872 matches
-
cu frunze'n așteptare, Un turn vetust, cu mâinele'n ruine, Ori zori cerșind, un răsărit de soare. Eu nu sunt ei! Prezentul lor netrebnic, De liotă care-și fură existența Crucifică trecutul pe jertfelnic Și'n preacurvie-și cată penitența. Ce nouă arcă poate să-i adune În pântece, pe ei, din eu cu eu? De ce aș face încă o minune? S-a întrebat prea tristul Dumnezeu. Nu-i rai, nici iad pentru acest popor Întemnițat în propriul viitor. 09
(EI TOŢI SUNT EU) de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1775 din 10 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369462_a_370791]
-
vine sindicatul și recomandă greva Deși nu poartă vina prostiei biată Eva Noi ne-am născut cu drepturi și ocupăm șosele Că toată viața noastră e plină de sechele Și când vin scutierii ne bat de ne usucă Mai bine penitență pe cojile de nucă! Dar alta ne frământă, că nu-nvățăm nimica Iar dacă vin mascații le arătăm pisica! Avem democrație dar ce să faci cu ea, Că nu e de vânzare și n-o vrea nimenea; Om fi egali
SUBLIMĂ E TĂCEREA de ION UNTARU în ediţia nr. 2030 din 22 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370632_a_371961]
-
e acum în gândul meu. Căci pentru tine fac chiar fratricid Ca să devin în dragoste un ”zmeu”. Amestec sentimente cu trăiri Ce sunt făcute dintr-o abstinență. Și te ”condamn” acum la nemuriri Ca vieții să nu-i faci vreo penitență. Ca să învii nu cere de pomană ! Fii dreptă ca și bradul în furtună. Sau fii a vieții mele amazoană Știind că faci mereu o faptă bună. Mi-a trebuit un milion de ani Să te găsesc atâta de frumoasă. Iar
CĂUTARE AMBIGUĂ de FLORIN CEZAR CĂLIN în ediţia nr. 2012 din 04 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370664_a_371993]
-
teroarea bolșevică întrunul din centrele de interes ale Rusiei Sovietice. Unul din acele pământuri strămoșești față de care - voi repeta mereu - noi, cei din dreapta Prutului, ne facem vinovați (măcar) de ... nedreaptă uitare. Istoricul Alexei Memei, iată, ne ajută să ne facem penitența și să ne mântuim de vina detașării de trecutul (vai, cât de apropiat!) atâ de zbuciumat al fraților de Neam din estul Prutului. Gheorghe Pârlea Miroslovești - Iași P.S. Uneori, fapte ce țin de munca în fața colii albe (fie și “desenată
O CARTE CÂT (ŞI CA) O BIBLIE: “TEROAREA COMUNISTĂ ÎN RASSM (1924-1940) ŞI ÎN RSSM (1940-1947)” DE ALEXEI MEMEI de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 484 din 28 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354383_a_355712]
-
și-au adus obolul suprem pe plaiurile comunei, fiind înhumați în Cimitirul Bisericii vechi a satului Soci, 117 dintre ei fiind nominalizați de către preotul Nicolae Sfrijan, cu creionul, chiar în cartea din care le-a citit prohodul. Ca o asumată penitență civică și creștinească, demnă de nevoia de iertare, autoritățile locale și preotul satului au trecut la reparațiile morale ce se impuneau. În numele comunității creștin-ortodoxe din satul Soci, părintele Romică Siminciuc, parohul Bisericii cu hramul Sf. Arh. Mihail și Gavriil - lăcaș
PĂRINTELE ROMICĂ SIMINCIUC, UN SLUJITOR AL DOMNULUI CU GRIJĂ PENTRU ISTORIA LOCULUI ÎN CARE SLUJESTE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1889 din 03 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/354472_a_355801]
-
cernite valuri de tristețe. [...] ne-apropiem de bătrânețe,/ pentru că-n noi/ curg în șuvoi/ pârâuri limpezi de tandrețe”! Și oricât ar fi de „Greu” prin norii groși ai anilor ce n-au deloc clemență vrând să ne cheme-n neagra penitență a vieții de „dincolo”, atunci când ai „În preajma ta” un suflet drag... „și suferința pare/ o tandră și duioasă alinare./ Orice durere /lângă tine piere/ topită de-al iubirii tale soare”. Dar cum „vâltorile” vieții sapă, biciuie, scurmă în vadul liniștit
ANATOL COVALI ŞI „VÂLTORILE SUFLETULUI” SĂU ÎN „ROGODELE” de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354129_a_355458]
-
poate să nu te cutremuri când vezi că ai ajuns la cheremul și poftele nesăbuite ale unor conducători nedemni de numele de români. Cum poți fi inuman când aparții umanității? Pentru orice greșeală există și o ispășire, o compensație, o penitență. Dacă am sta să socotim greșelile proprii, nimeni nu ar fi imaculat. Cu toții avem găuri negre în care ascundem toate faptele de rușine. Credem că le acoperim, precum mâța propria scârnă, dar ele ies la suprafață din nou, mirosind urât
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 539 din 22 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358341_a_359670]
-
stând cu mâna întinsă către fiecare dintre noi. Gata să ne întâmpine cu dragoste și bucurie la fel ca pe fiul risipitor, hotărât să-și vină în fire și să se reîntoarcă în ascultare. Niciodată nu ne este refuzată o penitență dacă este făcută cu sinceritate și cu inimă curată. Scara virtuților sufletești pe care noi am pierdut-o la cădere și de care avem nevoie pentru mântuire, pentru a fi repuși în demnitatea din care am căzut. Buni sau mai
DOUĂ SCĂRI de ION UNTARU în ediţia nr. 502 din 16 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358426_a_359755]
-
o mulțime de cărți publicate și premii literare, scrie o poezie existențială cu întrebări fără răspunsuri. În “Imagini în oglindă” “Noi nu suntem de-aici,/nici nu existăm cu adevărat,/ suntem doar plăsmuiri,/ imagini în oglindă/ ale sufletelor exilate,/ ca penitență,/ pe-acest pământ arid:/ fără sentimente,/fără împliniri,/fără dorințe.” Plină de lirism, poezia Ileanei ne lasă un gust amar de regrete. În “Suflet pustiit” din fotografia bunicii deșiră doruri până când numai rama o mai privește cu sufletul rămas gol
O ANTOLOGIE DE POEZIE IZVORÂTĂ DIN LIVADA ÎNFLORITĂ A IUBIRII de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357627_a_358956]
-
Paroh Gheorghe Colțea le-a purtat telefonic, în anul 2014, cu Mihaela Motorga, o tânără evlavioasă, care, pe o perioadă determinate, și-a ispășit pedeapsa la Penitenciarul de femei din localitatea Târgșor, județul Prahova, și care, în timpul detenției și a penitenței, a trecut printr-o convertire exemplară, volumul de față fiind, în fond, un veritabil jurnal duhovnicesc, cu aspecte patericale, ce constă într-un dialog spiritual de o calitate exemplară, superioară. Și, ca să facem o legătură sau o punte cu lucrarea
RECENZIE: PĂRINTELE GHEORGHE COLȚEA, TOIAGUL ODRĂSLIT. DIALOGURI INEDITE. ZBURÂND PESTE PRĂPĂSTII, EDITURA ANDREIANA, SIBIU, 2015, 556 P., ISBN: 978-606-8602 [Corola-blog/BlogPost/357702_a_359031]
-
se întâlnesc în edificiul liric al devorării ființei, și al înălțării acesteia. Timpul “revolut”, al îndoielii, al obsesiei deșertului e suferință, damnare, răstignire ( “Eu stau undeva în mijlocul cerului / cu trupul înrădăcinat în pământ / și brațele împietrite în aer...”) , fiind și penitență, decantare, un fel de nouă naștere ( “n-am să mai cer/ prea mult / vreau doar un singur/ loc / un punct luminos / în sânul tău / eternitate...”). Un timp etern, al acalmiilor cosmice, va înlocui vacarmul clipei, “paradisul în destrămare”, aflând trupul
CRONICĂ REALIZATĂ VOL. OBSESIA DEŞERTULUI , AUTOR VALENTINA BECART de VALENTINA BECART în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358733_a_360062]
-
ei, care îl ajută să vadă dincolo de aparențe și fapte. Viziunile sale provin, așadar, din exacerbarea unor presimțiri și din amplificarea amănuntelor trăite, trecute prin filtrul imaginilor ce vin în avalanșă. În poemele lui Valeriu Bârgău e mult amestec de penitență și demonism din care răzbate un ideal secret al izbăvirii: Da, am răspuns,Turnul Colței e umbra/ Din care m-am născut acum o mie de ani/ Și de atunci renasc la fiecare o mie''(...) ''Apocalipsa după Valeriu'' e un
APOCALIPSA DUPĂ VALERIU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 352 din 18 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358901_a_360230]
-
ridicarea ancorei. Călătoria începe oricum. La finalul poveștii, aleg barca albă. Nava o las în plutire. Unic gând îmbarc-debarc, după o prelungă pauză între două semințe de floarea soarelui și o pasăre cu ciocul rupt. - noaptea, 17 august - (din volumul "Penitențe 2013 - înveți să cânți tăcând", în curs de apariție) Referință Bibliografică: “Nu eu sunt bufonul” / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1488, Anul V, 27 ianuarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile
“NU EU SUNT BUFONUL” de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359102_a_360431]
-
oarecare împăcare cu eul sfâșiat de contradicții, având la bază împăcarea cu divinitatea: „acum/când las în urmă/atât de multe toamne/primește-mi/sufletul/de piatră/la temelia templului tău Doamne.” (Scurtă rugăciune, p.69) În aceeași direcție a penitenței se înscrie poezia Șapte păcate. (p. 79-80) Tonalitatea dominantă a ciclului este elegiac contemplativă. Ebuliția primului ciclu este lăsată în urmă, în favoarea sublimării clasice a expresiei, ceea ce-l conduce pe poetul parcă obosit de dramatismul cuvintelor să se retragă în
MĂŞTILE POETULUI de SORIN OLARIU în ediţia nr. 245 din 02 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359252_a_360581]
-
simțirile din interior. Iar când acest „afară” era chiar mult hulita pentru noi mână a Kremlinului, atunci blazarea din dezamăgirea sufletelor ce nu-și găsesc mântuirea e și mai mare!... Pentru că simțirile din interiorul ortodoxiei noastre deveneau mândre de grava penitență prin care bătrânul patriarh își recunoștea păcatul trăgându-i după el, întru imacularea ierahiei bisericești și pe ceilalți care păcătuiseră. Dar au rămas derutate, nemulțumite, blazate, revenind la elementele formale ale ritului și legăturilor doar materiale cu Biserica, atunci când acesta
SAU INCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (II) de CORNELIU LEU în ediţia nr. 697 din 27 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359408_a_360737]
-
să nu-l uit Acasă! Oare-i bine că am uitat să-l iau cu mine? Oare ce pedeapsă va fi să primesc și să ispășesc fiindcă mi-am uitat cătunul Acasă? Sigur că da! Sunt gata să execut orice penitență din această cauză! De ce să fi lăsat Pustiu în urma mea? De ce să (nu) rămână (acolo) Nimic? Da. Cotim pe lână Troița Tuturor și a Nimănui. Suntem pe drumeagul cel care dă-n cimitir. De fapt, toate drumurile duc la cimitir
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (XI – XIV) () [Corola-blog/BlogPost/339970_a_341299]
-
ce se sinucide niciodată nu se va mai întâlni în lumea de apoi cu cei dragi lui. Nu ați conștientizat cât de greșită a fost o asemenea alegere? -D. S.: Tocmai de aceea, mi-am stabilit o anume formă de penitență în care toate gândurile și proiectele mele de viață se întorceau spre cei dragi ai mei muriți, nelăsând loc pentru succesele mele scenice de altădată, care nu au fost nici puține, nici lipsite de valoare. Vedeți pentru ce doresc ca
O vedetă a scenei de teatru, Dorina Stanca. Interviu realizat de Anca Sîrghie () [Corola-blog/BlogPost/339239_a_340568]
-
al însingurării”, o carte în care metafora își sacralizează drumul spre desăvârșire: „Pe sub chiparoșii deznădejdii, viață, spune-mi, în piept ce m-apasă?” Cele douăzeci de poeme în proză cultivă rostiri și tăceri presărate cu îngândurări, incertitudini, bucurii, amăgiri, ispite, penitențe, ispășiri, melanholii, imagerii, toate respirând esența „Frumosului.” Aflăm din Istoria adevărată, după Lucian din Samosata, că „aici, la ceas sorocit, gândurile poeților se întrupează în pești înveșmântați cu solzii de argint ai versului, pentru ca, risipiți prin oglinda fără de sfârșit a
RADIOGRAFII LIRICE. Cronică, de Prof. Dr Nicoleta Milea () [Corola-blog/BlogPost/339489_a_340818]
-
pe un tăpșan cu frezii, Sub vraja lirei freamătă aezii Ce dulci miresme peste noi coboară! Luciri de-argint pe mantia zăpezii Când tremurul din cetini ne-nfioară Sobor de fulgi timizi, pe-obraz de seară Încătușând durerile-n ardezii. O penitență stranie ne-ndeamnă Să ne topim în clipele de jar Să învățăm ce dragostea înseamnă - Ea nu e doar o filă-n calendar - E-a sufletelor maiestuoasă doamnă Și veșnicia-n crinii din altar. MI -S OCHII-APRINȘI DE-O MISTICĂ
POEMELE IUBIRII de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1139 din 12 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341984_a_343313]
-
hai-ku-uri”): „Granița dintre elegie și meditație este insesizabilă, această trecere realizându-se prin depășirea programatică a biograficului și imediatului înspre condiția umană ( ). În totul, poezia lui Ion Panait, cu strălucirile și scăderile ei, îmi pare asemenea unui sever exercițiu de penitență, ce-l apără pe autor de spaima nimicului”; 10. la FLORIN PARASCHIV - se analizează opera eseistică publicată, înafară de Duhul oltean: „Cea mai constantă preocupare (aproape paternă) a lui Florin Paraschiv este natura umană, asupra căreia se apleacă cu înțelegere
MIRCEA DINUTZ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 61 din 02 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341741_a_343070]
-
credinței. Cei care iubesc acest gen de poezie și nu numai, își pot găsi o oarecare odihnă și spațiu de meditare în ele. O anume senzualitate și chiar voluptate nu lipsește din versuri, dar ele sunt înnăbușite de simțământul de penitență și de o aspirație către înalt, spre miresmele tari ale sfințeniei, unde se simte miros de mir, smirnă și rășină: “Doar frunza când o văd, / îmi plec ochii cu vină, / dar mușc avid din măr, / deși parc-aș simți / venind
DE OLGA ALEXANDRA DIACONU (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 724 din 24 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341521_a_342850]
-
atât de diabolice și malefice, încât ele devin extrem de chinuitoare și insuportabile pentru om. De exemplu, un fost deținut proaspăt eliberat din închisoare experimentează un complex sentiment de fericire și extaz atunci când îi este deschisă poarta închisorii, scăpat definitiv de penitența apăsătoare. A fost nevoie de ani de zile de chin, pentru ca în final deținutul să atingă un nivel de fericire dus spre extaz. Oare omul liber ca pasărea cerului este capabil să perceapă acest sentiment de libertate și fericire, fără
DRUMUL FERICIRII TRECE PRIN IAD de PAUL GHEORGHIU în ediţia nr. 1148 din 21 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/340561_a_341890]
-
care-l inspiră: „umil alchimist în/ textul vieții/ unde plaga materiei/ e indescifrabilă/ prin porii culorilor/ am zărit/ forma nocturnă a cuvântului” (Casă la Sucevița, p. 15). Tot aici - ACASĂ - răsare pădurea de liliac, la care poetul se reîntoarce cu penitență, definindu-se pe sine însuși - veritabilă patrie a esențelor tari: „blând poet visător al realului/ teamă îmi era să nu orbesc/ „orbii nu au patrie - gândeam - / doar un oraș de cărbune/ o țară se învață/ pe linia de uimire a
„IMPROVIZAŢII PE CIFRAJ ARMONIC” SAU „ARHETIPALELE MESAJE ALE POEZIEI – COMPONENTE ALE UNUI UNIVERS LIRIC INOVATOR” de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 126 din 06 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344258_a_345587]
-
umezit de ploi năpădit de nevoi sau rătăcită pe un colț de stea în univers... AZI NU MAI VREAU SĂ ȘTIU DE SUPĂRARE! Azi nu mai vreau să știu de tine, supărare! Te-alung și te condamn pe veci la penitență Departe de tumultul din sufletul ce doare De-atâta apăsare și cruda-ți insistență. Nu te mai vreau, rămâi în temnița uitării Destul mi-ai stat aproape, vreau pace și credință M-ai asuprit atâta și-ai vrut ca disperării
POEME TRISTE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 137 din 17 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344302_a_345631]
-
Acasa > Poezie > Sonete > SONET XLIX Autor: Aurel Auraș Publicat în: Ediția nr. 2276 din 25 martie 2017 Toate Articolele Autorului Trec penitențe prin genele scripturii, Sprâcene înverzite înmuguresc mirate, Orașul iar își zbate, în clocotul armurii, Trăirile făpturii în firi abstractizate. Din murmur adormit renaște verdea brumă În spintecate zări de cântec înfrunzit, Miros de cer descântă tot praful de pe lună, Absorbitor
SONET XLIX de AUREL AURAȘ în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/342794_a_344123]