183 matches
-
în ciuda vizitelor lui repetate acolo. Entitățile îi cer să aibă răbdare. Vindecarea spirituală, pentru unii, poate fi un proces foarte lent, abia după aceea survine vindecarea fizică, ce în acel moment va fi mai puțin importantă. Cristina este martora și păstrătoarea a numeroase istorii nemaipomenite. Povestește cu convingere și coerență, ca și cum ar vorbi despre ea în viitor. Ea știe că într-o zi va relata cu aceeași elocvență propria ei poveste. De la ea am auzit de Ernie, chinezul din Florida, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
obișnuiți întâlneau zeități și dansau cu toții în ritmul flauturilor și al țiterelor, iar ea cânta cu un glas subțire, înalt, acompaniată de tobele de lut. De la vârsta primului sânge, Zilpa s-a văzut pe ea însăși ca pe o preoteasă, păstrătoarea misterelor cortului roșu, fiica lui Așera, sora-Siduri care sfătuiește femeile. Era o idee prostească, pentru că doar preoții serveau zeițele în templele din orașe, în timp ce preotesele serveau zeii. Mai mult, Zilpa nu avea calități de oracol. Îi lipsea și talentul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și ale sale, intime și personale, sunt „credința în Dumnezeu și familia”, familie pe care am putea-o privi în planul familiei spirituale, unicizată, singularizată, reprezentată de Sfânta Biserică, corabia cea sigură care ajunge totdeauna la țărmul ceresc, căci este păstrătoarea credinței celei drepte. În acest context, trebuie să privim și materialul epic cuprins în volumul său de debut, „La lumina candelei”, care reunește un număr de 30 de povestiri, unele de mică întindere, altele de mai mare întindere, dar care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
universul copilăriei, cât și viața de zi cu zi a muritorului de rând, capătă consistență și identitate doar prin asumarea valorilor satului românesc încărcat de sacru și de mister. Sub cerul creștin al Basarabiei, lumea satului se afirmă ca fiind păstrătoarea tradițiilor care vin din străvechime și care dau ritm și sens existenței: „La noi în familie, era socotită sfântă Tradiția, părinții duceau mai departe ceea ce învățaseră de la părinții lor, transmițându-ne și nouă, copiilor lor. Nouă ne plăceau mult aceste
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
seama că își împlinește un ideal și un vis de a depăși distanțele... Într-o astfel de zi de primăvară apare soarele pentru RomeoUlysse, incredibil de inspirant, așa cum se află deodată în prezența orhideei: dincolo de ecranul de sticlă este ea, păstrătoarea încrederii, mesagera speranței și aducătoarea primăverii, adevărată și intensă ca soarele dimineții în anotimp senin. Este aici în fața lui, doar un spațiu imaterial și nesemnificativ îl desparte de ea, însă ea chiar este aici, Romeo simte însuflețirea aceea a iubirii
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
internă și externă“... „Dă-ți seama, la divorț, judecătorul și toți ăia, procuror, nu mai știu cine, mi-au ținut o lecție ! Că divorțul este o sfidare a tradițiilor naționale. Auzi, sfidare a politicii demografice, auzi. Femeia a fost totdeauna păstrătoarea celor mai, tarararara, știi cântecul. Să le spun eu ce e femeia azi, la noi ? La cozi și la cratiță și sub șefi și sub cearceaf, să facă frumos la domni.“ Asta-i Luminița, cu vocea ei groasă, deci Ortansa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
măr. Poate o s-avem ceva mai bun mîine. Cred că trebuia să fac mai multă mîncare, Piticot. Nu era nevoie. M-am săturat. — Sigur nu-ți mai e foame? — Da. SÎnt plină. Am niște ciocolată, dacă vrei. — De unde ai? — Din păstrătoarea mea. — Din ce? — PĂstrătoarea mea. Unde-mi păstrez eu toate lucrurile. — Aha. — Asta-i proaspătĂ. Și mai am și din aia la calup, din bucătĂrie. SĂ-ncepem cu asta și s-o păstrăm pe cealaltă pentru ocazii mai speciale. Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ceva mai bun mîine. Cred că trebuia să fac mai multă mîncare, Piticot. Nu era nevoie. M-am săturat. — Sigur nu-ți mai e foame? — Da. SÎnt plină. Am niște ciocolată, dacă vrei. — De unde ai? — Din păstrătoarea mea. — Din ce? — PĂstrătoarea mea. Unde-mi păstrez eu toate lucrurile. — Aha. — Asta-i proaspătĂ. Și mai am și din aia la calup, din bucătĂrie. SĂ-ncepem cu asta și s-o păstrăm pe cealaltă pentru ocazii mai speciale. Uite, păstrătoarea mea are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mea. — Din ce? — PĂstrătoarea mea. Unde-mi păstrez eu toate lucrurile. — Aha. — Asta-i proaspătĂ. Și mai am și din aia la calup, din bucătĂrie. SĂ-ncepem cu asta și s-o păstrăm pe cealaltă pentru ocazii mai speciale. Uite, păstrătoarea mea are un șnur, ca o pungă cu tutun. Putem să punem În ea pepite și tot felu’ de chestii. Crezi c-o s-ajungem pînĂ-n vest, Nickie? Nu știu, nu m-am gîndit Încă. — Tare mi-ar plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
un șnur, ca o pungă cu tutun. Putem să punem În ea pepite și tot felu’ de chestii. Crezi c-o s-ajungem pînĂ-n vest, Nickie? Nu știu, nu m-am gîndit Încă. — Tare mi-ar plăcea să-mi umplu păstrătoarea cu pepite de șaișpe dolari uncia. Nick curățĂ tigaia și băgĂ rucsacul În adăpost. O pătură era Întinsă peste patul de mlădițe, iar pe cealaltă o puse deasupra și Îi Înfășură marginile, pe partea de pat a lui Piticot. SpălĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
val care duce la limanul noului cântec. Cunoașterea poetică este cunoașterea celor mulți, organici și sănătoși, care nu acceptă alimentarea graiului prin dezlipirea 33 lui de realitate, iar poetul propriu‐zis nu‐i decât fiul acestor mulțimi sănătoase și tradiționale, păstrătoare ale originilor în sânul unui neam și pe plan planetar purtătorii și veghetorii foc ului sacru încredințat lor în zilele din începuturi pentru zilele de pe urmă între care se așterne istoria cu ispitele și izbânzile și limitele ei nădăjduitoare.” * Să
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
Mistic al lui Hristos, preocupat de ceea ce se întâmplă cu viața ecleziastică. Formularea unei critici teologice, având ca singur îndreptar de măsură Predania, canoanele și dogma, nu poate decât să contribuie la îndreptarea disfuncționalităților care riscă să pericliteze comunitatea spirituală. Păstrătoare atentă și lucidă a Tradiției creștine, intelectualitatea interbelică criterionistă, patronată de Nae Ionescu 25, denunțând pietismul și psihologismul, ortodoxia habotnicilor și științificitatea inovatorilor, a reprezentat vârful de lance al Bisericii, aducând o prospețime și o noutate în exprimare, izvorâte din
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
a acestei elite, manifestată la nivelul practicii sale, era aceea de a fi mărturisitoare a adevărului Ecclesiei. Reprezentările acestui tip specific de intelectualitate se subsumau unor principii ecleziologice fundamentale: Pravile; Predania; Învățăturile lor, în prelungirea tradiției patristice această elită devenea păstrătoarea și continuatoarea tradiției inaugurate de Sfântul Vasile cel Mare care, tâlcuind pe Sfântul Apostol Pavel, sfătuia comunitatea creștină că: tot ce este de demult, de la Sfinții Părinți predanisit, cinstei este vrednic. Iară adăosăturile cele nouă sunt foarte fără de cale și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
sensului nu atât de către piese, cât de ordinea asamblării lor. IV.3.4. Autoficțiuni apolinice Apolinic, dintr-un singur motiv: pentru că renunță la exhibarea atributelor sexuale ale trupurilor prin intermediul lexicului și a unor registre de limbaj; pentru că tematizează memoria ca păstrătoare În timp a identității subiectului În detrimentul trupului ca afirmare hic et nunc a trăirii. Astfel, dacă prima autoficțiune hard a literaturii franceze pot fi considerate Confesiunile lui Rousseau - confesiuni ale memoriei trupului și voinței Înainte de toate - prima mare autoficțiune soft
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pedagogice pe plan mondial. Era, mai curînd, un efort de căutare a unor soluții pentru o mai strînsă legare a școlii de trebuințele de atunci ale societății românești. Cum lumea satelor era cea mai numeroasă, cum aceasta era considerată ca păstrătoare a valorilor culturii naționale, se aprecia că o pedagogie românească nu-și putea găsi alt temei decît în realitățile satului. Și iată cum societatea românească a fost redusă la o singură realitate economică, socială, culturală cea rurală. Nu este, poate
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
tipul noroc, naștere, moarte, nuntă, ghinion, ursită etc. Monografia Ștefaniei Cristescu-Golopenția, Gospodăria în credințele și riturile magice ale femeilor din Drăguș (Făgăraș), începe cu o serie de considerații asupra rolului funcțional îndeplinit de membrii casei pentru "sporul gospodăriei". Femeia este păstrătoarea tradiției, interpreta credințelor și riturilor magice care aduc sănătate celor din casă, spor muncii lor și "norocul pe curte", adică binele animalelor și al păsărilor gospodăriei. Unele obiecte furate aduc în casă chiar "sporul casei" de unde sunt furate. Mihail Canianu
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
de o intenție mult mai centralizată decât a fost vreodată un proiect educațional (cu excepția acelora din țările aflate sub dictatură) și cu implicații negative semnificative la nivel de educație. Ca atare, datoria produce substimulare, plăcerea produce suprastimulare, iar școala (ca păstrătoare a valorilor datoriei) nu va putea niciodată concura cu succes superstimulii prezenți în spațiul public. În acest context, întrebarea "de ce ar trebui să meargă un copil la școală?" ar trebui înlocuită cu alta "de ce ar trebui să-i placă unui
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
și sistemul de datare a timpului, folosindu-se în continuare formula "î.e.n." și "e.n.". II. Discursul polifonic (post-1998). Abia pluralizarea discursului istoriografic difuzat de literatura didactică aduce și o accentuare a identității creștin- ortodoxe a poporului român. Desigur, direcția conservatoare păstrătoare a discursului naționalist din vechiul regim a militat cauza creștin-ortodoxismului românesc. Pe lângă reluarea tezei interbelice a "creștinismului genetic" al românilor, potrivit căreia "Românii s-au născut ca popor creștin" (Scurtu et al., 1999, p. 30), este postulată identitatea dintre românism
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lui L. Binswanger și cu „hermeneutica actului psihiatric” de către H. Tellenbach. Toate aceste metode, de inspirație filozofică, își recunosc filiera în fenomenologia husserliană și existențialismul heideggerian. Persoana umană aflată în suferință psihică este înțeleasă într-un sens antropologic lărgit, ca păstrătoare a unei „istorii interioare sufletești” de o formă particulară (L. Binswanger), constituindu-se din cunoașterea acesteia o „antropologie psihopatologică” (V.E. von Gebsattel, R. Kuhn, A. Zutt, A. Christian). Ideea unei antropologii psihopatologice o regăsim încă de la I. Kant care, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mă duce la Zürich unde studiez limbile romanice, cu materia principală franceza. Îl venerez pe Théophile Spoerri, profesorul de literatură, iar Arnold Steiger, lingvistul șef de catedră, e interesat de limba română. Căci e singura limbă neolatină din estul european, păstrătoarea aspectelor dispărute la surorile ei din Occident. Pot scrie astfel, ca teză de doctorat, Existence poétique de Bacovia, în l955. Ploile și plumbul poetului nu mă deprimau atunci, căci tinerețea vede lucrurile prin altă prismă, mai veselă cumva. Profesorul A
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
anumit grad de autonomie provinciei, sugerând și că un complex al provinciei ar avea aici și alte coordonate. În interbelic, spațiul bucovinean traversează o criză de identitate generată de două imagini contradictorii: pe de o parte, provincia se percepe ca păstrătoare "orgolioasă" a spiritului românesc în pofida contactului forțat cu o cultură germană - ce-i drept, nerenegată; pe de altă parte, complexul de superioritate se suprapune, paradoxal, cu resimțirea unui statut de inferioritate produs prin ignorarea Bucovinei de către forurile centrale. Regionalismul vehiculat
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
necru țătoarele cutume, dispariția fiilor fiind o grea anatemă pentru femeile rămase singure. Descoperim cu surprindere că acest clan Mulongo nu e condus în fapt de un bărbat (deși există și un șef de trib), ci de o femeie, Ebeise, păstrătoare și garant al tradițiilor ancestrale, care o determină să ia o decizie de o cruzime aparent inexplicabilă: alungarea mamelor celor zece băieți dispăruți. De fapt, așa cum Leonora Miano ne dezvăluie cu măiastră exigență artistică, era singura hotă rîre înțeleaptă ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
foarte puțin ca democrat (ori ca romantic), el a făcut-o mai ales ca naționalist. Pentru dânsul, țărănimea română n-a fost, mai deloc, clasa producătoare și obijduită, ca pentru un Bălcescu și alții, a cărei soartă trebuia îmbunătățită, ci păstrătoarea și reprezentanta românismului. În Iașii în 1844, după ce citează părerile unui personaj că "romînul e ca ceara" și că se face turc, francez etc. după împrejurări, răspunde că aceasta e adevărat pentru o mică parte, pătura subțire de sus, dar
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
doină asupra lui O. Carp sau Coșbuc. Pentru aceștia, doina e cântecul unei clase sociale, a plugarului - pentru Alecsandri, ea este cântecul patriei, căci pentru el, încă o dată, țărănimea nu e o clasă socială, și încă nedreptățită, ci reprezentanta și păstrătoarea tradiției, a romînismului: " Într-o epohă ca aceasta, unde țările au a se lupta cu dușmani puternici, care cearcă a întuneca nu numai drepturile politice, dar și chiar naționalitatea românilor, poezia populară ne va fi de mare agiutor spre apărarea
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
origini), ar trebui să gândim cele două condiții cea formală și cea alethică numai împreună; în acest fel am putea observa și sensul "intențional", "către" dictatura judicativului, pe care ele îl capătă (exclusiv împreună) și poziția originară așadar, condiționantă, protectoare, păstrătoare etc. a dictaturii judicativului față de ele. Desigur, fiecare dintre cele două aspecte formal și alethic poate fi ceva, luat autonom, în afara dictaturii judicativului; fiecare este o ființare aparte, constituită după reguli proprii; dar nu aceasta este problema noastră, acum. Pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]