344 matches
-
lit. (1982), 845; Șerban Cioculescu, „Lysimac”, „Ecoul”, 1944, 198; Dan Cristea, „Cărare printre ani”, RL, 1971, 13; Ioan Adam, „Cărare printre ani”, SPM, 1971, 24; Florin Manolescu, „Cărare printre ani”, ARG, 1971, 9; Crohmălniceanu, Literatura, I, 42; Emil Manu, Ceremonie parnasiană, LCF, 1978, 31; Lit. rom. cont., I, 86-88; N. Scurtu, Un poet, deci un om al adevărului, VR, 1986, 1; Adrian Săvoiu, Ion Barbu și E. Lovinescu în corespondență cu Mihai Moșandrei, VR, 1986, 1; Nicolae Oprea, Mihai Moșandrei la
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
1912), Hermann și Dorothea (1908), Torquato Tasso (1910) și Ifigenia (1926) de Goethe, Oedip la Colona de Sofocle (1910) ș.a. Seria nouă cuprinde traducerile lui I. I. Ciorănescu, V. I. Popa, I. Sân-Giorgiu, Al. Iacobescu din autori romantici, simboliști și parnasieni. Alți colaboratori: Const. A. Giulescu, George Rotică, Ion Grămadă, H. Stahl, D. N. Ciotori, C. Rădulescu-Codin, George Tofan, Nicolae Cartojan, Mihail Lungianu, Alex. Morariu, Eugeniu Revent, Tiberiu Constantinescu, Dragoș Protopopescu. I.H., C.A.
NEAMUL ROMANESC LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288390_a_289719]
-
G. Topîrceanu, I. U. Soricu, Elena Farago, Lazăr Iliescu, Mihail Iorgulescu, G. Rotică, Oreste, Emil A. Chiffa, Eugeniu Revent, Const. A. Giulescu ș.a., iar cu proză - I. Agârbiceanu, I. Ionescu-Boteni ș.a. Sunt incluse și traduceri din poeți francezi simboliști și parnasieni. Articolele sunt semnate de Emil Gârleanu, N. Iorga, Onisifor Ghibu, Vasile Pârvan, Const. A. Giulescu, Nicolae Cartojan ș.a. După realizarea unității naționale N. r. reflectă schimbările economice și sociale survenite în viața politică a țării. Literaturii îi revine un loc important
NEAMUL ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288392_a_289721]
-
Tașcu, „Tihna scoicilor”, ST, 1984, 8; Adrian Marino, Jurnalul provincial, TR, 1987, 18; Petru Poantă, „Drumuri prin Moldova”, ST, 1987, 6; Theodor Codreanu, Ucenicia scriitorului tânăr, LCF, 1987, 46; Nichita Danilov, Din valurile presei, „Timpul”, 1992, 9; Ioan Holban, Un parnasian printre (post)moderniști, CRC, 1993, 17; Ioan Holban, Ce dor mi-e de-o frumoasă lume, „Symposion”, 1998, 18. Ș.A.
PENDEFUNDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288753_a_290082]
-
bizar. Pe urmele lui Maurice Rollinat, el asociază plăcerea, moartea și descompunerea (Cadavrul și scheletul, Sodoma). Neajungând la vibrația mai adâncă a acestei poezii a abisului, îi rămâne un imitator conștiincios, dar superficial. Mai personal este în poezia de alură parnasiană, transpunere, în viziune clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de gheață”, epicureu înălțând imnuri lui Joe ori „proscrisul” resemnat așteptând-o pe „funesta nimfă cu-mbrățișarea ei de fier”, poetul apare pe
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
1888-1916, București, 1916; Dacia noastră, București, 1919; Himere, București, 1927; Pantheea, București, 1927. Repere bibliografice: Polit [Ștefan Orășanu], Alexandru Obedenaru, București, 1891; Chendi, Pagini, 576-580; G. M., Sărbătorirea poetului Alexandru Obedenaru, DMN, 1934, 10 027; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 67-71; Ciorănescu, Lit. comp., 240-243; Bote, Simbolismul, passim; Biblioteca Academiei R.S. România. 1867-1967. Cartea centenarului, București, 1968, 107; Vladimir Streinu, Doi poeți macedonskieni, AFT, 1970, 5; Dicț. lit. 1900, 635; Iliescu, Poezia, passim; Climat poetic simbolist, îngr. Mircea
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
Cugetul românesc”, „Flacăra”, „Luceafărul”, „Basarabia literară”, „Cetatea Moldovei”, „Curentul magazin”, „Floarea soarelui” ș.a., semnând și I. Citta. După 1947 continuă să scrie, dar nu mai publică nimic. La debut, poetul se înfățișează publicului „cu versuri de aleasă și nobilă factură parnasiană”, cum spunea Perpessicius. Producția lui din anii ’40 a suscitat însă și rezerve din partea aceluiași critic, care, referindu-se la volumul Stema din vâltoare (1943), observa: „Fără să putem vorbi de afectare și nici chiar de un anume gongorism, nu
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
decedat subit, si amintirile păstrate sunt mai ales întunecate (ceremonia funerară) sau dezolante prin spectacolul agresiv al sărăciei și înapoierii; merge apoi să-și viziteze bunicul la Constantinopol, în palatul de la Arnăut-Chioi. Aici un frate al mamei, Paul Musurus, poet parnasian, discipol al lui Leconte de Lisle și al lui Théophile Gautier, dar și mare admirator al lui Victor Hugo, îi imprimă cultul, nestins întreaga viață, pentru bătrânul bard vizionar, incitându-i pasiunea pentru poezie și cu lecturi din Corneille, Racine
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
unor volume - Ceramică regăsită (1967), Pinacoteca unei lire (1971), Ceremonie în albastru (1975) -, poetul e sensibil mai cu seamă la imaginea plastică și aplică nedeclarat principiul ut pictura poesis. Statornicește peisaje, scene, monumente, obiecte, dar nu o face obiectiv, neutru, parnasian, ci subiectivează intens descripția, afișându-și atitudinea și inserând în tablou evocarea istorică, reflecția. Dar semnele distinctive ale geografiei românești sunt celebrate, de regulă, în spirit prea ostentativ patriotic. Efectele sunt, nu o dată, de natură mai mult retorică decât poetică
NEGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288416_a_289745]
-
obscuritate. Contemplativ și elegiac, înrudit în primele versuri cu „senzitivii” și „intimiștii” de la sfârșitul veacului al XIX-lea, N. face eforturi pentru a se integra generației sale. Notabilă în placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul unor simboluri sau alegorii (Vulcanul, Icar, Două ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva, în care se mizează pe verbalizarea
NICHITA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
tot mai accentuat pentru tradiție al intelectualilor grupați în jurul „Gândirii” este permanent dublat și completat de tendințe moderniste, într-un proces ce reflectă complexitatea unei literaturi ajunse la deplinătatea conștiinței sale estetice. Căutările tânărului poet abordează succesiv tematici romantice, simboliste, parnasiene și tradiționaliste, într-un adevărat „abecedar” al poeziei, parcurs cu devoțiune și fervoare. Iar cea mai importantă lecție este, fără îndoială, lecția argheziană, pe care N. o exersează cu meticulozitate obstinată, perfect conștient de importanța ei pentru devenirea spirituală a
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
închide într-o zonă a tainei și a visului, în care se perindă avatarurile unui trecut aristocratic și sumbru („E mult de-atunci; în vremuri luptat-am pentru cruce,/ Un templier cu fruntea scăldată în lumină”). Bun cunoscător al poeziei parnasiene și simboliste, aflat sub amenințarea unei necruțătoare boli, O. dă, în „estampele” în care își transformă poezia, peisaje interioare în felul celor din G. Rodenbach. Scenerie gotică, imagini heraldice, aluzii hermetice („Pe masă-n roase pagini «Cornelius Agripa»”) intră în
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
bibliografice: Mihail Dragomirescu, Gh. Orleanu, „Calendar literar și artistic pe 1909 al revistei «Biblioteca românească enciclopedică Socec»”, 168-169; Iorga, Oameni, I, 442-444; Emil Gârleanu, Priveliști din țară, București, 1915, 67-70; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., III, 154-155; Din poezia noastră parnasiană, îngr. N. Davidescu, București, 1943, 89-90; Ciopraga, Lit. rom., 360-361; Micu, Început, 428-429; Antologia poeziei simboliste românești, îngr. și pref. Lidia Bote, București, 1972, 113-114; Climat poetic simbolist, îngr. Mircea Scarlat, București, 1987, 125-126; Emil Gârleanu și contemporanii săi, îngr
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
de Lisle, Théophile Gautier, Théodore de Banville, François Coppée, Sully Prudhomme, José-Maria de Hérédia, Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé. Cinci ani mai târziu apare al doilea volum, datat însă 1869, iar în 1876, al treilea. Concepția de artă a parnasienilor nu a fost formulată în aceste culegeri, ci în prefețele la unele dintre volumele lui Gautier și Leconte de Lisle ori în articolele semnate de acești doi poeți în reviste ca „L’Artiste”, „L’Art” ș.a. La temelia p. se
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
în schimb, în putință de a se autoperfecționa. Autorul volumului Émaux et camées pledează pentru autonomia esteticului, considerând arta scop, nu mijloc, afirmând că „orice artist care își propune altceva decât frumosul nu e artist”. Refuzându-se militantismului civic, poezia parnasiană se distanțează la fel de categoric și față de intimism. „Je ne te vendrai pas, mon ivresse et mon mal”, își previne Leconte de Lisle, într-o poezie, cititorul. În articole el condamnă explicit sentimentalismul, ia în derâdere lirismul lacrimogen, acuză poezia elegiacă
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Ideea. Idee și Formă fiind una, opera perfectă nu se obține prin „inspirație”, ci prin travaliu. Cu cât materia în care se împlinește obiectul artistic e mai refractară prelucrării în acest scop, cu atât meritul creatorului e mai mare. Poetica parnasiană implică înțelegerea artei ca dificultate învinsă. În actul de creație, poetul are de biruit toate obstacolele inerente năzuinței la perfecțiune, și pentru aceasta sunt necesare luciditatea, supravegherea stărilor afective, intelectualizarea emoțiilor. Se exclud exaltarea, patosul, redundanța, superfetația, tot ce ține
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
școlii, în frunte cu Hérédia, prin compunerea de poezii în forme fixe, în special în aceea a sonetului. În poezia românească nu s-a cristalizat o orientare analoagă celei parnasiene, și cu atât mai puțin o grupare. Cu toate că există elemente parnasiene la Carducci, D’Annunzio, Stefan George, în prerafaelismul englez etc., p. nu s-a manifestat ca școală nici în alte literaturi. Există însă în operele unor poeți români aspecte de creație obiectivă, de asimilare a eului poetic în descripție, apar
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
tehnice, indiferent de conținut. Izolate la D. Bolintineanu, V. Alecsandri (în pasteluri, și nu numai), C. Stamati, G. Baronzi, mai insistent cultivate de Al. Macedonski, autor al versurilor din Bronzes (1898) și care la un moment dat se definea ca parnasian, elementele de tip parnasian diferențiază, în contextul simbolist românesc, producția câtorva dintre discipolii macedonskieni (Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Gabriel Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Izolate la D. Bolintineanu, V. Alecsandri (în pasteluri, și nu numai), C. Stamati, G. Baronzi, mai insistent cultivate de Al. Macedonski, autor al versurilor din Bronzes (1898) și care la un moment dat se definea ca parnasian, elementele de tip parnasian diferențiază, în contextul simbolist românesc, producția câtorva dintre discipolii macedonskieni (Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Gabriel Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în 1912, arată o preferință marcată pentru p., după cum în Pajere Mateiu I. Caragiale învederează înrudirea cu parnasienii. Ion Pillat debutează cu un volum de versuri eminamente parnasiene, Visări păgâne, urmat de culegerea Eternități de-o clipă, în care p. e preponderent, iar la Ion Barbu sunt recuperate într-o formulă specială câteva elemente parnasiene. Mihai Codreanu adoptă
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în 1912, arată o preferință marcată pentru p., după cum în Pajere Mateiu I. Caragiale învederează înrudirea cu parnasienii. Ion Pillat debutează cu un volum de versuri eminamente parnasiene, Visări păgâne, urmat de culegerea Eternități de-o clipă, în care p. e preponderent, iar la Ion Barbu sunt recuperate într-o formulă specială câteva elemente parnasiene. Mihai Codreanu adoptă ca formă poetică preferată sonetul, devenind un fel de omolog
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
învederează înrudirea cu parnasienii. Ion Pillat debutează cu un volum de versuri eminamente parnasiene, Visări păgâne, urmat de culegerea Eternități de-o clipă, în care p. e preponderent, iar la Ion Barbu sunt recuperate într-o formulă specială câteva elemente parnasiene. Mihai Codreanu adoptă ca formă poetică preferată sonetul, devenind un fel de omolog al lui Hérédia, iar N. Davidescu acordă orientării o atenție deosebită atât în poezia proprie, cât și în incursiunile critice. Procedări de felul celor statuate de școala
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Mihai Codreanu adoptă ca formă poetică preferată sonetul, devenind un fel de omolog al lui Hérédia, iar N. Davidescu acordă orientării o atenție deosebită atât în poezia proprie, cât și în incursiunile critice. Procedări de felul celor statuate de școala parnasiană franceză pot fi identificate, discontinuu, în toată poezia română, inclusiv în cea din a doua parte a secolului al XX-lea, la Miron Radu Paraschivescu, Cicerone Theodorescu, Tudor George, Grigore Hagiu ș.a. Repere bibliografice: Catulle Mendès, Le Mouvement poétique français
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
1925; Henri Bremond, La Poésie pure, Paris, 1926; Maurice Souriau, Histoire du Parnasse, Paris, 1929; Francis Vincent, Les Parnassiens, Paris, 1933; Philippe Van Thieghem, Marile doctrine literare în Franța, tr. Alexandru George, București, 1972, 242-258; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943; Adrian Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, București 1967, 93-99, 585-586; Adriana Iliescu, „Literatorul”, București, 1968, 259-272; Ciopraga, Lit. rom., 234-262; Margareta Dolinescu, Parnasianismul, București, 1979; Scarlat, Ist. poeziei, II, 262-268. D.Mc.
PARNASIANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
material dur”, Perpessicius, cu larghețea-i binecunoscută, îi dă acolada: „poet în întregul înțeles al cuvântului”. Adevărul este de partea lui E. Lovinescu. Preocupat de acuratețea formei, P. este un îndemânatec meșteșugar al versului cizelat cu migală, ca în lirica parnasiană din care și-a făcut un model. Dincolo de trufașa profesiune de credință („Pe vecinicia prinsă într-un vers,/ Trufaș am pus sigiliul meu de aur”), palpită în stanțele din volumul Sigilii de aur (1916) un „cald fior”, tremură o „lacrimă
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]