204 matches
-
de 28 de ani. Expoziția de bază este adăpostită în cinci săli, fiecare cu o tematică aparte și este extinsă pe un spațiu de 473 de mp. Astfel în primele două săli este expusă o expoziție de mineralogie, petrografie și paleontologie. Mineralele și rocile sunt așezate în ordine sistematică, materialul expus fiind din țară (sectorul minier Baia-Mare și zona munților Metaliferi în cea mai mare parte). Exponatele paleontologice provin de pe teritoriul județului Mureș și din bazinul Transilvaniei. Sala laterală din dreapta prezintă
Muzeul de Științele Naturii din Târgu Mureș () [Corola-website/Science/303705_a_305034]
-
București - d. 15 aprilie 1994, București) a fost un geofizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române. Este considerat, împreună cu Liviu Constantinescu, drept fondator al școlii române de geofizică. Născut ca al treilea și cel mai mic fiu al profesorului de paleontologie Sabba Ștefănescu și al soției sale Constanța (n. Demetrescu-Negrea), a urmat clasele primare privat și, după câțiva ani la liceul Sf. Sava, a plecat în 1917 împreună cu familia la Paris, unde tatăl său avea de îndeplinit o misiune diplomatică; aici
Sabba S. Ștefănescu () [Corola-website/Science/304007_a_305336]
-
(n. 12 ianuarie 1857, Craiova - d. 16 august 1931, Sinaia) a fost un paleontolog și geolog român, profesor de paleontologie la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române. A absolvit liceul din Craiova (1875) și a studiat la Paris, unde a obținut licența în științe naturale (1879). Din 1881 a fost profesor de științe naturale la Școala Comercială și la
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
Sava din București, al cărui director a devenit în 1893. În același timp a lucrat la prima hartă geologică a României, întocmită în acea perioadă de Biroul Geologic condus de Grigoriu Ștefănescu. În 1897 a obținut doctoratul în geologie și paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893. În 1905 este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universității din București - apărută în urma diviziunii treptate a catedrei inițiale (1864) de geologie, mineralogie și paleontologie
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
acea perioadă de Biroul Geologic condus de Grigoriu Ștefănescu. În 1897 a obținut doctoratul în geologie și paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893. În 1905 este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universității din București - apărută în urma diviziunii treptate a catedrei inițiale (1864) de geologie, mineralogie și paleontologie, deținută de Grigoriu Ștefănescu, în cele trei ramuri componente. În această calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui a fost dezvoltarea unui
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893. În 1905 este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universității din București - apărută în urma diviziunii treptate a catedrei inițiale (1864) de geologie, mineralogie și paleontologie, deținută de Grigoriu Ștefănescu, în cele trei ramuri componente. În această calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui a fost dezvoltarea unui laborator de paleontologie pe lângă catedră, pe care l-a înzestrat cu colecția sa proprie și din alte
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
din București - apărută în urma diviziunii treptate a catedrei inițiale (1864) de geologie, mineralogie și paleontologie, deținută de Grigoriu Ștefănescu, în cele trei ramuri componente. În această calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui a fost dezvoltarea unui laborator de paleontologie pe lângă catedră, pe care l-a înzestrat cu colecția sa proprie și din alte donații. În 1917 pleacă împreună cu familia de la Iași, unde locuise în timpul ocupației germane a Bucureștiului, într-o misiune diplomatică la Paris, trecând prin Rusia și ajungând
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
de fizică Friedrich Franz, în 1843, Mendel intră în viața monahală la abația augustină St. Thomas din Brünn (Brno) și își schimbă prenumele din Johann în Gregor. Este trimis la Universitatea din Viena în 1851. Aici studiază fizica, botanica, entomologia, paleontologia. După doi ani se reîntoarce la abație ca profesor de fizică. La mănăstire, beneficiind de un mediu favorabil aspirațiilor sale științifice, își continuă cercetările începute la Viena privind hibridizarea plantelor. Mendel, cunoscut ca „tatăl geneticii moderne”, a fost îndrumat de
Gregor Mendel () [Corola-website/Science/312544_a_313873]
-
și ceilalți membri ai expediției s-au întors în Peterburg. La 33 de ani el era deja bolnav și cărunt. Rezultatele științifice obținute de expediția lui Pallas au întrecut orice așteptări. Au fost strânse materiale unice legate de zoologie, botanică, paleontologie, geologie, geografie fizică, economie, istorie, etnografie, cultură și obiceiurile popoarelor rusești. Colecțiile strânse în urma expedițiilor au fost trimise în Peterburg și arhivate în muzeul academiei. Unele din ele se păstrează și azi în muzeele Academiei de Științe din Rusia și
Peter Simon Pallas () [Corola-website/Science/311817_a_313146]
-
amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate", iar delimitarea s-a realizat prin "Hotărârea Guvernului României Nr. 230 din 4 martie 2003, privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora". Studii de paleontologie au fost începute în zona "Munților Hășmaș" și a actualului parc în 1866 de Franz Herbich și, au fost continuate de alții, cum ar fi Neumayr în 1873, Vadász în 1915, Jekelius în 1921. Ulterior au apărut lucrări ale unor
Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș () [Corola-website/Science/311820_a_313149]
-
antropologie, cu aprecierea "trés honorable". Teza sa de doctorat a fost recompensată cu premiul Broca al Societății de antropologie din Paris, acordat în anul 1926. Ioan Gh. Botez a fost numit, la 1 ianuarie 1926, conferențiar suplinitor la cursul de paleontologie umană al Facultății de Științe din Iași. În 1930 este creată, la Universitatea din Iași, catedra de paleontologie și antropologie. Ioan Gh. Botez este numit, la 1 octombrie 1930, profesor suplinitor, iar la 1 decembrie 1931 devine primul profesor titular
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
antropologie din Paris, acordat în anul 1926. Ioan Gh. Botez a fost numit, la 1 ianuarie 1926, conferențiar suplinitor la cursul de paleontologie umană al Facultății de Științe din Iași. În 1930 este creată, la Universitatea din Iași, catedra de paleontologie și antropologie. Ioan Gh. Botez este numit, la 1 octombrie 1930, profesor suplinitor, iar la 1 decembrie 1931 devine primul profesor titular al acestei catedre. În paralel cu activitatea de la catedră, Ioan Gh. Botez a efectuat studii privind anatomia comparată
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
devine primul profesor titular al acestei catedre. În paralel cu activitatea de la catedră, Ioan Gh. Botez a efectuat studii privind anatomia comparată a primatelor și a omului. A inițiat studii multilaterale asupra paleoliticului de pe teritoriul României, aprofundând probleme de stratigrafie, paleontologie și arheologie. Din studiile efectuate în aceste domenii el a publicat lucrarea "Date paleolitice pentru stratigrafia loessului în nordul Basarabiei", apărută în 1930 și distinsă cu premiul Academiei Române. Una dintre realizările remarcabile ale profesorului Ioan Gh. Botez a fost descoperirea
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
in Romania". În anul 1937 a avut loc la București Congresul Internațional de Antropologie și Arheologie Preistorică. Ioan Gh. Botez a făcut parte din comitetul de organizare a congresului. El a fost și unul dintre președinții Secțiunii a doua, de Paleontologie umană și arheologie preistorică, împreună cu K. Asolan, Ioan Andrieșescu și Sergio Sergi. A participat la prima Reuniune Internațională de fizică, chimie și biologie, care a avut loc la Paris, pe timpul Expoziției Internaționale din 30 septembrie - 9 octombrie 1937. În anul
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
preistorică, împreună cu K. Asolan, Ioan Andrieșescu și Sergio Sergi. A participat la prima Reuniune Internațională de fizică, chimie și biologie, care a avut loc la Paris, pe timpul Expoziției Internaționale din 30 septembrie - 9 octombrie 1937. În anul 1938 catedra de paleontologie și antropologie a universității din Iași a fost desființată. Personalul vechii catedre a fost transferat la catedra de morfologie animală. Aici au fost continuate studiile începute de specialiștii paleontologi și antropologi. Începând cu anul 1940 a condus Stațiunea zoologică marină
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
și Institute de cercetări din: Germania, Franța, Olanda, Elveția, Austria, Grecia, Anglia, SUA, Italia, Ucraina și Ungaria. Mari personalități care au predat sau s-au format aici: • Mineralogie, Petrografie, Zăcăminte: Ludovic Mrazec, Ștefan Giușcă, Alexandru Codarcea, Nicolae Petrulian ; • Geologie regională, Paleontologie, Stratigrafie: Gregoriu Ștefănescu, Sabba Ștefănescu, Sava Athanasiu, D.M. Preda, Ion Simionescu, Ion Popescu-Voitești, Ion Atanasiu, Mircea Pauca, Gheorghe Munteanu-Murgoci, Grigore Răileanu, Nicolae Grigoraș, Gheorghe Macovei, Theodor Joja ; • Geologie structurală și Tectonica: Ion Dumitrescu, Vasile Lăzărescu, Vasile Dragoș ; • Hidrogeologie și Geologie
Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București () [Corola-website/Science/309259_a_310588]
-
latină: "fossilis", „dezgropat“; numit în germană și "Petrefakt") este un termen utilizat pentru resturile sau urmele biologice ce au vârsta de peste 10.000 de ani în istoria Pământului. Această perioadă de timp corespunde perioadelor geologice de la începutul holocenului, iar în paleontologie pleistocen / holocen, urmele, sau resturile biologice ce provin după această perioadă sunt numite "urme recente" sau "actuale". Unele fosile constituie resurse energetice deosebit de importante în formă de petrol, gaze naturale, sau din plante carbonizate în condiții speciale s-au format
Fosilă () [Corola-website/Science/305025_a_306354]
-
ani vechime, au fost emise diferite explicații pentru fosile. În 1910, geologul Charles Dawson a descoperit la Piltdown Common, în Sussex, Anglia, fragmente de craniu, maxilar și dinți asemănători cu a unei maimuțe. 2 ani mai târziu, curatorul apartamentului de paleontologie al British Museum, Arthur Smith Woodward, a pretins că fragmentele reprezentau veriga lipsă în evoluția de la maimuță la om. Abia în 1954 testele au dovedit că era un fals. Craniul avea doar 600 ani, iar maxilarul și dinții aparțineau unui
Fosilă () [Corola-website/Science/305025_a_306354]
-
de minerale" fără a face legătura cu originea lor biologică.Primul face această diferențiere și arată originea biologică (viețuitoare) a fosilelor este călugărul Nicolaus Steno și combate "teoria de jocuri ale naturii". Știința care se ocupă cu studiul fosilelor este paleontologia.Unele forme de Amonit din grupa nautiloidelor sunt considerate ca "forme aberante" în încercarea de clasificare a fosilelor în: Disciplina care se ocupă cu recunoașterea și cu modul și fazele de formare a fosilelor se numește Tafonomie. Existența fosilelor a
Fosilă () [Corola-website/Science/305025_a_306354]
-
să fondeze o colecție de antichități. "Societatea de Istorie și Arheologie" beneficiază de sprijinul lui George Bariț, care contribuie cu donații în bani și cărți. În paralel cu colecția de antichități, se constituie și colecțiile de etnografie, de mineralogie, de paleontologie și de ornitologie. Colecțiile muzeului erau depozitate într-o casă particulară. Din anul 1890 colecțiile au fost amenajate în șase clase ale „Școlii de Științe Exacte din Deva” (actualul Colegiu Național „Decebal”). Secția de istorie a "Muzeului Civilizației Dacice și
Muzeul Civilizației Dacice și Romane () [Corola-website/Science/306441_a_307770]
-
în palatul "Magna Curia". Muzeul găzduiește colecții de arheologie din perioadele: preistoică, dacică, romană, premedievală și medievală timpurie, colecții numismatice, colecții de artă decorativă, de etnografie (costume populare, unelte, ceramică de Botiza, icoane pe sticlă), colecții de științe naturale (botanică, paleontologie, etc.) și o bibliotecă de aproximativ 40000 de volume.
Muzeul Civilizației Dacice și Romane () [Corola-website/Science/306441_a_307770]
-
concepție conform căreia formele de viață rămân neschimbate. Dar în perioada iluminismului se produce o schimbare când cosmologia evoluționistă și mecanicismul se desprind din cadrul știintelor fizice formând istoria naturală. Naturaliștii încep să-și îndrepte atenția către domeniul variabilității speciilor; apariția paleontologiei și apoi a conceptului de dispariție a speciilor determină renunțarea la imaginea statică a naturii. La începutul secolului al XIX-lea, Jean-Baptiste de Lamarck elaborează teoria transmutației speciilor, prima formă științifică a evoluționismului. În 1858, Charles Darwin și Alfred Russel
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
o lungă perioadă de timp. Deși în general se opune evoluționismului, prin această concepție uniformitarianistă, Lyell exercită o puternică influență asupra viitorilor evoluționiști, precum Charles Darwin. În lucrarea sa, "Filozofia geologică" ("Philosophie Zoologique", 1809), Jean-Baptiste de Lamarck, unul dintre fondatorii paleontologiei, propune teoria sa privind transmutația speciilor. Această "teorie a catastrofelor" presupune perindarea a 32 de catastrofe însoțite de o nouă geneză, cu acumulare de caracteristici genetice. Ajunge la această concluzie în urma studiilor asupra fosilelor în succesiunea straturilor geologice, încercând să
Istoria gândirii evoluționiste () [Corola-website/Science/314483_a_315812]
-
oameni de știință încep să respingă esențialismul și iau în considerare fenomenul de dispariție (extincție) a speciilor și de mutabilitate a acestora. Teoria celulară deschide o nouă perspectivă înțelegerii fundamentelor vieții. Toate aceste progrese, ca și rezultatele din embriologie și paleontologie, au fost sintetizate prin teoria evoluționistă a lui Charles Darwin și prin mecanismul selecției naturale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, asistăm la decăderea teoriei generației spontane, o dată cu descoperirea germenilor ca agenți patogeni. Dar mecanismul eredității rămâne încă un mister
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
conduce la necesitatea clasificării organismelor. Botanistul John Ray încearcă să întocmească o taxonomie, însă fără a depăși cadrul teologiei naturale. În 1669, Nicholas Steno publică un eseu privind organismele fosilizate în straturile de zăcăminte. Acesta ar putea fi considerat începutul paleontologiei, domeniu care avea să suscite o serie de dispute, mai ales datorită controverselor dintre știință și religie în ceea ce privește erele geologice și dispariția speciilor. Dar adevărata sistematizare este realizată în secolul următor. Carl Linné publică, în 1735, "Systema naturae" ("Sistematica naturii
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]