curînd impresia că piesa a fost elaborată pe parcursul unui interval mare de timp, personajele pierzîndu-și, întrucîtva, organicitatea și focalizarea de caracter) și vrea să răzbune nedreapta moarte. Îi ucide pe cei doi frați (fiind însă, la rîndul lui, rănit mortal de Ferdinand), după ce, anterior, într-un moment de confuzie, omorîse și pe Antonio, soțul secret și neconsolat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Antonio Damasio are, de aceea, convingerea că nu numai emoția și rațiunea, corporalitatea și identitatea, trupul și sufletul reflectă unități perfecte, ci, revenind la mitul cartezian, însuși organismul uman și mintea care îl coordonează se află într-o stare de organicitate insepara bilă. Mintea se construiește, postnatal, în integralitatea ei, pe rețeaua infinită a stimulilor furnizați empiric de către organism. Cele două formează un tot profund, pe măsură ce experiența individului se amplifică și diversifică. Din interacțiunea lor rezultă caracterul (identitatea) umană și, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
alături de Nietzsche), iar procesul se reflectă fidel în metodologia analitcă a autorului, ca și în limba folosită. Andrei Corbea-Hoișie precizează, în postfață, că a fost nevoie de un efort de revizuire a versiunii românești din Teoria estetică, pentru conferirea de organicitate noțională și formală demersului filozofic de ansamblu. Adorno poate comunica diferit (și nu, în chip necesar, eronat sau confuz) pentru doi specialiști cu expertiză ideologică și lingvistică similară. E în această flexibilitate a discursului un simptom din nou postmo dern
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
însă evitînd, totodată, și excursul simplificator al modernității. Aș spune că princi pala virtute a construcției sale filozofice stă în abilitatea extraordinară de a media (uneori, chiar de a intermedia) între extremele analitice, noționale și stilistice. Teoria estetică revelă o organicitate impresionantă în pofida dimensiunilor și a absenței unei concluzii -, asigurată, în primul rînd, de viziunea generală, unitară, a autorului. Fie că abordează "hedonismul estetic", "fericirea cunoașterii", "noul", "dezestetizarea artei", "urîtul", fie că se focalizează pe opusul lor, "empiria artei", "dialectica funcționalismu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a unei anumite curricule"15. Păstrând teoria lui Mircea Martin, conform căreia canonul literar, estetic, are o componentă metaliterară, critică, Luigi Bambulea asociază, cu oarecare rezerve totuși, ideea de canon literar, aceleia de canon al istoriei literaturii 16, vorbind despre organicitatea literaturii române și despre posibilitatea ca o istorie literară să instituie canonul. El punctează, astfel, că "dacă prin istoria literaturii suntem mult mai aproape de canon, decât prin receptare, marketing sau advertising, totuși, istoria literaturii reprezintă biografia unei tradiții literare; canonul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
între experiență (tradiție) și experiment (noutate), desigur, în consonanță cu spiritul veacului. Canonul modernist s-ar caracteriza, așadar, prin spirit de noutate, voința de sincronizare cu sensibilitatea și literatura occidentală, cu spiritul timpului, asumarea sintezei ca argument al coerenței și organicității estetice. Canonul postmodernist, în schimb, are un caracter oarecum contradictoriu. Pe de o parte, postmodernismul e cu totul refractar oricărui canon, oricărei intenții de canonizare, de uniformizare a literarului, preferând aderența la o perspectivă relativistă, multiculturalistă și centrifugă"15. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
totuși, în primul rând, un exponent al tradiției. Puritatea severă, sentimentul tainei, gravitatea raportului dintre individ și colectivitate, dintre prezent și trecut, și nu, în ultimul rând, icoanele naturii patriei, alcătuiesc o corolă revelatoare asupra unui specific și al unei organicități"8. Ceea ce trebuie reținut și luat în considerare este, însă, faptul că titlul de exponentă a tradiției, pe care majoritatea criticilor i-l conferă Anei Blandiana, nu subminează și nici nu anulează ideea de Ana Blandiana cea neomodernistă, poeta care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
urmare a provocării adresată acestuia, în cadrul interviului acordat, de a vorbi despre posibilitatea ca o istorie literară să instituie canonul: "[M. A. D.]: Asociați canonul istoriei literaturii acelei structuri de adâncime care se fundamentează pe tensiuni, deveniri, metabolisme, influențe? Credeți în organicitatea literaturii române? Prin urmare, credeți că o istorie literară instituie canonul?" (Ibidem, p. 7). 17 Luigi Bambulea, art. cit., p. 7: "Din acest punct de vedere, Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu și Nichita Stănescu sunt canonici; nu, însă, și Macedonski
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
parafraza tonul rousseauist din Julie ou la Nouvelle Héloïse: la el, "totul pare natural, cu excepția asamblării".) Despre prozator, Ion Vlad afirmă, într-un rând, că este singurul "care concepe apartenența țărănească drept asumare a ființei prin contopire și structură. Prin organicitatea elanurilor și îndemnurilor și, nu în ultimul rând, prin firescul și simplitatea acestei comunicări exterioare. Avem sentimentul că scriitorul este (subl. în text) chiar lumea țărănească și nu numai exponentul acesteia" (1986: 28-29). Practic, bucățile nu ilustrează prin nimic terifiantul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cultă, echivalent cu "un botez românesc stilului bizantin"155. "Artistul sau decoratorul care folosește elemente populare într-o operă în vederea naționalizării artei, pierde din vedere că aceste elemente, luate așa cum se găsesc, nu corespund principiilor de compoziție decorativă modernă"156. Organicitatea culturii populare nu poate fi reprodusă în laboratorul artei moderne fără o falsificare a ei, care decurge din eliminarea contextului formativ și performativ al artei populare. Există aici o distincție implicită între artizani și artiști, între decorația primitivă și cea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
genuină nu poate fi, de aceea, decât unică, personalizată, aducând astfel darul ei lumii. V. DISCURS ȘI METODĂ: HERMENEUTICĂ CREATOARE ȘI PERSPECTIVISM Preambul Explicitare succintă a titlului V.1 Discurs și metodă îndoiala carteziană și purificarea discursului - recontextualizare. Tradiție, creativitate, organicitate. V.2 „Hermeneutică creatoare“ Mircea Eliade și viziunea cu privire la „hermeneutica creatoare“. Ilustrări. Dezvoltarea studiului religiei și reconfigurarea viziunii științifice. Precizări metodologice. Noua dimensiune hermene utică și „fenomenologia minții“ (Mircea Eliade). Repere pentru aplicarea noii metodologii de cercetare. V.3 „Perspectivism
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
de legătură și de comunicare fără de care orice expresie la nivelul punerii în discurs este neadecvată și, astfel, neeficientă. Lucrarea este vie numai dacă mesajul este lăsat să se configureze în unicitatea lui, nealterată de preluări ori com puneri redundante. Organicitatea este cea care, în manieră fertilă, in corporează tradiția, născând totodată sufletul viu. Cea mai elocventă imagine pe care aș utiliza-o pentru a ilustra plastic nașterea unei lucrări este de această dată din registrul poveștilor: să ne amintim pentru
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
cei mai diferiți fermenți au acționat în sensul unei exigențe înnoitoare care, cu siguranță, nu era politică și despre care nu s-ar fi putut spune că este de-a dreptul religioasă, ci întru totul ecleziastică și evident originală prin organicitatea sa. Sugestiile lui Rousseau, asimilate de însăși romantismul catolic, despre originea religioasă a societății, schema saint-simoniană referitoare la succedarea epocilor organice și a epocilor critice, adaptată la istoria Bisericii; însemnările lui Constant asupra problemei progresului religios și asupra degenerării clerului
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
în dispozițiile ecleziastice, în lucrările mutuale, în administrarea bunurilor pe care le posedau". (A. Rosmini, Cele cinci plăgi, p.188) Ideea de individualitate și de separare pornește de la aceea de seniorialitate și de domnie și este cu totul opusă principiului organicității și serviciului care aparține societății ecleziastice, iar de la aceasta din urmă trebuie să se reflecte asupra societății civile. Lupta între principii, care s-a petrecut în societatea politică și în cea religioasă, explică particularitatea erei medievale, așadar "contradicția lucrării atît
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
organică a unui ansamblu complex - ca format-entitate vizat în integralitatea sa, ca întreg raportat la propriile elememente de compunere/descompunere distincte - este marcabil (și) prin cota atributivă a relației de similitudine și gradualitate formativă: detaliu-formă finită. Autosimilitatea semnifică, la nivelul organicității, a intro-/extra-corelativității, similitudinea dintre întreg și componentul său prin relevanța aceluiași clișeu formativ: partea conține aspectele alcătuitoare ale întregului. Fenomenul este edificabil oriunde în universul cunoașterii și al percepției. Urechea, talpa piciorului (corpul uman), picătura oceanului (oceanul), clipa (veșnicia
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
gradual. Toate dimensiunile constitutive ale unității sunt prezente pregnant în prima generație de manuale de istorie din țările române, mai puțin ideea unității politice cea mai potentă și consecințională dintre ele. Fără excepție, este lăudată armonia "naturală", granițele "firești" și organicitatea spațiului românesc. De asemenea, unitatea primordială primește un accent puternic. Aaron, descriind regatul dacic, punctează că "Moldova, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul și partea Ungariei despre răsărit până în Tisa [...] formau, în vremile vechi, numai o singură țară, ce se numea Dacia
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
urmașilor noștri" (p. 15). Probabil tot acesta este și motivul pentru care Delavrancea recurge la una dintre cele mai limpezi analogii organiciste, atunci când le transmite copiilor ideea Patriei ca ființă etnică ce dispune de un corp social. Metafora biologică a organicității Patriei românești este pusă în slujba pledoariei pentru încorporarea Transilvaniei în trupul reprezentat de regatul României: Țările noastre au fost mărginite, dar totdeauna Patria ne-a fost mai mare ca Muntenia, Moldova și Ardealul. Patria noastră a fost, este și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de culturile occidentale. Dezagregând analitic constelația de motive mitice configurată în paradigma protocronismului românesc, A. Tomiță (2007) degajă zece "mitologeme" fundamentale ale discursului autohtonist: a) geniul național; b) specificitatea și originalitatea; c) maturitatea culturală; d) continuitatea; e) trecutul glorios; f) organicitatea culturii; g) aspirația și dreptul la universalitate; h) complexe de inferioritate nejustificate; i) noua conștiință de sine a culturii române; și j) autonomia culturală (p. 22). Teme centrale ale retoricii protocroniste, cum ar fi cea a continuității, a exaltării trecutului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]