1,224 matches
-
Am acoperit-o cu haina mea. Respira agitat, ca o păsărică. Am tăcut. — Nu ne mișcăm chiar deloc? mi-a șoptit ea, Într-un târziu. — Când ceva se modifică Într-un fișier, pictograma acestuia aflată pe desktopul Lui Începe să pâlpâie. Nu trebuie să deranjăm nici o virgulă. Vera s-a foit un pic, mângâindu-mă ușor. — Cum ai reușit s-ajungi la mine? — De când am aflat adevărul, am Încercat În fel și chip să m-ascund. Prima oară, m-am băgat
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
care să Încurajeze combustia internă. Pe rafturile din spate, aliniate față În față, sticlele de băutură și borcanele de murături păstrau o ordine dialectică. Am ales repede. Tocmai ajutam sticla să respire, când becul din fundul pivniței a prins să pâlpâie iar, apoi pe peretele gălbejit a apărut figura hirsută a lui Kuznețov. Am Încremenit, cu dopul În mână. Imaginea era puțin tulbure și Întreruptă de câteva interferențe. Pletosul cărunt a privit undeva În stânga Sa și, probabil, a făcut niște corecții
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Înaltă, În pereții căreia se deschideau gurile Întunecate ale cîtorva galerii, de unde, pătrunzînd pe una dintre ele, ajunseră Într-un găvan ceva mai uscat, cu paie sau fîn pe jos, un fel de culcuș. Într-un ungher Îndepărtat al acestuia, pîlpîiau anemic flăcările unui foc pe cale de a se stinge. LÎngă foc ședea, direct pe pămînt și Învelit cu o pătură, un bătrînel cu un fes tricotat pe cap. La prima vedere, nu părea să fie cine știe ce de capul lui. Fața
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
să-mi dezlegi picioarele, ca să stăm de vorbă În mod civilizat și să dezbatem În continuare această problemă? Michel tăcu Încurcat. Nici măcar nu se putea preface că n-a auzit. Ca să cîștige timp, mai puse cîteva vreascuri pe foc. Felinarul pîlpîia tot mai anemic, dînd semne că acetilena e pe terminate; În curînd, aveau să rămînă pe Întuneric. — Sunt rănit, nu mă pot mișca, pretextă. — Ești un mincinos la fel de prost ca mine, conchise Pablo. Mai bine, hai să vorbim despre altceva
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
pe lîngă aeroportul internațional, liniște și pace și aici ca la Băneasa, m-am binoclat cît am putut, dar tot n-am sesizat nimic, mașina gonea cu peste o sută la oră pocnind din încheieturi, martorul de ulei începuse să pîlpîie, dar omului nu-i păsa, zicea că vrea să ajungă cît mai repede acasă. După încă un pahar de rachiu, din poziția chinuită în care stă la masă, simțind un curent puternic în ceafă, Roja se răsucește în direcția ușii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Mai mare ghinion nici că există, reia Gulie, ca să vă puteți face o idee cam cum stăteau lucrurile în cazul lui Petrică, fustangiul. Sîc, sîc, să le plîngi de milă nu alta, zice Roja, privind la becul care abia mai pîlpîie, la mesele slinoase, acum că sîntem doar noi, parcă nu mă mai bîntuie gîndul că ar fi existat un trădător care a dat totul peste cap. Să știți că bătrînul Valter l-a pricopsit cu urîtania aia, că era din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
munceai mai din greu, cu cît Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atît mai urît se purta cu tine000000000000000000000000000000000 Televizorul se stinge. Nu știu dacă e zi sau noapte. Niște cutii mov goale zac În fața mea. Focul Încă pîlpîie. O femeie de la asistența socială a sunat la un moment dat. Nu-mi pot aminti ce-a spus. Trebuie să fac ceva. Îmi trag pe mine niște haine și mă duc afară, luînd-o spre Colinton Village. Singura persoană pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
puterea să aprindă surcele În ligheanul de tablă. Cu un ultim efort se descalță, Își scoate scurta și se vâră pe sub mormanul de cârpe reci cu dorința de-a adormi cât mai repede. Întinde mâna dreaptă spre taburetul pe care pâlpâie lumânarea și prinde cu un gest scurt flăcăruia Între degetul mare și arătător, stingând-o. Un țipăt sfâșietor de femeie se aude ca un strigăt de luptă summo.. Antoniu doarme un somn greu din care-l vor trezi foamea, frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ultimele puteri ĂKawabata Își greblează cu degetele barba Încâlcităă să mai ascult măcar una din nenumăratele povești inventate de tine...,, Kawabata oftează, un oftat care-l impresionează pe Antoniu și-l face să se simtă responsabil de viața care mai pâlpâie În trupul acestui tovarăș de vagabondaj. -A, apropo, ce mai face Uniunea aia Europeană, care te frământa atâta? Lui Antoniu i se pare că bătrânul este pe punctul de a izbucni În râs. -Face pe dracul s-o pieptene. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
săracilor este o ipocrizie, un surogat. Încă o voce Kawabata a revenit În bârlogul comun, tocmai când trupul lui Împuținat de boală Îi pregătește sufletului desprinderea. Kawabata este nevoia ta de responsabilitate și de tandrețe. În viața ta, iubirea a pâlpâit de foarte puține ori destul de superficial și atunci, Dumnezeu ți l-a trimis pe acest nenorocit să-i Îndulcești existența, așa, cât te pricepi, cu umorul și cu poveștile tale. Peste noapte, pe una din ,,aleile,, ghetoului, nu departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
neliniștită, și abuzivă, când a simțit că nu mai poate să dăruiască. Așa se face că a devenit ,,fosta Plăcințică,, , cea care mi-a Înseninat cândva o scurtă perioadă din viață, și care a făcut din mâzgă, o lumină care pâlpâia delicat. Dar să nu mai despic firul de păr În patru și să-ți spun că, sunt fericit, până la venirea buldozerelor, că pot scrie. Este singurul lucru pe care, mă rog lui Dumnezeu să mi-l lase până la sfârșit. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-o fărâmă din soare și să mi-o Întindă cu surâsul pe buze. Plăcințica nu e femeie, nu e floare, nu e iarbă, nu e copac, nu e porțelan, nu e nor, este o lumină Între orizont și cer, care pâlpâie incontinuu. Dar nici Plăcințica nu mai este ce-a fost; s-a transformat Între timp, Într-un ecou harnic și laic al Uniunii Europene. Nu prea știi tu ce-nseamnă asta, și nu am timp acum să-ți explic. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
așa cum o învățase mama, atârna în dreptul ferestrei, împodobită cu globuri colorate și lumânări, portocale și păsări cu cozi lungi și ramuri de vâsc; apoi am văzut-o pe sora mea urcându-se pe un scaun să aprindă lumânările. După ce a pâlpâit o clipă, flacăra lor s-a înălțat strălucind cu putere, iar simbolul încărcat de vreme și de ambiguitate s-a legănat ușor în curentul care se simțea mereu în preajma ferestrelor victoriene înalte care se închideau prost. — De ce „bineînțeles”? întrebă Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fiu curios, că se află in extremis. Am turnat coniacul. Un timp am stat fără să ne spunem nimic. Camera parcă devenise nefiresc de întunecată. Poate că ceva din ceața de afară se strecurase înăuntru. Una dintre lumânări începuse să pâlpâie și flacăra se stinse sfârâind în ceara topită. Văzând cum dispare, m-a cuprins frica, apoi m-am întrebat dacă identificam corect acel ceva care-mi apăsa inima. Tare v-ați mai grăbit să mă aduceți în fața justiției, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
decât șaua scârțâind agasant, ca și când Întunericul ar fi fost pe punctul de a se revărsa. Ca să fiu sigur - brusc, inexplicabil, m-am simțit Împins de cineva, - m-am ridicat și am apăsat pedala și mai tare, până la următoarul felinar ce pâlpâia. Dar, Îndată ce am ieșit din conul de lumină, Întunericul umed m-a cuprins din nou. M-am ridicat Înc-o dată, am apăsat pedalele până la un punct În care nu se mai simțea decât un gol elastic și am ajuns până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am ieșit din conul de lumină, Întunericul umed m-a cuprins din nou. M-am ridicat Înc-o dată, am apăsat pedalele până la un punct În care nu se mai simțea decât un gol elastic și am ajuns până la următorul felinar pâlpâind. Întunericul pătrunzător m-a Înghițit iar. Lucrurile au continuat astfel o bună bucată de vreme, destul de previzibil, aș putea spune, În timp ce transpirația mi se prelingea pe frunte și gura mi se umplea cu gustul de fier - până când claxonul Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și Domnul Vogelsang ar vrea să demonstreze că e un cetățean conștiincios, În ciuda senilității accentuate și a pensiei mici, n-aveam nici o șansă să le demonstrez că se Înșelau. Treptat, am Început să pierd noțiunea spațiului și a timpului. Camera pâlpâia În lumina verzuie, pereții absorbeau orice sunet. Izolat de tot ce cunoșteam, mă simțeam de parcă aș fi fost transferat Într-o dimensiune care, deși partea a lumii acesteia, aparținea doar suprafeței ei - capricioasă, periculoasă, cu totul nepăsătoare la grijile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
seama că mi-ar plăcea mai mult să savurez Întunericul decât să mă ridic și să apăs Întrerupătorul ticăind ori de câte ori se stinge. În plus, s-ar putea ca asta să aibă un efect liniștitor asupra inimii mele agitate. Chibritul licări, pâlpâi, apoi se stinse. Abia după câteva minute, când mi-am stins țigara, am realizat că nu sunt singur - și că n-am fost singur din clipa În care am bătut la ușă. Dinăuntru se auzea un zgomot surd, ca atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aceea subțire și Înaltă, soția lui. Liniștea era lucrul pe care ea și-l dorea mai mult decât orice. Dacă mi-aș fi putut permite o cușetă, se Întrebă ea, aș fi fost oare singură? În vagonul slab luminat, luminile pâlpâiră și bărbatul cel grăsuț remarcă: — Acum nu mai e mult. Aerul era plin de praf și umed, iar pâlpâitul luminii de afară Îi aminti pentru moment de lucruri familiare. Luminile electrice clipind și schimbându-se deasupra teatrului În Nottingham High
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nici un doctor, nici un credincios. Sunt un socialist. Cuvântul declamat de politicieni la nenumărate tribune, tipărit cu caractere proaste pe hârtie proastă În nenumărate ziare, suna fals. Am dat greș până și aici. Era singur și unica lumânare care-i rămăsese pâlpâia slab și ar fi fost bucuros de orice tovărășie. Când ajunse În propriul său compartiment și găsi acolo un străin, se simți bucuros. Omul era cu spatele, dar se Întoarse repede pe picioarele lui scurte și Îndesate. Primul lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o parte, când În cealaltă și schimbându-și punctul de sprijin când Încoace, când Încolo. Trebuia să fii foarte viu, foarte flexibil, să profiți de orice. Zăpada de pe buze i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu stivele ei de saci, se depărtă de el În Întuneric. Nu avea senzația că se află Înăuntru. Se gândi că fusese lăsat În urmă, să o privească dispărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
locuitori. În mijlocul străzii, încălecând linia punctată, stă o vacă bălțată alb cu maroniu, pe care trebuie s-o evităm din scurt. Rumegând alene, vaca nici nu clipește. Centrul înseamnă două cvartale de clădiri din imitație de cărămidă. Deasupra intersecției principale pâlpâie un semafor intermitent. O vacă neagră își freacă greabănul de stâlpul metalic al unui indicator de stop. O vacă albă paște niște cârciumărese dintr-o jardinieră din fața poștei. O altă vacă e trântită în fața secției de poliție, blocând trotuarul. Miroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
camera de muzică avea un plafon pe care soția mea, Gina, a stat să picteze norișori și îngerași, noapte de noapte, până târziu. În sufragerie avea un șemineu; focul l-am făcut din sticlă de vitralii, cu o lumină care pâlpâia în spate. Pe masă am pus farfurii minuscule, iar Gina a stat până noaptea târziu să picteze trandafiri pe marginea fiecăreia. Atâtea nopți am stat împreună, fără televizor sau radio, după ce Katrin adormea; pe vremea aceea ni se părea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
închipui că între timp băiatul ăla timid și mai degrabă tăcut s-a schimbat într-atât încât să facă figurile astea. Astâmpără-te odată! Știa foarte bine de ce îmi zice asta. Știa pentru că, într-o înserare din aceea cu felinare pâlpâind, l-a văzut pe Cristos urcat pe bloc, gata să-și ia zborul. Coșuță jură că așa a fost. N-avea aripi și nici parașută, era doar el, împreună cu gașca lui fioroasă. În blocurile din față se aprinseseră luminile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
copii până când se lăsa seara. Atunci dispărea pentru o clipă și se întorcea cu Cristos. Arăta cu ochii spre mine și strada se pierdea ușurel într-o hărmălaie din ce în ce mai îndepărtată se mai auzeau niște câini lătrând luminile felinarelor începeau să pâlpâie și să se rotească cu Cristos cu tot vedeam geamul nostru de la patru luminat strigam ma și Fi simțeam o primă bușitură fugeam cu pumni în cap sunetele îmi dispăreau mă trezeam în patul meu transpirat și cu lumina stinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]