335 matches
-
izbutind fără gesturi să mă lepezi de veșminte, invitându-mă, așteptând ca eu la rândul meu, mi-e aproape teamă să te ating ca nu cumva sub atingerea mea arzătoare trupul tău să se prefacă în aer, de-afară doar pâlpâirea slabă a stelelor și-năuntru atâta lumină, trupul tău gol acum lângă trupul meu neînceput, iar palma ta ca o suflare de vânt răcorind fierbinte trupul meu ce se astâmpără fremătând la trecerea ta blândă, neîndrăznind să vin mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
loc dansuri cu evantaie de argint, se auzeau strigăte vesele și râsete, dar nimic din tot ceea ce făceau nu putea să Înlăture atmosfera de tristețe. Din timp În timp, o tăcere de gheață și fumul negru emanat, În noapte, de pâlpâirea lămpilor, dezvăluiau, pe cele optzeci de fețe Îmbătate, o culoare palidă care nu avea nici o legătură sake-ul. Lămpile arătau că era miezul nopții, dar banchetul continua. Fiicele lui Oichi se rezemară de poala ei și adormiră. Pentru ele, acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
poemul vorbește despre scurgerea poeziei în agonia și în moartea „ei“: „Nici fir de poezie în capul meu./ Oarecum dus de pe lume fumez o țigară, atât.// Suntem, în 5 noiembrie 1993 înspre seară,/ eu, mormântul proaspăt, crucea simplă de lemn./ Pâlpâirea primelor lumânări./ O tufă la doi pași de mormânt./ Gândul că la primăvară va avea flori de la această tufă./ Până atunci, mizeriile iernii o, brad frumos, fulguiala din martie./ Aprind lumânări./ Fumez o țigară, atât”. În continuare, poetul „povestește“ cum
Nostalgia Euridicei by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2731_a_4056]
-
în coduri culturale și în secvențe etico-artistice, sublimînd materia în adevărate axiome plastice și într-un hieratism suficient sieși, fără trimiteri explicite către un spațiu sacru instituit, Sultana Maitec pare un simplu accident al luminii, o întrupare provizorie a unor pîlpîiri a căror sursă directă se găsește în mecanica abstractă a spațiului și în geometria elementară a lumii. Față de rafinatul, dar și de pădurosul, sculptor, venit dintr-un Nord auster și rece spre a capta cu radarele sale cît mai multă
Nunta lui Cripto cu lapona Enigel by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16688_a_18013]
-
al meditației asupra propriului destin, pe care Ana Blandiana le-a formulat într-o clipă de cumpănă, îndemnată de un elan al confesiunii. Purced de la o scrisoare-spovedanie către mine din aprilie 1989 și întrevăd în strădaniile ei, așa cum sînt expuse, pîlpîirea unor faruri, jaloane ale existenței: datoria față de obște și datoria față de creație. În tot ce întreprinde decide, pe ambele planuri, o conștiință de tip misionar. Ea susține că a făgăduit, ca un jurămînt, să îndeplinească un mandat și că e
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
întâmplări care au bulversat lumea satului, chipuri de demult, unele aproape uitate, ale unor oameni care nu mai sunt îi revin obsedant în memorie. Până la urmă totul se transformă într-o nemiloasă luptă cu timpul. Trecutul (paradisiac?) își trăiește ultimele pâlpâiri în imaginația efervescentă și în amintirile melancolice ale copilului de ieri, în vreme ce oamenii dispar, casele se degradează, locurile își schimbă aspectul atât de familiar până mai ieri. O mai largă viziune asupra poeziei Cătălinei Cadinoiu oferă volumul Nuferii mor în
Arheologia Eu-lui by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7454_a_8779]
-
în care descrie într-un stil sobru, bărbătesc, societatea românească de azi. Reprezentarea decăderii și dezordinii, a sărăciei halucinante din cartierele muncitorești și a bogăției din lumea interlopă, a miturilor derizorii din viața de fiecare zi nu înăbușă cu totul pâlpâirea a ceea ce este omenesc. Ca prozatorii ruși, Radu Aldulescu face vizibilă modesta și înduioșătoarea frumusețe a gesturilor unor oameni insignifianți, pe lângă care trecem adeseori indiferenți. Deși este dens, plin de dramatism și bine scris, deși ar putea constitui un succes
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15477_a_16802]
-
sufletul meu era de un gri închis, / Pescăruși peste rîu" (Pescăruși). Sau următoarea imagine modelată din sugestii sculpturale: "Pentru Sărutul lui Rodin // se cară această piatră / în spate. / De cîteva mii de ani. // Vei sta pe genunchii mei, / vor avea pîlpîiri de candelă pîndele / conștiința cărnii tale. Și nimeni nu-i păgubit / Singuri, ca doi Criști / care se sprijină unul pe altul coborînd / de pe cruce, / vom fi siguri" (Pietr').Sau o somptuoasă descriere a unui interior, saturată de asociații "decadente": "Masa
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
nici o influență, aș putea spune, cu modestie, doar că m-am întâlnit pe același drum. Pentru Kafka femeile sunt mesagerele dintre ceea ce este bine în absurditatea înghețată a lumii și narator. Cel mai evident este în Castelul, femeia rămâne singura pâlpâire de speranță. În fond ceea ce numiți cu gentilețe "noirceur", pentru că o iau că pe un compliment, este felul meu de a scrie tragedii sub forma unor române. Pentru mine această "noirceur" este cerul implacabil al strămoșilor. Un alt critic remarcă
Bernard du Boucheron - "Poate ca scriu disperarea pentru ca este mai greu sa fi amuzant" by Radu Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9149_a_10474]
-
încap preferințe și diferențieri nete. Căci rusoaica lui Ragaiac are o imagine proteiformă, din care se desprind obsesiv câteva trăsături ale pasiunii devoratoare: "Adorm cu privirile ei în cuget, cu privirile ei adânci și negre, care deodată se aprind de pâlpâiri fosforice și se înconjoară de un șirag de dinți albi ca de lup (...) și mă las devorat, cu o voluptate care mă înfioară, la acest ospăț al făpturei cu infinit de multiple, de frumoase, de nestatornice fețe, cu râs nemaistăpânit
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]
-
din casa gazdelor din sat, frigul oboselii și al fricii, frigul pătrunzător din noaptea când moare cineva drag, frigul renunțării și al unei boli la limita răbufnirii. O calamitate, definiția unei epoci de tracasări, cu slabe, dar atât de frumoase pâlpâiri de lumină - un burlan dăruit, o poveste de dragoste printre cărți scrise lângă flacăra aragazului, tinerețea însăși, recuperată fără pic de frustrare sau mânie. Citeam de frig e paradoxul tutelar al unei lumi pe cât de frumoasă, pe atât de urâtă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6475_a_7800]
-
prin această negație succesivă a materialității, prin transmutația în lanț dintr-o substanță în alta, ca într-un adevărat scenariu alchimic, materia se volatilizeză, se stinge încetul cu încetul și, în transparența sau la capătul avatarurilor sale, apare, ca o pîlpîire de flacără, cealaltă componentă a picturii lui Colta: dimensiunea spirituală, imaginea cristică, mai mult ca un summum al idealității decît în strictă perspectivă religioasă ori, mai exact, eclezială. Consumînd materia într-un adevărat ceremonial erotic, Onisim Colta visează o formă
Materia și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13963_a_15288]
-
cincizeci de ani argintul din fața mea îmi arată o femeie înotând printre plasele pescarilor cu burți lăsate, cu mustăți unsuroase și bărbi până la brâu din când în când privirea ei se înseninează, poate Dumnezeu îi trimite un gând ca o pâlpâire în întuneric astfel chipul ei radiază tot mai mult în apele oglinzii sub formă de hexagon de cincizeci de ani femeia din oglindă vine și pleacă odată cu mine, la plecare drumurile ni se despart - adevărul este că la despărțire nu
Poezie by Niculina Oprea () [Corola-journal/Imaginative/2986_a_4311]
-
păturită-n strat subțire sub lutul galben, parcă înviind o flacără sub grinzile-afumate. Din cioburi de-ar mai fi să mai închipui un blid, o oală, umbra unei mâini deasupra vetrei mestecând, și parcă pământu-i noaptea dinspre care vine în pâlpâirea vetrei altă umbră și-o alta-n urma ei și se așază pe un podmol, tăcute, așteptând în stinsele zăranii, răsturnarea ceaunului cu mămăligă-n abur sub grinzi, pe-o masă joasă, lutul galben ca într-o carte veche, cum
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
care face ca bunica să redevină fetiță, iar copila să-și simtă propria îmbătrânire:,Rămân alături dispărându-mi,/ Mă sfarm și totuși sunt întreagă,/ Parcă acum aș fi pământul/ Pe care de demult bunica/ Îl mângâia chemându-și mama/ În pâlpâirea lumânării./ Pe când îmbrățișa mormântul,/ Ea se vedea din nou fetiță/ și degetele ei sfioase/ Cuminte netezeau țărâna,/ Iar eu, copil, privindu-i mâna/ Mă învecheam veghind absența." (p. 130) Este lesne de observat că moartea nu are nimic terifiant în
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
înnebunită de spaimă Un pui de nurcă nefiresc alungit leagă iubirea cu moartea într-un același nod negru coclit Dimineața ochii albaștri ai mării înlănțuiți în rime la catafalcul acestui poem. Prevestire O peliculă subțire ca ceața unor inexacte amintiri, pâlpâire domoală la capătul zorilor liziera se tulbură de o boare șerpuitoare din pom în pom uimirea plină de ghinde crude lăptoase verzi ca surâsul primului miel pornit pe podul inocent cu două tăișuri: unul pentru aducerea-aminte și-altul, aidoma, pentru
Poezie by Monica Rohan () [Corola-journal/Imaginative/2746_a_4071]
-
retrase-n pierzanii vor cădea pe hârtie ca pe ugere stranii. Suirea scrum în felinar cu pernuțele degetelor ating sticla afumată parcă de-o veșnicie încă se mai văd pe ea amprentele tatălui ca o goliciune transfigurată și vie aceleași pâlpâiri ca niște respirări de pe urmă ca viața dintr-o oală spartă și legată cu sârmă insomniile și-au pus sigiliul în jurul ochilor din care vârfuri de ace parc-au ieșit foamea zilelor o astâmperi cu trupul tău când plită încinsă
Poezie by Nicolae Panaite () [Corola-journal/Imaginative/9467_a_10792]
-
sufletul după bombardamentul ultimelor ispite se reface în oglinzile sparte din deșert și mă înghesuie în desaga sa poate am să-i înțeleg starea de imaterialitate spre mine năvălește iarna (barcă supraîncărcată de somn) lângă ultimul foc de vreascuri în pâlpâiri de umbre visez că nu mai sunt și chiar nu mai sunt Oralitatea semnelor vântul își inventează de fiecare dată un nou clopot cum pasărea în zbor trăiește visul prim al încercării și cerul e o imensitate plină de încercări
Versuri by Teodor Preda () [Corola-journal/Imaginative/3630_a_4955]
-
culturale s-au retras de pe scena publică, lăsînd locul unor neaveniți care ne otrăvesc prin zgomot aerul colectiv, fostul moderator de la Radio Europa Liberă și-a spus că, într-o lume căzută în degringoladă, cuvîntul unor personalități poate fi o pîlpîire de bun-gust și o picătură de sănătate culturală. E drept, o picătură într-un ocean de vacarm obtuz, semănînd cu o viermuială de dezaxați viageri. „Am ales douăsprezece dintre conversațiile purtate acum zece ani (reproduse în ordinea difuzării lor), optînd
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
părinți pentru a-l feri de zăpușeală. își amintește, din epoca aceea, detalii dintre cele mai speciale, cum ar fi „retragerea apei de pe oul scos din apa clocotită”, o puzderie de mărunte evenimente carei impresionaseră simțurile în faza celor dintâi pâlpâiri de conștiință . Contactele cu ce se întâmplă în jur se înmulțesc, privirea în afară își lărgește raza de cuprindere și către alte ființe, către familie, către lumea socială, „uitucul” făcându-ne martorii unei vieți cu ale cărei desfășurări eu unul
Pretinsul uituc by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3959_a_5284]
-
structura intimă a filosofului. Noica nu a fost o natură mistică, și rămîne o problemă deschisă în ce măsură a avut măcar o sensibilitate religioasă. Credința, dacă a avut-o, a trăit-o într-o formă discretă și nemanifestă, ca firul de pîlpîire a luminii de candelă, iar nu ca nimbul evident al lumînărilor ținute la vedere. Cei care l-au cunoscut îndeaproape vorbesc la unison de lipsa unei dimensiuni religioase în viața sa. Întrebat de tînărul preot (pe atunci Constantin Dogaru avea
Filosoful întrupării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7057_a_8382]
-
în pătratele clare/ din misteriosul Tabel cu Elemente” (Vers clasic), poetul încearcă o mișcare de emancipare prin cultul expiator al unor „Materii/ ce se-ncheagă încet, se desfac umile,/ aproape neștiute, în penumbre de vorbe/ timide, temătoare nădejdi,/ rostiri sfioase,/ pîlpîiri de păreri în părere./ Retrase cu-un fel de scuze, ascunzîndu-se/ ca apan nisipul plajei” (Aforismele). E o irizare a unui minimalism plasat între ființă și neființă, „ce se destramă-n amiază”. O sacrificare a ambiției de-a fi, suprimată
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]
-
din mișcările de stradă desfășurate la Chișinău. Scrutam fotografiile, apoi îi căutam printre cei aflați la doi pași de mine pe scriitorii prezenți - atunci - în primele rânduri. Mi-aș fi dorit să redescopăr pe chipurile celor din preajma mea măcar o pâlpâire a entuziasmului care, în imaginile de demult, părea că îi învăluie într-o platoșă indestructibilă. Multora le-am citit în priviri doar resemnarea și neputința.) Ar mai fi de spus că ideea redactării acestui document nu a fost una individuală
Mihai Cimpoi:,,Bătălia pentru limba română a fost una de fiecare zi" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8014_a_9339]
-
cu lucrări de pictură, grafică și sculptură, de departe cel mai important eveniment artistic din ultima vreme, i-a oferit și Sultanei Maitec prilejul unei conversații explicite cu marele pictor spaniol. Reținînd din lumea lui Velàzquez doar lumina, doar acele pîlpîiri misterioase care convertesc substanța în transparență și în flacără, Sultana Maitec a imaginat o Infantă ca o mandorlă de raze ori ca o fereastră deschisă către taina zărilor mistice. Această apariție monumentală și eterică în același timp, unul dintre cele
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
în coduri culturale și în secvențe etico-artistice, sublimînd materia în adevărate axiome plastice și într-un hieratism suficient sieși, fără trimiteri explicite către un spațiu sacru instituit, Sultana Maitec pare un simplu accident al luminii, o întrupare provizorie a unor pîlpîiri a căror sursă directă se găsește în mecanica abstractă a spațiului și în geometria elementară a lumii. Față de rafinatul, dar și de pădurosul, sculptor, venit dintr-un Nord auster și rece spre a capta cu radarele sale cît mai multă
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]