531 matches
-
Ioan Al. Samurcaș. Crește în ambianța culturală a familiilor Maiorescu și Kremnitz, care îl introduc și la Palat. Temeinicele cunoștințe de cultură germană acum încep să fie asimilate. Între 1882 și 1890 va parcurge la București cursurile gimnaziale, întâi la Pensionul Schewitz, apoi la Gimnaziul „Mihai Bravul”, ultimele trei clase urmându-le la Liceul „Matei Basarab”, unde își trece bacalaureatul în 1891. Va urma primii doi ani la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, după care e numit de
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
Xenopol și Nicolae D. Xenopol îi sunt frați. Tatăl său, probabil autodidact, dar cu o remarcabilă cultură și vorbind câteva limbi europene, nu a avut o situație materială sigură, fiind, după stabilirea la Iași, dragoman la Consulatul Prusiei, proprietar de pension, preceptorul copiilor marelui ban Iordache Ruset din Bacău și, în sfârșit, director aproape douăzeci de ani al penitenciarului din Iași. După ce urmează primele clase la pensionul greco-francez al lui Constantin Athanasiade și la școala de la „Trei Ierarhi” cu învățătorul I.
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
situație materială sigură, fiind, după stabilirea la Iași, dragoman la Consulatul Prusiei, proprietar de pension, preceptorul copiilor marelui ban Iordache Ruset din Bacău și, în sfârșit, director aproape douăzeci de ani al penitenciarului din Iași. După ce urmează primele clase la pensionul greco-francez al lui Constantin Athanasiade și la școala de la „Trei Ierarhi” cu învățătorul I. A. Darzeu, X. își continuă studiile la Academie (fosta Academie Mihăileană) și la Institutul Academic, unde îi are profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Culianu, Grigore Cobălcescu
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
XI.1884, Pârscov, j. Buzău - 26.IV.1963, București), poet, prozator și dramaturg. Este fiul Sultanei (n. Ion) și al lui Costache Voicu, gospodar înstărit; prenumele la naștere: Vasile Costache. Își începe învățătura în satul vecin, Pleșcoi, o continuă la pensionul „I. D. Rășcanu” din Buzău, unde face și primele două clase gimnaziale la Liceul „Al. Hasdeu” (1895-1897), absolvind ciclul secundar la Liceul „Gh. Lazăr” din București (1902), aici avându-i colegi pe Dem. Demetrescu-Buzău, viitorul Urmuz, pe G. Ciprian și pe
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
1882 și 1884 este redactor, i se publică în 1884 romanul În fața vieții, scos și în volum în același an. Funcționar, din 1885, în Ministerul Afacerilor Străine, e concomitent profesor la Liceul „Sf. Gheorghe”, condus de Anghel Demetriescu, și la pensionul de fete al Elenei Miller-Verghi. În 1888 e trimis atașat diplomatic la Roma, unde va rămâne până în 1906, cu o detașare temporară la Atena (1892) și alta la Bruxelles, când girează și postul de la Haga (1892-1894). Se căsătorește în 1890
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
esc.eu.int/"http://www.esc.eu.int. Social Platform, 2004, Contribution to Troïka meeting preceding the Informal Employment and Social Affairs Council, HYPERLINK "http://www.socialplatform.org/"http://www.socialplatform.org. Taylor-Gooby, Peter, 1998, When is an Innovation? Recent Pension Reform in France, Germany, Italy and the UK, HYPERLINK "http://www.socsci.aau.dk/ccws/"http://www.socsci.aau.dk/ccws/. Vaughan-Whitehead, Daniel C., 2003, EU enlargement versus social Europe? The uncertain future of the European Social Model, Edward Elgar
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
, Vasile (20.VIII.1834, Iași - 20.III.1906, Iași), poet și traducător. Este fiul Zoei (n. Cerchez) și al comisului Vasile Pogor. Învață la pensionul Malgouverné din Iași, iar din 1849 face studii juridice la Paris, unde obține și doctoratul. Întors în țară, participă la conspirația îndreptată împotriva lui Al. I. Cuza, după detronarea acestuia fiind numit prefect al județului Iași. În 1866 a redactat
POGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288873_a_290202]
-
număr. Se înscrie la Universitatea din Iași în 1869 și își ia licența la Facultatea de Litere în 1873. Timp de doi ani a fost secretar al Universității, apoi profesor la Școala Centrală de Fete și la alte licee și pensioane ieșene. Din 1869 P. se manifestă ca unul dintre cei mai dinamici membri ai societății Junimea. Colaborator al „Convorbirilor literare” încă din primul an de apariție, a fost prezent în revistă printr-o bogată și diversă publicistică. A susținut Junimea
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
III.1941, Iași), memorialistă. Viitoarea mare tragediană s-a născut într-o familie de condiție modestă. Mama, Ecaterina, era casnică, iar tatăl, Constantin Theodoru, lucra ca intendent de spital. P. urmează clasele primare la Vaslui, fiind dată apoi la un pension particular. Curând, din pricina taxei prea ridicate, e retrasă de acolo și o vreme va învăța acasă, cu o profesoară din vecini. După o scurtă trecere prin Școala Profesională „Sf. Sava” din Iași, este înscrisă în 1885 la Conservator, având șansa
PRUTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
după 1823, la Curtea domnitorului Ioan Sandu Sturdza. În 1821, în timpul mișcării eteriste, familia se refugiază la Chișinău și N. își continuă acolo învățătura, la școala Mitropoliei. După moartea tatălui (1823), se înapoiază la Iași și urmează o vreme la pensionul lui Mouton. În 1828, la Odessa, înscris tot la un pension ținut de un francez, e apelat Negry, nume pe care îl și adoptă într-o formă ușor modificată. La întoarcere avea să treacă prin pensionul lui Victor Cuénim. Plecat
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
mișcării eteriste, familia se refugiază la Chișinău și N. își continuă acolo învățătura, la școala Mitropoliei. După moartea tatălui (1823), se înapoiază la Iași și urmează o vreme la pensionul lui Mouton. În 1828, la Odessa, înscris tot la un pension ținut de un francez, e apelat Negry, nume pe care îl și adoptă într-o formă ușor modificată. La întoarcere avea să treacă prin pensionul lui Victor Cuénim. Plecat în Apus (1832) pentru a studia medicina, se lasă subjugat de
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
urmează o vreme la pensionul lui Mouton. În 1828, la Odessa, înscris tot la un pension ținut de un francez, e apelat Negry, nume pe care îl și adoptă într-o formă ușor modificată. La întoarcere avea să treacă prin pensionul lui Victor Cuénim. Plecat în Apus (1832) pentru a studia medicina, se lasă subjugat de frumusețea unor orașe ca Viena, Paris, Berlin, Veneția, Napoli, Florența. În 1841 era în țară și refuza să devină clironomul averii, impresionante, a tatălui vitreg
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
ale Societății „Tinerimea română”. În septembrie 1900 devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, audiind și cursuri de drept. Cu sprijinul lui N. Iorga, obține o mică bursă, dar lucrează ca pedagog, succesiv, la un pension și la un institut particular. Debutează în 1897 la „Tinerimea română”. Din 1902 colaborează la „Convorbiri literare”, din 1903 scrie și la „Voința națională”, „Epoca”, „Tribuna poporului” (semnând uneori cu pseudonimul V. Andrei), „Luceafărul” ș.a. În 1903 e angajat funcționar
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
NEGRUZZI, Leon (5.VI.1840, Iași - 16.VII.1890, Trifești, j. Iași), prozator. Este primul fiu al Mariei (n. Gane) și al scriitorului Costache Negruzzi. A învățat la Academia Mihăileană din Iași, apoi la un pension particular din același oraș. În 1853, împreună cu fratele său, Iacob Negruzzi, pleacă la studii în străinătate. La Berlin și Viena frecventează cursuri de medicină, filosofie și drept, dar în 1864 se întoarce în țară fără să fi obținut vreo diplomă
NEGRUZZI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288414_a_289743]
-
NICULIȚĂ-VORONCA, Elena (5.V.1862, Bârlad - 1939, Siret), folcloristă și autoare de versuri. Este fiica Rucsandei (n. Schipor) și a lui Gheorghe Niculiță, aromân de origine, publicist. Face școala primară la Botoșani (1869-1873), iar cursurile secundare le va urma la pensioane particulare din Iași și Botoșani (1873-1878). A debutat cu versuri în „Familia” și a colaborat la „Calendarul copiilor”, „Sămănătorul”, „Convorbiri literare”, „Dreptatea”, „Ghilușul”, „Junimea literară” ș.a. A fost președintă a Societății culturale „România tânără” și, o perioadă scurtă, redactor la
NICULIŢA-VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288457_a_289786]
-
și, nu în ultimul rând, Vlaicu, „vulturașul Carpaților”, ori Nils Andersen. SCRIERI: Catarge, București, 1941; Sonată dobrogeană, București, 1942; Cartea minunilor, București, 1943; Insula mărgăritarelor, București, 1943; S. O. S. Expediția pe Everest în primejdie!, București, 1943. Traduceri: Bjșrnstjerne Björnson, Pensionul de fete Rendalen, București, 1944. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IX, 399, 403-404; Constantin Virgil Gheorghiu, Inventar, TIL, 1941, 5; Octav Șuluțiu, Pe margini de cărți, RFR, 1942, 12; Mihai Niculescu, „Catarge” și „Sonată dobrogeană”, UVR, 1942, 18; Aurel Marin, „Sonată
PAPATANASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
profesor de română și maghiară, dar și de matematică, la Institutul Pedagogic și Teologic din Caransebeș. Din 1886 predă româna, germana și filosofia la gimnaziul din Slatina. Din 1890 profesează la câteva mari licee din Iași (Liceul Național, Liceul Internat, Pensionul „Humpel”, Școala Militară, Școala Normală de Fete), până în 1916, când devine titularul Catedrei de estetică literară la Universitate. În 1919 ajunge titularul cursului de estetică literară la Universitatea din Cluj. Ca urmare a dorinței testamentare, a fost înmormântat la Iași
PAUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288719_a_290048]
-
, George I. (1.VI.1838, Râmnicu Vâlcea - 13.VI.1909, București), prozator. Urmaș al unei cunoscute familii boierești, L. a primit cele dintâi îndrumări școlare în casa părintească, apoi în pensionul bucureștean „Schewitz”. Din 1855 studiază la Berlin, apoi la Heidelberg (1858) și la Școala Politehnică din Karlsruhe. În 1862 se întoarce în țară cu titlul de inginer, ulterior fiind numit director general al Poștelor și Telegrafelor. În 1875, împreună cu Al.
LAHOVARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287738_a_289067]
-
IX.1896, București), autor dramatic. Este fiul Zamfirei (n. Prăjescu) și al lui Vasile Milo și nepot al poetului Matei Milu. Învață de mic limbile greacă, franceză și, cu mai puțină aplicație, limba germană. Își continuă studiile la Iași, în pensionul lui Victor Cuénim (1833-1834). Din această epocă datează primele lui apariții pe scenă, precum și cele dintâi texte dramatice, ocazionale, compuse după modelul celor ale lui Gh. Asachi, care îi este profesor la Academia Mihăileană (1835- 1836). Între timp tânărul fusese
MILLO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288146_a_289475]
-
, Mărgărita (1.I.1865, Iași - 31.XII.1953, București), prozatoare, autoare dramatică și traducătoare. Este fiica Elenei Miller-Verghy, profesoară și pedagog de vocație, care va conduce un pension la București, și a profesorului ieșean Gheorghe Miller. Tatăl moare subit, când viitoarea scriitoare împlinise abia patru ani. Mama, vrând să îndeplinească o dorință a defunctului, aceea de a scuti copilul de frecventarea unei instituții școlare, urmează ea însăși studii
MILLER-VERGHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
și sensibilitate artistică, la doisprezece ani îndrăznea să îi scrie lui Victor Hugo, la douăzeci îl vizita pe Edmond de Goncourt. Întoarsă în țară în urma ruinării averii familiei de către un unchi, M.-V. învață românește și își continuă studiile în pensionul mamei sale. După bacalaureatul susținut la Școala Normală „Azilul Elena Doamna” din București, urmează studii de litere și filosofie, încununate cu o licență în litere și cu un doctorat în filosofie la Geneva (1895). La revenirea în țară funcționează ca
MILLER-VERGHY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288144_a_289473]
-
lui Lessing și Klopstock. Termină școala în iulie 1858, fiind clasificat cel dintâi în promoție. După o scurtă vacanță în țară, se înscrie, la 9 noiembrie, ca student în filosofie, la Universitatea din Berlin. Un timp predă psihologia la diverse pensioane particulare. Dorind să-și scurteze perioada studiilor universitare, părăsește Universitatea berlineză, transferându-se la cea din Giessen, unde, acordându-i-se scutire de frecvență, obține doctoratul în filosofie magna cum laude, la 2 iulie 1859, cu teza Das Verhältnis. În
MAIORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287962_a_289291]
-
Bisericii. Etapele de pregătire incluse în perioada noviciatului - astăzi atât de frecvent neglijată - au rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul la impostură. Monahismul nu este un târg de consolări sentimentale, tânguiri de pension sau eroisme prost plasate. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează o adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică" Ca orice cununie, monahismul e o alegere liberă, nu o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
1946, București), prozator. Este al doilea dintre cei patru copii ai lui Nicolae Brătescu, mic proprietar. Mama scriitorului, Alexandrina, era fiica lui Ioan Voinescu II. Între 1874 și 1878, a urmat școala primară în Târgoviște. Este înscris, la București, în pensionul Cocărescu, absolvit în 1882. Din septembrie 1882, urmează Liceul „Sf. Sava”. Prin 1885, ar fi fost animatorul revistei liceului, „Gogonețul”, pe care o ilustra și în care și-ar fi tipărit câteva alcătuiri poetice. Bacalaureat în 1887, se înscrie la
BRATESCU-VOINESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285867_a_287196]
-
BUJOREANU, Ioan M. (3.VIII.1834, București - 1.VIII.1899, București), prozator și dramaturg. Este fiul Raliței (sau Ralu, n. Lupoianul) și al pitarului Mihalache Bujoreanul. B. își face studiile în pensioane particulare și la Colegiul „Sf. Sava” din București. Ocupă slujbe în administrație, e judecător de tribunal la Ploiești, avocat, redactor și director la „Monitorul oficial”. A editat câteva colecții de texte juridice, printre care și Colecțiune de legiuirile României vechi
BUJOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285923_a_287252]