732 matches
-
săritura la groapa cu nisip sau teribila partidă de oină, rămâneam cu Mihnea și patinam prin clasă sau în cabinetul de CSP, echipați cu papuci ca la muzeu. Ne declaram mereu scutiți, inapți, bolnavi, profesoara Begu (poreclită, inevitabil, Blegu) rămânea perplexă văzându-ne după ore cum jucam atacanți împotriva celor de la „Spiru“. Prin toamna lui ’85, la una din ușile școlii (care semăna izbitor cu ușile sălilor de seminar de la Litere), am descoperit un scaun cu role, pliat și rezemat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rezultă că s-ar fi produs vreodată. Referindu-se la „justificarea” exprimată de Best în scrisoarea sa, marele diabetolog francez Loubatières (cel care a introdus în practică tratamentul sulfonilureic) îi va scrie Profesorului Pavel: „Scrisoarea lui Best mă lasă puțin perplex. Cum se poate ca Best să fi uitat total împrejurările în care a cunoscut articolul lui Paulescu? Este de necrezut ca el însuși să fi uitat să corijeze eroarea de îndată ce a luat cunoștință de articolul lui Paulescu, chiar după 1922
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92260_a_92755]
-
devenise simultan hoț și păgubaș, adică Săsărman își fură propria căciulă, situație, de altfel, cunoscută foarte bine în subtext de către toți cei trecuți prin malaxorul social al regimului totalitar al "dictaturii proletariatului". Încă o ciudățenie a misterului varvarian îl lasă perplex pe Dimitrie Cristea, și acest lucru se întâmplă atunci când Sticlaru, "poetul răsfățat al Varvarei", la una din adunări recită patetic un poem închinat primarului, lăudându-i spiritul revoluționar și dragostea pentru satul natal. Emoționat de această poezie Dimitrie Cristea îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mâncat pe toți». Când copilul se făcu mare nu mai rămânea în subterană pentru că trebuia să alerge, să se joace. Într-o zi, Dragonul a văzut urma pașilor lui pe pământ. Asta l-a înfuriat pe bătrânul Dragon, lăsându-l perplex pentru că nu reușea să găsească ascunzătoarea băiatului. Spunea că o va mânca pe mamă dacă nu va găsi locul în care se ascundea băiatul. Biata mamă era foarte disperată: nu-și putea abandona copilul, cunoscând viclenia Dragonului, trăind într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ieri. Brusc, mi-am adus aminte de visul de azi-noapte: eram mai multe persoane și trebuia să le adun în una singură! Chipurile mele erau răspândite prin camere și mă uimeau! Cine poate exprima, mai bine decât visul, situația delicat perplexă în care m-am găsit ieri? Lionel și Ralf au venit, în fine, la mine! Sunt tot timpul la dispoziția lor, ca un fin ambasador manipulând forțele binelui și răului să se țină în echilibru. Am fost la cimitir, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se distingeau niște caractere mărunte, pe care nu izbuti să le descifreze. În clipa aceea, galera se aplecă cu un geamăt, ca și când În râu s-ar fi creat pe neașteptate un vârtej. Bargello se apropiase și se uita În jur perplex. - Dar... sunt sarazini! Morți cu toții! exclamă el ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Care dânsul? - Guido Bigarelli. Magister summus. Magister figurae mortae. - Guido Bigarelli? Arhitectul lui Frederic al II-lea? Marele Bigarelli? - Oh, mare Într-adevăr... În plănuirea răului. Relicvariul acela... Știu eu cum l-a făcut... Bătrânul clătina din cap. Dante era perplex: poate că mintea acelui om se găsea la amurg, ori coborâse deja În beznă. Dar numele acela, Guido Bigarelli, Îi răsuna În minte ca un clopot de alamă. Arhitectul Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă fără succes. Drept dovadă, iată că numele meu vă spune nimic! Omul Își Încheiase spusele cu un zâmbet vag și amar. Cicatricea Îi apăru și mai evidentă. „Un astronom”, se gândi Dante, surprins de coincidență. Pesemne căpătase un aer perplex, fiindcă celălalt zâmbi. - Dacă te Întrebi ce fac În orașul dumitale, e vorba doar de o etapă a ultimului meu drum. - Încotro te duci? Îl Întrebă Dante, din ce În ce mai curios. Și de ce acest drum al dumitale este ultimul? Acest cuvânt Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să le aud ultimele cuvinte. Dante veni mai aproape. - Despre ce vorbeau? Întrebă cu nerăbdare. - Despre aur, messer Alighieri. Un munte de aur. Dar pe care, ca să Îl obții, trebuia să Închizi lumina În cerc. - Ce Înseamnă asta? Întrebă poetul perplex. Monerre ridică din umeri. - Habar n-am. Dar asta am auzit. Eu sunt astronom, dumneata ești omul intelectului, Încheie el cu o undă de ironie În glas. După-amiaza și seara Dante se despărți de francez dominat de un simțământ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
intendentul e că aici erau diavolii și că lucrau să construiască inelul lui Satan. Pesemne s-a apropiat să tragă cu ochiul, dar ceva l-a speriat și, din clipa aceea, s-a ținut departe, până În noaptea incendiului. Dante era perplex. Inelul lui Satan... Se uită din nou spre pădurea de stâlpi carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se pregătea să replice, dar priorul o pornise deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că, printre rămășițe, se remarcau puncte unde grinzile retezate erau mai numeroase și mai groase, ca și când ar fi fost un soi de contraforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mulțime din jur. Toți ridicară din umeri, uitându-se la cei de alături. Apoi, un băiat ieși În față, sfios. - Eu l-am găsit, bâigui el. Veneam să iau comanda pentru vin... - L-a văzut cineva căzând? O nouă privire perplexă rătăci printre fețele prostite ale celor de față. Dante se aplecă iarăși peste cadavru, examinându-i membrele răsucite. Îl Întoarse Încetișor: pe piept, În dreptul inimii, două tăieturi În vestă, tivite cu stacojiu, ieșeau clar În evidență. Una din cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
moartea l-a vizitat. Poate că era una din etapele traseului său, după hanul Îngerului. Și după mlaștină. - Mlaștină? Ce vrei să spui, messer Alighieri? - Există un Styx mai aproape decât ai putea crede, afirmă poetul, Îndepărtându-se, sub privirea perplexă a celuilalt. La sediul breslei constructorilor Dante Îi Întinse lui Manoello, priorul breslei, foaia pe care Rigo schițase planul construcției incendiate. Omul ședea Îndărătul impunătorului său pupitru de scris, Înălțat pe un piedestal din lemn de stejar, Încrustat cu simbolurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urlătoare. Se apropie de acea poartă. Din bezna vârtejului se ivea o masă fără formă, din ce În ce mai aproape. Ceva imund urca, iar conștiința lui amorțită se mărginea să măsoare așteptarea cu un tremur continuu, de neînvins. Se uita țintă În față, perplex: mai mare decât un turn, din crater se ridicase uriașul bărbos, cu două fețe, de pe corabia morții. Și În fiecare gură frământa, cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din nou la drum. Când ajunseră În apropiere de vechiul For, cam la o sută de pași de destinație, priorul se opri, oferindu-i lui Amid o monedă și trimițându-l Înapoi. Tânărul depuse lada, aruncând În jur o privire perplexă, dar nu zise nimic. Dante alesese acel loc, aproape de piață, nu Întâmplător. Se bizuia pe faptul că nimeni nu Îi va băga În seamă, chiar și În orașul acela de bârfitori, dacă Îl va vedea pe el Însoțit de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
război pentru convocarea companiilor din Oltrarno. Poetul Își mușcă buzele. Apoi, Încercând să Își mascheze temerile, Îi dădu drumul omului. - Întoarce-te imediat la treburile tale. Voi transmite eu Consiliului mesajul tău. N-avea altă grijă. Trimisul aruncă o privire perplexă spre ușă, prea puțin convins. Mai Întâi păru decis să insiste, Însă mai apoi se hotărî să se răsucească pe călcâie și să se Întoarcă de unde venise. Dante Își Încordă auzul, temându-se ca cineva să nu Îi fi auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea asupra lăzii și a boccelei. Fără să Îi răspundă, Dante Își depuse Încărcătura pe fundul căruțului, la picioarele mortului. - Urmați-mă. La abația Maddalena. - De acolo venim. Din pricina bătăliei a trebuit să muncim acolo până nu demult, replică celălalt perplex. Priorul Îi smulse opaițul din mână. - Veniți, vă conduc eu. Mai Întâi, trebuie să Încărcăm lucrurile, zise el pornind la drum. Din spate auzi o bolboroseală perplexă. În cele din urmă, cel mai Înalt dintre cei doi Își făcu curaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
venim. Din pricina bătăliei a trebuit să muncim acolo până nu demult, replică celălalt perplex. Priorul Îi smulse opaițul din mână. - Veniți, vă conduc eu. Mai Întâi, trebuie să Încărcăm lucrurile, zise el pornind la drum. Din spate auzi o bolboroseală perplexă. În cele din urmă, cel mai Înalt dintre cei doi Își făcu curaj. - Messere, ce-i asta, o glumă? Ai confundat carul mortuar cu unul de evacuare? - Faceți cum vă spun și nu vă temeți. Sunt priorul Florenței și fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
miazănoapte. În Baptisteriu se fac ultimele lucrări la mozaicul cel mare de pe cupolă și o lasă deschisă ca să treacă meșterii și muncitorii. Din spatele lor, cei doi călugări asistaseră la această Înfruntare de la Început până la sfârșit, În tăcere, cu expresia lor perplexă ascunsă sub gluga trasă peste chip. Grupul se strecură pe lângă peretele lateral al Baptisteriului, intrând pe străduța Îngustă care Îl despărțea de construcțiile cele mai apropiate, Îngrămădite pe lângă forma lui perfectă ca niște cerșetori zdrențăroși. - Împingeți carul și apoi lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
igienică în brasieră. Hârtie igienică, auzi! Ce idee stranie avea despre sine - nu-și dădea absolut deloc seama ce are! De ce să vrea alți sâni? Mă uitam și eu la ce avea sub bluză, mi se păreau perfecți, și rămâneam perplex de atâtea întrebări. Aș putea să mai enumăr și alte dificultăți, precum strângeri de inimă, vexări, dureri de stomac, sângerări din nas datorate stresului, vomitat, frica veșnică de a nu fi rămas însărcinată. Și avea și atacuri de snobism legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
trecută, mai vrei ?! Cine crezi că suntem noi ?! Cerșetori, ori ce ?! Și ce cauți, mă rog, aici ?! Cel mare (rămâne pe loc, ceilalți tac): Îmi pare rău, n-am știut că ești aici. N-am vrut să te tulbur. Băiatul (perplex): Asta-i bună ! (pe urmă, cu "tonul" mai mic) Știu eu: n-ai venit să mă tulburi... ai venit, simplu, să mă bați... Cel mare : Uite, liniștește-te: îmi cer iertare... Băiatul (din ce in ce mai uluit): Cum ?... Cuuum?... Cel mare (cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ea, ziua cînd, ca din senin, o femeie tînără, de o frumusețe exagerată, cu un zîmbet diabolic pe față și cu o siguranță de călău în gesturi l-a oprit în mijlocul aceluiași hol al Universității: Bonjur, Vincențiu, bonjur! A rămas perplex. Femeia a ridicat poșeta de lac pînă la nivelul sînilor, iar mîinile ei, grațioase, dar sigure, au deschis-o, trăgînd din interior un act, desfăcîndu-l atît cît ochii lui să-l poată citi. Am vrut doar să vezi, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
intrat! exclamă Mihai încet, clătinînd din cap, cu ochii închiși. Te-ascult, Mihai. Îți promit că nu va mai afla nimeni! se aude vocea Mariei, plină de rugă. Nu știu, te rog să... începe să se vaite Mihai, dar rămîne perplex cînd vede sub nasul său un teanc de sute, scoase de Maria din poșetă. Chiar nu știi? Doamnă! șoptește Mihai cutremurat nu eu murdăresc totul pe unde trec. Maria bagă sutele înapoi în poșetă, după care pocnește scurt încuietoarea, furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
observ că o femeie, care și-a lăsat rujul pe niște țigări atît de scumpe, a stins una zdrobind-o de pagina manuscrisului la care lucrezi. În locul tău, aș fi preferat să-mi fie stinsă de frunte, tot aia-i. Perplex, Mihai aruncă privirea spre jumătatea dinspre perete a mesei, unde, lîngă buchetul cu flori, pe aceeași pagină a scenariului de teatru T.V., la care lucrează, stă o țigară zdrobită cu violență, ca o mică explozie. A, încearcă el s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care i-a hotărît: "de mîine, nu ne mai vedem; nici măcar prin vecinătatea blocului Yanis să nu mai îndrăznești să treci; ai văzut doar că-i păzit..." Astăzi abia, poate răscolit de vicol, poate enervat de Maria Săteanu și rămas perplex după vizita Cristinei, recunoaște că n-a făcut altceva decît s-o ostracizeze pe Doamna Ana, mai ales că cel care l-a întîmpinat ascuns în spatele reflectorului în biroul de pe Calea Rahovei și i-a înapioat buletinul, i-a dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]