806 matches
-
Pittiș, cea care i-a fost soție acestui adevărat hippie român din deceniul al optulea, câteva amintiri semnate de H.-R. Patapievici, Andrei Oișteanu, Mimo Obradov și Călin-Andrei Mihăilescu, o pagină de poeme inedite și o recenzie la volumul Lucrătorul ostenit, recent apărut la Editura Blumenthal datorită eforturilor empatice ale lui Daniel Silvian Petre și Emil Kindlein. Plecat peste Ocean cu puțin înainte de prăbușirea comunismului, Nicu Vladimir avea să constate pe pielea lui falia dintre America visată, în spiritul căreia trăise
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6009_a_7334]
-
presupunerile. "Flutura revista "Historia", era de față cu domnul Cristoiu, care era redactorul-șef. Probabil că au stat împreună la șpriț... Haideți să luăm lucrurile așa (...) Trebuie să judecăm istoria și prin acest rol al întâmplării în care un om ostenit, după ce și-a primit-o de la Curtea Constituțională, după ce și-a primit-o în certurile cu UDMR-ul vine la domnul Cristoiu care-i prezintă portretul unui om autoritar, fac o supoziție... e o ipoteză de lucru. După privire și
Marius Oprea: Băsescu era "beat mangă" şi şi-a amintit de lecţiile de naţional comunism () [Corola-journal/Journalistic/48232_a_49557]
-
care este spus. Actualizarea ei, traducerea în respirația și în ritmul de azi, face enorm pentru o montare. Cum rămînerea într-o variantă așa-zisă clasică, învechită, cu un cîmp semantic irelevant, duce spectacolul implicit, fără nici un dubiu, în zone ostenite, prăfuite de la început. Versiunea pe care Nina Cassian a lucrat-o pe traducerile, singurele atunci, ale lui Vladimir Streinu, Ion Vinea, Leon Levițchi, Dragoș Protopopescu a însemnat enorm pentru spectacolul lui Alexandru Tocilescu din 1985, de la „Bulandra". Energia și fermitatea
Forța cuvîntului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6330_a_7655]
-
respirația, dacă se putea, trebuia domolită. Cu telefonul lipit de piept, Ozzie se uita cum mama lui trăgea ce-avea ea de tras, simțind cum și ochii lui încep să devină sticloși. Maică-sa era un pinguin de femeie, rotundă, ostenită și cu părul sur, a cărei piele cenușie începuse să simtă apăsarea gravitației și greutatea propriului său trecut. Nici măcar atunci cînd era îmbrăcată și dichisită nu părea o persoană aleasă. Dar cînd aprindea lumînări, părea a fi mai mult de-atît
La revedere, Columbus by Philip Roth () [Corola-journal/Journalistic/4614_a_5939]
-
ochi ca al meu nu vezi lumina luminând,/ în schimb îi vezi alcătuirea bolnavă,/ greutatea mai grea ca a întunericului./ doar prin ochiul chior și prost vezi lumina pe care n-o vezi,/ lumina care putrezește duminica prin ogrăzi, prea ostenită ca să dispară [...]” (cu acești ochi, cu care n-am văzut). Tragicul și religiosul ies și ele mai bine reliefate din această adunare la un loc a întregii opere. Căci, diseminate în mai multe volume (și bine camuflate de acest poet
Ioan Es. Pop în ediție completă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5757_a_7082]
-
fiind în mijlocul lucrurilor, să nu mai simți că aerul pe care îl respiri chiar este altfel. Că miracolul face parte din existența ta așa cum rutina locuiește în alte ființe. Măcinați zile și nopți la rînd de șirul nesfîrșit al futilităților, osteniți, derutați, însingurați, pierdem esențialul. Amorțim. Atunci, dacă ai noroc, apare cineva dinafară care, cu multă grijă și tandrețe, îți ridică fața către lumea halucinantă din care ai alunecat puțin. Ce vreau să spun. Rănită, dezamăgită, poate, am uitat, uneori, să
Promisiunea (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5508_a_6833]
-
asta (vezi, n-am măcar un plic decent: am fost obligată să scriu atâtea scrisori idioate de politeță, că le-am isprăvit pe toate. Și nu vreau să amân scrisoarea: mi-e așa de frică de ziua de mâne!). Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă așez pe marginea drumului și să mor. Dar... n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la via dșomnuțlui Sadoveanu, ca să pun un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările
O epistolă necunoscută a Otiliei Cazimir by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4268_a_5593]
-
n-am măcar un plic decent: am fost obligată să scriu atâtea scrisori idioate de politeță, că le-am isprăvit pe toate. Și nu vreau să amân scrisoarea: mi-e așa de frică de ziua de mâne!). Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă așez pe marginea drumului și să mor. Dar... n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la via dșomnuțlui Sadoveanu, ca să pun un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările lui, claie
O epistolă necunoscută a Otiliei Cazimir by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4268_a_5593]
-
al comparațiilor), va rătăci în zona „oglinzilor care fug din odăi/ se ascund în ceruri“, oglinzi în care se intră ca în apele unui râu când rece, când cald. Dar și oglinzi în care nu mai intră nimic. Nici măcar „Iarna ostenită după ce s-a străduit/ să intre-n oglindă/ ziua trecută/ cât a putut de bine”. Când însuși poetul constată, „Se-năbușă chipul în oglindă/ ca-ntr-un cer lipsit de văzduh“. Sunt, toate acestea, modulii a ceea ce poetul își face
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
zbuciumăm cu fânețe și pruni, simpli țuicari, mă rog, nu proprietari de băi, unde am fi tras și o linie de drum de fier... Intraseră de mult în sat, răscolind cu copitele cailor praful uliței și hămăitul amorțit al câinilor osteniți, moleșiți de căldura namiezei. Ajunseră în fața casei popei - clădire mare, gospodărească, într-un fund de grădină plină de flori, cu sticle colorate în vârf de bețe; Ilie voi să-și ia rămas bun; școala era mai departe, la vale. - Tot
E. Lovinescu - proze uitate by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Imaginative/14906_a_16231]
-
devină definitiv, câteva mii de iude nu mai știu număra decât până la 30, - pe când în fresce se scorojesc, Doamne, trâmbițele Apocalipsului, Și sub jumătate din degetul Tău arătător se vede piatra și cărămida. Ici-colo, câte un steag găurit, mai flutură ostenit și decolorat, pe câte-un morman de gunoi. Notații, clișee poeticești, desigur, tropi anacronici, tropăind în zadar prin poem. Dar încotro, încotro? M-ați înnebunit, mă scoateți din minți, netrebnicilor, lichelelor, hoți de drumul mic, tâlhari de drumul mare, cărați
Cravata lui Gellu Naum by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/3136_a_4461]
-
și hachițele bătrîneții, zvîcnirile unor energii pe care le mai crezi intacte. Ca altădată. Fragmente de suspine, fragmente de cîntece, de amintiri, de obsesii, de invidii, de vieți, fragmente de realități desenează pe scenă o lume, culmea, nu moartă, nu ostenită, ci o lume mai vie decît mi se întîmplă să văd astăzi în jurul meu. O lume autentică. O lume care se animă la rendevous-ul de joi. Enjoy! Și numai pentru atmosferă, pentru mister și nostalgie, chipurile se ascund după măștile
Nostalgia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10746_a_12071]
-
definitiv, văd ghilotine!/ Golgota e aproape... Sub hlamidă,/ Iubirea tace, inima-i lividă!/ Groparul, de-ntristare, nu mai vine!// Ce mort frumos voi fi întru vecie!/ Țărâna rimelor mă va înghite/ Slujindu-te pe tine, Poesie!// Zălog etern al Clipei ostenite/ Fi-vor doar lacrimile unor urme/ În care nici Uitarea n-o să scurme...” Autorul visează Poezia ca pe un ritual complicat și dramatic, ca pe un mod de viață fastuos și fabulos. Theodor Răpan se dovedește poet născut, nu făcut
RIGOAREA LIBERTĂŢII ÎN ARTA SONETULUI. In: Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
uita și eu l-am chemat la masa mea. El a zâmbit și eu am zâmbit, ne-am Întâlnit amândoi zâmbetele și ne-am așezat Împreună la masa aceea. Suntem În deșert și eu am mâncare și apă, vine el ostenit, zâmbitor, iubitor, eu sunt un copil. Eu am mâncarea aceea bună, bună de tot, care este o mâncare cerească. Iar eu Îl invit să ia de la mine, să mănânce Împreună cu mine. Dar el vine, se apropie de mine și cu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
Zarea luminată era singurul semn, că undeva În spațiu era viață, sau cel puțin așa credeam. - Am obosit, spuse Maria cu glas șoptit, de parcă s-ar fi jenat să recunoască acest lucru. - Să ne așezăm puțin, am consimțit, așezându-mă ostenit, de parcă atâta aș fi așteptat. Rostirea ei mă făcu să realizez că eram eu Însumi obosit. Ne-am așezat pe șina lucioasă de cale ferată. Era fierbinte. Nu ne Îndoiam că era și curată. Trecerea atâtor roți de tren o
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
iubirea celui însingurat căutînd doar ce se afla mereu în noi contemplarea alunecării de rîu ignorat de trecători parcă se lasă o lespede, vîrste închise peste vîrste voci îndrăgite multe dincolo puține aici suras decantat în neîmpotrivire, soare inima mea ostenit închipui pădurea acum în iarnă zi-noapte, departe aud zăpada sub ramuri și-i doar o răsuflare de ciută în vale instituind frigul întinderii în prelungire de inimă, ochii ei zvîcnind egal în alerta învinsă distanțe sorbite în clipa pleoapelor lăsate
Andrei Zanca by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/10488_a_11813]
-
aripi prin timp. Imagini de toamnă Tristețea mai crește cu încă un sunet, când anul mai scade cu încă o octavă. Toamna revarsă peste înlăcrimata pădure, durerea ei roșiatică, de lavă, pe copaci rămânând împietrită, precum suferința pe un chip ostenit. Se aude hoinărind printre ramuri un cântec taciturn, istovit. Lava se va stinge în durerea de gheață, doar singurătatea, în curând, pădurea va umbri. Nu sunt decât o scânteie în ochiul rece-al toamnei, mă tem că mă voi stinge
Poezii by Cristian Gava () [Corola-journal/Imaginative/10809_a_12134]
-
aripi prin timp. Imagini de toamnă Tristețea mai crește cu încă un sunet, când anul mai scade cu încă o octavă. Toamna revarsă peste înlăcrimata pădure, durerea ei roșiatică, de lavă, pe copaci rămânând împietrită, precum suferința pe un chip ostenit. Se aude hoinărind printre ramuri un cântec taciturn, istovit. Lava se va stinge în durerea de gheață, doar singurătatea, în curând, pădurea va umbri. Nu sunt decât o scânteie în ochiul rece-al toamnei, mă tem că mă voi stinge
Poezii by Cristian Gava () [Corola-journal/Imaginative/10790_a_12115]
-
în urmă ar fi mult prea grea coborârea-abruptă. De când ai intrat resemnat în turmă pierzi orice luptă. Și totuși visezi, mai aduni speranțe azvârlite-n jur. Stai și mai speri încă să găsești cândva câteva nuanțe și-n bezna-adâncă. Ochii osteniți se-mpânzesc de ceață, nu mai vezi în jur codrii și izvoare, care în trecut fremătau de-o viață clocotitoare. Și aștepți. Nu ști ce aștepți de-o vreme în timp ce în zări un trist corn răsună, dar în minte n-
AŞTEPTÂND de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1769 din 04 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384711_a_386040]
-
o pune în categoria operelor rare fiindcă mi-a conservat intact și inefabil sentimentul unei clipe, așa cum Lucia Olaru Nenati, întru credință a scris: ,, Mănânc pâine și mă gândesc la grâu...,, ,, Rup dumicatul fărâmicios pe-ndelete cu gestul uscatelor mâini ale osteniților lumii, osteniți de prea lunga foame, de prea multul rău, de prea învechita speranță; ale tuturor osândiților vieții, în temniți nedrepte ori crude Siberii și visez visul lor la blânde și galbene lanuri de grâu ce leagănă-ncet, fără teamă
de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384753_a_386082]
-
Tănase , publicat în Ediția nr. 2210 din 18 ianuarie 2017. CAII GÂNDURILOR Umerii erau împovărați de multe gânduri, doar tăcerea-și torcea firul, cu nerăbdare, când legi nescrise s-au deșirat în rânduri și-am dezlegat gândul păstrat, întrebare. Gândului ostenit i-am pus hamuri-cuvânt și-am înhămat caii ce zburdau pe pereți, iar zăbale le-am tras din fuioare de vânt, căci fără potcoave vor părea petrecăreți. Dintre tăcere și cuvânt izvorăște alt gând, filon de nădejde prin deșertul singurătății
MARIA ILEANA TĂNASE [Corola-blog/BlogPost/385103_a_386432]
-
drumul către casă, Să simt palma și dojana Maicii când e prea nervoasă. Vreau s-o mint c-am fost cuminte Și că rele n-am făcut, Cât de-acasă dispărut-am Și-ai ei ochi nu m-au văzut. Ostenită să simt patul Care mă purta prin vis, Când mergeam prin cer desculț Și prin lumi de nedescris. Să cobor din vis în lumea Sfântă a copilăriei, Să mă pierd și să rămân Printre clipele prunciei. Vreau spre azi s-
GUST DE COPILARIE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 1979 din 01 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385266_a_386595]
-
i-am simțit, așa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noștri Evanghelia, pentru că ne-au învățat creștinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniți, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristați, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalți. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinții pe părintele Calciu și pentru rugăciunile lui să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi toți. Amin
DIN SERIA „PRO MEMORIA – ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” DE LA TEMNIŢĂ SPRE SINAXARE – CÂTEVA CONSIDERAŢII ŞI REFLECŢII? de STELIAN GOMBOŞ î [Corola-blog/BlogPost/384831_a_386160]
-
i-am simțit, așa i-am perceput. Deoarece i-am văzut împlinind sub ochii noștri Evanghelia, pentru că ne-au învățat creștinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniți, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristați, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalți. Încerc și mă străduiesc să cred și să am convingerea sau nădejdea că vom ști cu toții pe mai departe, să ne cinstim înaintașii, potrivit meritelor
DESPRE POSIBILITATEA ÎNNOIRII CREDINȚEI, NĂDEJDII ȘI BUCURIEI NOASTRE, PRIN VESTEA CEA BUNĂ PE CARE NE-O BINEVESTEȘTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU DIN MIEZUL TUTUROR LUCRURILOR… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în [Corola-blog/BlogPost/384814_a_386143]
-
am pomenit când mi-a fost greu, Pește punți și praguri de suspine A mea pavăza ai fost mereu. Doar iubirea Ta nu are margini... În tristețea Ta, fără sfârșit, Să mă ierți...Din ale vietii pagini Mă întorc, Părinte, ostenit... Mugurel Pușcaș : Poezii NIMIC Fir de nisip într-un ocean, E fiecare pământean... Trăirea să e doar un fulg Căzut, topit, într-un amurg. E viața drumul fără sens, Al morții vis, al morții mers, Nu se ajunge nicăieri... Suntem
POMENIREA MORTILOR) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1940 din 23 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385007_a_386336]