274 matches
-
partea în locul întregului sau mutația inversă, genul substituind specia etc.: [...] tot ce mișcăn țara asta, râul, ramul, / Mie prieten numai mie, iară ție dușman este (M. Eminescu); Căci toată floarea vă cunoaște / Și toată frunza ei vă știe (O. Goga). Oximoronul este figura de stil ce constă în alăturarea neașteptată a două cuvinte incompatibile ca sens, pentru a crea o imagine artistică inedită (coincidentia oppositorum). Pentru că, în general, conciliază un substantiv și un adjectiv, oximoronul a fost prezentat și ca epitet
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
frunza ei vă știe (O. Goga). Oximoronul este figura de stil ce constă în alăturarea neașteptată a două cuvinte incompatibile ca sens, pentru a crea o imagine artistică inedită (coincidentia oppositorum). Pentru că, în general, conciliază un substantiv și un adjectiv, oximoronul a fost prezentat și ca epitet antitetic. Este evident, însă, că epitetul conferă relief stilistic numai adjectivului, în timp ce oximoronul presupune amplificarea expresivității ambilor termeni: ... suferință, tu, dureros de dulce; ... Neguri albe strălucite / Naște luna argintie...; Veneră, marmură caldă; dulce și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
incompatibile ca sens, pentru a crea o imagine artistică inedită (coincidentia oppositorum). Pentru că, în general, conciliază un substantiv și un adjectiv, oximoronul a fost prezentat și ca epitet antitetic. Este evident, însă, că epitetul conferă relief stilistic numai adjectivului, în timp ce oximoronul presupune amplificarea expresivității ambilor termeni: ... suferință, tu, dureros de dulce; ... Neguri albe strălucite / Naște luna argintie...; Veneră, marmură caldă; dulce și fermecătoare jale etc. (M. Eminescu); Mă rog, foc de ger era, ce să vă spun mai mult. (I. Creangă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
stil semnificativă din strofa a doua este epitetul din structura Duioaselor dureri. Evidențiat prin inversiune poetică, acest epitet semnifică suferința „dureros de dulce“ a iubirii, dorul, nostalgia unei amintiri de neuitat. În același timp, epitetul și substantivul determinat creează un oximoron, sugerând faptul că amintirea pierdutei iubiri învăluie trecutele dureri în tandrețe, în duioșie. 8. O caracteristică a genului liric este transmiterea în mod nemijlocit a unor idei, repre zentări, sentimente. Astfel, prin poezia Din cerurile albastre, poetul comunică idei și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
bufoneria. Poezia Flori de mucigai deschide volumul omonim reprezentând o altă artă poetică argheziană, care exprimă efortul creator al artistului în vederea realizării artei. Poezia este rezultatul harului divin și al neliniștii artistice. În titlul Flori de mucigai se constată un oximoron, în care florile sugerează frumusețea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifică urâtul, răul, descompunerea, întunericul. Titlul trimite spre estetica urâtului, spre creația lui Baudelaire. Structurată în două secvențe lirice, poezia exprimă crezul artistic arghezian pe de-o parte, și neputința artistului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
bicicletă răsturnata plutind pe apă" ar mai putea fi și aceea a levitației à l'envers, starea de levitație fiind explicită în cazul lui Emanou 53. d.3. Mânușa albă: provocare la duel sau semn(al) de capitulare? Un alt oximoron vizual este mânușa albă transformată în steag de predare. S-a împământenit, în decodarea limbajului gestual, interpretarea aruncării mânușii că provocare la duel. Mânușa pusă pe un băț, cum e în imaginea de aici, își modifică sensul. Nu mai provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
de planuri constituind o unitate narativa, definite în funcție de loc și acțiune. Planul-secvența corespunde realizării unei secvențe într-un singur plan." (Francis Vanoye, Anne Goliot-Lété, Scurt tratat de analiză filmica, Editura ALL Educațional, București, traducerea Corneliu Matei, 1995, p. 25). 49 "Oximoronul este caracterizat, în general, ca alăturare a două cuvinte sau a doi termeni contradictorii. După observațiile grupului de la Liège, din punct de vedere semantic, "semul nuclear al unuia dintre termeni reprezintă negarea unui clasem al celuilalt termen". (Jacques Dubois ș.a.
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
altă vârstă a omenirii, cea a sacralității, înseamnă pulverizarea Universului primordial, monolitic într-o infinitate de sori și constelații. Cauza intimă a sfâșierii Primordialului constă într-o pedeapsă divină la care Dumnezeu îl supune pe om și e condensată în oximoronul "blestem de soi": " Timpul se dilată-n gol și vin prin spații / Către mine, flămânzite constelații... / Sorii noi au nimburi mari de sfinți. Eu trec / Ca o pasăre mântuită de înec. // Semnul e de aur, știu, blestem de soi... / negreșit
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
caierul de el însuși încâlcit prin re-babelizarea comunicării eseistice. *** Anul crucial al diferențierii pare a fi 1987, când lui Luca Pițu i se publică prima parte a încercării despre alteritate. Ideea centrală a sistemei sale eseistice (naveta dintre pleonasm și oximoron a oricărei gândiri care se respectă) îl conduce spre postularea a patru ispite în relația cu Celălalt. Schema s-ar fi aplicat pe om, text, cultură, civilizație iar fundamentarea praxiteoretică pe heterologia lui Georges Bataille (imposibilă ca știință, după cum rezultă
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
oppositorum, codul atitudinal al acestui vizionar însumează o serie de contrarii (umilință și orgoliu suprem, naturalețe și emfază, austeritate și ostentație ori, în termenii poetului: "bunul scut al durerii", "durere grațioasă") care așază adesea poezia lui Dan Laurențiu sub semnul oximoronului, văzut ca figură totalizantă. Aceleași complicații structurale sunt ilustrate în tratamentul pe care poetul îl aplică figurilor decupate dintr-un transcendent nu-i vorbă, recognoscibil, chiar și atunci când pare ajustat de o imaginație poetică greu de ținut în frâiele dogmei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ușuratica și capricioasa. Spiritul de revoltă al Parizianului explică incitația permanentă a noului. Iar explicația acestui caracter este de ordin geografic și istoric: locuitor al unui oraș deschis tuturor influentelor, parizianul are mai multe fete. Această unitate a contrariilor constituie oximoronul, figură cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra și seducătoare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi catahreza, oximoronul, parafrază sau paradoxul merită o atenție aparte și instituie moduri practice ale emergentei unei realități fictive că joc al limbajului. L i m b a j u l n o n v e r b a l are menirea să
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
atât în Canturile lui Leopardi, cât și în volumele lui Quasimodo. Analiza din rândurile următoare îi este dedicată și este urmată de o privire mai atentă asupra alăturărilor îndrăznețe, frapante, indiferent dacă acestea iau formă metaforei, a epitetului sau a oximoronului. Quasimodo separă cuvintele de contextul lor prin veritabile pauze ritmice: o oboseală se cuibărește / în mine (În străvechea lumină a mareelor); Ceasul bătea pe cel din urmă / liman al Europei, insistent (Într-un oraș îndepărtat); Sunetul n-are ecou, cuprinde
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
prin separarea lor de context, prin eliminarea elementelor de legătură; absența articolului face ca substantivele să devină generice: tempo d'api (Sovente una riviera), vento a frugare ginepri (I morți). Nici alegerea figurilor retorice nu este întâmplătoare: chiasmul, antiteza, elipsa, oximoronul, enjambamentul sunt menite să evidențieze fiecare vocabula, să o separe de curgerea strofei și să o ridice din continuum-ul frazei. Ți șo. În te tutta smarrita / alza bellezza i seni, / s'incava ai lombi în soave moto / s'allarga
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
amar al Martei Petreu. Petru Cimpoeșu are în Elvira Sorohan cel mai constant susținător: paginile despre romanele sale succesive, adunate în carte, construiesc o monografie. Ironia ca figură de gândire și adjuvanții ei, tragicul și comicul, procedee ca paradoxul și oximoronul, șarja și parodierea, asocierea cu opera lui I.L. Caragiale prin forța de a surprinde spiritul epocii sunt aspecte ce alcătuiesc o identitate stilistică și culturală a scriitorului băcăuan. Discursul critic se încarcă, la rândul lui, cu mărci specifice autoarei: "Miza
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
periodizare, de distingere, triere, ordonare etc.), instrument ce ar trebui aplicat fenomenului postmodern, care în mod esențial se opune acestui tip de "ordine". Tocmai de aceea un teoretician al curentului, Shapiro, a inventat termenul de "postperiodizare"7, de altfel un oximoron, pentru a indica faptul că postmodernismul eludează granițele stricte ale încadrărilor, oferind o alternativă modalității moderne de a gândi istoria. Dacă intenția este aceea de a considera postmodernismul mai mult decât "o lozincă" sau "un termen onorific", atunci acesta trebuie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aceea a elaborării unor figuri retorice noi; de asemenea, chiar curentul în sine poate fi recunoscut și chiar definit prin formulele stilistice pe care le-a consacrat. Jencks afirmă că printre cele mai reprezentative figuri retorice postmoderne se numără paradoxul, oximoronul, ambiguitatea, dubla codificare, "armonia dizarmonioasă", amplificarea, complexitatea și contradicția, ironia, citarea eclectică, anamnesis-ul, chiasmul, elipsa etc. În urma aplicării acestora, postmodernismul îi apare ca fiind "schizofrenic față de trecut: la fel de determinat să rețină și să păstreze aspecte ale trecutului, precum este să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și scenele urbane"490. Gustul pentru paradox, jocuri lingvistice și stilul sentențios se combină cu procedeul deconstrucției aplicat realităților sociale, pentru a le transforma în simulacre sau instanțieri ale hiperrealității. Norman Denzin consideră că la baza lucrării America stă un oximoron; comparând filmul lui Wim Wenders, Paris, Texas (după care s-a dat numele unei localități din Texas), cu lucrarea filosofului francez, Denzin afirmă că "Paris, Texas este de asemenea un oximoron pentru Baudrillard în America, cartea sa surprinzând reflecțiile unui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Denzin consideră că la baza lucrării America stă un oximoron; comparând filmul lui Wim Wenders, Paris, Texas (după care s-a dat numele unei localități din Texas), cu lucrarea filosofului francez, Denzin afirmă că "Paris, Texas este de asemenea un oximoron pentru Baudrillard în America, cartea sa surprinzând reflecțiile unui om care trăiește la Paris, scrie despre modul de viață american și a călătorit de mai multe ori prin Texas în drumul său spre America"491. Cu toate acestea, ceea ce narează
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Ocean, sub veșmântul de "filosofie analitică", acest empirism nu s-a pretins cea mai adevărată concepție, cum se obișnuia să se spună în Est despre ideile lui Marx-Lenin-Stalin, iar după 1955 numai a primilor doi. Acest dogmatism a generat și oximoronul "religiozitate atee", pe când pluralismul filosofic occidental accentua laicizarea și secularizarea, încheiată adesea cu descreștinarea și propunerea unei a doua evanghelizări prin islamism. Descrierile, explicațiile și interpretările liberaliste din filosofia politică interferau cu viziunile de factură romantică, psihologiste uneori, alteori sociologiste
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
depășească timpul și să intre în veșnicie. Nici Sfântul Maxim nu poate concepe un timp sau un eon când sufletul nu ar progresa, din moment ce, așa cum am văzut anterior, infinitatea lui Dumnezeu maximizează perpetuu dorința umană pentru El. Sfântul Maxim angajează oximoronul repaus etern mișcător sau odihna pururea mobilă în descrierea acestei stări exaltate a ființei. El vorbește de o odihnă pururea mișcătoare în duminica vieții îndumnezeite. Este odihna pururea mobilă a celor plini de dorință în jurul Celui dorit. În Dumnezeu e
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
și în veșnicie<footnote Această idee este tratată mai pe larg în studiul lui Nicolae Fer. footnote>. O descriere deosebit de evocatoare ne vine în Răspunsuri către Talasie, 65, unde Sfântul Maxim vorbește de acest repaus etern mișcător și îl asociază oximoronului mișcare stabilă (eternă) sau mișcare identică stabilă. Nu putem respinge aici posibilitatea, chiar probabilitatea, că Sfântul Maxim este mai direct inspirat în acest limbaj al mișcării/repausului de ideea dionisiană a mișcării eterne neabătute și imuabile de care se bucură
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
trebuie schimbat, ceea ce ne-am obișnuit să denumim prin universul interior al persoanei echivalează cu acel "centru spiritual" în jurul căruia gravitează existența fiecăruia dintre noi. I.3. Modele teoretice ale comunicării părinte-adolescent Sintagma comunicare părinte-adolescent are pentru cei mai multi rezonanță de oximoron; și totuși, "înțelepciunea" convențională referitoare la comunicarea părinte-adolescent poate fi una înșelătoare. Potrivit specialiștilor 28, deși ar putea fi parțial adevărat că, în perioada adolescenței, comunicarea reprezintă o reală provocare pentru ambele parți (părinți și copii), ea își are resortul
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
etice și emoționale, retorica melodramei fiind dublată "de o dicțiune și un stil de joc exagerate și neverosimile" (personajele reale ale melodramei sunt sentimentele, conchide Brooks). Retorica melodramei se bazează deci pe o serie de figuri specifice (hiperbolă, antiteză și oximoron) deoarece "în melodramă totul trebuie să fie sublim, până și stilul celui mai simplu personaj", faptul banal fiind învestit cu o retorică a sublimului. 155 Marthe Robert, op. cit., pp. 86-87: "Genul, care hotărăște întotdeauna modalitățile estetice ale transpunerii, cedează în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
era deja bine cunoscută intelectualității europene. Pe de altă parte, Jules Michelet scria admirativ în Légendes démocratiques despre balada românească Mihu Copilul, cunoscută din colecția lui Alecsandri, în varianta franceză: „Rien de plus naïf et rien de plus grand”; un oximoron drag romanticilor, arătîndu-li-se că naivul, înțeles ca tip de comportament socio-uman, se bucura de mare prețuire. De altfel, naivul trecea drept o componentă caracteriologică a geniului. Cu timpul a căpătat un înțeles peiorativ. De aceea, cînd spunem că Vasile Alecsandri
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]