166 matches
-
de ocol), preceptorat al tribunalului Sibiu, post de jandarmi, filială locală de poștă și telegrafie (PTTR), gară CFR și o circumscripție sanitară rurală. Este atestat documentar în 1265: Tholmach. Potrivit mai multor istorici, numele localității este amintirea numelui unui trib peceneg, "Talmaci". După colonizarea sașilor, Tălmaciu devine centrul scaunului românesc cu același nume, cuprinzând localitățile Tălmăcel, Boița, Turnu Roșu, Racovița, Sebeșu de Jos și Plopi (astăzi dispărut). Din 1453, Scaunul Tălmaciului și cel al Săliștei au fost încorporate Scaunului Sibiului, ca
Tălmaciu () [Corola-website/Science/297088_a_298417]
-
oghuze)) și pecenegii. Astfel, există Valea Uzului, respectiv așezarea Uzon (Ozun) și Uzonkafürdő (Ozunca-Băi) din județul Covasna. ("Ozun" înseamnă pe turcește "lung", comparabil cu cuvântul maghiar "hosszú".) În zona Mureș există sate cu numele de Búzásbesenyő (Valea Izvoarelor) care înseamnă "peceneg" (pe turcește "peçenek" și "beçenek").. O parte a populației secuiești a fost așezată pe granița vestică și nordică a ducatului, respectiv a Regatului Ungariei. Secuii sunt amintiti, printre altele, în anii 1256, 1314, 1323 și 1364, în provincii vestice ale
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
distrus tagmata profesională, cea care era baza armatei bizantine. Pierderea ulterioară a Asiei Mici a lipsit Imperiul de principalul centru de recrutare. În Balcani, în același timp, Imperiul a fost expus la invaziile Regatului Normand al Siciliei și la raiduri pecenege de-a lungul Dunării. După Cruciada a Patra, Constantinopolul devine capitala Imperiului Latin de Răsărit. Jefuirea Constantinopolului de către cruciați a fost una din marile tragedii ale perioadei medievale.
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
Travlos, acesta a declanșat ostilitățile. Împăratul Alexius a trimis o armată sub comanda lui George Pacurianus dar acesta a fost bătut de paulicieni, valahi si pecenegi langă Veliatovo. O altă armată a lui Alexius a reușit în final să zdrobească pecenegii și paulicienii. Comunitatea din Bulgaria a supraviețuit până în vremurile moderne, marcându-și prezența la anumite evenimente istorice, ca de exemplu ca participanți în expedițiile bizantine contra normanzilor. Mai târziu, un grup de circa zece mii de paulicieni, convertiți la romano-catolicism, s-
Paulicianism () [Corola-website/Science/320195_a_321524]
-
obscenitățile, grosolănia și, acolo unde se putea, se străduia să evite obișnuitele pe atunci torturi și execuții. Ioan și-a petrecut cea mai mare parte a domniei sale de un sfert de secol în campanii și războaie. În anul 1122, hoardele pecenege au trecut Dunărea. Împăratul le-a ieșit în întâmpinare și, pe o câmpie din Tracia, între adversari s-a încins o luptă crâncenă. Caii ușori ai nomazilor îi salvau pe aceștia de lăncile lungi ale kataphrakților, pecenegii și-au împrejmuit
Ioan al II-lea Comnenul () [Corola-website/Science/315281_a_316610]
-
timp o parte din moșia boierească și încălcând apoi abuziv hotarele Leculeștilor pe măsură ce foștii răzeși au sărăcit. Culoarea negricioasă a ultimilor descendenți ai familiei este explicată de prințul Lupu Mavrocosti prin faptul că strămoșii săi s-ar trage din migratorii pecenegi, dar adevărul este că bunica sa (descendentă a domnitorului Constantin Racoviță) ar fi schimbat pruncul la naștere cu un prunc dintr-o șatră de țigani. Fiind pasionat de construcția aeroplanelor, visătorul prinț Lupu Mavrocosti s-a îndatorat excesiv la bănci
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
prințul Lupu Mavrocosti este pasionat de trecut și caută o comoară ascunsă de strămoșii săi din vechime, prințesa Kivi este o fiică a pădurii ce vorbește cu căprioarele, se împrietenește cu țărcile și face baie goală sub cascada Borzei, pădurarul Peceneaga este un om singuratic și sălbăticit, ce înțelege graiul animalelor, în timp ce vechilul Sofronie Leca pare adevăratul stăpân al locurilor. Aflat pe o poziție opusă, inginerul francez Antoine Bernard este reprezentantul civilizației occidentale care încearcă să distrugă mediul natural dătător de
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
șarg pe care umblă vechilul Sofronie Leca este "„coborâtor din harmasarii furați de geți de la Dariu, fiul lui Istaspe, riga persienilor”". Oamenii trăiesc de secole în comuniune cu natura și nu pot admite distrugerea acesteia. Pentru un pădurar ca Neculai Peceneaga pare de necrezut că cineva ar putea „să dărâme Borza și s-o ducă de-aici”. Pădurea nu este proprietatea cuiva, ci aparține tuturor, chiar dacă, din punct de vedere juridic, ea are un proprietar legal. În această logică, acel proprietar
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
în prezentarea unor întâmplări. Astfel, inginerului francez Bernard venit în Moldova pentru exploatarea lemnului îi dispar rapid și inexplicabil unele obiecte de valoare valoroase din cabana construită în apropierea unui sălaș de țigani lingurari, considerați ca urmași ai unor imigranți pecenegi. Străinul este nedumerit de dispariția brățării cu ceas de aur în perioada scurtă cât ieșise până afară să bea o ceașcă de ceai. "„Când intră în odăiță, pe ușa deschisă, ca să depuie ceașca, observă îndată lipsa brățării. Era un obiect
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
critic: „Scriitorul continuă a analiza conceptul unei Sciții absolute, al unei Sciții mai degrabă decât al unei Geții, fiindcă golul înfățișat de Moldova e o porțiune din enormul gol asiat și fondul etnic plutește în indeterminație. Eroul cărții este poporul peceneg, individualizat într-un sălaș de falși țigani. Fără îndoială, infiltrația cumană și peceneagă e destul de istorică, însă condițiile penetrației sunt așa de nebuloase, încât scriitorul poate să păstreze ceața preistorică. Țiganii, fie și pecenegi, având sufletul cetelor migratoare, eroul ideal
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
degrabă decât al unei Geții, fiindcă golul înfățișat de Moldova e o porțiune din enormul gol asiat și fondul etnic plutește în indeterminație. Eroul cărții este poporul peceneg, individualizat într-un sălaș de falși țigani. Fără îndoială, infiltrația cumană și peceneagă e destul de istorică, însă condițiile penetrației sunt așa de nebuloase, încât scriitorul poate să păstreze ceața preistorică. Țiganii, fie și pecenegi, având sufletul cetelor migratoare, eroul ideal al cărții rămâne un soi de Uvar, care în loc să se înfunde în candoarea
Nopțile de Sânziene () [Corola-website/Science/324371_a_325700]
-
din 1101, alături de Guillaume al IX-lea de Aquitania, Hugue de Vermandois și Ida de Austria. Principalul său succes a fost acela de a liniști o ciocnire între cruciați, care prădau teritoriul bizantin pe drumul lor către Constantinopol, și mercenarii pecenegi ai împăratului bizantin Alexios I Comnen. Cruciada în sine, odată cu intrarea în Anatolia, s-a încheiat dezastruos; după ce au trecut de Heraclea în septembrie, bavarezii lui Welf, ca și alte contingente de cruciați, au căzut în ambuscada pusă la cale
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
penetrație ale populațiilor nomade spre Europa Centrală și Balcani, Carpații de Curbură au devenit din secolul XIII subiect permanent de interes al regatului maghiar. La acel moment, comunitățile acestui teritoriu destul de slab locuit și controlat anterior mai întâi de triburile pecenege și mai apoi de cele cumane, se aflau supuse unei duble influențe. Astfel, misionarismul catolic promovat de autoritatea statală maghiară (soldat cu convertirea a două căpetenii cumane și înființarea unui Episcopii a Cumaniei cu reședința probabilă pe râul Milcov), s-
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
armata lui Iaroslav) luptă cu vlahii (din armata lui Sviatopolk). Datele se bazează pe pe capitolul "Eymundar Țáttr Hringssonar" din saga regelui Olaf Haraldsson (1015-1028) în care se menționează că Sviatopolk pregătește o armată împotriva lui Iaroslav, formată din turci (pecenegi), blokumen (vlahi/români) și alte popoare Pe la 1040, Cazimir, duce al Poloniei, a încheiat o alianță cu Iaroslav cel Înțelept, ducele Kievului și primește 1.000 de pedestrași ca să-și recucerească teritoriile pierdute în Polonia. Cu această ocazie este pomenită
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
traversează Galiția (Haliciul) și atacă regatul Ungariei încercând să-l răstoarne pe regele Vladislav și să-l reîntroneze pe Solomon, fostul rege al Ungariei, alungat de rudele sale. După traversarea Carpaților Păduroși, bătălia se dă la Oradea Mică ("Kisvarda") unde pecenegii, vlahii și rutenii sunt înfrânți. Solomon scapă cu viață și fuge în Moldova. Valahii sunt menționați de Ana Comnena (Alexiada) sub numele de „daci” în cazul expediției conduse de cumanul (sau pecenegul) Tzelgu la sud de Dunăre, în 1087, împotriva
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
maghiar, a unei fâșii de teritoriu de la Chiraleș până în sud spre zona Sibiului; aceste modificări teritoriale sunt marcate de mutarea sistemelor fortificate de tipul prisăcilor și a porților de frontieră, mai spre est. Sub conducerea pecenegului Osul (sau Oslu), triburile pecenege din Moldova și Transilvania au intrat în Regatul Ungariei (zona Transilvania, Sălaj, Bihor). Invadatorii forțează "Poarta Meseșului", distrug întăriturile și ajung la cetatea "Biharea" pe care o asediază. Este atacată și provincia Nirului („Nyírség”). Prada de război conține și prizonieri
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]