KorAP: Find »[drukola/base=palisadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...15 >

351 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

bilet lui Araki Murashige, iar Kanbei îl vârî în kimono și porni grăbit spre Itami. Situația îl presa, iar propriile lui acțiuni puteau avea consecințe însemnate. În timp ce se apropia de Castelul Itami, văzu că soldații săpau tranșee și construiau o palisadă. Fără a părea să-i pese de faptul că fu înconjurat rapid de un cerc de lănci, spuse, ca și cum n-ar fi avut nici un motiv de teamă: — Sunt Kuroda Kanbei de la Castelul Himeji. Nu sunt aliat nici cu Seniorul Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
aici? Kumataro îngenunche cu respect, aparent fără nici un strop de mândrie pentru că făcuse ceva vrednic de laudă. — Ne-a fost puțin cam greu să ieșim din castel, dar adevăratele probleme au început după aceea. Forțele clanului Araki erau postate la palisadele de lemn, ici și colo, așa că ne-au înconjurat de mai multe ori și, câteodată, am fost despărțiți unii de alții, în mijlocul spadelor și al lăncilor inamice. Într-un târziu, am reușit să ne croim drum, dar în timpul uneia dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
urmașii săi ar purta rușinea provinciei, ajungând de râsul lumii întregi și mai multe nu. Astfel își încuraja Goto oamenii, când văzi doi-trei soldați alergând spre castel. Aceștia îl informară grăbiți că generalul inamic care-și anunțase vizita ajunsese la palisada din josul pantei. Kanbei sosi, purtat într-o lectică. Litiera era ușoară, făcută din lemn, paie și bambus. Nu avea acoperiș, iar panourile laterale-i erau joase. Învățase să-și agite spada lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care-l purtau nu făceau eforturi și nici el nu stătea înghesuit. Curând, de dincolo de poarta palisadei se auziră pași. Câțiva soldați din castel fugiseră înapoi în josul pantei. — Poți intra, solule! aunțată ei. În momentul când Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
purtau nu făceau eforturi și nici el nu stătea înghesuit. Curând, de dincolo de poarta palisadei se auziră pași. Câțiva soldați din castel fugiseră înapoi în josul pantei. — Poți intra, solule! aunțată ei. În momentul când Kanbei auzi acest strigăt sever, poarta palisadei se deschise în fața lui. I se păru că vedea, în întuneric, cel puțin o sută se soldați îmbulzindu-se laolaltă. De fiecare dată când valul de oameni se înălța și se rostogolea, lucirile lăncilor îi străpungeau ochii. — Îmi pare rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vorbi fiului său, Shojumaru, singurul aghiotant care-l însoțise, ordonându-i: — Pornește în fața mea. — Am înțeles. Ocolind litiera tatălui său, Shojumaru intră drept printre lăncile inamicilor. Cei patru soldați care duceau lectica pe umeri îl urmară pe Shojumaru prin poarta palisadei. Când văzură cât de calmi arătau băiatul de treisprezece ai și războinicul infirm în timp ce intrau în tabăra lor, sângeroșii și flămânzii soldați nu mai prea putură simți nici un strop de mânie, cu toate că aveau în față dușmanii. Acum înțelegeau că inamicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Acum înțelegeau că inamicul purta acea bătălie cu o hotărâre și o perseverență egale cu ale lor, astfel că puteau simpatiza, ca războinici, cu emisarii. În chip ciudat, simțeau chiar și un fel de compasiune pentru ei. După ce trecură de palisadă și de poarta castelului, Kanbei și fiul său ajunseră rapid la poarta principală, unde Goto și trupele sale alese pe sprânceană îi așteptau cu o indiferență solemnă. „Acum îmi dau seama cum a fost apărat casteul de acești oameni,” își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
munte, nu-i așa? Să vă traversez? îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus în cârcă peste pârâu. Încotro se îndreptau? Cei doi servitori încă n-aveau habar. Cu câteva ore în urmă, văzuseră un războinic coborând dinspre palisada de la poale, pentru a-i da lui Kanbei ceva ce părea o scrisoare, iar peste scurt timp fuseseră chemați pe neașteptate să-l însoțească pe Kanbei la picioarele muntelui, dar mai mult nu li se spusese. După ce parcurseră o distanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
v-a invitat pentru astă seară? — Ce? Credeai că am fost poftiți la masă? chicoti Kanbei. Cât crezi că durează Anul Nou? Până și ceremoniile de ceai ale Seniorului Hideyoshi s-au sfârșit. — Bine, dar atunci, unde ne ducem? — La palisada de lângă râul Miki. — Palisada de la râu? Dar e un loc periculos! Sigur că este periculos. Însă și inamicul îl consideră periculos. Exact acolo se întâlnesc cele două tabere. — N-ar trebui să aducem mai mulți oameni? — Nu, nu. Nici inamicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
astă seară? — Ce? Credeai că am fost poftiți la masă? chicoti Kanbei. Cât crezi că durează Anul Nou? Până și ceremoniile de ceai ale Seniorului Hideyoshi s-au sfârșit. — Bine, dar atunci, unde ne ducem? — La palisada de lângă râul Miki. — Palisada de la râu? Dar e un loc periculos! Sigur că este periculos. Însă și inamicul îl consideră periculos. Exact acolo se întâlnesc cele două tabere. — N-ar trebui să aducem mai mulți oameni? — Nu, nu. Nici inamicul nu vine cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se putea închipui, valoarea războinicilor din Kai încă nu se degradase. De la începutul Lunii a Doua până la începutul celei de-a Treia, zidurile de piatră ale Castelului Takato fură scăldate în sângele armatelor atacatoare și apărătoare. După ce răzbiră prin primele palisade, care se înălțau la cincizeci de metri de șanț, trupele atacante umplură șanțul cu pietre, tufișuri, copaci și pământ. Apoi, îl traversară foarte repede până la baza zidurilor de piatră. — Haideți! strigau oamenii de pe meterezele de lut și zidurile de pământ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
și unu de oameni - cei cincizeci și unu de samurai rămași cu Katsuyori și fiul său, soția lui Katsuyori și doamnele ei din suită. În zilele precedente, se adăpostiseră într-un loc numit Hirayashiki și chiar duraseră un fel de palisadă. Dar, când auziră vestea, cu toții știură că le sunase ceasul și se grăbiră să se pregătească pentru moarte. Printre ei, soția lui Katsuyori stătea așezată ca și cum încă s-ar mai fi aflat în conacul ei din citadela interioară. Cu fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Munților Kibi, unde soarele apunea roșu. Din acel punct, n-aveau să mai întâlnească decât inamici. Nu mai era primăvara pe care o lăsaseră în Okayama. Câmpiile și satele erau pustii. Un călăreț plecă în galop din linia întâi spre palisada ce înconjura Castelul Takamatsu și așteptă instrucțiuni. Într-un târziu, Kanbei și Hikoemon fură introduși prin palisadă și escortați până la poarta castelului. Takamatsu era un exemplu tipic de castel clădit pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mai era primăvara pe care o lăsaseră în Okayama. Câmpiile și satele erau pustii. Un călăreț plecă în galop din linia întâi spre palisada ce înconjura Castelul Takamatsu și așteptă instrucțiuni. Într-un târziu, Kanbei și Hikoemon fură introduși prin palisadă și escortați până la poarta castelului. Takamatsu era un exemplu tipic de castel clădit pe câmpie. De ambele laturi ale drumului ce ducea spre poarta principală se aflau orezării și plantații. Taluzurile și zidurile exterioare de piatră se înălțau în mijlocul orezăriilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
crezut că peste noapte avea să răsară un șir de fortărețe. Dar munca de construcție nu mergea chiar atât de ușor. Un singur fort necesita turn de veghe și cazărmi, precum și metereze și șanțuri de apărare. Au fost clădite trei palisade de lemn, în timp ce direct deasupra drumului pe care avea să se îndrepte cel mai probabil inamicul spre atac s-au îngrămădit stânci enorme și copaci. Regiunea dintre Muntele Higashino și Muntele Dangi, care avea cele mai mari șanse de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se îndrepte cel mai probabil inamicul spre atac s-au îngrămădit stânci enorme și copaci. Regiunea dintre Muntele Higashino și Muntele Dangi, care avea cele mai mari șanse de a fi folosită drept câmp de luptă, era străbătută de o palisadă și o tranșee. Numai excavațiile pentru aceasta din urmă erau impresionant, dar munca necesară s-a finalizat în doar douăzeci de zile. Femeile și copiii participau și ei la lucrări. Membrii clanului Shibata executau raiduri de noapte și încercau șicane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Omul părea a fi un călugăr itinerant, dar umbla cu pasul unui luptător. În acel moment, urca pe drumul Shufukuji. Unde mergi? strigă străjerul clanului Shibata. Eu sunt, răspunse preotul, dându-și pe spate gluga călugărească. Santinelele făcură semn spre palisada dinapoia lor. La poarta de lemn stătea încă un grup de oameni. Călugărul se apropie de ofițer și-i spuse câteva cuvinte. Un scurt răstimp, păru să domnească o oarecare confuzie, dar apou ofițerul aduse el însuși un cal și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
seniorului său. Yasumasa studie un timp plicul. — Da, este fără îndoială scrisul lui Shogen, dar e adresată fratelui meu. Vino cu mine. Mergem chiar acum la fratele meu și anunțăm tabăra principală de la Muntele Nakao. Seniorul și vasalul ieșiră prin palisadă și urcară spre piscul Muntelui Yukiichi. Aranjamentul de oameni și cai, porțile palisadei și cazărmile deveneau tot mai strânse și mai controlate, pe măsură ce se apropiau de vârf. În sfârșit, apăru la vedere citadela principală, care arăta ca un castel, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Shogen, dar e adresată fratelui meu. Vino cu mine. Mergem chiar acum la fratele meu și anunțăm tabăra principală de la Muntele Nakao. Seniorul și vasalul ieșiră prin palisadă și urcară spre piscul Muntelui Yukiichi. Aranjamentul de oameni și cai, porțile palisadei și cazărmile deveneau tot mai strânse și mai controlate, pe măsură ce se apropiau de vârf. În sfârșit, apăru la vedere citadela principală, care arăta ca un castel, și putură observa nenumărate îngrădituri cu perdele răspândite pe culme. — Spune-i fratelui meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
două leghe, de-a lungul lanțului muntos. Verdeața primăvăratică a munților umplea ochii războinicilor și, în timp ce-și îndemna calul înainte, până și Genba fu cuprins de o stare poetică. Tabăra principală de la Muntele Nakao era înconjurată de câteva palisade. De fiecare dată când Genba se apropia de câte o poartă, nu făcea decât să-și spună numele și să treacă, privind gărzile de sus, din șa. Dar, tocmai când se pregătea să intre pe poarta citadelei principale, comandantul gărzii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
A douăsprezecea zi din lună, la miezul nopții. Focurile de tabără ardeau mocnit și, în tabăra alpină învăluită în cețuri, nu se auzea decât foșnetul brazilor. Deschideți poarta! strigă cineva cu glas scăzut, bătând repetat în poarta de lemn a palisadei. Micul fort de la Motoyama fusese înainte cartierul general al lui Shogen, dar Hideyoshi îl înlocuise pe acesta cu Kimura Hayato. — Cine e? întrebă santinela, privind printre lemnele palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
strigă cineva cu glas scăzut, bătând repetat în poarta de lemn a palisadei. Micul fort de la Motoyama fusese înainte cartierul general al lui Shogen, dar Hideyoshi îl înlocuise pe acesta cu Kimura Hayato. — Cine e? întrebă santinela, privind printre lemnele palisadei. Afară, în întuneric, stătea o siluetă solitară. — Cheamă-l pe Comandantul Osaki, îi ceru necunoscutul. — Mai întâi spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar cerul avea culoarea cernelii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
spune-mi cine ești și de unde vii. Un moment, omul de-afară nu răspunse. Cădea o ploaie cețoasă, iar cerul avea culoarea cernelii de India. — Pe-asta nu ți-o pot spune. Trebuie să vorbesc cu Osaki Uemon, aici, la palisadă. Spune-i doar atât. — Prieten sau dușman? — Prieten, bineînțeles! Crezi că un inamic ar fi putut ajunge atât de ușor tocmai până aici? Chiar atât de neatenți sunt străjerii voștri? Dacă era vreun complot inamic, aș mai bătea acum în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
importanță. — Nu mi-l poți spune mie, ca să-i transmit mesajul? — Nu, trebuie să vorbesc cu el personal. În semn de bună credință, vi le încredințez pe acestea, spuse Nomura, scoțându-și spadele și dându-i-le lui Osaki, prin palisadă. Osaki își dădu seama că Nomura era sincer și deschise poarta, după care îl conduse la comandamentul lui Hayato. Era o tabără de război și nu exista nici o diferență între măsurile de securitate, ziua sau noaptea. Locul unde fu condus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
unii de alții, în lupta de a ajunge în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și spade lungi fulgerau în lumina dimineții, iar din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui Oiwa, apărate de Nakagaba Sebei, și Muntele Iwasaki, ocupat de Takayama Ukon - centrul fortificațiilor lui Hideyoshi - erau încătușate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]