1,525 matches
-
suficient se găsește și explicația hotărârii mele nestrămutate de a-i căuta urmele. Și iată că acum îl descopăr în memoria altei femei, amanta lui, mama surorii mele vitrege, femeia pe care "buna cuviință" ar trebui să o alunge de la ospățul bunelor amintiri. Ciudățenia este însă că această femeie străină pe care ar trebui să o resping, să o detest, împreună cu fructul iubirii ei vinovate îmi devine din ce în ce mai dragă, din ce în ce mai apropiată pe măsură ce își deapănă firul amintirilor." După trei săptămâni de încartiruire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bună. Trăiau ! Avea speranța că Cel de Sus îi proteja pe copiii și bărbații lor. Bradul nostru de Crăciun nu avea alte podoabe decât o stea albă din hârtie ruptă din caietul lui Vasili. În schimb masa era un mic "ospăț" față de restul zilelor, dar un ospăț care trebuia împărțit cu încă două guri ! Carnea de iepure era cam neagră și tare, dar lintea cu ierburi era gustoasă. Colacii erau cel mai frumos cadou care trona sub brăduțul al cărui parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de Sus îi proteja pe copiii și bărbații lor. Bradul nostru de Crăciun nu avea alte podoabe decât o stea albă din hârtie ruptă din caietul lui Vasili. În schimb masa era un mic "ospăț" față de restul zilelor, dar un ospăț care trebuia împărțit cu încă două guri ! Carnea de iepure era cam neagră și tare, dar lintea cu ierburi era gustoasă. Colacii erau cel mai frumos cadou care trona sub brăduțul al cărui parfum acoperea toate celelalte mirosuri. Lipsea vodca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de nesuportat în stomac, despre care se tot pomenește atât. Astfel, mă și vedeam alături de ea, lăsându-mă învăluit de voluptatea presupusei sale iubiri pentru mine, căci, atunci când flămânzești timp îndelung după o femeie, clipa împlinirii dorinței prinde caracter de ospăț. Iar aceste gânduri mi-au oferit atunci o dispoziție sufletească din cale-afară de minunată și mi-au luminat într-atât de puternic existența, încât eram aidoma omului ce nu-și mai încape în piele de mulțumire și, de bucurie, zâmbește
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în transmigrarea sufletelor și-n nemurirea lor, dar presupuneau că înainte de a fi conduse la ultima lor locuință de Kitchi-Manitu, rătăcesc încă ceva timp printre cei vii și că iau parte la veseliile lor. De aceea ei și puneau la ospețele lor, aparte, porția sufletelor și puneau lângă morți merinde spre a se putea hrăni mai multe zile. Moartea era, după credința lor, trecerea din această lume în alta mai bună. Ceremonii la moarte. Puneau mortul într-un coșciug pe care
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fi găsit el și sub indiferent ce formă. Cîteva ore la Snagov păstra un echilibru între prezent și trecut, între viața contemporană și muzeul reprezentat de mînăstirea Snagov. Semnele prezentului (drumul la mînăstire, țărăncile excitante întîlnite întîmplător, plimbarea pe lac, ospățul final cu plătică friptă) se găseau contrabalansate de cele ale trecutului, concretizat aici de obiectele medievale. O astfel de echilibrare contribuie la reușita bucății. în schimb, în celebrul Pseudokynegetikos (1874), deși se mai păstrează unele semne prezente (fetița scriitorului apărută
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
ale trecutului, concretizat aici de obiectele medievale. O astfel de echilibrare contribuie la reușita bucății. în schimb, în celebrul Pseudokynegetikos (1874), deși se mai păstrează unele semne prezente (fetița scriitorului apărută pe neașteptate în cameră, cățelușa care naște, un alt ospăț final, oferit de data aceasta de un domn Stere), echilibrul s-a stricat: plonjarea în muzeal ia proporții acaparante, iar lectura devine împiedicată, fragmentară, fără suflu continuu; simpla temă a "vînătorii" nu e suficientă ca liant stilistic. Simțind și el
Estet până la capăt by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7434_a_8759]
-
ideologice. Interiorizîn-du-și o optică de ființă imună la insinuări, Dan Puric face figura unui mărturisitor căruia îi putem lipi toate etichetele din lume, că tot nu-l vom face prin asta să fie mai puțin liber. Așa cum în trecut, la ospețele împărătești, singurul care îndrăznea să spună adevărul, dar numai sub paravanul comicăriei, era bufonul curții, și asta fiindcă se bucura de imunitatea implicită a unui rol pe cît de ingrat pe atît de eficient social - rolul aschimodiei pocite care își
Pe orbita popularității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7447_a_8772]
-
diferite ale lui Goethe și Schiller este cel epigramatic, aflat sub dominația modelului antic latin, în speță, a lui Martial și a culegerii sale de epigrame intitulată "Xenia" (cuvânt grecesc desemnând micile daruri pe care gazda le oferea musafirilor după ospăț). Desigur, atât Martial, cât și cei doi poeți germani folosesc cuvântul în sens ironic. Propunerea scrierii unor distihuri înțepătoare la adresa revistelor literare i-a fost făcută de Goethe lui Schiller în decembrie 1795. Schiller a completat ideea, sugerând ca luarea
Johann Wolfgang Goethe - Arte poetice by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7463_a_8788]
-
Constantin Țoiu Ce mănâncă ei la nuntă?... Păi: curechi cu clisă și cu ceapă măruntă, mămăligă cu moare, fălci de porc afumate, curechi fiert, lapte acru, păsat, cricală.../ (tocană adică). Mare ospăț, cu multă voie bună și tragere de inimă: Așa sta întinse toate bucate Pe țelina verde și ierboasă înaintea șetrei desfătate; Toți oaspeții ședeau ca la masă Numai Dârloi, ce era nun mare, Stând, ura și bea tot în picioare
Ce mai spun cărturarii mintoși ai țiganilor pletoși? - variantă - by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7827_a_9152]
-
vînătoare, 1969). Într-o poiană din pădure, un urs a mîncat pe jumătate un bou. în noaptea următoare, un vînător și un pădurar se așază la pîndă, cocoțați într-un mesteacăn, așteptînd ca ursul să revină spre a-și isprăvi ospățul. Pădurarul, într-un tîrziu, adoarme, iar vînătorul aude foșnet de frunze, semn că dihania s-a întors la prada din ajun. întuneric total. Omul trage la nimereală. "- L-ai ucis? - Nu știu... Am dat la noroc." Cei doi coboară din
Epistolă către Odobescu (XI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7689_a_9014]
-
Simona Vasilache Scriam, săptămîna trecută, despre Ospățul de aur, al lui Ștefan Roll. Hazardul, și numai el, face să dau, pe un volum de Gellu Naum, din 1961, de la Editura pentru Literatură, de o dedicație: "Medilica și poetul meu Gh. Dinu vă sărut pe amîndoi obrajii cu
Soare și hazard by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7696_a_9021]
-
era o victorie politică a cancelarului, pentru principele său și pentru el personal, pentru că pieirea neamului ei, uciderea fratelui și surghiunirea mamei era rodul acestor doi bărbați. A principelui din ambiție, a cancelarului din tristă și prudentă necesitate." După încheierea ospățului de bun venit, cancelarul, împreună cu secretarul său, cercetează noaptea un grajd al castelului, unde se află un urs în lanțuri și paznicul lui mut, cu limba tăiată din copilărie. A doua zi, la vînătoare, omul și animalul sînt strecurați de
Epistolă către Odobescu (XII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7574_a_8899]
-
nu vor mai fi strecurați cunoscători de rusă (și aceea aproximativă) și total necunoscători de limba oficială a țării, limbă în care se scriu legile! Limba noastră, frumoasa noastră limbă românească nu așteaptă declarații de dragoste. Ea așteaptă dragostea noastră. Ospăț pe timp de ciumă Animalele-animale nu știu ce este șmecheria. Ele respectă întru totul litera și spiritul legii promulgate de natură. (Desigur, pentru întregul regn!) Doar că homo sapiens, dotat probabil din greșeală cu mai multă materie cenușie, după ce s-a autodeclarat
Limba care trebuie reînvățată by Aurelia Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7536_a_8861]
-
musculița, cheful) pregătește atmosfera distileriei: focul sacilor de "ierburi arse de demult" aprinde vinele poeziei și distilează alcoolul vorbelor, în timp ce musculița vieții joacă în aburii fierberii : "poate că alcoolul să fi fost de vină musculițe când roiau în jur /un ospăț nebun femei prieteni adunați în curte dimprejur/....oasele-mi trosneau vreascuri în care foc puneam cu sângele-mi aprins/ tinerețea mea de ruj făcută ceară se topea-n fitilul pururea nestins/ roiuri îmi jucau în ochi ca pe-o rană
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
oratorice, satira politică, autobiografia trucată rămîn prezente, dar tot ceea ce a fost violență și sarcasm se spiritualizează. Pendularea între două universuri, între tematica tradițională și mijloacele tehnice din ce în ce mai evoluate, se concentrează în cîteva poeme scrise, toate, în jurul anului decisiv 1890. Ospățul lui Pentaur, de exemplu, amplu poem exotic, evocator al unui Egipt antic de fantezie, surprinde coexistența "celor doi Macedonski". în intenție, poemul ar fi trebuit să fie o replică dată Egipetului eminescian: iritat, probabil, de perfecțiunea poemului în cauză (ne
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
schinteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stîlpi de umbră priveghiază, Pe cînd flacări parcă urcă din nesipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adîncimi ce-nfricoșează întunericu-l frămîntă cu năluci de aur stins". (Ospățul lui Pentaur) Simplu exercițiu parnasian, la prima vedere; dar pînă și aici adierea subtilă a simbolismului se face simțită sub forma metaforelor personificatoare ce animă interior decorul (stîlpi de umbră priveghiază, uși de bronz... întunericu-l frămîntă). Viața interioară vibrantă a
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
aici adierea subtilă a simbolismului se face simțită sub forma metaforelor personificatoare ce animă interior decorul (stîlpi de umbră priveghiază, uși de bronz... întunericu-l frămîntă). Viața interioară vibrantă a acestui templu atestă chemarea Misterului; pe urmele detestatului său rival, autorul Ospățului se lasă furat de magia Egipetului și observă, în cel mai pur stil eminscian, la capătul descripției, că Floarea tainică de lotus întristat se vestejește. Versul arată că poemul lui Eminescu făcuse și victime colaterale - precum Macedonski, scriitor aflat deocamdată
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
Domnul, există muzică în înalt, Tremură gara de melodia Aonidelor. Și de iznoavă cu șuier de trenuri sfâșiat Văzduhul viorii se reîntrupează în vremi. Parc enorm. A gării sferă de sticlă. Lumea de metal din nou e vrăjită. La sonorul ospăț din elizeul în pâclă Solemn se îndreaptă vagonul închis. Țipăt de păun și, în ropot cadențat, pianul. Am întârziat. Mi-e frică. Nu-i decât vis. Și intru în pădurea gării de sticlă - ostatic, Partitură de vioară în lacrimi, frământ
Avangarda rusească – jertfa gulagului () [Corola-journal/Journalistic/5156_a_6481]
-
Umbra scumpă mie, prin gloatele nomade... Și mi se pare: deplină în muzică și cânt, Lumea de fier vibrează atât de sărăcăcios. Mă sprijin de pereții tindei de sticlă opalină. Aburi fierbinți orbesc pupilele arcușului, mărite. Unde te duci? La ospățul mortuar al umbrei iubite Pentru ultima oară muzica mai răsună! (1921) Marina ȚVETAEVA (1892-1941) LUI T. V. CIURILIN Fâlfâie porumbei de argint, Pierduți, vesperali... Materna mea binecuvântare Pentru tine e, jalnicul meu Pui de cerb. Siniliu-negriu, negriu - Siniliu ți-i
Avangarda rusească – jertfa gulagului () [Corola-journal/Journalistic/5156_a_6481]
-
violență peste închipuire. Negruzzi a făcut din Lăpușneanu imaginea unui exces. Odobescu îl consideră normalitatea acelui context, în care și fiul mai mic al Chiajnei s-a apărat de boierii potrivnici într-un fel cvasi-identic. Lipsește, e drept, invitația la ospăț, doar că nici ea nu era în afara acestui cadru, în care ucigaș și victimă împart același loc de pomenire. Iar deslușirea istoriei lor, scrisă cu slove slavone, trece nebăgată de seamă, până se șterge cu totul. Poanta nu-i lipsește
Afară din București by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5332_a_6657]
-
Pagubele provocate de el ajung la 200 de lire. La scurt timp după ce s-a urcat în autobuz bărbatul a început să muște din scaunul din fața să, ăsta nu înainte de a se asigura că nu îl vede nimeni. După terminarea ospățului bărbatul a băut o gură de suc pentru a-și potoli setea și și-a văzut liniștit de drum, informează dailymail.co.uk Polițiștii au oferit fotografia publicității în speranța că-l vor găsi pe infractor.
Caz incredibil: un bărbat a fost surprins mâncând scaunul autobuzului by Badea Nicoleta () [Corola-journal/Journalistic/66145_a_67470]
-
fiecare o imagine concisă și cât de cât captivantă pentru un cititor amator de pitoresc și exotisme. Pentru prima oară aici, în prefață, Iorga îl situează pe Creangă alături de Rabelais, incluzându-l în paradigma marilor inițiați în gurmanderie, eroi de ospețe abundente, devoratori nu numai de mâncăruri grele, ci și de vocabule conviviale, sympozionale, cărnoase, gustoase, mirosind a primitivitate și arome ascunse din grădina edenică a deliciilor. Istoria europeană a râsului începe cu Rabelais, pentru care - așa cum remarcă undeva Milan Kundera
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
seară a unei marchize din secolul trecut, făcându-și vânt cu evantaiul la operă... N-o omorâse, vasăzică. Mai întâi, se distrase; se jucase... El privea înlemnit din fotoliul de paie. Îi arăta lui turturica, triumfător. Apoi, execuția, scurtă; și ospățul, propriu zis, în culise, după crinii, încremeniți; la adăpostul îngrozit, deși superbe în groaza lor, cârciumărese...
Cotoiul Ionică by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6517_a_7842]
-
cinica, aroganță și, finalmente, sortită auto-distrugerii. În cazul lui Salinger nu se pune problema supraviețuirii operei după moartea scriitorului. Retras de câteva decenii, el le-a oferit cititorilor șansa unei victorii anticipate. Spre marea să onoare, cititorul a amânat acest ospăț macabru, dându-i astfel scriitorului posibilitatea să-și contemple de la distanță, văzând, dar rămânând nevăzut, propria apoteoza.
Singurătatea Capricornului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6542_a_7867]