8,430 matches
-
o mistică a lucrului făcut de tine însuți. Astăzi, a ciopli lemnul sau piatra e pur și simplu o tehnică. Dar ceea ce s-a pierdut ca aură, s-a câștigat ca libertate, față de înaintași în primul rând, dar și față de paradigme estetice asociate aparent indestructibil cu o anume tehnică și un anume material. Lucrările sculptorilor care au lucrat la Bistra Mureșului profită tocmai de această libertate recâștigată, tipic postmodernă, față de modele și determinări de orice natură. Sculptorii începutului de secol postulau
SIMPOZION "Ion Vlasiu" by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/12687_a_14012]
-
pierdut flota la Trafalguar? Iar Hitler nu a fost condamnat militar, când a pierdut bătălia Angliei? Un spirit clasic descoperă legi valabile și în epoca nucleară. Faptele trecutului, analizele făcute de marile spirite pot lămuri decisiv evoluțiile și să ofere paradigme și subiecte de meditație politicienilor. Grigore Gafencu aflat ca ambasador la Moscova a recomandat Guvernului României să studieze monografia istoricului francez Vandal, Napoleon et Alexandre, deoarece vedea cum se va reedita între Hitler și Stalin conflictul care l-a opus
TUCIDIDE și lumea bipolară by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12713_a_14038]
-
și numai din acest scurt episod se poate observa cu ochiul liber că modernitatea europeană, marile cutremure istorice, surpările interioare și apocalipsa limbajelor s-au născut aici, în inima Imperiului muribund și strălucitor ca fosforul în materia lascivă a putregaiului. Paradigma acestei lumi, angelice și fetide în aceeași măsură, este Împărăteasa Sissi, marea mea iubire din copilărie și pînă astăzi. Alegerea săptămînii este ea însăși, Sissi, așa cum am visat-o de-a lungul anilor într-un poem încă nepublicat. ți mai
Sisi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12835_a_14160]
-
între generații pentru că, practic, nu mai există generații literare, ca urmare a faptului că nu mai există literatură (interes pentru ea). Aceasta este o stare de fapt, nici bună, nici rea, așa stau lucrurile și nu altfel. S-a schimbat paradigma, a anunțat Paul Cezar Bădescu, pe tineri nu-i mai interesează literatura. Și, la urma urmei, a continuat Paul Cezar Bădescu, purtat de un straniu elan (neo)proletcultist, de ce i-ar interesa pe tineri literatura, de ce i-ar interesa Război
Confruntarea între generații by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12882_a_14207]
-
bine oricărui rîu de munte bine integrat în peisajul său legitim, și de valuri marine sărate, al căror vuiet este și el firesc așezat la locul său, Balcicul s-a impus, în spațiul românesc, alături de irezistibila promisiune turistică, drept o paradigmă culturală majoră. Deși, la prima vedere, obsesia Balcicului ar putea să pară frivolă, un simplu automatism tematic sau doar un capriciu de vilegiaturist în goană după imagini pentru album, în esență acest fenomen se constituie într-o realitate artistică și
Între istorie șli proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12291_a_13616]
-
virtuozitate ar fi practicat, nu poate ieși din cele paisprezece versuri!)". Apreciată astfel în condiția sa, cronica e urmărită și pe coordonata sa evolutivă. Revenirea speciei pe făgașul normal, în anii '60, apare analizată pertinent, în relație cu doi factori: paradigma criticii indigene din perioada interbelică și starea literaturii momentului de aproximativă "liberalizare". întîi de toate are loc o reconstituire a punților rupte de proletcultism, apoi o restaurare a autorității "instituției" critice, atît în sine cît și ca un alibi pentru
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
se închide asupra ei. Se închide? Ușor de spus, greu de demonstrat însă. Poezia se sustrage mai degrabă esteticii mimetice care nu-și îndeplinise promisiunile sau, mai indulgent, dădea senzația că nu și le va putea împlini niciodată. Schimbările de paradigmă în științele umane sînt mereu preventive, acțiunea lor este profilactică și în acest proiect profilactic stă legitimitatea lor. Literatura modernă se naște din decizia de a orienta reprezentarea spre propriul travaliu, de a manifesta conștiința celui care scrie și, de
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
Elvira Sorohan Paradigma esențial-umană desemnată de biblicul Iuda nu e simplu reductibilă la ideea de trădare. Ea indică o categorie umană ce relevă, prin opoziție, divinitatea christică și se complică prin amănuntele dramatice ale scenariului, obiect generos pentru hermeneutică. Atât de generos încât
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
interesant e și episodul "Nebunia lui Pilat". Cu siguranță, cartea a fost citită de Mel Gibson când și-a proiectat mult-discutatul film, "Patimile lui Hristos". Numai că el a pedalat puternic pe ideea patimilor Omului provocate de oameni. O supremă paradigmă, un simbol ce sublimează istoria sângeroasă a umanității, și "pătimirea ca destin", trăită individual sau colectiv. Iisus e un simbol atemporal și e conceptibil ca simbol numai pentru că exprimă universalul. Totodată, în film e reactualizată, deși în plan secund-cauzal, legenda
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
chip de om rămas în umbră, care își racolează supușii apți să trădeze, cum s-a întâmplat și în istoria noastră recentă. Dar, un astfel de supus, poate încă activ, nu e un Iuda decât pe jumătate, deci nu e paradigma împlinită complet. A se considera și impenitența celor din jur, paralizați de acest jumătate-Iuda, încurajând astfel clonarea lui. Această alteritate imperfectă comite răul pentru rău, fără căință, și astfel se excomunică din categoria necesității. Paradigma completă, rară, ține de necesitate
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
pe jumătate, deci nu e paradigma împlinită complet. A se considera și impenitența celor din jur, paralizați de acest jumătate-Iuda, încurajând astfel clonarea lui. Această alteritate imperfectă comite răul pentru rău, fără căință, și astfel se excomunică din categoria necesității. Paradigma completă, rară, ține de necesitate, iar partea imperfectă, modernă, prin frecvență meschină, ține de contingent. De ce și unde se întrerupe linia de profil întreg spre a se ajunge la un Iuda modern schițat de Papini? Gânditorul italian a prefigurat "omul
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
lui ucide, dar nu mai are forța sanctificării celui sacrificat. Biblicul Iuda e constrâns din interior să se autopedepsească. Impulsul i-l dă conștiința (autocontrolul), faptul de a-și fi dat seamă sieși de trădarea comisă. în forma ei totală, paradigma e indisolubil legată de conștiință. înainte de a-i imputa alții greșeala, Iuda se face singur răspunzător. Se detestă pe sine și se autonimicește, poate și de teama sau orgoliul de a nu fi pedepsit pentru moartea celui crucificat, blasfemiator, între
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
contra lui Iisus. E faimosul, contrariantul moment când mulțimea, ațâțată de sacerdoți, preferă iertarea vinovatului Barabba și nu a nevinovatului Iisus. Istoria mai veche, dar mai ales cea mai nouă cunoaște acest exercițiu al puterii. Și asta este încă o paradigmă. Miezul eseului îl constituie însă paradoxul trădării din iubire, urmată de "izbânda mesianică": Dacă în adevăr îl iubești pe Iisus, dacă în adevăr vrei să te jertești pentru mărirea lui, spune diavolul, ar trebui să te duci chiar astăzi în
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
poți să-ți supui conduita criticii acestei instanțe. Or, vânzătorul de rând, cum nu era Iuda, nu numai că e egoist și plin de sine, inapt de a-și percepe culpa, dar se crede perfect motivat în ceea ce face. încât paradigma originară nu mai poate fi recuperată în întregime de "omul nou", deși căința poate cunoaște și forme mai ușoare decât cea radicală, a autosuprimării. Iuda modern e constrâns și el, poate, dar nu întotdeauna, să comită răul. Nu întotdeauna, pentru că
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
atent conduita și vorbele. Toate disimulările îi acuză slăbiciunea ce nu se vrea nicicum răscumpărată printr-un act oarecare de căință, ceea ce ar atenua eșecul total în ordine etică. Gestul căinței nefăcut suspendă iremediabil salvarea, ca și necesitatea degajată din paradigma biblică. încât suntem departe de modelul originar al vânzătorului care, nemaifiind necesar pentru consecința pozitivă a faptei lui, s-a dizolvat, cum se vede, în apele tulburi ale mentalității "omului nou". La vremuri noi, oameni noi. E și asta o
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
a susținut discursuri ample și emfatice pe marginea subiectului suferinței. Puținul pe care îl spune este strict legat de gesturile Sale de eliberare a omului din toate obstacolele răului, manifestat exterior și interior. Femeia gârbovă (Lc. 13, 10-17) este o paradigmă în această privință. Deplina Sa compătimire se traduce printr-o apropiere holistică de persoană, trup și suflet, fără a le separa vreodată pe cele două. Este o însănătoșire completă, pe care o propune fiecăruia. Am subliniat până acum faptul că
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită” (I In. 4, 12). În cartea biblică Facerea (Fac. 18), observăm cum ospitalitatea lui Avraam față de cei trei călători care-l vizitează la stejarul Mamvri ilustrează o paradigmă recomandată de atitudine binevoitoare. Primindu-i pe cei trei Tineri, Avraam Îl primește pe Dumnezeu Însuși, fapt ce îl învrednicește să primească un fiu și să devină părinte al unei descendențe atât de numeroase precum stelele cerului și nisipul mării
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
sluji pe El Însuși (Efes. 6, 5-7). Întreaga activitate pământească a Mântuitorului, de la nașterea Sa smerită în staulul din Betleem și până la jertfa supremă de pe crucea Golgotei, poartă amprenta unei jertfelnice și smerite slujiri și constituie pentru noi o adevărată paradigmă în acest sens. Pentru slujirea semenilor și pentru mântuirea lor, Fiul lui Dumnezeu ia chip de rob (Filip. 2, 3 8), înfruntând și moartea pe cruce. Slujim aproapelui, pentru că-l prețuim ca pe un fiu iubit al lui Dumnezeu, înfiat
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
a concretizat, chiar din primele veacuri ale creștinismului, în importante așezăminte filantropice. Ne amintim desigur, de Vasiliada acel oraș al carității, cum numea Sfântul Grigorie Teologul instituția de binefacere întemeiată de Sfântul Vasile cel Mare, care apoi a fost o paradigmă pentru asistența socială de mai târziu, chiar până în zilele noastre. Primele spitale au fost înființate în incinta mănăstirilor, așa-numitele bolnițe unde monahii stăteau ca în fața altarului la patul fiecărui suferind pe care îl slujeau. Pe lângă bolnițe, în preajma centrelor episcopale
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
spațiu", cu "Măiastra", cu "Cocoșul", da, îl știu îl țin minte. Iată de ce - enigmatic sau nu - Brâncuși e, astăzi, cel mai cunoscut român în lume. (După ce, prostește, îi luaseră un timp locul Nadia Comăneci și Ceaușescu. Aferim!) în spiritul aceleiași paradigme, am putea opera și alte juxtapuneri, de pildă cea de genul: Matisse-Pallady, dar, de ce nu, ludic, și una locală: Bejenaru-Hatmanu. Cum, tot așa, de ce nu: Coelho-Cărtărescu. Sau, Cărtărescu (fascinantul, paralizant de vizibil acum) - Stelian Tănase (romancier foarte rafinat, dar...) De ce
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
impus considerarea ca singular colectiv. În engleză, singura dificultate este acordul în număr cu forma verbală predicativă. Marea problemă a adaptării împrumuturilor în română e însă flexiunea și articularea cu articolul hotărât postpus: mass-media nu poate primi - din lipsa unor paradigme morfologice - articolul hotărît care ar corespunde sensului gramatical cult: ,mass-media-le"?!, ,mass-media-lor"?!. Așadar, chiar dacă era considerată din punct de vedere etimologic un neutru plural, forma mass-media nu putea fi folosită cu ușurință în discurs, lipsind în multe situații posibilitatea de integrare
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
identității adevărate, au început să fie luate în serios. Dar de cine? și asta e foarte interesant. Nu de critica de autoritate care tronează la București, ci de o critică marginală, de provincie, de independenți, de debutanți ... Schimbarea aceasta de paradigmă o simt deocamdată în mod intuitiv. Dar o simt. Au apărut multe articole. Și acuma, recent, revista Contrapunct, unde, iarăși, se ocupă de aceste lucruri..., dar sunt reviste oarecum de importanță secundară. Nu este vorba de marile reviste românești. M.I.
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat, nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11522_a_12847]
-
și teluric, orașul e personajul creat de tălpile, tramvaiul, plicurile, alcoolul, pantofii și adidașii antieroilor din romanul burlesc/carnavalesc al lui Nichita Danilov; din această perspectivă, protagonistul din Tălpi. Șotronul e Iașul, devenit, iată, ceea ce se numește un topos, o paradigmă literară, cum, la fel, va fi fiind urbea moldavă în proza lui Val Gheorghiu, Cătălin Mihuleac ori Lucian Vasiliu: e orașul cum se vede (cu piețele, străzile, statuile, porumbeii, Corso, Fundație, Copou, Tătărași, Nicolina, Alexandru) și cel care este nefiind
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
polemic de critici concurenți încă dinainte de Decembrie 1989, nu este decît aripa mai tînără a generației '80, deoarece reprezentanții ei continuă să scrie, chiar dacă cu o libertate aparent mai mare, sfîrșind însă într-un experimentalism fără acoperire existențială, în aceeași paradigmă de cunoaștere și creație. Nici măcar Ťfracturiștiiť de azi nu marchează, în ciuda declarațiilor lor năbădăios de radicale, o ruptură de programul etic și estetic al generației '80. ș...ț O nouă generație literară va apărea, probabil, abia atunci cînd această dificilă
"Lupii" sub lupă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11669_a_12994]
-
prisma unui model, oricât de tolerant, dar în fireasca ei diversitate, omologată ca atare. Există mari familii poetice, explică și exemplifică Mircea Cărtărescu (Dimov-Brumaru-Foarță, Angela Marinescu-Ion Mureșan-Mariana Marin), și a interpreta versurile unui autor fără să-l fi introdus în paradigma de care aparține înseamnă a rata tocmai actul hermeneutic. Sunt întru totul de acord cu această fundamentare pe principiul adecvării la diferite structuri de sensibilitate. Problema este că susținătorul ei nu reușește (sau nu dorește) să o ilustreze prin comentariul
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]