159 matches
-
T, astfel încât I este intensitatea radiației corpului negru la acea temperatură și frecvență. Ecuația (4.7) ne oferă atunci energia medie a oscilatorilor în echilibru cu ea, dacă cunoaștem funcția I(ν,T). În particular, din Fig.1 vedem că oscilatorii cu frecvențe proprii mari au o energie medie mică. (ii)Pe de altă parte, un oscilator armonic clasic este un sistem cu două grade de libertate, corespunzând energiei cinetice și celei potențiale:după principiul "echipartiției energiei pe grad de libertate
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
descrie prin ecuațiile mișcărilor care formal sunt echivalente cu cele ale unui sistem de oscilatori armonici care interacționează între ei foarte slab. O aproximație primordială care se face în studiul sistemelor oscilante microscopice este aceea a neglijării oricărei interacții dintre oscilatorii individuali. Acest aspect, oarecum „denaturant” simplifică substanțial studiul sistemelor formate dintr-un număr mare de oscilatori, fiind echivalent din punct de vedere analitic cu studiul sistemului de oscilatori complet independenți. Studiul unui asemenea sistem este relativ simplu deoarece fiecare oscilator
Oscilatorul armonic liniar (cuantic) () [Corola-website/Science/326491_a_327820]
-
fizicii macromoleculelor și a biologiei moleculare. A condus seminarul din Moscova de biofizică (1967-1991). A elaborat statistica conformațională a lanțurilor de polimeri, care a perimis estimarea pentru prima dată a dimensiunii și elasticității lanțurilor polimerice. Este autorul teoriei intensității spectrelor oscilatorii moleculare, a dezvoltat fizica statistică a polimerilor în baza teoriei de rotație - izomerice. A îndeplinit cercetări a proprietăților moleculelor, polimerilor și biopolimerilor.
Mihail Volkenștein () [Corola-website/Science/330222_a_331551]
-
permite prinderea lubrifianților și preîntâmpină sudarea acestora. Profilul real al suprafeței unei piese poate fi măsurat și vizualizat prin diferite metode: cu palpatoare mecanice, metode optice sau optic tridimensionale. Neregularitățile apar datorită frecării tăișului piesei pe suprafața piesei, a mișcărilor oscilatorii a vârfului sculei sau ca urmare a vibrațiilor de frecvență înaltă a mașinii-unelte sau a sculei. Valoarea rugozității se determină prin calcularea unor parametri definiți prin standardul ISO 4287. Valoarea rugozității poate fi calculată fie pe un profil (linie) sau
Rugozitate () [Corola-website/Science/335060_a_336389]
-
5% prea mare. Prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de intense dezbateri pe tema naturii luminii, de undă sau particulă. Deși observarea petei lui Poisson în 1819 părea să fi rezolvat problema definitiv în favoarea teoriei oscilatorii a luminii a lui Fresnel, au continuat să apară diverse probleme au continuat să fie mai satisfăcător explicate de către teoria corpusculară a lui Newton. Arago sugerase în 1838 că o comparație diferențială între viteza luminii în aer față de apă ar
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
să apară diverse probleme au continuat să fie mai satisfăcător explicate de către teoria corpusculară a lui Newton. Arago sugerase în 1838 că o comparație diferențială între viteza luminii în aer față de apă ar servi la a dovedi sau infirma natura oscilatorie a luminii. În 1850, aflat în competiție cu Foucault pentru a realiza această demonstrație, Fizeau l-a contactat pe pentru a construi un aparat cu oglindă rotitoare în care el diviza o rază de lumină în două, trecând una dintre
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
o rază de lumină în două, trecând una dintre ele prin apă în timp ce cealaltă se deplasa prin prin aer. Întrecut de Foucault cu doar șapte săptămâni, el a confirmat faptul că viteza luminii era mai mare prin aer, validând teoria oscilatorie a luminii. În 1850 și în 1862, Léon Foucault a făcut determinări din ce în ce mai bune ale vitezei luminii, înlocuind roata dințată a lui Fizeau cu un instrument cu oglindă rotativă (Figura 2). Aparatul implică reflectarea luminii trecute printr-o fantă "S
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
aer. Newton explicase refracția ca o "forță de tracțiune" a mediului acționând asupra particulelor de lumină, ceea ce ar implica o creștere a vitezei luminii în mediu. După aceste rezultate, teoria corpusculară a luminii a fost temporar considerată depășită de teoria oscilatorie. Această stare de lucruri a durat până în 1905, cand Einstein a prezentat argumente euristice ce susțineau că, în diverse circumstanțe, cum ar fi atunci când se analizează efectul fotoelectric, lumina prezintă comportamente care sugerează că ar avea, totuși, și natură de
Aparatul Fizeau–Foucault () [Corola-website/Science/336647_a_337976]
-
cel mai fericit context. Marele savant se pronunța în favoarea teoriilor lui Copernic, și astfel a fost urmărit de două ori de Inchiziție. Galileo Galilei contestă și el teoria arstotelică și transpune matematic legile mecanicii. Descoperă legile căderii corpurilor, ale mișcării oscilatorii și ale traiectoriei proiectilelor. Publică în 1632 ‘’Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii’’, lucrare în care se confruntă un adept al lui Aristotel și doi copernicieni, și care se încheie prin punerea în dificultate al adeptului sistemului aristotelic
Galileo Galilei. Controverse, descoperiri și moștenirea lăsată by Tudor Curtifan () [Corola-website/Journalistic/104658_a_105950]