248 matches
-
tură a tăcerii“ - Ihab Hassan), eclectismul rafinat, care presupune codificarea mul ti plă/hipercodificarea și recuperarea trecutului, dintro perspectivă ironic nostalgică, ludică etc. Rescrierea majorității temelor (chiar și a celor cu deschidere spre tragic sau metafizic) în registru minor, prin parodiere, ironizare, pastișă, prin „traducere“ în regimul derizoriului, prin parafrazare, colaj sau aluzie culturală. Relativizarea și fragmentarea textului, cultivarea formelor deschise, recursul la colaje și marcaje textuale care permit lectorului să participe la construcția textuală și la procesul de semnificare. Paradigma
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a incertitudinilor tulburătoare cărora ea le dă naștere. Cu Shakespeare ne aflăm poate cel mai aproape de acel centru al teatrului spre care credem că ne-ar putea conduce fantoma. Un centru ascuns care transgresează frontiera genurilor. Indeterminabilul vis/realitate și parodierea luitc " Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui" Departe de a distruge forța aparițiilor, parodia comică hrănește reflecția shakespeariană asupra puterilor iluziei, pe care se întemeiază ambivalența apariției și a aparenței. Puteri care, în egală măsură, confirmă adevărul și autentifică minciuna
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dă naștere. Cu Shakespeare ne aflăm poate cel mai aproape de acel centru al teatrului spre care credem că ne-ar putea conduce fantoma. Un centru ascuns care transgresează frontiera genurilor. Indeterminabilul vis/realitate și parodierea luitc " Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui" Departe de a distruge forța aparițiilor, parodia comică hrănește reflecția shakespeariană asupra puterilor iluziei, pe care se întemeiază ambivalența apariției și a aparenței. Puteri care, în egală măsură, confirmă adevărul și autentifică minciuna. Dar, pentru a ajunge aici, mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
puterea magicianului și puterea teatrului 147 Arta magică a teatrului și statuia care se însuflețește 151 Moartea aparentă, moartea adevărată și „efectul de fantomă” 160 Privirea iubirii și privirea morții 168 Fantomalul și jocurile dublului 175 Indeterminabilul vis/realitate și parodierea lui 179 Methought sau fantoma, cheie a iluziei teatrale 184 IV Umbre moderne și efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și puterea dublului 221 Pirandello sau camera
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de notație prost înțeleasă. Parodiază pe marii poeți și satirizează și desființează ceea ce se situează în afara talentului. Iată-l identificându-se cu Arghezi: "Pândind păcatele femeii,/ O a văzut prin borta cheii" ("Mâhniri"). Același procedeu îl vom descoperi și in parodierea cântecelor de inimă albastră ale lui M. R. Paraschivescu. Poetul îi stăpânește limbajul: "Boarfo! Nu ți-a fost șucar/ Să bagi mâna-n buzunar?". Întoarcerea poeziei la istorie, la tradiție o sesizează Marin Sorescu la câțiva poeți printre care și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
comportându-se într-o manieră inedită, descoperindu-se valențe noi pentru un joc golit de efecte, curățat de convenția "jucăriei situației", desenând cu simplitate și convingere o rezonantă comună a demonstrației. [...] Numitorul comun al existențelor în acest spectacol fiind mimarea, parodierea inconștientă a sentimentelor autentice, fie ele filiale, conjugale, erotice etc. (Mira Iosif) 1977 DA SAU NU Alexandr Ghelman Teatrul Giulești Regia lui Alexa Visarion dovedește că Alexa Visarion este mereu un regizor serios, care stimulează literatura și o înțelege și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
însă nu numai spre coduri lingvistice, ci și spre coduri culturale/estetice. Astfel, artele poetice fa cilitează decodarea semnificațiilor, oferind „chei de lectură“. Metaliteratura activează această func ție prin autoreferențialitate, prin discursul textualist al postmoderniștilor, prin proce deul intertextualității, al parodierii etc., care impun coduri de lectură și de interpretare spe cifice, în relație cu „pretextul“ și cu „arhitextul“ (Julia Kristeva). FUNCȚIA FATICĂ denotă capacitatea actanților comunicării de a iniția și a menține contactul, prin controlul canalului, al circuitului; se realizează
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tură a tăcerii“ - Ihab Hassan), eclectismul rafinat, care presupune codificarea mul ti plă/hipercodificarea și recuperarea trecutului, dintro perspectivă ironic nostalgică, ludică etc. Rescrierea majorității temelor (chiar și a celor cu deschidere spre tragic sau metafizic) în registru minor, prin parodiere, ironizare, pastișă, prin „traducere“ în regimul derizoriului, prin parafrazare, colaj sau aluzie culturală. Relativizarea și fragmentarea textului, cultivarea formelor deschise, recursul la colaje și marcaje textuale care permit lectorului să participe la construcția textuală și la procesul de semnificare. Paradigma
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
al lumii povestitorului, funcția transformatoare a râsului (G. Munteanu); deplasarea spre psihologic în analiza personajelor (Pompiliu Constantinescu); depozitar de înțelepciune populară, mimează "idioțenia" în fața culturii oficiale, imaginează o lume paralelă cu cea oficială, "lumea pe dos" cu personajul anapoda, grotescul, parodierea limbajului, cult și a stilului "înalt" (Zoe Dumitrescu-Bușulenga). În opera lui Creangă întâlnim dimensiunile unei lumi pre-homerice, dominată de instinct, dar stilizată prin geniul natural al autorului (Vladimir Streinu). În atmosfera generală de râs, de voioșie colectivă "se conturează o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
corporală a acesteia. De pildă, cearta din casa de aramă din Povestea lui Harap-Alb, dintre "monștri" care sunt personaje carnavalești (Petru Poantă). Cuvintele acestor bufoni grotești sunt stâlcite, sonoritatea coborâtă, mișcările trupului au ceva grotesc. Aceleași lucruri se remarcă în parodierea sau degradarea infernului și a paradisului în Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Personajele devin niște măscărici, pactul cu diavolul este grotesc, râsul regenerator abundă și ni-l închipuim ca fiind râsul întregului popor (Petru Poantă). Infernul e
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nu preia însă și bine face! nimic din atmosferă, construcția și intențiile auctoriale ale prozatorului pretins model. Nici macar obsesiile vizibile ori camuflate ale acestuia (viciul, kitsch-ul, culpă, visul, erosul thanatic) nu sunt altceva decât cel mult simple pretexte pentru parodierea rețetei interbelice a literaturii de consum, dar și a entuziasmului mitologizant fără egal cu care ideologia comunistă s-a înfruptat dintr-o serie întreagă de texte teziste inferioare estetic, considerate însă net superioare axiologic. Chiar și în prima parte din
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
situa în text și simultan în afara lui. Poetul ieșean dă senzația că scrie în maniera și totodată că discretizează opțiunile poetice ale unora dintre congeneri. Dar știe, cu siguranță, a păstra echilibrul necesar între confesiunea patetică, "biografistă", și distanțarea rece, parodierea în tușe groase a feliei de viață "autenticiste": "gata, te strig pe mai multe voci,/ te aplaud de la distanță,/ da, pelicula de gheață a crăpat/ și am căzut în bularga viselor,/ în nicolina precupețelor nefericite" (o muzică dăunătoare oamenilor) etc.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
deja scris. El trebuie acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt, reasamblate și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
deja scris. El trebuie acum să reinvestească fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, dialogul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt reasamblate și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Petreu. Petru Cimpoeșu are în Elvira Sorohan cel mai constant susținător: paginile despre romanele sale succesive, adunate în carte, construiesc o monografie. Ironia ca figură de gândire și adjuvanții ei, tragicul și comicul, procedee ca paradoxul și oximoronul, șarja și parodierea, asocierea cu opera lui I.L. Caragiale prin forța de a surprinde spiritul epocii sunt aspecte ce alcătuiesc o identitate stilistică și culturală a scriitorului băcăuan. Discursul critic se încarcă, la rândul lui, cu mărci specifice autoarei: "Miza esențială fiind negația
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
marcat de expresia lingvistică a registrului public formal (cf. Ab), în enunțuri reflectând competența idiomatică (Ba [2]). Putem recunoaște două niveluri (N) diferite, după cum urmează: N1, al unei terminologii social-politice de ansamblu, a vieții publice (ținând seama și de intenția parodierii amare a discursului politicianist, în general): prezidiu, comitet, fericire obștească, pace socială, justiție ~, situație privilegiată, făgașul progresului, sălașul nefericirii etc.; N2, al unei terminologii și frazeologii politice a regimurilor totalitare, în speță cel comunist, aparent asumate: "Perfectul Prezidiu Permanent al
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
împins la periferia tabloului sub forma repugnantă, derizorie a unui fetus, rezultat rezidual al unui posibil avort. De o femelitate fornicatorie, Madona lui Munch se află în transa unui extaz sexual. În spațiul ramei, într-un lichid roșu plutesc spermatozoizi, parodiere sarcastică a fertilității. Avem de-a face cu o maternitate avortată a unei Madone libidinoase care împinge într-o arie periferică, nesemnificativă, rezultatul accidental, rezidual al coitului. Madona lui Munch nu corespunde în niciun caz funcției sacrale, desprinse din iconografia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de "operații estetice", sfârșind prin a plasa în gura Sfântului o piatră prețioasă, un opal. Salomeea încearcă revificarea mușchilor feței prin "pase electrice", naratorul subliniind caracterul pseudoștiințific al acestor experimente. Estetica decadentă a fost depășită la Jules Laforgue printr-o parodiere a scenei climactice a sărutului pe gură, care survine ca o sigilare a unui recipient, în timp ce Salomeea nu este încercată decât de curiozitatea specifică unui om de știință. Pasiunea mortiferă a nimfetei s-a transformat în curiozitate experimentală. Caracterul ezoteric
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
că multe din ele au generat modele care se regăsesc în forme ale culturii populare actuale. Astfel, există tipologia medievală mitologică ca pretext, imaginată ca o scenă pe care sunt plasate personaje contemporane (în ficțiuni gen thriller); există reinterpretarea ironică, parodierea Evului Mediu (în fanteziile eroice despre America secolului al XIX-lea). Există fațetele barbare și romantice ale Evului Mediu, ilustrate de tipurile contemporane ale răufăcătorului, fantomei și vampirului. Modelele medievale philosophia perennis, identități naționale, reconstrucția filologică, decadentismul și tradiția se
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
idealul frumuseții rubensiene). Cameleonismul Madonnei, rezistența la identificare, favorizarea ambiguității și ironiei au de fapt un singur scop, acela de a distra auditoriul 148. Într-o adevărată ,,tradiție" postmodernă, esteticul și artisticul în sens tradițional sunt îndepărtate și umbrite, iar parodierea lor, precum și subminarea conceptului de feminitate sunt aduse în prim-plan. * Analiștii culturii populare (postmoderne în general) și autorii studiilor de gen, în special, s-au preocupat în ultima vreme de o problemă culturală mai veche, și anume opoziția dintre
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
Bucureștiului au colaborat, natural și involuntar, cu geniul înnăscut al lui Caragiale"; poate că de aici decurge și ostilitatea vădită pe care o manifestă Caragiale în perceperea mediului românesc, observată deja de N. Davidescu, utilizarea doar peiorativă a sintagmei daco-român, parodierea necruțătoare a lui Alecsandri, Delavrancea sau Vlahuță pînă la persiflarea de care mi le închipui capabile și pe loazele levantine păstorite de Marius Chicoș Rostogan. Poate că alarma trasă de D. A. Sturdza ("D-l. Caragiale să învețe a respecta națiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
nu existau nici în basmul folcloric. Acolo însă, trecerea era de la real la fantastic și nu invers. În cazul lui Creangă avem de-a face cu o umanizare a fantasticului, autorul ajungând, în spiritul umorului care îi este caracteristic, până la parodierea acestuia. Ilustrative pentru acest tip de „coborâre” parodică a fantasticului în planul realității imediate sunt în special trei dintre basmele lui Creangă - Dănilă Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul și Ivan Turbincă. Toate trei pot fi încadrate, așa cum deja s-a menționat
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Tot am auzit din bătrâni că dracii nu-s proști; d-apoi cum văd eu, tu numai nu dai în gropi, de prost ce ești.” (p. 183). Viziunea lui Creangă este prin excelanță una antisacralizantă chiar dacă, în aparență, dimensiunea supusă parodierii este cea demonică: „ Am să durez o mănăstire pe pajiștea asta, de are să se ducă vestea în lume, zise el. V-oi învăța eu să puneți stăpânire pe lucrurile din lume, cornoraților!” (p. 181), apoi „ Bun, zise Dănilă. Nici asta
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
paralel cu condamnarea orientării politice a lui Slavici"159. Nu există nici o informație care să îndreptățească aceste supoziții. E drept că I.L. Caragiale scrisese Smărăndița și Dă-dămult... mai dă-dămult pornind de la Sultănica și De departe, de departe ale lui Delavrancea. Parodierea este însă evidentă la nivelul textelor, în plus neînțelegerea dintre cei doi a fost bine cunoscută de contemporani și a făcut deliciul celor ce le-au urmat 160. Un lucru e neîndoielnic: în timp ce nuvela "Hanul Ciorilor" a fost aruncată alături de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
simultan în raport cu caracterul eterogen, pe când această complexitate este de regulă ignorată în proiectul structural (semiotic sau poetic). Mai exact, ar trebui să analizăm felul în care devine vizibilă dezintegrarea unor forme clasice prin trecerea la forme de contestare sau de parodiere a narațiunii clasice. Într-adevăr, încă din Antichitate, idealul povestirii canonice este distrus de povestirea parodică și, mai apoi, în antiromanul de la sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales al XVIII-lea (Sorel, Fielding, Sterne, Diderot etc.). Caracterul discontinuu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]