349 matches
-
cu alcoolul și avusese, cu siguranță, viziuni. Se clătină și se așeză pe bordura trotuarului. Văzu, atunci, urmele actului său. Confirmarea îi luă mințile. O luă la întâmplare pe străzi, în neștire, în căutarea unei izbăviri. Se rezemă, ca un osândit, de un copac, încercând să găsească o scăpare, o speranță, un loc în care să mai trăiască o stare de bine. Negă realitatea de o mie de ori, cu o inconștiență dementă. Nu era adevărat. Nu putea fi. Avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-și mai poată desprinde ochii de la acel ascunziș. Ne-a însoțit în afara pronaosului, într-un colț din spatele turnului din stânga. A adoptat poziția celui care are de-a face cu indivizi creduli, săraci cu duhul. - Puternicul acela nu-i ajută pe osândiți, fiindcă e un temnicer. Ah, dacă aș putea vorbi! Am redeschis pumnul, și monedele au sclipit în soare. - Poate că ne-au informat greșit, am bolborosit eu șovăielnic, dacă tu ai putea să ne-ajuți... I-am întins banii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de aur în timpul anilor 60 și în cea mai mare parte a deceniului următor. Continuînd curentul neorealist, dar folosind adesea mijloace foarte diferite, realizatori ca Fellini ("La dolce vita", 1960, "Roma", 1972), Visconti ("Rocco și frații săi", 1960, "Ghepardul", 1963, Osîndiții", 1970), Michelangelo Antonioni ("Noaptea", 1962, "Blow up", 1967), Francesco Roși ("Jos mîinile de pe oraș", 1963, "Afacerea Mattei", 1971), Bernardo Bertolucci ("Înainte de Revoluția", 1964), Pier Paolo Pasolini ("Teorema", 1968), Marco Bellocchio, Ermanno Olmi, iar puțin mai tîrziu Luigi Comencini, Ettore Scola
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
el poate fi doar o «culoareț de trecere, care duce la reînnoire. Pe icoane, veșmintele negre ale călugărilor simbolizează renunțarea la deșertăciunea lumii, condiție a vederii luminii dumnezeiești. Fiindcă viața se stinge fără lumină, pe icoanele Judecății din urmă, cei osândiți sunt zugrăviți în negru, roșu sau cafeniu. Peștera din icoana Nașterii este neagră, la fel sunt și mormântul lui Lazăr, peștera de sub cruce și iadul din icoana învierii” (Michel Quenat, Icoana, fereastră spre absolut, traducere de pr. dr. Vasile Răducă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o smucitură scurtă, i-o rupse din rădăcină. Valuri de sânge bolboceau în gura lui Mahavira, zvârcolindu-se într-un horcăit înfundat". Totul culminează cu jupuirea de viu a sărmanului moritur: în mijlocul gărzilor însetate de oroare, călăul "se apropie de osândit și trase cu vârful cuțitului o linie dreaptă de la buric până sub gât, încet, cu mare băgare de seamă să nu pătrundă prea adânc și să nu țâșnească prea mult sânge". Ordalia se încheie abia la apus, când sadicul executor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
silindu-se să zâmbească în chip ipocrit. Lectorul înregistrează scena ca printr-o lentilă fotografică, neînduplecat fidelă, dar detașată de imaginile redate: "Închipuiască-și cineva într-o sală [...] o sută și mai mulți oameni ucigași și hotărâți spre ucidere, călăi și osândiți, luptându-se, unii cu furia deznădejdei, și alții cu aprinderea beției. Boierii, neavând nici o grijă, surprinși mișelește pe din dos, fără arme, cădeau făr-a se mai împotrivi". În plin carnagiu, fac figură separată aceia cu puseuri eroice. Remarcabile sunt încatenările
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Vorkuta. În 1956, amnistiat, se stabilește la Chișinău. Încercările de a se întoarce în România, unde îi trăia familia, eșuează. Lucrează la Studioul Moldova-film, ca administrator. T. debutează editorial în 1938 cu „povestirile din viața sovietică” Alb și roșu, Bandiții, Osândiții la moarte și Povoljanca, reunite apoi în volumul Spre Golgota (1939). În „Flori de stepă” din 1938 publică un fragment din romanul Învierea, apreciat într-o scrisoare de E. Lovinescu (care citise o sută de pagini în manuscris, spunând că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290046_a_291375]
-
schițe, incluse ulterior în culegerea Crizantema de la frontieră (1942). Nuvelistica sa are ca notă particulară prezentarea documentară, uneori naturalistă, cu lux de amănunte concrete și deformări grotești, a unor medii periferice. SCRIERI: Alb și roșu, Bălți, 1938; Bandiții, Bălți, 1938; Osândiții la moarte, Bălți, 1938; Povoljanca, Bălți, 1938; Spre Golgota, Bălți, 1939; Crizantema de la frontieră, Chișinău, 1942; Probujdenie..., Odessa, 1942; ed. București, 1943. Repere bibliografice: Teodor Iovu, Alexandru Tambur, „Ofensiva”, 1935, 2; Lotis Dolenga, [Alexandru Tambur], „Glasul Moldovei”, 1937, 62-63; Iacob
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290046_a_291375]
-
sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc "Moșii de Arhangheli". Superstițiile din popor spun că în această zi este bine să aprinzi o lumânare care va fi "lumina de veci" în lumea de dincolo. Se aprind lumânări și pentru sinucigași sau osândiți, dar și pentru oamenii în viață, cât și pentru cei dispăruți fără lumânare. Tot în această zi, se spune că nu e bine să lucrezi. Cei ce o vor face se vor chinui mult înainte de moarte. În popor se spune
Tradiții și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil. De ce trebuie să aprindem azi o lumânare by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/62910_a_64235]
-
printre ceilalți cu un aer pierdut; și ce mă frapează deodată în fizionomia ei e că, dacă mâna, pe care și-o ține lipită de falcă, ar urca puțin mai sus, cuprinzând și ochiul, capul ei ar da o replică Osânditului, din centrul de jos al Judecății și care ne privește pe toți îngrozit și comic în același timp. Nu mai sunt atent la nimic; urmăresc pas cu pas acest tablou viu, cu o compasiune sinceră. O ființă singură și uzată
Sixtina (1968) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7270_a_8595]
-
vreme și au purces cu voie făr' de voie de s-au dus. Acolo mergând, o lună de zile au șăzut și nici un răspuns de nimica nu lua, nici priimiia nimeni ca să meargă să să împreune, ci șădea ca un osândit, de nu știia la ce margine va să-i iasă lucrul. Iar cheltuiele, cum spunea cei ce au fost acolo, au făcut foarte mari pe la unii, pe la alții, ca să-și dreagă lucrul, să să întoarcă iar la scaunul său și
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
și i-am dat forma definitivă peste zece ani, la Paris. Angajare de clown este o piesă pe care am scris-o în 1987, înainte de a pleca din România, și am rescris-o la Londra, reșlefuind-o doar puțin. Artur Osînditul a fost scrisă prin 1984. Ea mi-a ieșit, la ora aceea, prea stufoasă, prea încărcată. Un an mai tîrziu, am redus-o fără milă, de la o sută de pagini la șaptezeci. Unele piese mi-au ieșit însă dintr-o
Matei Vișniec:"Convingerea că viața mea va fi dedicată scrisului s-a format încă de pe la 11 sau 12 ani" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9277_a_10602]
-
fără stricăciune trupul Tău... Să viețui voi?, să mor într-astă lege! Bătînă sînt, muiere nevoiașa, Nimic nu știu, nici dslușire líteri; La schit vaz, unde sînt enoriașa, Un răi leit cu cínghii și cu țíteri, Și-un iad cu osîndiți; ne spun presvíteri Că-i unul spaimă, altulbucurie. Doar bucuria hărăzită-mi fie Căci păcatoșii rodu-i pot culege De se smeresc păstrînd credință vie... Să viețui voi?, să mor într-astă lege! BALADA PE CARE VILLON A FĂCUT-O LA
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
e cuminecare: În legea asta viețui și-am să mor. Bătrînă sînt, săracă și puțină: Puține știu; nici slovele măcar. Aci-n schit, unde vin să iau lumină, Răi văd, pictat cu țíteri la altar, Apoi și-un iad, cu osîndiți pe jar: Ce bucurie - sus, jos - ce-ntristare! La răi fă-mi parte, Maica Doamna, care Întorci greșiții toți, stăriuitor, Sprecugetul credinței, cu-nfocare: În legea asta viețui și-am să mor. BALLADE DE BONNE DOCTRINE,À CEUX DE MAUVAISE
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
ci, dimpotrivă, punctele și liniile în care literatura se intersectează cu viața socială. Romanele lui Breban, de pildă, psihologic-abisale, nu sunt ofertante pentru o astfel de investigație. Fie că e vorba despre Cai, călăreți și atelaje hipo, de Avocați și osândiți sau de Scrisori, depeșe, telegrame ale personajelor, Horia Gârbea traversează cu multă seriozitate aria tematică, făcând paralele între operele citite și urmărind evoluția în timp și spațiu a unor "teme" comportamentale. Documentarea e atentă, iar cunoștințele diferitelor specialități sunt completate
Un joc de societate by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8116_a_9441]
-
vine parcă în întâmpinarea ediției Scrieri I, angajare de mare, dificilă și pioasă lucrare a editorului Victor Frunză: "Închei cu speranța, nu deșartă, că va veni momentul (scrisoarea este datată 1996) când opera lui Pamfil Șeicaru, ca și a altor "osândiți ai istoriei", în integralitatea ei, va vedea mult-așteptata lumină a tiparului." Acestui început i se cade analiza aprofundată într-o cronică următoare.
Fără eufemisme by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14678_a_16003]
-
cu șurub la degetul mare", cercuri pentru coapse, fluiere de picior și de gâturi, paloșul, - adus anume din Franța, de la Saint Omer, pentru Anne de Boleyn și pe care scrie "Me fecit Solingen", spânzurători cu corsajul de fier, în care osândiții atârnau pe "Podul Turnului" de pe Tamisa, și încă ceva, un aparat mecanic ce nu poate fi descris și pe care doar Kafka l-a putut imagina în "Colonia Penitenciară"... Și statueta de 50 de centimetri, sub un clopot de sticlă
Corbul domesticit by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6951_a_8276]
-
generalul Berthelot, șeful misiunii franceze... În Franța, ostașul care întârzia la întoarcerea din concediul său legal, era împușcat fără vorbă multă, deși cu toate onorurile militare, formale, însă onoruri, totuși! Cum se petrecea acțiunea?... Acțiunea se petrecea așa : Prin fața celui osândit la moarte prin împușcare, plutonul de execuție defila în pas de paradă ca înaintea ultimelor minute ale existenței sale nefericite, apoi sentința citită corect, - la ochi arm! Foc! Și pac-pac!... Așa e la noi � ziceau franțuzii, vorbindu-le românilor de
Gelozia reginei și bătaia în armată (3) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12907_a_14232]
-
oamenii ziceau că ar fi Facerea lumii. O mică liniuță roșie..., și... EVENIMENTUL... îl rugai să mi-l pună puțin. Nu era voie. Era interzis. Nici măcar Vuietul Primordial... Bangul Supersonic?... Nici! Prin urmare, cenzură peste tot. Nici un fel de transparență. Osândiți, Ab Origine. Cu interdicția, cu fructul oprit... I-o și spusesem, cu multă acreală, că mă săturasem de secretomania asta, și că măcar, Facerea,... Construcția asta, care ne privea în fond pe toți și că măcar Ea putea să fie
Pe Obi, pe Irtîș... (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10786_a_12111]
-
vadă? Nimic. Neantul. Zero absolut. Mai bine se uită la el și-l vede fără să-l vadă. VI “...da’ de unde cortorari, pe p... mamii lor, ăștia-s golani de oraș!” - Ce-i, frate, mi-ai văzut scufia 1 de osîndit pe creștet? Ori de ce rîzi?” (Mateo Aleman, Viața lui Guzmán de Alfarache, iscoadă a vieții omenești) De cîțiva ani buni a început nebunia asta cu muzica și frontiera de stat a Republicii Socialiste, de cîțiva ani vor să o părăsească
Jimi Hendrix se vede într-un colț, întors din profil by Daniel Vighi () [Corola-journal/Imaginative/13141_a_14466]
-
de la noi, cartea Danielei Magiaru ocupă de pe acum un loc însemnat. Pentru că, trecând prin prefața lui Valentin Silvestru la unul dintre primele volume ale autorului (Călătoria fantastică prin ploaie a lui Matei Vișniec în Țara lui Gufi, împreună cu misteriosul Madox, osânditul Artur și Spectatorul condamnat la moarte) și comentariile lui Mircea Ghițulescu din Istoria Literaturii Române. Dramaturgia (Viziunile lui Matei Vișniec) și Marele complot (prefața ediției Teatru, vol. II, Ed. Cartea Românească) și, poate, un articol mai vechi al lui Alex
Mirajul Matei Vișniec by Cristiana Gavrilă () [Corola-journal/Journalistic/5345_a_6670]
-
Ateneului Român, în cadrul unui veritabil spectacol semnat de Doina Levintza. Flacăra împlinește 90 de ani de cînd a fost fondată de Constantin Banu, în 1911, acela care scria (citat de G. Arion, actualul director al revistei): Nu știu ce e mai de osîndit: îndrăzneala necinstiților sau pasivitatea celor cinstiți" Adăugînd patetic: ,, Nu e formă de guvernămînt mai prielnică șarlatanilor și escrocilor politici ca pseudo-democrația". Circumstanța agravantă a talentului Pagini emoționante au scris în DILEMA, 22 și ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC scriitori care l-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15703_a_17028]
-
că ții locul unui strigat/ Că mult deajuns îți este acel văd" (Cîntecul acesta). Temperatura este scăzută în sufletul acestui elegiac septentrional: "Fumega iarnă pe spinări de miei" (O vrabie tresare...). Sau:"Iarbă crește că un frig" (Lied). Simțindu-se "osîndit de praf și stele", poetul cîntă increatul, "pădurea ce nu s-a nascut", ori visează o lepădare de teluric, o contopire cu lumina Logosului: " Dar nu-i mai mult decît cuvînt/ Eu simt lumină cum se naște/ Și mă dezbrăca
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]
-
tardiv, cuprins în foarte discursivele Legende, de prin 1871-1872. E vorba de o compoziție fantasmatică, plecând probabil de la o litografie a vremii, despre surghiuniții în Siberia. Cunoaștem surghiunul "Decembriștilor" - mulți dintre ei de familie nobilă -, dar și pe cel al osândiților de rând dostoievskieni. Despre ce soi de condamnați e vorba în poemul lui Alecsandri? Greu de spus, dar totul îndeamnă a crede că e vorba de condamnați de drept comun - a căror umanitate (cum o face Fiodor Mihailovici în Amintiri
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
asprimea lor, cuminte, Vei înțelege că-ai încremenit; Ești stei de piatră neînsuflețit. Obsesie Când recitesc în gând câte-o poemă, Nu știu de-am scris-o eu și mi se pare Ermetică, aridă, îngăimare De noimă văduvită, anatemă. Un osândit mă socotesc și cred Că vorbele-mi ființe sunt ciudate: Bărbați chirciți, femei încovoiate Ce vor să mă ucidă. Se reped De pe birou la mine, dintre file, Mă împresoară, mintea-mi răvășesc Ca-ntr-un coșmar și spaimele-mi sporesc
Poezie spaniolă () [Corola-journal/Journalistic/4345_a_5670]