319 matches
-
op. cit., 202-203). Dobridor - este totuși puțin probabilă. Gepizii s-au așezat, în decursul așa numitei ¨migrații a popoarelor¨ în nordul Daciei care, după retragerea aureliană, a devenit teritoriu de tranzit pentru numeroase etnii. După invazia hunilor (375-453) gepizii devin, împreună cu ostrogoții, vasali și mercenari în oastea lui Attila. După moartea acestuia, gepizii s-au revoltat împotriva foștilor lor seniori, hunii. Învingători, gepizii iau în stăpânire Dacia, având se pare consimțământul romanilor, Imperiului roman de Răsărit. Longevivul regat al gepizilor în Transilvania
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
origine turcică, probabil și uralică. Adesea însă au fost confundați cu alanii, care au fost incluși în confederațiile tribale hune (din care au făcut parte și câteva popoare germanice, între care gepizii). În 375, hunii distrug formațiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng și oștile regelui vizigot Athanaric. Timp de câteva decenii incursiunile de pradă ale hunilor s-au limitat la zonele învecinate, potrivit unor consemnări din 395: în Caucaz și la Dunărea de Jos. Însă și-
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
maniheiști și catolici. Gunthamund (484-496), vărul și succesorul său, a căutat pacea internă cu catolicii și a încetat persecuțiile. Pe plan extern, puterea vandalilor a scăzut de la moartea lui Genseric, iar Gunthamund a pierdut o mare parte din Sicilia în favoarea ostrogoților și a trebuit să suporte presiunea tot mai mare a maurilor. În timp ce Thrasamund (496-523), ca urmare a fanatismului religios, a fost ostil față de catolici, el însuși s-a mulțumit cu persecuții fără vărsare de sânge, conform Enciclopediei Catolice din 1913
Vandali () [Corola-website/Science/298614_a_299943]
-
provincie romană din nou, din care au fost expulzați vandalii. Aceștia s-au dus la Saldae (denumit în prezent Béjaïa din nordul Algeriei) în cazul în care au fost asimilați de berberi. Alți s-au refugiat în în regatele germanice ostrogot și vizigot. Unele femei vandale s-au căsătorit cu soldații bizantini și s-au stabilit în nordul Algeriei și Tunisiei. Războinicii vandali aleși au format cinci regimente de cavalerie, cunoscut sub numele de "Vandali Iustiniani", staționate la frontiera persană. Alții
Vandali () [Corola-website/Science/298614_a_299943]
-
s-a stabilit pentru a-și pretinde soția.Imparatul și-a exilat sora la comanda mamei sale. Hunii au invadat rapid o mare parte din Franța și Germania.In 451, Attila a invadat Galia cu o armată de rugieni, scirieni, ostrogoți, jefuind, violând și incendiind totul în cale Invazia hunilor în Galia s-a oprit la Câmpiile Catalaunice, la Chalons, în nord-estul Franței. Armata lui Attila a luptat împotriva forțelor conduse de fostul său prieten și aliat, generalul român Aetius, însoțit
Attila () [Corola-website/Science/299098_a_300427]
-
dintre care mulți reprezentanți fuseseră consuli, ca și tatăl său, Flavius Manlius Boethius. Rămas de tânăr orfan, Boethius este crescut sub tutela lui Quintus Aurelius Memmius Symmachus, cu a cărui fiică, Rusticiana, se va căsători mai târziu. În anul 493, Ostrogoții conduși de Teodoric, din însărcinarea împăratului Zenon I din Bizanț, îl îndepărtează pe Odoacru, care va fi asasinat. Teodoric devine mai întâi "Princeps Romanus" apoi, după completarea cuceririi celei mai mari părți a Italiei, își stabilește curtea la Ravenna, care
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
fost pustiiți de goți și de huni. Leon l-a numit pe Anthemius în 467 ca împărat roman în vest. În 468 condus o expediție împotriva vandalilor din Africa. Tot în timpul lui Leon, a fost adus la Constantinopol moștenitorul tronului ostrogot, Theodoric, care va fi eliberat în timpul lui Zenon. Leon a murit de dizenterie la vârsta de 73 de ani pe 18 ianuarie 474.
Leon I (împărat) () [Corola-website/Science/306604_a_307933]
-
s-a născut în jurul anului 450, într-un cătun din districtul Bederiana, fiind fiul unui țăran daco-trac. Satul său natal făcea parte din provincia Dacia Aureliană, o parte a imperiului care suferise mult din cauza năvălirilor hunilor și, mai apoi, a ostrogoților. Pe când era doar adolescent, a părăsit acea zonă de frontieră, în timpul unei invazii barbare și s-a refugiat la Constantinopol, unde a intrat în armată. El a sosit la Constantinopol chiar în perioada în care împăratul Leon I (el însuși
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă și mai pragmatică față de erezia monofizită, rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene. Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu arianismul ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menținerea unor relații de bună vecinătate, și chiar l-a nominalizat în funcția de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica anti-eretică
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene. Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu arianismul ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea regelui ostrogot Teodoric pentru menținerea unor relații de bună vecinătate, și chiar l-a nominalizat în funcția de consul pe fiul acestuia, Eutharic, politica anti-eretică a lui Iustin i-a afectat foarte mult pe arieni, în special după anul 523. Folosind amenințarea
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
prin care unui membru din clasa senatorială i se interzicea să se căsătorească cu o femeie din clasele inferioare ale societății. Astfel a fost posibilă căsătoria lui Iustinian cu Teodora, o actriță. Următorii ani au fost marcați de luptele cu ostrogoții și cu perșii. În 526, Iustin l-a numit pe Iustinian co-împărat, iar pe 1 aprilie 527 succesor la tron. A murit pe 1 august 527 și a fost urmat de Iustinian. Orașul cilician Anazarbus a fost numit Iustinopolis, în
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
Sintică, în Tracia. În 471 și 472, Basiliskos l-a ajutat pe Leon I să scape de influența germanică de la curte, contribuind la uciderea "Magister militum"-ului alan Aspar. Moartea lui Aspar a provocat o revoltă în Tracia, condusă de ostrogotul trac Theodoric Strabo, iar Basiliskos a fost trimis să o înăbușe, ceea ce a și reușit cu ajutorul nepotului său Armatus. În 474 a primit titlul de "caput senatus", „primul dintre senatori”. După moartea lui Leon, a devenit împărat Zenon, un „barbar
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
II-lea (474). Originile „barbare” ale împăratului i-a atras lui Zenon antipatia poporului din Constantinopol. Mai mult, militarilor de origine germanică, conduși de Theodoric Strabo, le displăceau ofițerii isaurieni aduși de Leon I pentru a-și reduce dependența de ostrogoți. În cele din urmă, Zenon și l-a înstrăinat pe generalul isaurian Illus, care a fost mituit de Basiliskos. În mijlocul conspirației s-a aflat Verina, care a instigat o revoltă populară împotriva împăratului. Revolta, susținută de Theodoric Strabo, Illus și
Basiliskos () [Corola-website/Science/306606_a_307935]
-
libanezi, libieni, lituanieni, lombarzi maba, macedonieni, madi, maghiari, maja, malaiezi, malgași, maori, masai, mauri, mayași, mazuri, merkiți, mexicani, mohicani, monegasci, mongoli Notă. Maghiarii se numesc și unguri. naga, naimani, nama, ndau, nervi, niam-niam, normanzi, norvegieni, nubieni olandezi, onguți, oseți, ostiaci, ostrogoți, otomani, ovambo pakistanezi, papuași, perși, peruani, polinezieni, polonezi, portughezi români, români, ruși, ruteni sakalavi, salieni, sân, santali, sârbi, sarmați, sarzi, saxoni, sciți, scoțieni, selgiuci, semiți, siamezi, singhalezi, sirieni, slavi, slovaci, sloveni, somalezi, sorbi, spanioli, suedezi, sumo, swazi, șvabi tadjici, taiuți
Popor () [Corola-website/Science/306937_a_308266]
-
sosit în Europa occidentală. Unii erau interesați doar de jaf, și îi disprețuiau pe romani, alții admirau Roma, și doreau să-i devină moștenitori. „Un roman sărac face pe gotul, un got bogat pe romanul” a afirmat regele Teodoric al ostrogoților. Romanii erau creștini trinitarieni, supuși disciplinați ai unui imperiu birocratic cu tradiții îndelungate. Popoarele germanice nu aveau o tradiție a orașelor, banilor sau scrisului. Ei erau recent convertiți la creștinismul arian și deci erau eretici pentru oamenii bisericii din imperiu
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
francilor asupra arabilor în Bătălia de la Tours din 732. Între secolele al cincilea și al optulea a evoluat o infrastructură socială și politică nouă în teritoriile fostului Imperiu, pe baza puternicelor familii nobiliare locale și a regatelor nou înființate ale ostrogoților în Italia, vizigoților în Spania și Portugalia, francilor și burgunzilor în Galia și Germania răsăriteană, și saxonilor în Anglia. Aceste regiuni au rămas creștine, iar cuceritorii lor arieni au fost convertiți (vizigoții și lombarzii) sau cuceriți (ostrogoții și vandalii). Francii
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
nou înființate ale ostrogoților în Italia, vizigoților în Spania și Portugalia, francilor și burgunzilor în Galia și Germania răsăriteană, și saxonilor în Anglia. Aceste regiuni au rămas creștine, iar cuceritorii lor arieni au fost convertiți (vizigoții și lombarzii) sau cuceriți (ostrogoții și vandalii). Francii s-au convertit direct de la păgânism la creștinismul catolic sub Clovis I. Interacțiunea dintre cultura nou-veniților, tradițiile lor de cete războinice, rămășițele culturii antichității clasice și influențele creștine a creat un nou model de societate, bazat parțial
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
roman a fost divizat între Imperiul de răsărit și cel de apus, linia de demarcație dintre acestea trecea prin actualul teritoriu al Bosniei-Herțegovina. Odată cu prăbușirea autorității imperiale în occident și cu slăbirea ei în răsărit, teritoriul este stăpânit succesiv de ostrogoți, alani și huni. În timpul domniei împăratului bizantin Justinian, teritoriul reintră pentru scurtă vreme sub autoritatea Imperiului de răsărit. În secolele V-VII are loc sosirea în masă și stabilirea slavilor. Slavii s-au stabilit în valuri succesive. Stabilirea slavilor în
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
a devenit împărat în 364. El a împărțit imediat Imperiul, oferindu-i jumătatea estică lui Valens, fratele său. Stabilitate nu a fost pentru mult timp, după cum conflictele cu forțele exterioare s-au intensificat. În 376, vizigoții au fugit din calea ostrogoților, care la rândul lor au fugit din calea hunilor, li s-a permis să treacă Dunărea și să se stabilească în Balcani de către conducerea din Est. Maltratarea a provocat o revoltă pe scară largă, iar în 378 au provocat o
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
incursiunilor vandalilor, devenind o parte a Imperiului Roman de Răsărit în jurul anului 533 atunci când Belizarie i-a învins pe vandali. Ultima speranță pentru un Imperiu reunificat a venit în 493, când Odoacru a fost înlocuit de Theodoric cel Mare, regele ostrogoților. Theodoric a fost forțat să apară subordonat lui Zeno, în scopul de-al elimina pe Odoacru. În timp ce, în principiu, Theodoric a fost un subordonat, un vicerege al împăratului de Est, de fapt, a fost egalul lui. După moartea lui Theodoric
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
în mod oficial divizat, jumătatea de vest fixându-și capitala la Roma iar cea estică, care în cele din urmă a devenit Imperiul Bizantin, și-a stabilit capitala la Constantinopol. Muntenegrul modern cade pe falia între aceste două entități. După ce ostrogoții au năvălit prin Balcani au cucerit părțile regiunii anterior deținute de romani, împăratul Iustinian a restabilit controlul bizantin asupra Balcanilor după 537 și a adus cu el creștinismul. Duklja și-a câștigat independența față de Imperiul Roman de Răsărit în 1042
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
anexat orașele Chartres și Orléans. A luat parte la mai multe expediții ulterioare împotriva regatului Burgundiei. A asediat Autun în 532 și, în 534, a primit ca urmare a dezintegrării acestui regat, orașele Mâcon, Geneva, și Lyon. Când Witiges, regele ostrogoților, a cedat Provence francilor în 535, orașele Arles și Marsilia au fost cedate lui Childebert de frații săi. Anexarea provinciei a fost încheiată, cu ajutorul lui Clotaire, în iarna anilor 536-537. În 531, a primit o cerere de ajutor din partea surorii
Childebert I () [Corola-website/Science/303242_a_304571]
-
înfrânt pe Syagrius, ultimul oficial roman din nordul Galiei, care conducea zona de lângă Soissons din Picardia de astăzi. Această victorie a extins stăpânirea francă pe aproape întreg teritoriul la nord de Loara. După aceasta, Clovis a încheiat o alianță cu ostrogoții, prin căsătoria surorii sale Audofleda cu regele lor, Theodoric cel Mare. După această victorie, el a învins, în 491, și un mic grup de thuringieni la est de teritoriul său. Mai târziu, cu ajutorul altor sub-regi franci, el i-a învins
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
asasinarea copiilor fratelui său Chlodomer în 524, primind în schimb orașele Tours și Poitiers. A luat parte la mai multe expediții îndreptate împotriva Burgundiei și, după prăbușirea acestui regat în 534, a obținut Grenoble, Die, și unele orașe învecinate. Când ostrogoții au cedat Provence francilor, el a primit orașele Orange, Carpentras, și Gap. În 531, a luptat împotriva thurengienilor împreună cu fratele său Theuderic I iar în 542, cu fratele său Childebert I împotriva vizigoților din Spania. La moartea nepotului său Theodebald
Chlothar I () [Corola-website/Science/303241_a_304570]
-
aparține Ucrainei și Rusiei meridionale, la nord de Marea Neagră. Cealaltă ramură era cea a vizigoților. Ei au jucat un rol considerabil în evenimentele de la sfârșitul Imperiului Roman. Contrar unei idei false, dar încă larg încetățenită, totuși combătută de istoriografie, termenul „ostrogot” ar avea semnificația „got din est”, iar cel de „vizigot” ar avea semnificația de „got din vest”. Dacă începând cu secolul al V-lea, "vizigoții" s-au instalat efectiv în "Hispania", iar "ostrogoții" în est (în Imperiul Bizantin, apoi în
Ostrogoți () [Corola-website/Science/302422_a_303751]