3,686 matches
-
psihologice față de nefericirile ce ni le-a hărăzit istoria. Nu cumva am ripostat nu doar prin resemnare mioritică, retractilitate de complexați, boicot elegiac, ci și prin "vorba de duh", când - Breton dixit - "se ridică bariera râsului contra unui sentiment de oroare"?Să fi surprins subtilitatea suprarealistului un zaț negru al hiperrealismului indigen? - Sintagma bacoviană, la care faci aluzie, e "plină de humor": "Mai bine singuratic și uitat/ Pierdut să te retragi nepăsător,/ În țara asta plină de humor,/ Mai bine singuratic
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
O, țară tristă, plină de humori"! Dar, lăsând gluma la o parte, e evident că râsul e (ultra)subversiv, că boicotează sau dizolvă seriozitatea imbecilă, eroarea și teroarea unei istorii fără nicio noimă, ba chiar și, vorba lui André Breton, oroarea. El poate fi, desigur, o "barieră", după cum e o ghilotină. Bombă, petardă, pocnitoare sau, baremi, un bruiaj subit, râsul (cel "urât de filistini", cu un cuvânt al lui M. Ralea, mai înainte să se facă, și el, un filistin roșietic
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
nu e totuși atât de scandaloasă și de terifiantă ca episoadele de misticism trivial, imposibil de justificat din orice punct de vedere am privi. Dar poate că literatura, ca spațiu al libertății, este o justificare suficientă pentru a etala fascinația ororii, fascinația abisului, fascinația estetică a ereziei. "Otrava esențială a abisului din care toți bem" (p. 237) e o formă de izbândă, fie și tranzitorie, a satanismului. Iadul urcă în noi imperceptibil - acesta e avertismentul prozei lui Dan Stanca.
Scrutarea abisului by Ion Simuț () [Corola-journal/Imaginative/9966_a_11291]
-
Viața sub acest regim opresiv este lipsită de farmec, pălind În fața problemelor zilnice Înfruntate de oameni. Cu toate acestea, printre porii cărții pulsează o revoltă ascunsă, mascată În lăuntrul sufletului de teama de a nu face sau spune ceva interzis. Oroarea comunistă este atât de accentuată, Încât , În mod paradoxal, nimeni nu mai are curajul sau măcar intenția de a se Împotrivi. Toate aceste sentimente asociate fricii sunt diluate Într-o obișnuință deprimantă pentru conștiința oamenilor. Suferința Esterei, dublată de suferința
ALECART, nr. 11 by Adela Cășuneanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92865]
-
se poate Încropi, prin aceeași pasiune a lor de a purta pe diverse meleaguri aromele pământurilor din care au fost alungați și pe care unii nu le știu decât din mărturisirile bătrânilor. Șoaptele devin legătura dintre cei care au trăit ororile și au dus povara celor care nu au fost nicăieri doriți și cei care, Într-un prezent nesigur, dar mai Încăpător și mai dornic de a-i asimila, supraviețuiesc. O fac fără Însă a uita, căci ceea ce le conferă identitate
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
și al morții, În martirajele spre taberele de la Deirez-Zor, rătăciți În cele șapte cercuri concentrice ale Întâlnirii cu moartea, permanent prigoniți, armenii Cărții șoaptelor duc cu ei povara unui secol În care „ispășirea nu Înseamnă și izbăvire”, un secol al ororii, al crimelor și al absurdului. Pentru naratorul Cărții șoaptelor, memoria celorlalți Începe prin fixarea spațiului matrice al configurării sinelui și prin evocarea atmosferei propriei copilării. Memoria afectivă păstrează și Întregește figurile dragi ale celor doi bunici, bătrânul Setrak Melichian, tatăl
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
ascuns În munți, fiind ținut În viață doar de dorința răzbunării, a participat la operațiunea Nemesis și ani de-a rîndul a trimis din S.U.A câte un căluț, semn că Încă un nume de pe lista celor vinovați pentru ororile de la Trabizonda a fost pedepsit, el, cel care a venit În Cartea șoaptelor cu ”deprinderea ciudată de a muri mai degrabă decât de a trăi”. Se Încheagă apoi imaginea lui Armen Garo și organizarea ”primei misiuni justițiare din istorie, numită
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
se poate Încropi, prin aceeași pasiune a lor de a purta pe diverse meleaguri aromele pământurilor din care au fost alungați și pe care unii nu le știu decât din mărturisirile bătrânilor. Șoaptele devin legătura dintre cei care au trăit ororile și au dus povara celor care nu au fost nicăieri doriți și cei care, Într-un prezent nesigur, dar mai Încăpător și mai dornic de a-i asimila, supraviețuiesc. O fac fără Însă a uita, căci ceea ce le conferă identitate
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
al morții, În martirajele spre taberele de la Deir- ez-Zor, rătăciți În cele șapte cercuri concentrice ale Întâlnirii cu moartea, permanent prigoniți, armenii Cărții șoaptelor duc cu ei povara unui secol În care „ispășirea nu Înseamnă și izbăvire”, un secol al ororii, al crimelor și al absurdului. Pentru naratorul Cărții șoaptelor, memoria celorlalți Începe prin fixarea spațiului matrice al configurării sinelui și prin evocarea atmosferei propriei copilării. Memoria afectivă păstrează și Întregește figurile dragi ale celor doi bunici, bătrânul Setrak Melichian, tatăl
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
În munți, fiind ținut În viață doar de dorința răzbunării, a participat la operațiunea Nemesis și ani de-a rîndul a trimis din S.U.A câte un căluț, semn că Încă un nume de pe lista celor vinovați pentru ororile de la Trabizonda a fost pedepsit, el, cel care a venit În Cartea șoaptelor cu ”deprinderea ciudată de a muri mai degrabă decât de a trăi”. Se Încheagă apoi imaginea lui Armen Garo și organizarea ”primei misiuni justițiare din istorie, numită
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
pentru care te rădeau În cap alternau, povestea mama”. Astfel, regele se infiltrează În Însăși chintesența ontologică a fiecăruia dintre membrii familiei: În tată - prin faptul că, zdrobit de serviciul În armatele SS, devine un băutor Înrăit; În mamă - prin oroarea provocată de chelie și prin amestecul de „scârbă și lăcomie, de frică și febrilitate” cu care mânca Întotdeauna cartofi, amintire a foamei cronice suferite În lagăr; În bunică - prin adorarea acordeonului fiului ei, mort pe front; În bunic - prin completarea
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
analize obiective asupra sinelui și a celorlalți, protagonistul fiind bântuit de spectrele alegerilor sale. Actul narării și implicit al rememorării se naște din dorința subconștientă de catharsis a muribundului care, Încetul cu Încetul, țese nucleele unei istorii personale dominate de ororile celei de-a doua jumătăți a secolului XX. „Războaiele și revoluțiile fac parte dintre momentele când fiecare trebuie săși aleagă tabăra și această alegere va dicta felul cum va fi judecat pentru tot restul zilelor sale. Și, mai mult, trebuie
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92884]
-
scriitori meta-realiști (cum își spun ei), în majoritate texani, cu un dram de idealism neo-marxist și preferând minimalismul. Eric Williamson definește scriitorul că pe un idealist înfrânt care reflectă realitatea printr-un urlet preschimbat în limbaj și simbol, exprimîndu-și astfel "oroarea față de lumea reală" (Say It Hoț). De altfel, Williamson respinge cu vehemență tradiția elitista a Coastei de Est, găsindu-l chiar și pe Fitzgerald demodat și lipsit de valoare, pe când pe Toni Morrison o considera un produs al curentul political
ALECART, nr. 11 by Liana Vrăjitoru Andreasen () [Corola-journal/Science/91729_a_92900]
-
când cu ironie și mult umor sarcastic, când cu suspans, când cu tristețe sau realism dur. Dan Ghițescu controlează perfect tehnica romanului, precum și povestea lui absolut adevărată, așa după cum recunoaște și personajul central Lucian Ionescu, aducerea la suprafață a amintirilor, ,,ororilor sub un strat gros de uitare’’ (p. 236), lucru pe care subconștientul sau noi nu ar trebui să-l permitem niciodată pentru că, de fapt, coșmarul apare mereu din același vis al lui Lucian, el nu este decât ,,un fel de
Dan Ghițescu – omul care vine din est [Corola-blog/BlogPost/93861_a_95153]
-
februarie 2005, Pinter anunța într-un interviu că a scris destule piese și vrea să se concentreze asupra politicii. În 1999 el a condamnat intervenția NATO în criza din Kosovo, susținând că nu va face decât să îagraveze nenorocirea și ororile și să devasteze țara.' În 2001 s-a alăturat comitetului internațional care-l apăra pe Slobodan Milosevici. În noiembrie 2002 s-a opus așa-zisului război preventiv împotriva Irakului: îBush a spus: Nu vom permite ca armele cele mai crunte
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
februarie 2005, Pinter anunța într-un interviu că a scris destule piese și vrea să se concentreze asupra politicii. În 1999 el a condamnat intervenția NATO în criza din Kosovo, susținând că nu va face decât să îagraveze nenorocirea și ororile și să devasteze țara.' În 2001 s-a alăturat comitetului internațional care-l apăra pe Slobodan Milosevici. În noiembrie 2002 s-a opus așa-zisului război preventiv împotriva Irakului: îBush a spus: Nu vom permite ca armele cele mai crunte
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
săpunurile, parfumurile, făcînd să dispară mirosul greu al omului, miros natural, au făcut să se piardă și ceva din integritatea firească a omului. De altfel un cunoscut se întreba dacă nu igiena este aceea care l-a făcut să aibă oroare de corp, sudoare, păr, grăsimi. L-a făcut să devină, oarecum, manicheist. Dezgustul lui de corpuri nu e puritate (puritatea iubește corpul, nu se dezgustă), ci o dezintegrare, dezincarnare. Este un paradoxal senzual, rușinat de simțuri, de corp. 30 Iulie
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
vervă febrilă, la scris. Acum, doar o ciudată predispoziție la vorbă, la a spune "tot ce am pe inimă", o facilitate, deplorabilă în a însemna tot ce-mi trece prin gînd. Și "elocvența" mea se epuizează pe o pagină. * Am oroare de tot ce este tehnică și nu viață. De aceea, îmi place jurnalul. Romanul organizat elimină anumite conținuturi și dă altora intensități false. Mă-ntreb dacă literatura nu intensifică, ci falsifică? Dă o înțelegere greșită a realității. De aceea, se
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/11980_a_13305]
-
nu parvin să mă vindec". (într-adevăr). "M-au crezut un revoltat (Claudel și Jammes), pentru că nu am putut obține, sau pretinde, de la mine, aceasta lase supunere care mi-ar fi asigurat confortul. E poate ceea ce am eu mai protestant: oroarea de confort". E cazul să te gîndești nu numai la "confortul material" al celor ce urmau să intre în tranșee, dar și la confortul moral al acelora ce participară la teribilă dramă a lumii ce începea, vădit să se iște
Scrisoare din Paris uitată în paginile Vieții Românești - Eugen Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/12009_a_13334]
-
Mihai Zamfir Detest hagiografia și am oroare de articolele aniversare; tocmai de aceea rîndurile de față înseamnă nu atît chinul pentru găsirea cuvintelor, cît mai degrabă o supremă eliberare. Profesorul Paul Cornea împlinește 80 de ani (n. 5 nov. 1924): nu mai este un tînăr și nici măcar
Profil și efigie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12352_a_13677]
-
neștiutor, singur cu ziarul în dosul casei, în șezlong, sub meri, le citeam fericit. Mistrețul și pacea eternă are versuri uluitoare, gustoase, pipărate, elegante, medievale, nebune, făcîndu-mă să chicotesc de plăcere ca o curvă pișcată de cur (oh!). Și deodată - oroare! - dau de aceste rînduri sinistre: "Un pumn de stele s-au desprins/ Și cad în noaptea zmălțuită" !!!!! Dar în rest, ce desfrîu, ce orgie: "Să dăm de-o parte roze buci / De mici maimuțe africane"; "Buldogi cu bot împărătesc / Adulmecau
Aici e mult timp, Dimov... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12579_a_13904]
-
aniversării a 15 ani de la Eliberarea patriei noastre, amplul poem Spectacol în aer liber, închinat frumuseții complexe a acestor ani. De asemenea, pe lângă o serie de proiecte mai puțin certe, voi încheia un ciclu de muzică și versuri, compus împotriva ororilor războiului de cotropire și spre slava unei păci creatoare." Iată și alte declarații: A.E.Baconsky: "Scriu versuri lirice pe care le voi aduna probabil într-un volum. Când va apărea, e o problemă de viitor. În orice caz 23
Din epoca secerei și ciocanului. Anchetele literare de sărbători by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12150_a_13475]
-
păstrînd oscilația echilibrată între culme și abis, impusă de sinusoida valurilor care se repetă mereu. Și istoria se repetă, iată un dicton frecvent în limbile tuturor popoarelor. Sînt și străfulgerări cînd vorbim aceeași limbă. Trăim într-un spațiu guvernat de oroare. 11 septembrie. Afgansitan. Irac. Curzi. Ceceni" Osetia, înjosire umană, cadavre mutilate, ruguri, devastări - în numele puterii, al cîștigului, al libertății animalului din noi - aceste repetate orgasme ale crimei pe toate meridianele globului" sînt complet debusolată. Citim cărți. Scriem cărți. în cărți
Numele meu este Celălalt by Nora Iuga () [Corola-journal/Imaginative/12450_a_13775]
-
efemerul, nostalgia infinitului și a eternității; de a încerca toate experiențele și a cunoaște toate căderile, pentru a putea dobăndi coincidența cu Absolutul, reintegrarea și regenerarea lui " (13 ianuarie 1945). La bombardamentul atomic al Hiroșimei, Eliade are o cutremurare de oroare " mai ales că fusese întreprins de americanii pe care-i detesta, din cauză că abandonaseră România trupelor lui Stalin; filozoful are însă prilejul să scrie o extraordinară pagină de anticipație, care anunță realitățile de la sfărșitul secolului XX, realități pe care Eliade nu
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
nu se îndreaptă spre oricine, ci spre cel care are puterea de a fascina. Ne-ar plăcea să credem că o latură profund umană le-a ferit pe femei de manipulările politice, de ura „cultivată” împotriva evreilor, de participarea la ororile războiului. Dar o astfel de generalizare ar fi absurdă în primul rând prin faptul că pasivitatea multora dintre ele era condamnabilă, iar în al doilea rând prin activitatea voluntară și distructivă a altora. Să ne amintim de actrița Marietta Sadova
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]