299 matches
-
fi permis nici măcar din greșeală să-mi vorbească despre posibilitatea tranzacțiilor la bursa neagră. — Vă rog să mă scuzați că v-am făcut să mă așteptați, se auzi brusc o voce seacă și negustoreasca. Era o fată cu un ten pămîntiu și o bărbie proeminentă, Îmbrăcată Într-o rochie lungă, largă, de un roșu aprins și cu bordură bleumarin. Cu excepția părului lung, nimic altceva nu aducea cu fata din fotografie. E și greu să reconstitui o femeie numai din bucățele. Lăsînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
băutura la gură. —Bielșug să deie Domnul și sănătate! — Dă, Doamne! zise crâșmarul. Străinul bău jumătate de pahar, apoi se opri. Crâșmarul întrebă: —Dincotro?... Dar necunoscutul n-avu când răspunde, ochii se lărgiră deodată, se aprinseră, obrajii i se făcură pământii; scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca un mal pe spate, cu brațele întinse în lături. Zâmbetul larg al crâșmarului se șterse brusc și gura se strânse pungă, pe când ochii lui mici rămâneau țintiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Doar e suflet de creștin și el. De bună-samă! mormăi popa, gustând din ulcică. Gospodarii ridicară încet, pe brațe, pe necunoscut și-l purtară în odaia de alături; îl așezară pe un pat; aprinseră o lampă. Lumina împrăștiată descoperi obrazul pământiu și dureros al călătorului. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. Sătenii se sfătuiau încet; în lumina slabă, figurile lor liniștite, sub căciulile de oaie, se zugrăveau puternic. Necunoscutul sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-se în coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță... —Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
omul, hoțul, îndemna încă în sumanu-i roșcat la jugul boilor nemișcați, până la genunchi în băltoagă - când boierul îl ajunse și-l luă în pieptul calului. Vii la furat, păgânule? Da’ ce, intri-n pădurea tătâni-tu? Omul întoarse un obraz pământiu, c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de ceară; bolnavul o cuprinse strâns cu mâna dreaptă, apoi șopti foarte încet: —De-acu rămâne femeia... Cine plânge? - Să-i duci boii și carul... —Bine... Omul avu o zguduire, apoi rămase cu ochii ațintiți în sus, în bagdadie. Obrazul pământiu, ochii triști, i se cufundară ca într-o fumegare: ziua se întuneca încet-încet. —Iertați-mă... șopti el și oftă o dată adânc. De lângă foc, palid, boierul avu o întrebare înceată, tulburată: —Ce-i de făcut? Lumina din mâna întinsă se plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Mitch părea un alt om. Literalmente, un alt om. Efectiv părea mai înalt și atât de sigur de el că era aproape îngâmfat. Până și fața lui avea o altă culoare. Acum șase, șapte, opt luni, nu realizasem că arăta pământiu și țeapăn. Am observat abia acum când își pierduse acea rigiditate oribilă și devenise vioi și plin de culoare. M-a zărit și a zâmbit larg. Un zâmbet orbitor, cum nu mai văzusem niciodată la el. —Anna. Hei, arăți grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu-i ieșea din gâtlej; părea incapabilă să-și dea seama ce i se întâmplă. Una dintre femei șușoti două vorbe la urechea ofițerului; acesta îi făcu semn unuia dintre oameni, care azvârli peste Mariam o țesătură grosolană de culoare pământie. — Sora ta e bolnavă. Trebuie s-o luăm de aici. Am încercat să mă așez între ei; m-au dat la o parte cu duritate. Astfel că sinistrul cortegiu o porni la drum. La capătul fundăturii, se adunseră destui gură-cască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor oblici. Pe turban, care era mic și înfășurat strâns, se afla un rubin încrustat într-o floare din aur. La urechea dreaptă atârna o perlă în formă de pară. Odată recitat poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îi găseau bucăți de scoțișoară și mărar. În păr, rămurele și, deseori, un cărăbuș de noapte strivit. Dar se trezea odihnită, neamintindu-și nimic din hoinărelile nocturne, festinurile din miez de noapte, insistând că a dormit neîntoarsă în timp ce familia ei, pământie la față și amețită din pricina lipsei de somn, îi punea întrebări dimineața la ceai. În grădină, pepenii creșteau într-o încrengătură pe care degeaba se străduiau să o smulgă. Era clar că înnebunea. Da, aveau dovada - excentricitatea care afectase familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-mi face nici o plăcere s-o spun, dar arăți al dracului de rău. — Și nici mie nu-mi face nici o plăcere s-o aud. Alec Llewellyn avea pe obraji paloarea groasă a spaimei. E galbenă, exact cum se spune - galbenă, pământie, cum e șoricul cu porii lărgiți. Cele mai afectate erau concavitățile de sub ochi, acolo unde întunericul se adunase în două pete negricioase, ca niște cruste. Ochii înșiși (odată umezi, strălucitori, plini de viață) erau ochii unei ființe captive, trăind în interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și că tu ești amestecat, nu-i așa? Ești, așa-i? Nu știu cum. Dar până la urmă tot voi afla. M-am întors la hotel. Umbrele pe care oamenii le aștern pe pământ noaptea îți oferă din plin această prezență piezișă. În pământia Londră, luminile galbene spânzură mai de sus, așa că umbra e mai mică decât omul pe care îl conduce, înalță, aruncă sau urmărește. Când am intrat în cameră, telefonul suna deja. Cum bănuiam eu cine mi-o trăgea în halul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vitrină (era chiar de la „Tic-Tac“) și a izbucnit în râs. — Uită-te să vezi ce față de bou ai! Îți place? Ești curajos? Ce naiba ești? Dincolo, în local, la o masă lângă fereastră, un domn uscățiv, osos, cu o față de tuberculos, pământie, se juca cu un pahar cu băutură. Îl ținea între palme și-l învârtea ușor pe masă, de parcă ar fi vrut să-l încălzească. Peste mulți ani, când aveam să vin și eu la „Tic-Tac“, aveam să-l cunosc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
literar sună pretențios, emfatic, poate chiar parodic. Puțin îmi pasă. Întâlnire iar cu Nela în stația de la Cișmigiu. Râdem amar: „De parcă ne-am fixa să ne întâlnim în locu’ ăsta!“. Și mai umflată, respiră greu, broboane de sudoare pe fața pământie. Încerc să schimb obișnuitele vorbe în răspăr. O viață de când ne cunoaștem (din liceu). Nu are chef. Îmi spune că e din ce în ce mai rău. Insuficiență respiratorie. Îi vine de la poliglobulie. Sângele îngroșat. Îi spun că și mie mi-au descoperit, demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al conviețuirii pe același etaj. Urmărisem doar, de sus, de la fereastra bucătăriei, cum au scos sicriul din bloc, l-au vârât în dubița neagră și au pornit pe alee. N-am reușit să deslușesc prea bine chipul femeii. O față pământie, cu buze intens rujate, cu păr puțin, răvășit. — Ciroză, a oftat fata vecinului. Soră cu tata. Stătea singură pe Bulevard, pe la cinematografe. La etaj, peste cinematograful de lângă farmacie. N-avea cine s-o îngrijească și am luat-o la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
centru unde nu putea să deslușească nimic din cauza strălucirii. Rămânea tot timpul cu fața spre ea, deși se mișca adăugând pași spre stânga sau spre dreapta. Aceeași deplasare pe circumferința petei albe o aveau și alte persoane cu chipurile cenușii, pământii, cele mai multe necunoscute, dar printre ele Îl recunoștea când pe Zare, când pe bătrânul din povestea Anei, când pe Grințoiu, când pe Învățătorul Popescu care se certa cu omul din tren și erau gata-gata să se Încaiere. „Am văzut un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și însetate”... Trecuse deja de nămiază și lotrul n-a dat nici un semn de viață. Răsufla din ce în ce mai anevoie. Vinețeala se întindea văzând cu ochii. Hangița plângea mocnit, frecându-i fruntea și mâna sănătoasă... Privea la chipul lui, care încet-încet devenea pământiu. Atunci si-a apropiat urechea de pieptul lotrului, dar nu a simțit nici un semn de viață... A sărit ca arsă și a alergat la grajd plângând: „Petruță! Petruțăăă! Hai! Hai că o murit! O murit!!! Doamneee... Dumnezeule Mare... Nu mă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
se pare că vine din altă parte, dintr-un alt element. Când dă colțul pe Falkland Road, aude un zgomot, ca o ploaie puternică ce cade peste copaci. Strada este plină de lume, care strigă și gesticulează. Peste chipurile lor pământii, ceva aruncă o lumină lividă, gălbuie. Este atât de captivat de propria-i transformare, încât ajunge în mijlocul mulțimii, fără să-și dea seama. Misiunea este în flăcări. Flăcările mângâie partea din față făcută din lemn cum mângâie degetele corzile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
le depune într-o grămadă de prost gust pe masa doctorului Noble. — A, uite-o. Scoate o fotografie de familie cam deteriorată. Un copil bucălat, cu chip de cartof, este ținut pe genunchi de o femeie tânără cu un chip pământiu, în timp ce un tânăr cu același chip de cartof se rezeamă nesigur de spătarul scaunului ei. Ochii copilului, ca niște nasturi, îl privesc acuzator din fotografie. — Erai și tu tare plăpând, zice mătușa Berthilda. Da, mormăie Jonathan, răgușit. — Știi, practic eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
criptic și sumbru, în timp ce sufletul lui îl vezi parcă zbătîndu-se să iasă la lumină prin această platoșă de fier a ideilor. Abia deschide buzele, se uită drept înainte necruțător, iar imaginea lui e obsedantă, desculț cum stă pe prispa casei, pământiu la față și pătat de o bătrânețe care începe să-i ia din violența gândirii, dar fără să-i aducă împăcarea. Are o fată care e chiar el, dar cuminte, cu greu spune un cuvânt. A terminat cu bine liceul
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
veniseră cât puteau de repede pentru a anunța situația lui Shibata Katsuie, dar Katsuie auzise deja cele spuse și ieși el însuși pe coridor. Ați auzit ce-au spus adineaori, stăpâne? — Am auzit, răspunse Katsuie; chipul său arăta și mai pământiu decât fusese seara. Ce pot spune, decât că Hideyoshi a făcut același lucru ca în timpul campaniei din provinciile apusene. Așa cum era de așteptat, Katsuie își păstră calmul și încercă să-i liniștească pe cei din jurul lui, dar nu-și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și pe vasalii lui Shonyu. În toiul întregii nedumeriri, un comandant intră în camera războinicilor tineri, unde mai mulți samurai forfoteau de emoție. Legându-și, cu multă ceremonie, șireturile de piele ale mănușilor, îi privi pe luptători cu un chip pământiu și spuse: Vom cuceri Castelul Inuyama înainte să treacă noaptea. Așa cum era de așteptat, singurul loc calm din mijlocul agitației era camera privată a generalului comandant, Ikeda Shonyu. Cu al doilea său fiu, Terumasa, alături, închina cești cu sake. Atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spus că îmi poate aduce înapoi sufletele pierdute. Și ne povestea multe moșul, iar noi îl așteptam să se întoarcă.Odată, nu s-a mai întors și ne-am întristat tare mult. Obrazul tatei, din acea zi, a devenit mai pământiu, ochii mai încercănați și privea mereu spre poartă.Cu ramura asta a familiei mă definesc și eu. Cine știe care dintre ei nu șia terminat misiunea și mă obligă să o fac eu în locul lui. Și atunci, gândeam, pe când îmi pipăiam doi
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
arătam tot ca un cadavru. M-am târât din nou jos, forțându-mă să zâmbesc și am dat peste Misty O’Malley. Care ardea gazul prin cameră cu o figură acră întipărită pe fața complet nemachiată. Eu, cu fața mea pământie și cu rânjetul lățit pe buze, m-am simțit imediat ca un măr glasat, ca o idioată. Don a venit în goană către mine și m-a înșfăcat de-o mânecă. —Te-ai spălat pe mâini? m-a întrebat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]