176 matches
-
erau trase. Era una dintre acele odăi, care, deși nu sunt spațioase defel măsurate în metri pătrați, asigură, totuși, libertatea de mișcare mereu, prin orânduirea mobilelor într-un mod inteligent. Ceea ce m-a uimit oarecum a fost flacăra slabă și pâlpâitoare a unei lumânări de ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lampă. Trebuie să-i spălăm trupul, să măturăm în cameră și să-l depunem pe catafalc. Trebuie să se facă tot ce trebuie pentru funeraliile cuvenite pe câmpul de luptă. În timp ce Kanbei dădea dispoziții, Hideyoshi se făcu nevăzut. În lumina pâlpâitoare a lămpilor, pe când oamenii începeau să lucreze cu mișcări înțepenite, cineva descoperi o scrisoare pe care Hanbei o lăsase sub pernă. Îi era adresată lui Kanbei și fusese scrisă cu două zile în urmă. Îl înmormântară pe Hanbei pe Muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ieșind din dormitor. Ușa masivă de cedru, care se deschidea spre coridor, fusese lucrată rafinat, astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se plecă respectuos către Samboshi, cu cea mai corectă ținută. Apoi, reveni la locul lui. Următorul era Shibata Katsuie. Când făptura sa masivă îngenunche în fața altarului, aproape ascunzându-l vederii, atât lotușii roșii și albi de pe paravane, cât și lămpile pâlpâitoare se răsfrângeau pe chipul său, în flăcări ale mâniei. Poate că îi prezenta sufletului lui Nobunaga un raport prelungit despre consfătuire și jura că avea să-l sprijine pe noul său stăpân. Dar, la ofranda de tămâie, Katsuie rămase mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-n brațe, mi s-au tot perindat sub pleoape drumurile lungi cu mașina, clădirile palide, toate cu câte-un pub la parter, fulgerând pe lângă noi, copacii imateriali, orbiți parcă și ei de faruri o clipă, ca să dispară apoi în noaptea pâlpâitoare. A doua zi, în zori, oița era caldă încă, dar trebuie deja să v-o scoateți din minte, pentru că nu ea e eroina. Am tot soiul de fantezii erotice, dar nu și din astea. Dacă-aș fi găsit în așternut
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dădea Într-o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar fi deplasat purtând o lampă. Locul avea Înfățișarea aparte a unei biblioteci. De-a lungul tuturor pereților erau rânduite niște rafturi Înalte, ocupate cu șiruri ordonate de vase și recipiente din sticlă și din ceramică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apună, terminaseră și femeile de spălat ultima cupă. Cu bebelușii adormiți în brațe, tinerele mame s-au dus la culcare, iar bărbații s-au ridicat și ei. Până la urmă, au rămas doar Iacob și Esau, tăcuți, cu ochii la fitilul pâlpâitor al ultimei lămpi. Eu și Tabea ne-am furișat înspre fluviu, ținându-ne de mijloc. Eram pur și simplu fericită. Aș fi putut să stau acolo până dimineața, dar mama a venit să mă caute și, chiar dacă i-a zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Orașul înainta pe nesimțite într-aici, înghițind loturile sălbatice, și luminile lui se vedeau mai aproape. Dinspre Filantropia se deschisese un drum nou cu prăvălii de cărămidă, și noaptea, peste câmpul rămas, felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră, puțină, pâlpâitoare. Pe șoseaua de piatră, treceau convoaie lungi de căruțe goale. În margini răsăriseră oțetari cu frunze lungi și rare, ca niște degete rășchirate. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. Deasupra gurii ei largi, căscate, plutea un abur greu, alb
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și singur. Cât despre parabola celestă În care dandy-ul se vede proiectat ca Înger de către unul dintre cei mai temeinici cunoscători ai săi, fie-ne Îngăduit să o punem sub semnul Întrebării: „șDandy-ulț este o scurtă epifanie, o utopie pâlpâitoare, o clipă de eternitate ce refuză să se prelungească Într-un prezent care ar trăda-o inevitabil. Iar revelația sa e cu atât mai misterioasă, cu cât se Înscrie În spațiul nelimitat al posibilului ș...ț. Ambasador secret al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dintre acele odăi, care, deși nu sunt spațioase defel măsurate în metri pătrați, asigură, totuși, libertatea de mișcare mereu, prin orânduirea mobilelor într-un mod inteligent. Ceea ce m-a uimit Z 30 Rareș Tiron oarecum a fost flacăra slabă și pâlpâitoare a unei lumânări de ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
al deșertului, în întunericul unui pământ fără o lumină pe sute de kilometri în jur, aveai impresia că stelele coborau până când aproape atingeau pământul, iar Gacel întindea deseori mâna, ca și cum ar fi putut atinge într-adevăr cu vârfurile degetelor luminile pâlpâitoare. Lăsa să treacă așa o bună bucată de timp, singur cu gândurile lui, și cobora apoi, fără să se grăbească, arunca o ultimă privire asupra animalelor și taberei și se ducea să se odihnească după ce constata că nici hienele înfometate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
curios de aspre. Dacă n-ar fi fost atât de suptă, ar fi fost respingătoare. Probabil că doar Îngrijorarea și hrana pe sponci Îi dăduseră aerul de inteligență și o anumită sensibilitate. Chiar și după moarte, sub lumina albăstruie și pâlpâitoare a unei făclii făcute din ziar, fața doctorului era remarcabilă prin lipsa ei de umor. Probabil că, spre deosebire de majoritatea bărbaților, n-avusese niciodată o femeie. Dacă ar fi trăit cu cineva care să fi râs măcar puțin, se gândi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pornit spre prietenul meu din capul aleii din pădure - stejarul. Lumina de lună abia răsărită învăluia firea într-o horbotă stranie. Mergeam cu pas domol. Aproape de stejar, mi-am întors privirea. Întunericul era străpuns doar de un firicel de lumină pâlpâitoare a unei candele. Asta însemna că “poronca” e ca Zâna să nu se arate văzului meu nici într-un fel. Cu grăuntele amar al tristeții cuibărit în suflet, am plecat mai departe. Încet-încet, prin horbota luminii devenită argintie a lunii
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de-a doua jumătăți, mai întâi acasă, în timp ce exersam personalitatea lui Mark Richardson, și apoi pe drum, în camere curate și impersonale de hotel, în orașe neprietenoase de pe tot cuprinsul țării. Încă vreo câteva nopți în compania casetei cu lumina pâlpâitoare și-a tabelelor și grilelor primului Eric Sanderson și puteam să obțin o ciornă cât de cât lizibilă. Nimic nu era sigur. Obscurul sistem de codificare QWERTY era conceput în așa fel încât să nu ai nimic până în momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe coridorul electric de acces numărul patru cam două ore. Am urcat pe-o scară în ceea ce părea a fi un depozit abandonat, apoi am străbătut o estradă și am coborât într-un tunel mai îngust, mai compact, cu becuri pâlpâitoare. Am discutat mult, despre nimic în mod special, Scout punându-mi o sumedenie de întrebări despre muzică, despre formațiile care mai erau încă unite și despre cele care se destrămaseră și despre televiziune, în principal despre cine cu cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
spațiului. Ne-am spus glume, comportându-ne ca și când: a) glumele noastre ar fi fost mai comice decât erau de fapt; b) glumele celuilalt erau incredibil de proste. După una dintre poantele mele, Scout se opri brusc, rămânând nemișcată sub becurile pâlpâitoare. — Ce-i cu labele alea lungi? repetă ea. Se uită la mine fără să înțeleagă, așa cum se uită publicul la cei mai ciudați invitați ai lui Jerry Springer. Eric, de ce să-i faci asta cuiva? — Ești o filistină, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am spus după câteva clipe. — De ce? Se întorsese, așa încât nu-i puteam vedea fața, și își potrivea curelele rucsacului. — Ce ai făcut? Sală după sală, scară după scară, ne-am croit drum în adâncul bibliotecii; un loc cu becuri vechi, pâlpâitoare, orbitoare, și rafturi întregi de cărți de la începutul secolului, care se ridicau pline de praf și tăcute în rânduri ordonate după un sistem care nu se mai folosea. — Uite. — Ce e? Am pus cușca lui Ian jos și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dorm. Dar acum, stând în coridorul de cărți de afară, mă simțeam ușor, amețit și nesigur pe picioare. Lucrurile la care mă gândisem în pat, pistele acelea complicate de gândire pe care le construiam, păreau acum să fie toate lumini pâlpâitoare și nejustificate salturi de logică - idei deformate și contorsionate de ne-simțul care trăiește la hotarul somnului. Dar apoi, poate că mai era ceva la locul acela; poate că acolo plonjează și se rotesc păsările albe ale adevărului, cele întrevăzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Sfârșitul poveștii școlii Shotai-Mu este aici, în camera aceasta; bătrânul din mormanul lui de cuvinte și ucenicul care și-a pierdut mintea. Dar începutul nostru, începutul întregii acestei povești este mult mai luminos și mai îndrăzneț. În camera cu lumânări pâlpâitoare, doctorul Trey Fidorous îmi spuse această poveste. POVESTEA LUI TEKISUI ȘI A ȘCOLII SHOTAI-HU UNU Istoria ne spune că un călugăr, Eisai, a fost cel care a introdus Zenul în Japonia, dar, înainte de vremurile acelea, a existat un număr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
arăt. Fidorous împinse ușa. Spațiul dindărătul ei era cavernos, întunecat și nedeslușit, ca un hangar de avion noaptea. M-am uitat prostit. În partea opusă, pe podea, se vedea un cub mare cât o casă, trasat în întregime din lumină pâlpâitoare. — Doamne, am spus, năuc. Ce frumos e! Fidorous nu răspunse. Când ochii mi se obișnuiră, am văzut că efectul era posibil datorită unei adunături de rame de lemn înalte. Fiecare susținea unul sau mai multe proiectoare de film și fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
foame și dacă nu vrea niște lapte acru. El mulțumi politicos și spuse că iese să facă o plimbare prin sat. Se Întunecase. Apucă un drum subțire printre două rânduri de case care păreau foarte vechi. Lătrat de câini, lumini pâlpâitoare la câte o fereastră, strigătele unor copii În partea opusă a satului. Lună mare, plină, roșietică. Grințu Întoarce de câteva ori capul ca s-o privească. Se gândește dacă astfel de cadre ar putea fi trase pe peliculă prin procesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
i-a replicat cel care lua interviul) cu siguranță că întregul sistem nu era decât un castel construit pe nisp. Poate, confirmă Thomas zâmbind: dar era un castel splendid... Urmărindu-i pe agenții lui de bursă cum priveau încordați ecranele pâlpâitoare, Thomas simți față de ei un sentiment apropiat de cel al dragostei paterne. Ei erau fiii pe care nu-i avusese niciodată. Asta se întâmpla în timpul anilor celor mai fericiți ai vieții lui, la începutul anilor ’80, când doamna Thatcher transformase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Neputând să-l ajute altminteri, Petrache își apropia taburetul și-i citea, cu glas tare, pentru ca, astfel, cavalerul să nu se simtă singur. Nici nu-i auzi pe ceilalți când sosiră. Se deschiseră și ușile mici, înăuntru se aprinseră lumini pâlpâitoare, ca de torțe. Apărură chiar și câțiva vizitatori, care trecură pe lângă statuie, fără a se opri, ca și când n-ar fi fost, și zăboviră prin încăperi. Când totul se liniști, luminile se stinseră moale ca niște lămpi acoperite cu mâna și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o accepțiune spirituală. Dar ce altceva decât o aventură spirituală sunt cele trei mii de zile În Închisorile comuniste ale Lenei Constante? Ce altceva rememorarea lui Ion Ioanid, În clipele când ființa sa fizică era anihilată, redusă la consistența abia pâlpâitoare a unui simplu număr ce migra, după logica sadismului torționarilor, dintr-o Închisoare În alta? Ce altceva splendidele pagini ale memoriilor lui Argetoianu, acest uluitor portretist ivit din adâncurile prea-balcanicei noastre vieți politice? Sau filozofia nevrozei care alcătuiește În jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
deloc de cele trei siluete feminine. Eu, doar eu, pe acest pământ, mențin ultimul fir ce le leagă de lumea celor vii! Memoria mea este ultimul lor refugiu, ultimul lor popas înainte de uitarea definitivă, totală. Sunt oarecum zeul universului lor pâlpâitor, al acelui loc de pe Champs-Élysées unde frumusețea lor strălucește încă...” Numai că, așa zeu cum eram, nu puteam să le ofer decât o existență de marionete. Porneam resortul amintirilor mele și cele trei cochete începeau să țopăie, Președintele Republicii o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]