203 matches
-
sânge rece, căci deși este un suprarealist în "substanță", el nu este și în metodă: dicteul său nu este liber, ci manierizat, cerebral. Iaru scrie exclusiv cu creierul, poezia sa este una "de cap". De aici și senzația de continuă persiflare. Aparentul patetism al rostirii, care se observă uneori, "sentimentul" care s-ar ascunde dincolo de suprafața eclatantă nu sânt altceva decât căldura degajată de acest creier plin de componente electronice și care știe al naibii de bine să facă poezie. Nimic nu este
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de polemică, profesorul trebuie viu felicitat. E locul să i se mai creeze un institut în țară și încă unul în străinătate". Dacă ironia eminesciană traduce, de cele mai multe ori, un râs amar, un tragism nedisimulat, îmbrăcând forma sarcasmului sau a persiflării, adică ironia romantică prin excelență, la Arghezi ironia stârnește râsul, fiind sursa unui comic de esență ludică, învecinat celui caragialian. Realității obiective, supărătoare prin injustețea recurentă, îi este substituită o alta, virtuală, amuzantă, ilară sau absurdă. În textul de față
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
suficiente motive de a ataca. Astfel, în prefața unuia din opurile sale istorice, următoarea frază iorghistă: "Cartea aceasta e a mea ca oricare alta, pagină cu pagină, rând cu rând, idee cu idee" va constitui, pentru Arghezi, un laitmotiv al persiflării, în pamfletul "Cu prilejul...". Mai întâi, precizează, fără echivoc, natura sublinierilor: prima, a pronumelui posesiv, aparține adversarului și e îndeajuns, pentru polemist, să o folosească pe post de bumerang, glosând, ironic, în marginea modului în care acesta își exhibă simțul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se intensifica, din nou, și a atinge maxima intensitate în 1937. Observăm că, pe parcursul primei serii a Biletelor de papagal (serie în care numele lui Iorga apare sporadic, articolele nevizându-l direct), tonul oscilează între neutralitate cordială, ironie discretă și persiflare, în enunțuri de genul: "Dacă d. Iorga știa mai puțină știință și mai multă figurație de dans, este probabil că ar fi prezidat încă demult un guvern"302, sau: " Ilustrul profesor cunoaște două singure momente de plăcere anuală, fuga din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de la dreapta spre stânga: nu-l costă o extremitate mai mult decât cealaltă. Domnul Léon Blum afirmă pe franțuzește că "les extremes se touchent". Observați că de-a-ndărătelea, cum și-a semnat manifestul, Nicolae Iorga, se citește Ealocin Agroi", Și aici persiflarea capătă accente sarcastice, fără ca atacul ad personam să degenereze în insultă trivială. Faptul că adversarul a atașat textului său o fotografie "de june", și nu una recentă, "ca dansatoarele la pensie, solicitate să acorde un autograf pentru o pastă de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de care aparține comicul, dar și caricaturalul, ironicul, diformul, satiricul, umoristicul, spiritualul, este analizată și de către esteticianul și filosoful Evanghelos Moutsopoulos. Conform definiției sale, comicul "este o valorizare sistematică a formelor rizibilului, prin utilizarea și combinarea principiului repetiției și al persiflării, de care ține fiecare element, provenit, la rândul său, din arsenalul ridicolului"33. Pe urmele altor cercetători, precum Jean Duvignaud (Le Propre de l'homme. Histoire du rire et de la dérision, 1985), Jean-Marc Defays recurge la o mai mare generalizare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
apud Balotă, Nicolae, op. cit., p. 456, 467. 8 Idem, p. 450. 9 I. L. Caragiale, Opere, I, Proză literară, ed. cit., p. 495. 10 Idem, p. 498. 11 Chiar dacă se baza pe o motivație contestatară a arbitrariului semnelor lingvistice și viza persiflarea vorbirii clișeizate, această recodificare lingvistică este, de altfel, tot de natura "logosului parazitar" analizat de C. Amăriuței în articolul Mitică sau logosul parazitar din " Caete de dor", vol. 2., București, Editura "Jurnalul literar", 2002. 12 Mihai Cruceanu, Rătăciri într-un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a proprietăresei, o bătrînă cu trăsături grele venind parcă din La dolce vita, cu toate că nu numai grotescul tinde să o circumscrie În tablou, ci și melancolia desprinsă din melancolia generală a locului, care o Înconjoară cu cîteva replici conținîndu-și propria persiflare Într-o scurtă meditație asupra bătrîneții („Vezi mîinile astea ? CÎndva au fost frumoase.”), cuvinte de o banalitate atît de directă Încît derapează În falimentul tuturor meditațiilor. Unul dintre angajații (puțini) ai hotelului - paznic, recepționer și șef de sală - este Pascal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Apare resentimentul: „În vreme ce noi ne jertfeam pe cîmpurile de bătălie, aliații Își țeseau legende, Își Înălțau temple monumentale”. Stonehendge. De-acum trei mii de ani În vreme ce noi ne jertfeam pe traista ciobanului. „Dar oare ce-i democrația?” În combinație cu persiflarea, revolta ajunge inflamabilă și autorul, jupiterian, sfîșie rochița Europei În văzul tuturor. Nimic nu-i omis În acest rechizitoriu ce atinge cu violență sublimul. E prezent și Virgiliu, vigilența-i maximă, apar și ungurii, care-s protejați de Occident petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
decât să meargă, după o noapte albă, la olimpiadă? Pun pariu că i-a trecut tot elanul și s-a dezumflat. Râde ușor, mai mult pentru sine. Ce cărți îți plac? De dragoste? mă întreabă, continuând să zâmbească. îi simt persiflarea din glas. Obrajii încep să-mi sfârâie de mânie. De ce mi-ar plăcea cărțile de dragoste? Ce mare scofală e dragostea? îmi plac cărțile despre oameni. îmi place să cunosc oamenii. Sau, mă rog, nu neapărat să-i cunosc, ci
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
care mai trăsnite. Nu te plictiseai cu ea nici în pat, nici pe stradă. — Cine-ți place de aici? îl întrebase Anda curioasă, în timp ce dansau. Ia să văd dacă mai ai gust sau te-ai intoxicat cu mine pe bune! Persiflarea ei îl încântase și îl făcuse să râdă cu gura până la urechi. Se uitase de jur împrejur condescendent și-i răspunsese că doar Georgiana pare să-l aibă pe vino-ncoa. Mda, îl aprobase Anda, n-ai gusturi prea rele
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
au salvat o întreagă armată. Trebuie să recunosc, cunoștințele dumneavoastră mă uimesc. Foarte rar cunoști tinere domnișoare interesate de probleme militare, spune zâmbind misterios și insinuant ofițerul german. De ce? Doar pentru că suntem femei? răspunde Smaranda pe un ton de ironică persiflare. Fiți sigur domnule, ele pot să ațâțe ura, dorința de răzbunare, dar pot să le și îmblânzească, chiar domolească. Puteți vedea exemple nenumărate în legendele germane ale evului mediu. Țin să vă reamintesc "Cântecul Nibelungilor". Aici, nu Sigfried ori celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așadar, să disociem între umor și satiră pe criteriul atitudinii binevoitoare, recuperatoare a obiectului comic, sau, dimpotrivă, necruțătoare. Consecința firească a disocierii de mai sus este gruparea celorlalte forme ale comicului în jurul celor două atitudini, astfel că gluma, zeflemeaua, amuzamentul, persiflarea, buful - formele, așa-zicând, blânde ale comicului - pot fi socotite auxilii ale umorului, iar ironia, sarcasmul, grotescul, sardonicul, ale satirei. în deplină corespondență simetrică se află, cu aceste variante, forme, procedee ale comicului, reacția la ele: râsul și calitatea lui
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
comicului cu...", voi putea scrie: folosirea mai multor ipostaze ale comicului: umoristic, satiric, sarcastic, grotesc etc. De altfel, referindu-se la tratarea comică a spiritului cavaleresc, Hegel scria: "Tot astfel întreaga operă șDon Quijoteț este, pe de o parte, o persiflare a cavalerismului romantic, de la un capăt la celălalt o ironie veritabilă, în timp ce la Ariosto spiritul de aventură rămâne oarecum o glumă frivolă..." (subl. mea, A. Gh. O., Prelegeri de estetică, vol. I, 1966, p. 601).
Folosirea conceptelor by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8692_a_10017]
-
de demnitatea unui adevărat talent. În această vreme a publicat două poeme din care una, La gura sobei, e bună, cealaltă, Legenda nurului, e slabă. Cea din urmă poezie a sa a fost publicată în "Romînia liberă" și cuprinde o persiflare a unei poezii a lui Vasile Alecsandri, încît se vede că înrîurirea noilor săi amici îl dusese din rău în mai rău. Dar, în sfârșit, de mortuis nil nisi bene. Talent a avut, poet era! Cât despre celelalte calități ale
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
națiunii noastre. Cartea d-lui Graetz e privită însă de o parte a jidovimei noastre ca un standard work (deviză) și ceea ce bodrogănește el cu greociunea unui zelot se repetă în nenumărate articole ale jurnaliștilor evrei sub forma unor odioase persiflări contra creștinismului și germanismului. {EminescuOpX 403} La sfârșit d. Graetz mai relevează că evreii sunt poporul lui Dumnezeu și-și rezumă astfel planurile pentru viitor: "Recunoașterea jidovilor ca membrii egali îndreptățiți a cam pătruns până astăzi: recunoașterea jidovismului însă e
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
tuturor locuitorilor, ci fiecare stat hotărăște în privirea aceasta după propria lui socotință. Dar în locul unei asemenea gratitudini vedem într-o parte a jidovimei noastre răsărind ca buruiana rea un spirit de prezumpțiune care nu se manifestă numai în mizerabila persiflare a religiei din partea unor gazetari, ci caută uneori de-a dreptul de-a micșora libertatea religioasă a maiorității creștine. Din multe exemple acreditate voi cita numai unul, relatat de gazete. În Linz lângă Rin e o școală primară catolică vizitată
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
adevăr o natură cu mult mai bine înzestrată decât Boerne, nu numai pentru că poezia are o viață mai trainică decât scrierile publiciștilor, ci înainte de toate fiindcă Heine era mai german decât Boerne. Operele nemuritoare ale lui Heine nu sunt acele persiflări internaționale din cauza cărora era numit "le seul poete vraiment parisien", ci poeziile lui simțite nemțește. Astfel Loreley, copil adevărat al romanticei germane, apoi versurile De mii de ani din Grecia, care rezumă încă o dată tot ce germanii spuseseră sau cântaseră
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
a pretexta intenții bune și a face fapte rele, oameni ce nu cred ceea ce zic și nu zic ceea ce cred; ei nu sunt nici buni, nici răi, ei sunt de-a dreptul mici, și existența lor în lume este o persiflare a existenței. [ 9 februarie 1880] [""PRESA" DE VINERI 8 FEVRUARIE... "] "Presa" de vineri 8 fevruarie ne răspunde nouă următoarele: Adversarii noștri se agață de o eroare tipografică ca să facă mare zgomot și să ne taxeze de inconsecuenți. În adevăr, în
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
mă îngrijorează foarte mult, pentru că cine ar fi putut s-o facă... Asta-i întrebarea! Fără nici o îndoială, asta-i întrebarea de căpătâi; prealuminate prinț, găsiți extraordinar de exact cuvintele, noțiunile și definiți situațiile. — Ah, Lukian Timofeici, termin-o cu persiflările, aici... Astea-s persiflări! strigă Lebedev, plesnind din palme. Gata-gata, bine, nu mă supăr, altceva e la mijloc... sunt îngrijorat din pricina oamenilor. Dumneata bănuiești pe cineva? Întrebarea-i foarte grea... și foarte complicată! Pe servitoare n-o pot bănui: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru că cine ar fi putut s-o facă... Asta-i întrebarea! Fără nici o îndoială, asta-i întrebarea de căpătâi; prealuminate prinț, găsiți extraordinar de exact cuvintele, noțiunile și definiți situațiile. — Ah, Lukian Timofeici, termin-o cu persiflările, aici... Astea-s persiflări! strigă Lebedev, plesnind din palme. Gata-gata, bine, nu mă supăr, altceva e la mijloc... sunt îngrijorat din pricina oamenilor. Dumneata bănuiești pe cineva? Întrebarea-i foarte grea... și foarte complicată! Pe servitoare n-o pot bănui: a stat în bucătăria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a ajuns astăzi să includă situații de-a dreptul hazlii cum ar fi ironia, impolitețea sau chiar interdicția de a avea acces la resursele financiare ale familiei, ceea ce desigur este cel puțin o bagatelizare a termenului dacă nu chiar o persiflare a noțiunii În sine. Chiar În rândul specialiștilor violența este diferit percepută și formulată după cum este vorba de psihologi, psihiatri, sociologi, juriști, legiști, criminaliști, etc., de regulă În funcție de impactul fizic sau psihic pe care-l are asupra persoanei sau persoanelor
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
operei profund și temeinic rezolutive. Încrederea în temeinicia demersului său marchează și încrederea în destinul personal, care nu poate fi rupt de istoria și valorile neamului său pe care simte îndemnul să le preamărească. Au fost destule și dureroase demitizări, persiflări și automutilări comandate și coordonate. Dar poate că vine și vremea să ne autoevaluăm superlativ și să ne mai mutăm și într-o hiperbolă! Deși apar ca personaje în romanele sale, personalitățile istoriei și culturii românești preferate de Mihail Diaconescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
presupunea, în fapt, noul "curent"? Coborârea limbajului în stradă, în "cotidian", adică în derizoriu, în facil, în anodin și în desuetitudinea însoțitoare. Orice platitudine așezată în vers alb era prezentată ca o mare reușită estetică. Alungarea metaforei, epicizarea, demitizarea și persiflarea (peiorativul și ironiile, oricât de ieftine, brutale sau nu), constituiau, laolaltă adunate, calificativele unui atu exprimat de "postmodernism". Și cu cât era mai imprecisă definiția "curentului", cu atât creșteau posibilitățile și spațiul de manevră ale "noii grupări". Rețeta implica un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nuci, mira-s-ar lumea de el! cînd eram la Drumuri Naționale, perfect rotund tei în sălbăticie, doi tei, de ce s-o aprins grajdu', zice că așa o fugit cînele noaptea, s-o aprins grajdu'! de la lanțul înroșit! accentul muzical persiflarea, DN 15 ș-apoi mi-am spălat cămașa, mi-am spălat ciorapii! șî cu peștii tot al meu o fost, nașă-sa lu' Marinel, ș-o zîs că o murit popa de la čine! Petelea, era mai demult, cînd era Hristofor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]