319 matches
-
poporul vizigot, urmând decizia regelui Recaredo, s-a convertit la creștinism. Regatul vizigoților a dispărut în urma invaziei arabe din 711. Unii istorici consideră că declinul și dispariția regatului vizigot (ca și al altor regate germanice vest-europene - cel vandal și cel ostrogot) s-ar fi datorat faptului că regii lor, fiind arianiști, erau considerați „eretici” de restul creștinătății și astfel nu au primit niciun fel de sprijin din partea populației autohtone (preponderent catolic-ortodoxă) Acești conducători și regi, cu excepția lui Fritigern, posibil și a
Vizigoți () [Corola-website/Science/302423_a_303752]
-
Carpații Nordici. i s-au așezat, în perioada numită "Migrația popoarelor" (), în nordul-vestul Daciei postromane, care, după retragerea romană aureliană, a fost frecvent teritoriu de tranzit pentru numeroase etnii migratoare, începând cu goții. După invazia hunilor (375 - 453), gepizii, împreună cu ostrogoții, au devenit vasali și mercenari în oastea lui Attila. După moartea acestuia, gepizii s-au revoltat împotriva foștilor stăpâni, hunii, slăbiți de înfrângerile suferite în ultimele raiduri de pradă și jaf prin Europa. Învingători în 454 asupra resturilor hunice în
Gepizi () [Corola-website/Science/300736_a_302065]
-
a aflat, după retragerea hunilor, supusă preponderent migrațiilor slave. Exceptând Dacia de nord-vest, unde își aveau o capitala regală, gepizii și-au extins structurile politice și asupra teritoriului sud-panonic de lângă Sirmium și Singidunum, în dreapta Dunării, teritoriu care fusese dominat de ostrogoți. Acest nou context geopolitic a generat ostilități cu ostrogoții și cu Imperiul Roman de Răsărit. Pe de altă parte, prezența gepizilor în vestul Transilvaniei este luată în considerare cu reținere. În baza descoperirilor arheologice se pare că gepizii au locuit
Gepizi () [Corola-website/Science/300736_a_302065]
-
Exceptând Dacia de nord-vest, unde își aveau o capitala regală, gepizii și-au extins structurile politice și asupra teritoriului sud-panonic de lângă Sirmium și Singidunum, în dreapta Dunării, teritoriu care fusese dominat de ostrogoți. Acest nou context geopolitic a generat ostilități cu ostrogoții și cu Imperiul Roman de Răsărit. Pe de altă parte, prezența gepizilor în vestul Transilvaniei este luată în considerare cu reținere. În baza descoperirilor arheologice se pare că gepizii au locuit doar o mică parte din Dacia felix, precum și în
Gepizi () [Corola-website/Science/300736_a_302065]
-
în regiune, . In anul 376 vizigotii, care aveau majoritatea taberelelor în Moldova (deci inclusiv Basarabia) de sud și Est-Muntenia se refugiază de frica unui conflict armat cu hunii, la sud de Dunăre. Nu același lucru le reușește goților de est (Ostrogoți), de dincolo de Nistru, care sunt învinși și supuși de huni, urmându-i timp de 80 de ani prin Europa. Vizigoții, vor continua migrația prădătoare prin Europa, și în primele decenii ale secolului următor vor ajunge până în Galia și Spania. , ci
Istoria Transilvaniei () [Corola-website/Science/296957_a_298286]
-
de către dinastia Arheanactizilor. Spartocizii le-au succedat din 438 î.Hr. până prin 110 î.Hr. Regatul a intrat apoi în posesia lui Mitridate al VI-lea din Pont, înainte de a-și afla autonomia, sub protectoratul Imperiului Roman. S-a prăbușit sub atacurile ostrogoților și apoi ale hunilor, la jumătatea secolului al IV-lea. Numele Bosfor semnifică „strâmtoare” și provine din cuvintele vechi grecești "bous" (sau "buzō"), „a strânge”, și "poros", „trecere”. Istoria acestui regat este destul de puțin cunoscută, pe perioada de dinainte de secolul
Regatul Bosforului () [Corola-website/Science/331634_a_332963]
-
Iulian Apostatul și Valens, orașul va suferi distrugeri mari în timpul migrațiilor din secolele V-VI (este menționată și o mare inundație provocată de un tsunami în secolul al VI-lea) și va decădea treptat. Au trecut succesiv prin zonă goții, ostrogoții, antii, slavii, bulgarii, gepizii, cutrigurii, avarii. Dintre toți, slavii au avut cea mai mare influență, stabilindu-se în număr mai mare la sud de Dunăre, mai ales la începutul secolului al VII-lea, secol în care provincia va fi reorganizată
Balcic () [Corola-website/Science/303574_a_304903]
-
maniheiști și catolici. Gunthamund (484-496), vărul și succesorul său, a căutat pacea internă cu catolicii și a încetat persecuțiile. Pe plan extern, puterea vandalilor a scăzut de la moartea lui Genseric, iar Gunthamund a pierdut o mare parte din Sicilia în favoarea ostrogoților și a trebuit să suporte presiunea tot mai mare a maurilor. În timp ce Thrasamund (496-523), ca urmare a fanatismului religios, a fost ostil față de catolici, el însuși s-a mulțumit cu persecuții fără vărsare de sânge, conform Enciclopediei Catolice din 1913
Vandali () [Corola-website/Science/298614_a_299943]
-
provincie romană din nou, din care au fost expulzați vandalii. Aceștia s-au dus la Saldae (denumit în prezent Béjaïa din nordul Algeriei) în cazul în care au fost asimilați de berberi. Alți s-au refugiat în în regatele germanice ostrogot și vizigot. Unele femei vandale s-au căsătorit cu soldații bizantini și s-au stabilit în nordul Algeriei și Tunisiei. Războinicii vandali aleși au format cinci regimente de cavalerie, cunoscut sub numele de "Vandali Iustiniani", staționate la frontiera persană. Alții
Vandali () [Corola-website/Science/298614_a_299943]
-
a fost Papă al Romei din 26 noiembrie 579 până în data de 7 februarie 590. era aparent nativ din Roma, dar era descendentul unui got, (ostrogot), tatăl său numindu-se "Winigild". Din cauza asediului Romei de către lombarzi și a controlului lor asupra vieții din oraș, noul papă, Pelagius al II-lea a fost consacrat după patru luni, în noiembrie 579. Se pare că Papa Pelagius al II
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
i-a cauzat lui Alboin probleme lui, încât regele longobard a decis abandonarea Pannoniei și strămutarea în Italia, în speranța că Imperiul Bizantin slăbit nu era capabil să-și apere teritoriul italian dobândit cu dificultate într-un război îndelungat cu ostrogoții. Reușind să formeze o coaliție largă, Alboin a început în 568 să-și pună planul în aplicare. După ce a trecut Alpii Iulieni, a pătruns într-o Italie aproape lipsită de apărare și preluat rapid controlul celei mai mari părți din
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
bizantină. Moartea lui Alboin i-a privat pe longobarzi de singurul conducător al momentului în stare să mențină integritatea noii entități statale germanice. Sub regele Wacho, longobarzii migraseră spre est, în Pannonia, profitând de dificultățile cu care se confrunta regatul ostrogot din Italia după moartea fondatorului, Theodoric cel Mare din 526. Moartea lui Wacho în jurul anului 540 l-a adus pe tron pe fiul său Walthari, însă întrucât acesta era minor, regatul longobard a fost guvernat de tatăl lui Alboin, Audoin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
și să îi înlăture pe membrii familiei Lethingilor. Alboin s-a născut în anii '30 ai secolului al VI-lea în Pannonia, ca fiu al lui Audoin cu soția acestuia, Rodelinda. Se pare că mama sa a fost nepoata regelui ostrogot Theodoric cel Mare și ar fi fost promisă lui Audoin prin medierea împăratului Iustinian. Ca și tatăl său, Alboin a fost păgân, deși Audoin căutase la un moment dat să obțină sprijinul Bizanțului împotriva vecinilor săi, arătând bizantinilor că ar
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
determinat pe Alboin să ia inițiativa emigrării, deși există indicii potrivit cărora încă înainte de războiul cu gepizii apăruse ideea strămutării în Italia, al cărei teritoriu fusese descoperit de longobarzi încă din anii '50, când fuseseră mercenari, aliați cu bizantinii împotriva ostrogoților. În plus, longobarzii cunoșteau poziția slabă în Italia a guvernării bizantine, care a avut probleme după recucerirea Italiei de la ostrogoți. În special așa-numita "ciumă a lui Iustinian" făcuse ravagii în Italia, iar conflictele confesionale creștine mențineau o stare perpetuă
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
în Italia, al cărei teritoriu fusese descoperit de longobarzi încă din anii '50, când fuseseră mercenari, aliați cu bizantinii împotriva ostrogoților. În plus, longobarzii cunoșteau poziția slabă în Italia a guvernării bizantine, care a avut probleme după recucerirea Italiei de la ostrogoți. În special așa-numita "ciumă a lui Iustinian" făcuse ravagii în Italia, iar conflictele confesionale creștine mențineau o stare perpetuă de instabilitate, mai ales după rechemarea generalului Narses, care fusese un guvernator abil al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
al Italiei. Longobarzii vedeau Italia ca pe un teritoriu bogat, cu posibilități de pradă, făcându-l pe Alboin să creadă în aducerea laolaltă, alături de longobarzi, multe alte popoare din regiune, inclusiv heruli, suebi, gepizi, thuringieni, protobulgari, sarmați, romanii și puținii ostrogoți rămași. Însă cel mai important grup, în afara longobarzilor, îl constituiau saxonii, dintre care 20.000 au participat la invazie. Saxonii erau tributari regelui franc Sigebert I, iar participarea indică faptul că Alboin ar fi avut sprijinul francilor în aventura sa
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
poate fi cuantificat, drept pentru care s-au realizat multe estimări. Istoricul Neil Christie consideră că 150.000 de oameni ar fi o cifră realistă, un număr care i-ar face pe longobarzi o forță mai numeroasă decât cea a ostrogoților din ajunul cuceririi Italiei de către aceștia. Jörg Jarnut propune 100.000-150.000, cu aproximările de rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano Gasparri îi situează între 100.000 și 300
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
arianiști. Alboin poate că a acceptat botezul din considerente politice, pentru a obține coeziunea grupului eterogen care a imigrat în Italia venind din Pannonia. Opțiunea pentru ritul creștin al lui Arius era menită să întărească legătura lui Alboin cu moștenirea ostrogoților și-i putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
acceptat botezul din considerente politice, pentru a obține coeziunea grupului eterogen care a imigrat în Italia venind din Pannonia. Opțiunea pentru ritul creștin al lui Arius era menită să întărească legătura lui Alboin cu moștenirea ostrogoților și-i putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel venit de la ostrogoții care trăiau
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
coeziunea grupului eterogen care a imigrat în Italia venind din Pannonia. Opțiunea pentru ritul creștin al lui Arius era menită să întărească legătura lui Alboin cu moștenirea ostrogoților și-i putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel venit de la ostrogoții care trăiau pe teritoriul Italiei. Momentul ales pentru părăsirea Pannoniei
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
putea atrage ostrogoții care serveau în armata bizantină ca "foederati" (ostrogoții fiind toți creștini de rit arian). S-a mai speculat că strămutarea de populație sub conducerea regelui Alboin ar fi fost cauzată în parte și un apel venit de la ostrogoții care trăiau pe teritoriul Italiei. Momentul ales pentru părăsirea Pannoniei a fost neobișnuit de timpuriu. Cauza deplasării în prima parte a anului poate a fost teama indusă de vecinătatea avarilor, în pofida tratatului de prietenie încheiat recent. Ca semn al neliniștii
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de a desemna un duce era o inovație importantă, având în vedere că, până atunci, longobarzii nu aleseseră niciodată duci și nu întemeiaseră ducate în baza existenței unui oraș fortificat. Inovația se datora împrumutării de către Alboin de la romani și de la ostrogoți a unor modele administrative, după cum în antichitatea târzie "comes civitatis" (comitele orașului) reprezenta principala autoritate locală, cu puteri administrative depline în regiunea respectivă. Însă trecerea de la conte ("comes") la duce ("dux") și de la comitat ("comitatus") la ducat ("ducatus") semnala totodată
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
est. Decizia bizantină de a nu se opune invaziei longobarde reflectă dorința succesorilor lui Iustinian I de a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin averile, însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
sub Alboin. Problemele lui Alboin în menținerea controlului asupra supușilor au căpătat amploare în timupl asedierii Ticinumului. Natura monarhiei longobarde făcea dificil pentru un conducător să exercite de la un anumit punct autoritatea asupra supușilor așa cum exercitase Theodoric cel Mare asupra ostrogoților. Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]