491 matches
-
determină pe traducători să evite prea marea familiaritate pe care o implică apelativul „Tata”. În afară de rugăciunea „Tatăl nostru”, unde adjectivul posesiv cheamă articolul hotărât, iar pluralul „nostru” atenuează și el senzația de prea mare cutezanța, „Părinte” este termenul și pentru ho pater, si pentru Abba. Doar când se vorbește despre el, ca, de pildă, în Evanghelia după Ioan, unde Isus folosește preponderent acest nume pentru a vorbi despre Dumnezeu 252, ori în expresia: patgr to¤ kyríou hQmÄÎn IQso¤ Christo¤, „Tatăl Domnului nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
folosește preponderent acest nume pentru a vorbi despre Dumnezeu 252, ori în expresia: patgr to¤ kyríou hQmÄÎn IQso¤ Christo¤, „Tatăl Domnului nostru Isus Hristos” din epistolele apostolice (Rom 15,6; 2Cor 1,3; 11, 31; Ef 1,3; 1Pt 1,3), pater este tradus cu „Tatăl”. Percepția despre tata este un element ce ține de mentalități și, de asemenea, de experiență individuală. Distanță pe care capul familiei o păstra față de copii în majoritatea societăților tradiționale excludea familiaritatea, intimitatea. Dar în contextul Evangheliilor
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
multe dintre acelea pe care le posedă numele divine din Vechiul Testament. În ordinea importanței, acestea ar fi: divinitate unică, iubitoare, iertătoare, ocrotitoare, transcendență, dar prezenta și apropiată, vrednica de încredere, care a creat toate și care este modelul suprem: șho pater,ț ex ho¤ pasă patrià en ouranožs kaì epì gQÎs onomázetai, „sTatal,ț de la care își ia numele orice paternitate în cer și pe pamant” (Ef 3,15). La acestea se mai adaugă implicarea Tatălui în mântuirea omului, dându-l
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
hòn apésteilas IQso¤n Christón: „Iar viața veșnică aceasta este ca să te cunoască pe tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, si pe Iisus Hristos, pe care l-ai trimis.” (G-R) 3.2.1.5. Transcendent, Desăvârșit 3.2.1.5.1. ho pater șhymÄÎn/mouț ho ouránios: „Tatăl ceresc” Expresia apare numai în Evanghelia după Matei, în care și stăpânirea lui Dumnezeu se numește basileía tÄÎn ouranÄÎn, în vreme ce în celelalte este numită basileía to¤ theo¤i. Aici ho ouránios semnifică transcendență lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
presus de toate, este „Tatăl nostru” și suntem îndemnați: ésesthe o¤n hymežs téleioi hÄs ho patgr hymÄÎn ho ouránios téleiós estin: „Fiți așadar desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (5,48). La v. 7,21, Isus vorbește despre ho pater mou en tožs ouranožs, „Tatăl meu care este în ceruri”. 3.2.1.5.2. ho hágios: „Cel Sfânt” (toate traducerile românești); „Sanctus” (Vg); „le Saint” (BJ); „the Holy One” (RSV). În 1In 2,20, kaì hymežs chrísma échete apò
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
greacă. Semnificație de bază: cu putere/stăpânire peste toate. 3.2.1.7. Creator, Dătător de viață 3.2.1.7.1. ktístQs: „Ziditoriu” (SC, Blaj); „Dumnezeu” (BVA); „Ziditor” (G-R, BS, C); „creator” (Vg); „Créateur” (BJ); „Creator” (RSV). Întrucât ho pater conține și ideea de creator, ktístQs, nume de agent de la ktízÄ, apare o singură dată, în 1Pt 4,19:...hoi páschontes katà tò thélQma to¤ theo¤ pistÄÎi ktístQi paratithésthÄsan tàs psychàs autÄÎn...: „...cei ce sufăr, după voia lui Dumnezeu, să
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
semantic al acestei expresii neotestamentare cu cel al lui ra> ƒese: din Vechiul Testament. Semnificații de bază: cel care are și manifestă bunăvoință statornica. 3.2.1.10.3. ho patgr tÄÎn oiktirmÄÎn: „Părintele milelor” (Blaj); „Părintele indurărilor” (celelalte traduceri românești); „Pater misericordiarum” (Vg), „le Père des miséricordes” (BJ); „the Father of mercies” (RSV). Acest nume și următorul se întâlnesc o singură dată în formula de salut din 2Cor 1,3: EulogQtòs ho theòs kaì patgr to¤ kyríou hQmÄÎn IQso¤ Christo¤, ho
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.15.1.), epískopos (3.2.2.16.2.); - feminine: hodós (3.2.2.15.5.); - neutre: arníon (3.2.2.13.3.), hilasterion (3.2.2.13.4.); • de declinarea a III-a: - masculine: mártys (3.1.9.2.), pater (3.1.10.5., 3.1.16.3. și 3.2.1.2.), basileús (3.1.8.2., 3.2.1.6.1. și 3.2.2.8.1.), pantokrátÄr (3.1.1.4.; 3.1.7.6. și 3
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
1.9.5.), TokQn (3.1.9.6.), Ro’eh (3.1.9.7.), YÄțQr (3.1.10.2.), YÄsQ: (3.1.10.3.), ‘OœQh (3.1.10.4.), ’!> (3.1.10.5. și 3.1.16.3.) - respectiv (ho) pater (3.2.1.2.), Ro‘eh (3.1.13.3. și 3.1.16.6.) - respectiv ho poimen (3.2.2.16.1.), MÄšia‘ (3.1.16.1.) - respectiv ho sÄter (3.2.1.11. și 3.2.2.13
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
8. YÄsQ: (3.1.10.3.), „Întemeietorul”, este tot un nume metaforic ce exprimă faptul că Dumnezeu este creatorul absolut, care a pus început la toate. 4.4.9. ’!> (3.1.10.5. și 3.1.16.3), respectiv (ho) pater (3.2.1.2.). Nume rar întâlnit în Vechiul Testament, metaforă pentru Creatorul a toate sau pentru Întemeietorul și Ocrotitorul poporului israelit, apoi, în Noul Testament, numele revelat menit să exprime dragostea necondiționată a lui Dumnezeu pentru fiecare om, exprimă o relație
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fără echivalent în Coran: cele străvechi (Šaddai, ’Pl ‘ol"m, cele specifice revelației mozaice (YHWH, YHWH Te>"’ ÄÖ) sau care exprimă și legătura privilegiată cu poporul israelit (’!>r Ya‘aqo>) și mai ales cele ce țin de revelația neotestamentară (ho pater, ho sÄter, numele hristice și pneumatice). 4.5. Ni se pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în valoare, în fiecare dintre cele două cărți sacre.tc "4.5. Ni se
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
tò Ä méga, ho amen. - transferul direct: toate numele generice care desemnează divinitatea, atât coranice, cât și biblice („Dumnezeu”, cu excepția traducerii ASM), numele coranice, ’A≤ad și W"≤id („Unul”), Rabb („Domn”, „Stăpânitor”), al-Malik („Regele”), Nór; numele biblice ’!>, gr. ho pater („Tatăl”), ’A:Än, gr. kýrios („Domn”), ’Eƒ":, gr. hežs („Unul”), ’Ar, gr. tò phÄÎs („Lumină”), “Ä> („Bun”), ‘P: („Martor”), ‘Izzóz („Tare”), Țaddq („Drept”), Țór („Stâncă”), Q":Äš („Sfânt”), Q"rÄ> („Aproape”), ’Ehyeh, gr. EgÀ eimi („Eu sunt”), agápQ („Iubire
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
lui Bruno de Querfurt către împăratul Henric al II-lea din anul 1008 drept apărător al Poloniei și înlocuit mai târziu la Cracovia cu un alt simbol identitar - Sfântul Stanisław. Gallus Anonymus utiliza sintagmele honor patrie, amor patrie, defensor patrie, pater patrie, unde cuvântul patrie purta semnificație mai largă decât loc de origine și loc de trai. În perioada principatelor independente (secolele XII și XIII), Polonia a continuat să existe ca noțiune geografică și au putut fi remarcate dispoziții patriotice la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vrem să ne delimităm. Carmen Bujdei: Ar putea fi vorba de modelul critic propus de Spăriosu in The Wreath of Wild Olive: Play, Liminality and the Study of Literature, unde el sugerează posibilitatea revenirii la critica victoriană practicată de Arnold, Pater sau Wilde, la o critică ludică, nonagonistă, „eirenică” (criticul Înțelegând prin aceasta, În sens etimologic, de la grecescul eirene = „pace”, o critică mai puțin distructivă și mai puțin opozitivă, adică una Împăciuitoare, armonizatoare)? Spăriosu insistă asupra esenței pur artistice a criticii
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a cititorului. Morala creștină este prezentată destul de simplu, fără prea multe aprofundări. Omiliile cu conținut dogmatic sunt puține: ele se referă mai ales la problema încarnării sau combat în mod generic ereziile. În unele este explicat simbolul apostolic, în altele Pater noster; acestea au fost rostite cu ocazia consacrațiunii catehumenilor. Altele sunt rostite când sunt sărbătoriți anumiți sfinți. Adesea, Petru își construiește predica sub forma unui dialog, a unei serii de întrebări și răspunsuri schimbate între predicatorul însuși și ascultător. Petru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
filosofice tocmai faptul că substanța e semnul unității divine în timp ce Sfânta Treime poate fi explicată prin relațiile dintre Persoane. În consecință, Boethius trebuie să se întrebe și Dacă Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt predicate ale trinității potrivit cu substanța (Utrum Pater et Filius et Spiritus Sanctus de Trinitate substantialiter praedicentur), adică dacă aceste cuvinte exprimă o realitate sau doar o predicație a substanței divine. O operă cu un pronunțat caracter filosofic și la fel de importantă ca bază pentru orice speculație creștină (iar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
educarea ascultătorului sau a cititorului. Morala creștină este prezentată destul de simplu, fără prea multe aprofundări. Omiliile cu conținut dogmatic sînt puține: ele se referă mai ales la problema întrupării sau combat în mod generic ereziile. Unele explică simbolul apostolic, altele Pater noster; acestea au fost rostite cu ocazia consacrării catehumenilor. Altele sînt rostite cînd sînt sărbătoriți anumiți sfinți. Adesea, Petru își construiește predica sub forma unui dialog, a unei serii de întrebări și răspunsuri schimbate între predicator și ascultător. Petru și-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu argumente filozofice că substanța e semnul unității divine, în timp ce Sfînta Treime poate fi explicată prin relațiile dintre Persoane. în consecință, Boetius trebuie să se întrebe și Dacă Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh sînt predicate ale Treimii potrivit cu substanța (Utrum Pater et Filius et Spiritus Sanctus de Trinitate substantialiter praedicentur), mai precis dacă aceste cuvinte exprimă o realitate sau doar o predicație a substanței divine. O operă cu un pronunțat caracter filozofic și la fel de importantă ca bază pentru orice speculație creștină
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intelligendum puto). În privința celei de‑a doua parusii, el își exprimă convingerea, întemeiată pe două citate din Noul Testament (FA 1,7 și Mt. 24,36), că data exactă nu poate fi nici cunoscută, nici calculată: Nemo potest cognoscere tempora, quae Pater posuit in sua potestate. Cu toate acestea, continuă el, există exegeți care, pornind de la acest verset din Matei, De die autem illa et hora nemo scit, fac distincție între data și „vremurile” parusiei. Dacă data rămâne necunoscută, susțin ei, tempora
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dies nouissimi; quanto magis nunc, etiamsi tantum dierum remansit usque in finem, quantum ad hunc diem a Domini ascensione transactus est, uel aliquid siue minus restet siue amplius? quod profecto nescimus, quia non est nostrum scire tempora uel momenta, quae Pater posuit in sua potestate: cum tamen sciamus, in nouissimis temporibus, in nouissimis diebus, in nouissima hora nos agere, sicut Apostoli; sed multo magis qui fuerunt post illos ante nos, et multo magis nos, et magis quam nos qui erunt post
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cité, 1933), ajutat de Roger Vailland, și Petre Schlemihl, carte din 1932 (sub titlul Poèmes parmi les hommes, 1934). Direct în franceză publică mai multe plachete, între care Permis de séjour (1935), La Poésie commune (1936), Amitié des choses (1937), Pater Noster (1937)), L’Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1939), Les Témoins (1942), Contre-solitude (1946), precum și volume de proză: Lord Duveen ou L’Invisible à la portée de tous (1941), La Confession d’une âme fausse (1942), La Clé des
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
portret de Victor Brauner, Paris, 1977; Permis de séjour, Paris, 1935; La Poésie commune, Paris, 1936; ed. postfață Jean-Pierre Begot, cu desene de Georges Ribemont-Dessaignes, Paris, 1979; La Joie est pour l’homme, Paris, 1936; Amitié des choses, Paris, 1937; Pater Noster, Paris, 1937; L’Apprenti fantôme, Paris, 1938; Le Marchand de Quatre Saisons, Bruxelles, 1938; Oisiveté, Paris, 1938; Beauté de ce monde, Paris, 1939; Lord Duveen ou L’Invisible à la portée de tous, Paris, 1941; La Confession d’une âme
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
și periculoasă, cu prezentul. Se utilizează motivul narațiunii relatate de un bătrân unui tânăr - acesta fiind implicat de cele mai multe ori în diverse moduri în trecut, prin relații de rudenie sau e chiar naratorul povestirii-ramă. Primul roman gravitează în jurul boierului Amărășteanu, pater familiae și figură tutelară. Povestea de dragoste dintre bărbatul matur și prea tânăra soție, care nu îi va rămâne credincioasă, cea a iubirii cu o țărancă, al cărei rod e un fiu bastard, povestea conacului și moșiei de la Amărăști vor
TABARAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290032_a_291361]
-
-i a doua natură” (physiopoiesis). 31. Teoria a fost expusă de Platon mai ales în marele dialog Republica (Politeiva). 32. Am în vedere mai ales inițierea creștină a păgânilor. În acest sens, un rol fundamental au avut Simbolul creștin și Pater. Copiii trebuiau să le învețe pe dinafară. Se menționa hotărârea Conciliului de la Cloveshoe. Iată prescripțiile „curriculare” referitoare la Simbol și inițiere: Symbolum quoque eis diligenter insinuantem intelligant quid credere, quid sperare debeant, infantibusque illud vel eis qui eos in baptismate
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Despre Kritias din Atena (462-400? î.Hr.) - deși nu a fost sofist practician, ci mai curând om politic, a rămas în memoria contemporanilor datorită dialogului platonic Critias. Exegeze: A. Levy, „Sulla sofistica. Studi introducttivi”, Sophia, mai multe numere din 1937; H. Pater, Der Tyrann Kritiasa und die Sophistik, Fastshr, Gundert, 1976 (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2; Guthrie, op. cit.; Untersteiner, op. cit.; Jäger, op. cit.). d) Despre Antiphon Sofistul (secolul al IV-lea î.Hr.), texte din Diels-Kranz, op. cit.; lexiconul Suda; Aristotel, Fizica, A, 2; Atenaios
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]