KorAP: Find »[drukola/base=pajură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...19 >

459 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

țevile nichelate, numai carbon și-oțel inox. Nu erau Lada 1200, doar caroseria se mai păstrase din fabrica de la Krasnoiarsk. Aveau motoare preparate, de BMW Alpine, 4000 de centimetri cubi, turbo; făceau suta-n 4,8 secunde. Ca tipul din Pajura, care zbura cu Trabantul cu 120 lângă Casa Scânteii; ziceai că visezi, te-a depășit o glumă proastă. Îl recunoașteți și-acuma, dacă treceți seara pe-acolo: are un Hycomat 601 S, verde, cu schimbătorul în formă de manetă, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cuviincios, ca un stră-strănepot de boier pașoptist. Sau poate chiar eram. „S-a zis cu băbăciunea!“, a observat Mihnea. „Tocmai a prins baia trimestrială.“ „Nu fiți măgari!“, ne-a admonestat Maria. Ar fi putut și ea să răspundă altfel; în Pajura, cartierul unde copilărise, nu creșteau doar flori. Abia așa înțelegeam cum reușea să-l suporte pe Mihnea. „E-te, na! Nu-i plânge tu de milă. Când urci vara-n autobuz și dai de-o formație de douăzeci de mămătii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-n fața farurilor. Făcea semne cu mâna, să accelerez ușor. Am mers pe mâna lui și-am apăsat pedala: încet, cu grijă. Oricând puteam să rămânem în noroi. „Dă-i balans, bolovane!“, striga instructorul auto la mine, pe traseu în Pajura. Nu ploua la fel de tare, dar ne împotmolisem pe-o laterală, spre Dămăroaia. Abia am scos mașina de-acolo, ne-au ajutat niște țigani. Era o figură instructorul Șindrilescu: nervos, îndesat, mustăcios, te așteptai oricând să-ți dea un dos de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pumnii, să stea umflat, proaspăt și răcoros. Când o cunoscusem, Maria căra deja în spate un trecut năbădăios. Totul părea să ne separe, de la cartiere la vârstă și de la îmbrăcăminte la obiectele din casă. Eu locuiam în Dorobanți, ea în Pajura. Pentru neinițiați, asta e ca și cum ai pune un Rolls-Royce lângă o Dacie. Și totuși, dintr-un motiv lesne de înțeles, eu preferam Dacia. Nu trebuia să fii inginer proiectant ca să-ți dai seama că Pajura ascunde un mic biotop, întretăiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
locuiam în Dorobanți, ea în Pajura. Pentru neinițiați, asta e ca și cum ai pune un Rolls-Royce lângă o Dacie. Și totuși, dintr-un motiv lesne de înțeles, eu preferam Dacia. Nu trebuia să fii inginer proiectant ca să-ți dai seama că Pajura ascunde un mic biotop, întretăiat de blocuri lungi și cuburi de verdeață. Noaptea, cuburile se luminau de flăcări: zeci de focuri din lemne și cartoane. Nu era indicat să te interesezi nici cine le-a aprins, nici când le va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
băncuțe montate de ei, bucată cu bucată. Lângă linia ferată, zmeura creștea grozav, trebuia doar să ai grijă să nu te rupă câinii când băgai mâna prin tufe. Mai urmăreai și îmbrăcămintea: scurtă, strâmtă, exactă, să-ți taie răsuflarea. Din Pajura și până la Facultatea de Litere, Maria atrăgea toate privirile. Mă trezisem ca-n filme, cu-o fustă de câteva degete ridicată pe catedră, odihnindu-se peste fișele mele despre Urmuz; sau prima oară fusese una lungă? Îmi venea să ghicesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
melodramele noastre, mai furtunoase ca noaptea caragialiană. Când nu ne mai suportam (asta li se întâmplă tuturor, dar câți au curajul s-o recunoască?), ieșeam să ne plimbăm în cartiere diferite. Aerul miroase întotdeauna altfel, când îl respiri singur. În Pajura, vecinii Mariei deja mă învățaseră. Blocul ei era încărcat cu pensionari de treabă, ca un autobuz preorășenesc. Lumea fermenta acasă, simplu și cumsecade. Ziua, observai mereu perdelele mișcându-se, ca-n nuvelele Hortensiei. Dacă întrebai de locatari, te întâmpinau nume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la „Hanul cu Tei“, unde oricum avea acces și înainte (proprietarul galeriei era unchiul ei). Așa luase sfârșit și ideea cu Sindicatul Șomerilor, la care afiliasem toată scara A și pe care ne pusesem în gând să-l organizăm în Pajura, cu acte în regulă: am fi strâns jumătate de cartier, plus toată Dămăroaia. Ce ne puteam dori mai mult? Ne simțeam liberi, frumoși, pe jumătate fericiți. Sâmbăta, ne grăbeam să facem aprovizionarea tot în Pajura, lângă Poștă, „La Cârnați Mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
gând să-l organizăm în Pajura, cu acte în regulă: am fi strâns jumătate de cartier, plus toată Dămăroaia. Ce ne puteam dori mai mult? Ne simțeam liberi, frumoși, pe jumătate fericiți. Sâmbăta, ne grăbeam să facem aprovizionarea tot în Pajura, lângă Poștă, „La Cârnați Mulți“. Locul se numea de fapt altfel, dar lumea așa îl știa de pe vremea lui Ceaușescu, nu trebuie să mai spun de ce. Era o minune să prinzi mașina cu cârnați, uneori așteptai și două zile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la începutul lui iulie, dimineața îmbrăcai și-un tricou cu mânecă lungă. Stăteai la plajă lejer, care pe unde putea: la mare, la rude la țară, pe-acoperișul blocului (cele mai frumoase apusuri de soare sunt și astăzi cele din Pajura, de pe D9; se poate verifica). Mergea să rămâi până după prânz, aproape că nici nu te bronzai. După, s-a întâmplat ceva și cu soarele, au umblat la el și l-au făcut să ardă mai tare. Poate nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
din sexualitatea lor mocnită și controlată. N-aș fi avut rețineri. Aș fi urmărit-o la liceu până în toalete, s-o simt cum se lasă pipăită de golanii de-a douășpea. M-aș fi dus după ea până acasă în Pajura, s-o surprind cu băieții de cartier care-i cumpărau din „H“ inele subțiri de-argint. Aș fi călătorit în Mercedesul care-o ducea, alături de-un bărbat copt, la costum, în magazinele „La Perla“ și „I.D. Sarrieri“, pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
familiei, a ciocolății și-a portofelelor intercontinentale nu se putea petrece atâta timp cât Maria nu-și termina studiile și, mai ales, nu-și găsea o slujbă. Așa stăteau lucrurile pe partea stângă a emisferei terestre și cerebrale. Cealaltă jumătate veghea în Pajura, într-un bloc cu grătar la intrare și doi câini castrați moțăind sub scară. Domnul Dinu păstrase în grijă apartamentul de la etajul întâi, administrația blocului și bunăstarea combinată a fiicei sale și-a celor doi câini. Apartamentul arăta rezonabil (Maria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și angajați în Asociație, unii o cereau singuri, năuciți de dorință. Cât despre câini, atât domnul Dinu, cât și vecinii (cu precădere maminetele, pe care le observai ziua atârnate de geamurile bucătăriilor și noaptea adormind pe televizor) îi hrăneau omenos. Pajura gemea de adăposturi improvizate. Nu întâlneai scară, tufiș sau mașină abandonată din care să nu mârâie o voce. Cine nu era de-al casei se-oprea la colț, în stația de troleibuz; după unsprezece, când pleca și-ultima mașină, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu urmele lor: o palmă, un ciob de la un glob spart de Crăciun, flacăra de aragaz pișcându-i degetele micuțe, bara ruginită de la un bătător de covoare. De patruzeci și șase de ani, de când fusese construit și umplut cu oameni, Pajura deplasa pe alei și prin părculețe o cantitate egală de frică și splendoare. Cartierul stătea într-o rână, supraânălțat deasupra restului orașului, ca o insulă de plante, pământ și beton. Străzile dispăreau și apăreau după câte-un dâmb sau o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de capsele jachetei de blugi depeșare. Aș fi încasat și-o scatoalcă, vesel, pervers, ca un frățior mai mic. Golanii și fetele frumoase nu erau singurii cu care te puteai întâlni în zonă. În fiecare dimineață, străzile și aleile din Pajura se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o lovitură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
variante, ei s-ar fi înrudit cu niște căpcăuni îngrozitori, invizibili, ce pătrundeau pe furiș în cartier și-ți furau amintirile: Economiștii. Noaptea, Riveranii și Economiștii adulmecau împreună scările blocurilor, în căutarea nefericiților rătăciți sau a ferestrelor uitate deschise. Prin Pajura mai trecea și mașina-fantomă: autobuzul 110, al cărui traseu nu îl știa nimeni și care venea la intervale ciudate, niciodată aceleași. Era un „Ikarus“ roșu-spălăcit, cu burduf, revopsit în galben. Pe acoperiș purta încă buteliile cu hidrogen lichid: două tuburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
înlocuit cu flacăra aragazului - ultima întindea un vârf de lumină și-n sufragerie. În casă mai locuia temporar o bunică, răpită iarna cu Dacia de la țară; după plecarea fiicei în State, bătrâna refuzase solemn să mai vină în apartamentul din Pajura, protestând simplu, dar categoric: „Nebunul mă ține pe-ntuneric!“ După ’89, domnul Dinu renunțase la gazul metan, în schimb achiziționase zeci de dispozitive de iluminat economice, importate din China: bulbi rotitori cu led roșu, arteziene de beculețe intermitente, capsule clipitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am mutat în Dorobanți. Deja ne cunoșteam, mica noastră familie inexistentă, dar vie și optimistă, se rodase, între Robani și Dinulești se stabilise un acord trainic și rezistent, prin paginile căruia cerneala, sângele și spermatozoizii circulau liber, constant, încrezător. Din Pajura, Maria își cărase câteva cărți, un dulap cu pulovere și pe Domnul Pumpi. Domnul Pumpi era un urs gri, adus din Germania, cu-o cicatrice cusută pe burtă. Avea doi ochi mici și negri, ca două afine, și niște lăboanțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul, bâzâia ca o freză de la „Automatica“ decupând un Trabant 605 S. Nu i-am auzit zgomotul decât o singură dată: după un minut de funcționare, a clacat, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dintr-o clipă într-alta te așteptai să sari prin tavan sau să rămâi cu ghidonul în mâini. Maria îl încăleca o dată pe zi, dând la pedale și trăgând energic de coarne, ca pe spinarea lui Belzebut. Mutarea Mariei din Pajura în Dorobanți și de sub tutela cosmopolită și intercontinentală a familiei Dinu sub cea autohtonă și unicerebrală pe care i-o ofeream eu (cu toate cuvintele, cărțile și ticurile mele) trebuia privită ca un fel de exil, necesar și fericit, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
chemată din depozit. Cu-o lingură într-o mână și-un carton în cealaltă, bătea bine supraviețuitorii, până nu mai mișca unul. Nici fantasmele noastre literare nu arătau tot timpul la fel. Când se mutase la mine, Maria cărase din Pajura un sfert minuscul de bibliotecă, în frunte cu Cella Serghi, Martha Bibescu și Henriette-Yvonne Stahl. Pulsa o viață de-operetă acolo, cu fecioare sensibile și însiropate, gata să iasă cu umbreluța la Șosea și să leșine de plăcere la primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-mă din răsputeri, l-am ridicat vreo doi centimetri, apoi i-am dat drumul pe podea. S-a auzit un clinchet metalic, și ușile au sărit în lateral, cu limba yalei atârnând intactă și neputincioasă. Știam trucul de la hoții din Pajura, care deschideau în felul ăsta Daciile. Treaba mergea perfect la modelele 1300, 1301 și 1310. Ridicai puțin mașina din spate, după care o trânteai pe-asfalt: portbagajul sărea singur din încuietoare și puteai să umbli liniștit după scule sau roata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
prin cartier: tot în trening, cu bentiță pe cap și adidași în picioare. În timpul liber, aveam aspect de infractor, nu de profesor universitar. Nu era vorba că-mi lipseau hainele; dimpotrivă. Dulapul nostru trosnea, tocmai comandasem un corp nou în Pajura unui meșter. Știam să mă asortez cu Maria la o cafeluță, o recepție, o piesă de teatru sau o ieșire în parc. Ea apărea mereu elegantă, feminină, invidiată. Știa să așeze o pată de culoare în perfecțiunea asta socială (un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Naumescu Cătălin; Tov. Rădulescu (ce ștab o fi fost?); Franța 8024 -Dr. Boldea Nicolae; Miron Antonianu (avea colecție, ca primii doi); Diaconescu Virgil -Hrisovului 20, Bl. H4, ap. 44 (ăstuia îi dădeau adresa completă și în plus stătea și-n Pajura, lângă Maria); Știrbulescu Ion; Nicu Petre -Bumbești 15; Bricui R. -Bl. B1 (ca o adresă conspirativă); Teodorescu Gh.; Pavelescu -Bizet 2/10; Galeșeanu Dana, 27 feb. 1961, București (aici apărea și-o dată de naștere, cu loc cu tot); Proscariu (sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cine reprezinți. „Revoluția“ din 1989 nu fusese făcută de Securitate doar cu ajutorul Blocatarilor. Felul în care arăta țara mea acum, tăiată de două sisteme, două memorii, două centre de putere neuro-economică, n-avea de-a face numai cu potăile din Pajura sau conductele sparte din Dorobanți. Gloanțele din fațada Bibliotecii Centrale Universitare și crucile de la sala „Dalles“ (pe care studenții mei o confundau voios cu lumea fraților Ewing, zicându-i mereu „Dallas“) nu-și găseau cauza, nu le puteai racorda la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]