194 matches
-
suveranul Scoției Iacob al IV-lea (1488-1513) a izolat, de asemenea, doi prunci pe insula Inchkeith. I-a lăsat acolo în grija unei femei mute, în speranța că în câțiva ani copiii vor începe de la sine să vorbească în „limba paradiziacă”. Infans „copil” (< in [privativ] + fans [„care vorbește”]) este, și etimologic, „o persoană care nu vorbește”. Și de data aceasta, experimentul a avut o finalitate concretă. Conform tradiției, cei doi copii abandonați pe insulă ar fi început subit să vorbească în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
S-a format un puț fără fund, așa cum turnul urma să fie fără vârf. În acest turn răsturnat al întunericului, sufletul orgoliosului sultan continuă să cadă mereu și mereu.” De la tragicul eveniment al ruinării Turnului Babel, privi legiul folosirii limbii paradiziace a rămas la îndemâna câtorva inițiați, a câtorva poeți, a câtorva nebuni. Într-un poem al lui Tudor Arghezi (Sfântul, 1931), un infirm surdo-mut, o pocitanie de om, atinge gradul de sfințenie pentru că, „sărman cu duhul” fiind, are acces la „limba
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
concretă a ceea ce îl recomandă ca izgonit din paradis. Bine, noi suntem izgoniții din generația a șaptezecea, însă cei care au fost mai aproape ca timp, au amintiri mai bine conturate, au supt lapte cu miere fără amelioratori, de la surse paradiziace. Ei sunt marii artiști de geniu cu opera cărora ne hrănim ca să ne putem aduce și noi aminte câte ceva, scociorând gena cu pana. Știi cum e arta? E ca și cum ai visa că ești într-un palat din "O mie și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-o pe la unsprezece ani. Iar dacă paradisul e asimilabil copilăriei Înseamnă că, Între cei zece și unsprezece ani ai mei, lumina Raiului a fost cea care s-a dus să asfințească undeva, nimeni nu știe unde. Copilăria, cu accidentele ei paradiziace, a mai rezistat o vreme, s-a zvîrcolit, a refuzat să cedeze odată cu lumina. Dar nu există paradis În absența luminii, drept care strălucirile și curcubeiele mele de după unsprezece ani au lunecat pe alte ceruri, mai joase. Pe retina interioară s-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
suferit în timpul comunismului. A apărut de curând o carte de versuri (Visuri care dor, „din zbuciumul acestui secol“, Înmuguriri, Fălticeni, 2001) semnată de Petru Boroianu din care reiese exact contrariul, și anume că România era în acea perioadă o țară paradiziacă. În 1979, poetul se urcă pe muntele Ceahlău și contemplă Moldova. Iar ceea ce vede îl încântă: ‹ „Sub razele plăcute, / La Piatra, Săvinești, / Pământuri renăscute, / Zidiri ca în povești. / Bacăul din câmpie / Cu ale lui grădini, / E plin de veselie, / De
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ei împinse de vuietul mării, departe înspre cel mai frumos gând, oferind spre dimineață noi bucurii.“ În aceeași lumină trandafirie sunt scăldate sălile în care au loc concertele, restaurantele, străzile. La un moment dat România însăși apare ca o țară paradiziacă, privilegiată de Dumnezeu: „România este țara aleasă de Dumnezeu pentru a începe mântuirea neamului omenesc. Pentru că a răbdat, a suferit, a apărat Europa, a jertfit oameni aleși, a arătat că are dreptul la lumină. În curând aici va fi singurul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
contraexemplul și îmi trage o trântă să mă satur. Lunile acestea au fost o gogoașă de mătase, relațional vorbind. Toată lumea s-a purtat foarte frumos cu mine și eu la fel cu ei. Dar ca să pună capăt acestei armonii prea paradiziace, a intervenit megatona de rău. Scrisorile de la G., care pe lângă un șir vast și laborios de reproșuri insultătoare și extrem de furioase mai conțin și amenințări, și atacuri directe, cu o virulență pe care eu nu am mai trăit-o nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
depistez. Liviu a plecat dimineață, iar eu am început să caut din ochi shuttle de aeroport. Știam că după venirea lui se termină „venirile,” că se pregătește întoarcerea acasă. Și acasă are sensuri atât de complexe. Știu bine că starea paradiziacă urmează să aibă un deadline și probabil m-am deprimat fiindcă toate sentimentele mele sunt amestecate și sincer cred cu tărie că în România lumea se conturează și s-a conturat mai mult pentru mediocri și proști (în comunism), pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de animale bolnave. Iar Profesorul Angelo a văzut că nu era bine așa și a adus de la circ primul antropoid. Adică l-a furat, Doamne iartă-mă. Maimuța neastâmpărată, de un stat de om, nu se încadra defel în ambianța paradiziacă, așa că profesorul i-a cumpărat din prima zi o frânghie pe care a încolăcit-o la un capăt de un copac, iar pe celălalt l-a legat de grumazul animalului. Asta ca vizitatorii să nu privească o maimuță printre gratii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
terenul și clima te pot ajuta. dacă remușcările tale vor dispărea și vei purta rochia albă subțire, vei reuși să te faci nevăzută, vei reuși să evadezi din privirea amenințătoare a dușmanului tău, vei reuși să pășești către gră dina paradiziacă a dragostei celei noi, cu gust de migdale și de prune uscate, vei reuși să te transformi o vreme într-o libelulă pe care sabia nu o poate tăia pentru că aerul bătut de aripile ei se face instantaneu diamant. nouă
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
drum spre casă de la spitalul Ashford de după accident. Strălucirea puternică a traficului, perspectivele solide ale terasamentelor autostradale și ale benzilor de circulație pe Western Avenue, anticipaseră această viziune indusă de LCD, ca și când rănile mele ar fi înflorit în acele creaturi paradiziace, oficiind uniunea dintre accidentul meu și acest elizeu metalizat. Când Vaughan mă îndemnă din nou să intru cu mașina în vehiculele ce veneau din sens opus, am fost tentat să-i dau ascultare, nefăcând nici un efort să reacționez la apăsarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ciment transformau acele ambuteiaje cândva opresive într-o coloană iluminată la nesfârșit, așteptând răbdătoare un invizibil drum de racord spre cer. De la balconul apartamentului mi-am lăsat privirea să se plimbe peste peisajul de jos, încercând să găsesc această rampă paradiziacă, acel gradient larg de-o milă și susținut de umerii a două figuri arhanghelice, pe care să poată circula toate mașinile din lume. În zilele acelea ciudate, pe când îmi reveneam de pe urma excesului de L.S.D. și a morții abia evitate de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Perpessicius, „poezia care impresionează, dar nu vrăjește. Izbește, dar nu reține. Pentru că este o poezie fragmentară”. Criticul nu refuză de plano această poetică „fulgurantă”, dar constată alteritatea ei radicală în raport cu tradiția marii poezii universale: „Ești mulțumit cu intervenția acestor splendori paradiziace - nimic de zis. Ele sînt, de altminteri, destule și destul de vii și nu se poate spune că nu sînt impregnate de poezie. Este însă o poezie alta decît aceea care a alintat întotdeauna visurile umanității, din vechi și pînă azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țara piticilor, a uriașilor și a cailor. Coboară în propriul inconștient, inclus la rându-i în inconștientul colectiv, al umanității, sursa miturilor și a basmelor. Prin călătoria aventuroasă în propriile zone sufletești abisale, eroina povestitoare își recuperează o dată cu fantasmele vârstei paradiziace, eu-rile virtuale. Acesta poate fi sensul grupării episoadelor narative în trei cicluri: Animus, Anima și Animus și Anima. Psihia umană sugerează această distribuire a textelor prozastice e complexă, multiplă, eterogenă, contradictorie. În ea cooperează, se confruntă și se contopesc principiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care se poate desfășura în largul ei copilăria. Nu doar cea individuală, ci și copilăria umanității. Natura, codrul, marea, muntele restituie măcar temporar, măcar pe durată de ore sau clipe, celor ce știu să li se integreze, condiția umană primordială, paradiziacă. În imaginația tinerei olandeze care, în Albatroșii Danzantes, visează într-un șezlong, pe puntea unei bărci, că redobândirea acestei condiții ar fi posibilă printr-un iubit ideal, și aceasta ar putea să-i devină tânărul marinar Santiago, contopit în imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
omul se străduiește să-l reactualizeze periodic este un Timp sanctificat de prezența divină, și putem spune că dorința lui de a se afla în prezența zeilor și într-o lume desăvârșită (pentru că abia a luat naștere) corespunde nostalgiei stării paradiziace. Această dorință a omului religios de a se întoarce periodic înapoi, strădania lui de a retrăi o situație mitică, cea de la începuturi, ar putea părea nefirești și umilitoare în concepția modernă. Această nostalgie duce inevitabil la repetarea neîncetată a unui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
primitive", este prin excelență un om paralizat de mitul eternei reîntoarceri. Un psiholog din zilele noastre ar încerca să descifreze într-un asemenea comportament spaima în fața noului, refuzul de a asuma responsabilitatea unei existențe autentice și istorice, nostalgia unei stări "paradiziace", tocmai pentru că era embrionară și nu se desprinsese cu totul de Natură. Subiectul este mult prea complex pentru a putea fi abordat aici și depășește de altfel sfera preocupărilor noastre, pentru că pune problema opoziției dintre omul modern și cel premodern
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în "germeni", creatoare. Simbolismul goliciunii baptismale nu este nici el privilegiul tradiției iudeo-creștine. Goliciunea rituală înseamnă integritate și plenitudine: "Paradisul" implică lipsa "veșmintelor", adică lipsa "uzurii" (imagine arhetipală a Timpului). Orice goliciune rituală implică un model în afara timpului, o imagine paradiziacă. Monștrii adâncurilor se întîlnesc în numeroase tradiții: eroii, inițiații coboară în adâncuri spre a înfrunta monștrii marini, într-o încercare inițiatică tipică. Există desigur o mulțime de variante în istoria religiilor: uneori, dragonii păzesc o "comoară", imagine sensibilă a sacrului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Lumea. Muntele avea mai multe peșteri, iar folclorul pe această temă a peșterilor a jucat un rol de seamă în construirea de grădini în miniatură. Peșterile sânt adăposturi tainice, lăcașuri ale Nemuritorilor taoiști, loc de inițiere. Ele alcătuiesc o lume paradiziacă și de aceea se pătrunde greu înăuntru (simbolismul "porții strîmte", asupra căruia vom reveni în capitolul ce urmează). Tot acest complex - apă, arbore, munte, peșteră -, care jucase un rol atât de însemnat în taoism, nu făcea decât să continue și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a se împărtăși din tainele Vieții și ale fecundității cosmice. Taoiștii au preluat această schemă cosmologică arhaică - muntele și apa - și au îmbogățit-o (munte, apă, peșteră, arbore), dar au redus-o la scara cea mai mică, închipuind un univers paradiziac în miniatură, încărcat de puteri mistice, pentru că era departe de lumea profană, în preajma căruia taoiștii se retrăgeau ca să mediteze. Sanctitatea lumii închise este redată și de bazinele cu apă parfumată și capac, simbolizând Marea și Insulele Preafericiților. Acest complex mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ascunse în spectacolele care-i fac plăcere, în cărțile pe care le citește. Cinematograful, adevărată "fabrică de vise", preia și folosește nenumărate motive mitice: lupta dintre Erou și Monstru, înfruntările și încercările inițiatice, figurile și imaginile exemplare ("Fata", "Eroul", peisajul paradiziac, "Infernul" etc.). Până și lectura are o funcție mitologică, nu numai pentru că înlocuiește rostirea miturilor în societățile arhaice și literatura orală, care se mai păstrează în comunitățile rurale din Europa, ci mai ales pentru că lectura îi permite omului modern o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un mediu atât de ostil a sălbaticilor lor prieteni. Ceea ce pentru ei nu fusese decât un desert de stânci și nisip, în care mureau unul câte unul, pentru aceste ființe primitive și dezbrăcate devenea, cu toată naturalețea, un loc aproape paradiziac, mulțumită surprinzătoarei lor abilități în folosirea resurselor. Săptămâni întregi, spaniolii suferiseră chinurile insuportabile ale setei, care îi conduseseră în mormânt pe mulți dintre ei, si totusi cei de pe Peștele Zburător le-au demonstrat, în decursul unei singure nopți, ca avuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la celălalt. În fața provei caiacului se ivi imensa mlaștină pe care o căuta, crescătorie de caimani, anaconde și gigantice broaște țestoase. Ape atât de liniștite, încât păreau de piatră șlefuită. Regiune a morții și a groazei, cu toată aparența ei paradiziacă; oglindă în care se reflectau la apusul soarelui toate speciile de palmieri din junglă: de la moriche la seje; de la pijiguao la manaca; de la chiquichique la cumaré. De ce își dăduseră întâlnire aici, de-a lungul timpului, caimani și anaconde? De ce veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se lungi În pat. În următoarele trei săptămâni, mișcările lui au fost extrem de reduse. Ne putem imagina că peștele, ieșind din când În când la suprafața apei ca să Înghită aer, zărește preț de câteva secunde o lume aeriană, complet diferită - paradiziacă. După aceea, firește, trebuie să revină În universul lui de alge, În care peștii se devoră. Dar timp de câteva secunde a avut intuiția unei lumi diferite, perfecte - lumea noastră. În seara de 15 iulie, Îi telefonă lui Bruno. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de trei zile. — Azi n-am mâncat, remarcă el, puțin surprins; continua să țină cartea În mână. — Huxley a publicat Insula În 1962, e ultima lui carte, continuă el amestecându-și orezul cleios. Acțiunea are loc pe o insulă tropicală paradiziacă - vegetația și peisajele sunt probabil inspirate de Sri Lanka. Pe acea insulă s-a dezvoltat o civilizație originală, departe de marile curente comerciale din secolul XX, foarte avansată pe plan tehnologic și În același timp respectuoasă cu natura: pacificată, complet eliberată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]