255 matches
-
le impun singure, în mod inerent, în tentativa de a sistematiza și conceptualiza existența în ansamblul ei. Dilthey pare să nu opteze pentru nici unul dintre ele. Numai că, afirmând la un moment dat că "doar din punctul de vedere al panteismului este posibilă o interpretare a lumii care să-i epuizeze complet semnificația", el se arată atașat de idealismul obiectiv.212 O asemenea inadvertență credem că poate fi explicată prin afinitatea lui structurală cu acest tip panteist de Weltanschauungen, singurul capabil
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o recunoaște în mod explicit. Așa cum am mai arătat (vezi II, 2Bg), tocmai predominanța uneia sau alteia dintre "cele trei facultăți principale" ale naturii umane (intelectul, sentimentul și voința) stă la baza diferențierii între materialism (pozitivism sau naturalism), idealismul obiectiv (panteism) și, respectiv, idealismul libertății 113, oricâte semne de îndoială ar ridica într-un caz sau altul aceste corespondențe, după cum recunoaște și Dilthey atunci când se referă la dificultatea unei asemenea tipologizări în condițiile uriașei diversități a sistemelor filozofice 114. Putem observa
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
bine subliniate și de către Simmel, care în Vom Wesen der Philosophie comentează parcă, fără vreo referire directă, Esența filozofiei a lui Dilthey, cu tipurile sale de Weltanschauungen: " Cine se mai interesează astăzi, de fapt, dacă doctrina platoniciană a ideilor sau panteismul stoicilor și al lui Spinoza sunt <<corecte>>, dacă conceptul lui Nicolaus Cusanus despre Dumnezeu văzut ca o <<coincidență a contrariilor>>, sau dacă eul fichtean, care creează lumea, <<corespund realităților>>, ori dacă teoria lui Schelling despre identitatea dintre natură și spirit
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
etc.) într-un mediu anistoric. De ce această inversiune? Probabil că trebuie, n-aș spune să le explicăm una prin cealaltă, ci să gîndim împreună desacralizarea scrierii și deprecierea istoriei, adică întocmai consacrarea vocii și resacralizarea naturii. Reintrarea în grație a panteismului și a mitologiilor păgîne ale cosmosului venerarea reînnoită a zeiței Gaia, mama noastră universală, prin noile omagii aduse Pămîntului și dispozitivul informatic al culturii de ecran, intuitivă și senzorialo-motrice. Marea Ființă nu mai este Omenirea, ci Planta, bulă divinizată, totum
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
1827); Nuovo Saggio sulla origine delle idee (1830) Principi della scienza morale (1831); Il rinnovamento della filosofia in Italia (1836), Antopologia (1838), La societa e il suo fine (1839) Teodiceea (1845); Trattato delle scienze filosofici (1845), Vincenzo gioberti e il panteismo (1845); Psicologia (1846-1850); Costituzione secondo la giustizia sociale (1848); Teosofia (1881-1882), apărută postum etc. 20 Rosmini reamintește exemplul Sfinților Girolamo, Bernardo, Caterina (p. 2 Ediția Lugano, 1863). 21 Cfr. La scuola cattolico-liberale, p. 254. 22 Cfr. G. Barzellotti, L`ideea
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Ce încredere ne dă ființa omenească? Gândirea omului este un scandal. Răsfoiți un text din Istoria filozofiei. Să vedem: sistemele filozofice sunt nenumărate. Ele sunt numite mai ales după principiile pe care se bazează filozoful care studiază ființa: monoteismul, dualismul, panteismul, fetișismul, gnosticismul, atomismul, stoicismul, sofismul, cinismul, epicureismul, scolasticismul, empirismul, pragmatismul, transcendentalismul, scepticismul, enciclopedismul, tradiționalismul, idealismul, criticismul, ontologismul, ocazionalismul, dinamismul, sensismul, evoluționismul, raționalismul, materialismul, pozitivismul, eclectismul, neoplatonismul, neo-scolasticismul, modernismul, imanentismul, istoricismul, existențialismul, actualismul, teozofia. Să observăm că toate sistemele în care
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
sfera acțiunii sale benefice; și nimeni să nu se aștepte din partea sa la vreo învoială cu greșelile și cu viciile societății timpurilor noastre. „Nici o învoială nu este posibilă cu cel care neagă un Dumnezeu personal și îl înlocuiește cu un panteism absurd, cu cel care îl combate pe Cristos și învățăturile Sale și proclamă afirmații diametral antitetice cu maximele Evangheliei; cu cel care își face carieră din concepții juridice, politice și sociale contrare dreptății, carității și a drepturilor sacre ale persoanei
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
intervenția divină este adevărata cauză, propria voință a individului nefiind decât ocazia 32. ontologism = doctrină filozofică; prima cunoaștere a minții umane este cunoașterea imediată sau cel puțin indistinctă a lui Dumnezeu, toate celelalte lucruri fiind cunoscute dependent de acesta 33. panteism = teoria conform căreia Dumnezeu și universul sunt identice (sec. 18, irlandezul J. Toland); panteiștii susțin imanența și resping caracterul transcendent și personal al divinității; teismul creștin a repudiat întotdeauna p., socotindu-l apropiat de ateism 34. pozitivism = curent filozofic de
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
și liniștea spiritului 43. teism = concepție filozofică-religioasă care afirmă existența lui Dumnezeu ca persoană absolută, exterioară naturii, dar și imanentă ei, prin prezența și acțiunea Sa creatoare, susținătoare și conducătoare a lumii. Socotindu-l pe Dumnezeu transcendent, se deosebește de panteism; atribuindu-i lui Dumnezeu, ca providență, o acțiune perpetuă, se deosebește de deism (orientare filozofică-religioasă, sec. XVII-XVIII) 44. teozofia = nume dat diferitelor doctrine filozofice-religioase de origine orientală care susțin posibilitatea cunoașterii nemijlocite a „esenței lui Dumnezeu” ori a esenței divinității
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
sensul repetării, dar și calea ieșirii din închidere, pentru a o lua spre origini. Pe lângă timp și cerc să se regăsească omul ca destin, mereu legat de natură și divinitate. Poate acest discurs liric, într-o înlănțuire epopeică a unui panteism la care lumea ar trebui să se întoarcă, se va chema " Timp în cerc și cerc de timp", îmi sună interesant. Bineînțeles că această încercare epopeică aș dedica-o Iașului meu. Mă tem însă să nu rămân doar cu ideea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
întâlnite la tot pasul, nu deosebim rubiconzii și jovialii de ființele tautologice. Ce importanță ar avea concluzia? Are. Iată, o explic concentrat metaforic: sagacitatea nu-i simplitate augustă și nici umilință funciară. Cu alte cuvinte, făcând un călduros apel la panteism vom vedea altfel raportul dintre aprehensiune și comprehensiune. Dumnezeul naturii și natura lui Dumnezeu reprezintă o eternă combinație din care cugetarea omului se tot înfruptă. Ce nu-i de înțeles aici? Sau, dacă suntem deplin stăpâni pe metoda lui Cuvier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cu toată admirația pentru colosala lui faptă culturală care e traducerea Filocaliei, aveam anumite rezerve față de puțin eleganta polemică pe care o avusese cu Blaga. E adevărat că pozițiile declarate ale lui Blaga față de creștinism ca fenomen istoricește epuizat, precum și panteismul lui, nu puteau fi trecute cu vederea de părintele Stăniloae (pe de altă parte, nici Blaga nu era un polemist prea inspirat). Am fost dezamăgit și mult mai târziu, când părintele Stăniloae a acceptat ca recepția sa la Academie să
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
scurtat din vremea Constituțiilor apostolice și a lui Iacob și până la Ioan Hrisostom. Faptul că autorul corpusului sugerează existența unei bogate vieți liturgice În comunitățile creștine constituie o nouă mărturie În favoarea vechimii lor”. În continuare, Stăniloae descrie sistemul dionisian În contrast cu „panteismul platonician”. El nu face nici un fel de referire la Proclus, al cărui plan principal - mone, proodos, epistrophe - este reluat de Pseudo-Dionisie și se Înverșunează Împotriva traducerii termenului proodos prin „emanație”. După el, „emanație” presupune obligatoriu o metafizică panteistă și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
lui Dumnezeu”. În realitate, Stăniloae oferă o descriere perfect normală a sistemului dionisian, având pretenții de originalitate. Pentru că funcționarea triadei lui Proclus nu poate fi Înțeleasă În alt fel decât așa cum este prezentată aici de către teologul român și nu admite panteismul. Motivele pentru care Stăniloae apără, Împotriva tuturor evidențelor, autenticitatea corpusului areopagit ne scapă. Dar mesajul este limpede: nici o jignire nu trebuie adusă Tradiției! Trebuie ca Dionisie să rămână ceea ce a fost vreme de secole, adică un autor pe care Tradiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
scop.” Așa cum tocmai am spus, Ambigua reprezintă pentru Stăniloae un pretext de a-l spulbera pe Origen și origenismul, ultimul socotit ca responsabil de toate ereziile creștine (arianism, monofizism, monotelism, iconoclasm); Stăniloae Îl consideră pur și simplu o formă de panteism păgân. El se sprijină pe monografia lui Peter Sherwood, The Earlier Ambigua of Saint Maximus the Confessor and his Refutation of the Origenism, publicată la Roma În 1955, criticând fără rezerve poziția tolerantă a lui Henri Crouzel și Manlio Simonetti
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
inferior Tatălui. Fiul și Duhul Sfânt sunt două creaturi, „dar există din veci”. Cu ele Începe creația „spiritelor inferioare”, care, „În realitate, nu sunt create la fel, dar sunt emanații ale ființei divine”. Ar fi vorba, În realitate, de un panteism deghizat În doctrină creștină. De altfel, Origen este un „pesimist”; doctrina sa despre eterna reîntoarcere nu-i decât o variantă a gândirii mitologice grecești, impregnată de deznădejde. Conform acestei concepții, lumea nu-și va găsi niciodată odihna și mântuirea; ciclurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Les hommes ne sont que des grands enfants. Donec eris felix, multos numerabis amicos; Tempora si fuerint nubila, solus eris. (Ovidiu) Descartes părintele cartesianismului doctrină care pleca dela îndoiala metodică, a avut trei discipoli: Leibnitz, fondatorul spiritualismului german; Spinosa al panteismului, în Olanda; Locke al materialismului în Englitera. Descartes, pornind de la îndoiala metodică, a păcătuit chiar de la bază; în loc să pornească de la observarea faptelor, a pornit de la purele abstracțiuni ale rațiunii pure, dela simple ipoteze pe care le admitea ca evidente. Adoptând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lege a universului, ordo ordinans. Schelling, în Sistemul idealismului transcendental, dezvăluie, supt altă formă și față ideile lui Fichte; dar în Idei pentru a servi la o filosofie a naturei (1800), pune principiile filosofiei naturei și ajunge la Dumnezeul-lume, la panteismul lui Spinosa, la identitatea absolută a naturei cu gândirea, a materiei cu spiritul, a realului cu idealul. Dumnezeu nu e pricina lumei, ci lumea însăși. Hegel a stabilit științificește filosofia naturei a lui Schelling. Toate sistemele filosofice se reduc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
revelate? Iar pentru a continua întrebările: există mulți zei (politesim)? Este doar unul mai mare între cei mulți (henoteism)? Doar unul singur (monoteism)? Pe Dumnezeu trebuie să-l concepem dincolo sau în afara lumii (deism)? Este în lume, imanent fiecărui lucru (panteism)? Sau este imanent universului și în același timp îl transcende (panenteism)? Pentru mine era clar de ceva timp că, pentru a răspunde la toate aceste întrebări, era necesar să se discute și să se studieze chestiunea la toate nivelurile între
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
este origine. Unde este Spiritul Domnului acolo este libertate" (2 Cor., 34, 17). Nu vreau deci să decid între lume și Dumnezeu: nu este o alternativă. Nu este nici o lume fără Dumnezeu, nici un Dumnezeu identic lumii. Împotriva ateismului și a panteismului susțin o unitate diferențiată: Dumnezeu în lume și lumea în Dumnezeu. În acest fel îl înțeleg pe Dumnezeu și lumea, nu ca două cazualități finite în concurență una cu cealaltă, unde una învinge ceea ce alta pierde. Îl concep pe Dumnezeu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ogni dolore, din Strada mică (1964). Poemele, simple ca formulă, melodioase, multe cu rimă pereche, sunt optimist sau amenințător revoluționare, animate de un idilism muncitoresc, „angajate”, mimând un sentiment romantic-auroral. Universul „pastelurilor” lui R. este însuflețit, în plus, de un panteism specific, astfel încât toate elementele sunt în mod straniu purtătoare ale unui „mesaj” comunist intrinsec, de la „mestecenii-stindard” la „privighetoarea din Carpați” (metaforă pentru poet) sau la „steaua roșie a zării”. Culegerile conțin și câteva poezii erotice, candide sau elegiace. În Rugul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289115_a_290444]
-
se menține, în linii mai sobre, între limitele aceluiași tipar, căruia i se adaugă o mai pronunțată componentă religioasă care, deși autentică, nu îl individualizează pe autor ci, dimpotrivă, îl apropie de grupul numeros și divers al ortodoxiștilor, și un panteism liric ce poate fi ușor descifrat și în proza lui P. De o mai mare consistență e volumul de versuri Iarba fiarelor (1942), unde, în spiritul liricii de la „Gândirea” și, într-o măsură, al lui Arghezi, poetul se îndreaptă în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288966_a_290295]
-
cu izbucnirea Revoluției Franceze pe care Blake a sprijinit-o cu entuziasm, ca și ceilalți membri ai grupului care se întîlneau la magazinul lui Joseph Johnson. El se deosebea, însă, de ceilalți revoluționari englezi prin ură manifestată față de deism, ateism, panteism și materialism, ca și printr-un profund spirit religios. Fragmentul intitulat The French Revolution este o tentativă de a transforma istoria contemporană în poezie narativa; celebrează nașterea democrației în Franța și prăbușirea concomitenta a monarhiei; regele Ludovic, bolnav și incapabil
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
despre Rahab (Rahab/Rahav) (VIII, 199). 251 (VIII, 199) RAHAB este mama lui Tirța (Tirzah) (cf. Milton 13, 41) și simbol al Religiei Naturii (Natural Religion) (Rahab este "Vala, jos trasă-n trup Vegetal", cf. Vala, VIII, 277), deismul sau panteismul pe care Blake întotdeauna le-a înfierat. Blake a împrumutat numele din Vechiul Testament, unde Rahab este desfrînata din Ierihon care a ascuns de slujitorii împăratului cele două iscoade pe care Iosua le trimisese pentru a cerceta Ierihonul. Rahab a fost
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Astfel, isihasmul consideră că partea nematerială care sălășluiește în om are trei componente: Conștiința, Duhul (Pneuma), Spiritul (Logos). Privitor la originile lumilor, se afirmă că Dumnezeu, Adevărul Absolut, Golul Absolut, Cel-de-Sus sau Neantul, constituie de fapt forme de manifestare în cadrul panteismului, idee regăsită în mistica indiană prin sumedenia de zei (sfinți) care, de fapt, nu există distinct, ci sunt desprinși din Brahma. Cu privire la Superego, C. G. Jung afirmă pentru prima oară existența unui “barometru” transcendental, “divin” (locus dei), dincolo de criteriile de
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]