204 matches
-
mai bricolat decât modernismul interbelic pe care îl recuperează masiv și ostentativ, fără nici o anxietate a multiplelor, divergentelor influențe. Când totalitarismul sucombă și pericolul reactualizării lui este îndepărtat, cu totul abstract (situația din prezent), ironia și autoironia, critica și autocritica, persiflarea, deriziunea au feu vert. N-aș vrea să verific cu tot dinadinsul valabilitatea acestei foi de parcurs, așteptând o altă epocă de gheață, cu noi mitizări și curente spirituale subterane. E suficient să spun că, așa cum i-a integrat pe
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
descompună țesuturile s-au evaporat și au lăsat o mumie vegetală îmbălsămată. Gaittany, constatând satisfacția lui Saferian, făcu din mână un gest de elogiu cu semnificația "v-am spus că Ioanide e plin de spirit", apoi, semnalând mișcarea imperceptibilă de persiflare a gurii lui Pomponescu, care avea aerul să spună că Ioanide bate câmpii, întrerupse parabola degetelor și moderă zâmbetul. Arhitectul își turnă în ceașcă un ceai de culoarea rozei, limpede ca un alcool, și aruncă în el cu un clește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prin hoho hoho se Înțelege rîsul dezlănțuit, În hohote, haia haia numește rîsul de complezență ș.a.m.d. Dintre alte nații preocupate de problemă, trebuie să amintim americanii: ei glisează În jurul umorului creind termeni uneori surprinzători, vag traductibili, ca banter (persiflare), clowning (mascaradă), drollery (comicărie), facetiousness (ton spiritual), hoax (păcăleală), horseplay (renghi), jest (șotie), taunting (mușcător), lark (poznă), mockery (batjocură), ribaldry (deocheat), tomfoolery (bufonerie) ș.a.m.d. Personal, am o expresie pentru rîsul profund, veselia-capcană, care se termină-n tragic (exemplificat
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
au salvat o întreagă armată. Trebuie să recunosc, cunoștințele dumneavoastră mă uimesc. Foarte rar cunoști tinere domnișoare interesate de probleme militare, spune zâmbind misterios și insinuant ofițerul german. De ce? Doar pentru că suntem femei? răspunde Smaranda pe un ton de ironică persiflare. Fiți sigur domnule, ele pot să ațâțe ura, dorința de răzbunare, dar pot să le și îmblânzească, chiar domolească. Puteți vedea exemple nenumărate în legendele germane ale evului mediu. Țin să vă reamintesc "Cântecul Nibelungilor". Aici, nu Sigfried ori celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un roman facil, lipsit de considerații abstracte. Să nu uităm alt aspect: Adela este spirituală, adoptă o gândire specific feminină, realistă. Apreciază fără menajamente portretul lui Schopenhauer, aflat în camera bărbatului, ironizează poezia, de altfel, dezastruoasă, a lui Carol Scrob. Persiflarea nu recomandă neapărat un acultural. Să mai amintim o singură scenă, grăitoare pentru ilustrarea spiritului vioi al Adelei. E vorba de "scena" mesei și a conversației de la maica arhondară, unde dl Dimitriu (alias Calistrat Hogaș) e într-o debordantă vervă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sânge rece, căci deși este un suprarealist în "substanță", el nu este și în metodă: dicteul său nu este liber, ci manierizat, cerebral. Iaru scrie exclusiv cu creierul, poezia sa este una "de cap". De aici și senzația de continuă persiflare. Aparentul patetism al rostirii, care se observă uneori, "sentimentul" care s-ar ascunde dincolo de suprafața eclatantă nu sânt altceva decât căldura degajată de acest creier plin de componente electronice și care știe al naibii de bine să facă poezie. Nimic nu este
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și întreabă mereu: "Unde-o fi omul palid care mi-a promis că se va spânzura? Avea părul zburlit și o haină gri." Vântul hai-hui simbolizează un timp diluat, un timp pe care poetul nu reușește să îl densi-fice. Ironia, persiflarea, ludicul accentuează contrapunctic gravitatea situației (se știe bine, alternanța ironie-gravitate, ca tensiune a contrariilor, este un mecanism generator de sensuri deschise în scriitura modernă, ca și în cea romantică). Amănuntele vestimentare, superflue într-o situație-limită, ca și limbajul popular ("părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
zarea și nisipul. O, Himera, tremurătoare ți-s buzele când îmi spui: Agonie, Sfârșit. Când îmi spui: Agonie, Sfârșit s-au năruit și muntele și marea și Stânca Primejdiei și călăuzele. (Spre Stânca primejdiei) Renunțarea aproape totală la joacă și persiflare (excluzând familiarul "dragă"), structura geometrică a poemului, decantarea expresiei până la obținerea unei sublimități bacoviene duc la o cerebralizare a sentimentelor, la o și mai puternică "abstractizare" a lor (în sensul că devin idei, tipare emoționale, evitându-se trăirea telurică, primară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
luați din lagăre, din Închisori, din spital și din case, la Întâmplare, câte trei-patru legionari din fiecare județ, au fost nejudecați și cu totul nevinovați. Mare păcat, chiar unul strigător la cer și de neiertat, ați săvârșit, domnule Petcu, prin persiflarea martirilor, scriind acest cuvânt sacrosanct Între ghilimele. Orice creștin ortodox din România (dar nu și A.N. Petcu), știe prea bine că toți creștinii, Îndeosebi cei din primele secole ale erei creștine, care au pătimit și au fost uciși pentru că
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mai nimic schimbat în purtarea ei față de mine mă umilea, mă făcea să simt valuri de ură. De mai multe ori a încercat să intre în vorbă cu mine, dar am respins-o brutal. Atunci zâmbea, cu nota aceea de persiflare, cu un aer de indiferență care mă înfurie și-acum. Făcusem o adevărată erotopatie, amestec de dragoste, ură, dispreț, admirație, idolatrie și silă. În fiecare seară mă întorceam singur spre casă prin fulguiala blândă din lumina farurilor de mașini, prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în lăuntrul FIINȚEI, pentru ca să-L regăsim (omul este făcut după chipul și asemănarea Lui). Adevărata mântuire se află în noi, în puterea de a ne elibera spiritul de conveniențe, de angoase, de monștrii misticismului. Divinul concretizat, substanțializat, este supus umanului: Persiflarea mitului reînvierii descoperă sub zâmbetul sarcastic al autorului o meditație tulburătoare asupra naivității cu care ne pregătim pentru moarte, lăsând responsabilitatea faptelor noastre în grija unei forțe exterioare: . Personajul are revelația finală a propriei existențe, apelându-se. Gestul semnifică lupta
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
nu le reciteam fără să tremur! O adevărată coborîre În infern! Cum putusem imagina așa ceva? Ce-ar fi gîndit despre asta Întrunirea Cardinalilor și Arhiepiscopilor, care denunțase deja cu vreo zece ani În urmă complezenta etalare a desfrîului senzual și persiflarea virtuților familiale În filmul francez? Ce-ar gîndi Franz Weyergraf despre acest lucru, el, care disprețuise Întotdeauna cărțile care Îi făceau pe cititori să se bălăcească În noroi, după cum scrisese și mi-o spusese Într-o zi cu o vehemență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mă îngrijorează foarte mult, pentru că cine ar fi putut s-o facă... Asta-i întrebarea! Fără nici o îndoială, asta-i întrebarea de căpătâi; prealuminate prinț, găsiți extraordinar de exact cuvintele, noțiunile și definiți situațiile. — Ah, Lukian Timofeici, termin-o cu persiflările, aici... Astea-s persiflări! strigă Lebedev, plesnind din palme. Gata-gata, bine, nu mă supăr, altceva e la mijloc... sunt îngrijorat din pricina oamenilor. Dumneata bănuiești pe cineva? Întrebarea-i foarte grea... și foarte complicată! Pe servitoare n-o pot bănui: a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru că cine ar fi putut s-o facă... Asta-i întrebarea! Fără nici o îndoială, asta-i întrebarea de căpătâi; prealuminate prinț, găsiți extraordinar de exact cuvintele, noțiunile și definiți situațiile. — Ah, Lukian Timofeici, termin-o cu persiflările, aici... Astea-s persiflări! strigă Lebedev, plesnind din palme. Gata-gata, bine, nu mă supăr, altceva e la mijloc... sunt îngrijorat din pricina oamenilor. Dumneata bănuiești pe cineva? Întrebarea-i foarte grea... și foarte complicată! Pe servitoare n-o pot bănui: a stat în bucătăria ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a intensității trăirilor sale. Dimitrie îi spuse că se lasă condus. Nu știa unde se află cofetăria cea nouă. Ups, ce zi minunată, o adevărată comoară! Ceva din tonul lui o făcu să fie suspicioasă, parcă deslușise o nuanță de persiflare, era enervant să fie luată peste picior, doar erau oarecum apropiați ca vârstă, acea diferență de opt ani existentă între ei putea fi trecută cu vederea, nu, ce mama naibii. Se interesă în amănunt de familia acelui om, aflat acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adăpostit - zidului care, moloz-moloz, picură sub asfalt, sub căpriorul care bate asfaltul cu coarnele.“ Ce e cu toată această fandoseală stilistică din volumul publicat în 2001 (la Editura Ramuri din Craiova) de Ioan Lascu? Titlul nu ne spune nimic: Sublima persiflare. Represalii 1984. Ce urmărește autorul desfășurând în fața noastră atâtea prețiozități? Aparent, este vorba de un volum de proză scurtă, chiar foarte scurtă. În realitate însă, această proză se dovedește a fi, în timpul lecturii, mai lungă decât o coadă la plata
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
anume pentru a-i trece în revistă, cu dispreț, pe cei ce reprezintă protipendada de azi. Din nefericire, disprețul nu sublimează într-o portretistică cu valoare literară. Totul rămâne la nivelul unei filozofări ieftine, dar cu pretenții și al unei persiflări confuze, din care nu înțelegem decât că autorul se îneacă de indignare. Urmează „piesa de teatru“, în care aceleași personaje, nediferențiate prin limbaj (toate vorbesc ca Dumitru Radu Popescu), se defăimează reciproc. Apoi, „versurile“ aproximativ șaptezeci de pagini, și ele
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Trebuia să-și asume riscul, nu mai putea da înapoi. Te gândești să renunți, nu-i așa? întrebă Boris. Deși pe fața sa nu se clintise nici un mușchi atunci când vorbise, lui Vlad i se păru că simte o undă de persiflare în vocea omului din fața sa. Nici pomeneală, răspunse el, privindu-l pe Godunov în ochi, mergem mai departe. Continuăm conform planului. Vezi cum scapi de cei doi, nu vreau să ne încurce socotelile. Boris dădu din cap și părăsi tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în trăsăturile lui generale, încît rămâneam uimit. Unul din cele mai puternice sentimente pe care le aveam era acel al cinstei (excepție în dragoste), pe care-l împingeam la exces, și pentru care aveam toate scrupulele. De aci, o veșnică persiflare a moravurilor celorlalți și de cele mai multe ori dezgust. Poate că totul pornea din același instinct de a mă diferenția și de a avea motivele unor noi mândrii personale. Nu admiteam deci nu numai necinstea fățișă, dar nici aranjamentele cele mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mort și pare să fie concomitent viu, provoacă groaza față de fantomatic. Este cazul lumii tenebroase a strigoilor și vampirilor care reflectă universul mormintelor. Este adevărat însă că această ipostază a fantomaticului poate fi convertită în comic, satira ocupându-se de persiflarea ei. P. Bruegel „Triumful morții” Făcând parte din categoria ordinarului, noțiunea de dezgustător opune - conform lui Rosenkranz grosolănia animatului, atrăgătorul hidosului. Prin grosolănia sa, dezgustătorul provoacă neplăcere, prin mortificare inspiră groază, iar prin hidoșenie-scârbă, aspecte și sentimente implicate deopotrivă în
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
mecanism stereotip, păpușă mecanică, marionetă: „Fii păpușă/Să-ți înțeleg mecanismul/Fii pisică/ Să mă joc cu tine altfel/Fii soră mai mică/ Să mă îngrijești/Să nu mai presupui că te înșel/Să-ți fiu Polichinelle cu muzică” („Insomnie“). Persiflarea „pășunismului” pastoral și denudarea convenției biografice: „gîndurile mele se duc - ca oile la păscut/plîng în fluier pe cîmpie triste părți de biografie” (Tristețe casnică, greșit transcrisă de unii comentatori, „Tristețe cosmică“, și interpretată în ocurență cu... Blaga!). Un anarhism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată. Din carnetul intim al d-lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton, romanul de consum (polițist, sentimental, de aventuri). Astfel, urmuzianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintre cinema și visul modern...), iar decorul este un „Cosmopolis” citadin, cu jazz, baruri luminate electric și lupanare de lux. Refuzul „anecdotei” (al epicii) și al figurativismului tradițional, permutarea și mixarea abracadabrantă a realului cu imaginația dezlănțuită sînt însoțite de persiflarea urmuziană a oricărei „morale” de final: „Singurul lucru stabil și precis: că ați citit aceste rînduri și ați așteptat morala. Să vă fie de bine! Fumatul oprit. A se trage de mîner după fiecare întrebuințare”, reflex al unei lumi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a considerat un „material didactic” suficient de interesant pentru a ilustra un capitol al volumului Figuri și forme literare (Editura Casa Școalelor, București, 1946, pp. 177-182, cap. „Locuri comune, sinonime și echivocuri”). Printre trăsăturile stilistice identificate de autor se numără persiflarea clișeului, satira locului comun (acesta adăpostind cel mai adesea generalitatea ideii și absența emoției). Importanța scrierilor lui Urmuz rămîne documentară („un document lingvistic de mare însemnătate, un prilej de a demasca unele din procedeele limbii”), limbajul urmuzian conținînd „vocabule, nonsensuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca „poet”, autor al fabulei „Cronicari” și al versurilor dintr-o „Concluziune și morală” la „schița” „Plecarea în străinătate”. Pentru Mircea Scarlat, „lipsa sensului are totuși o semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]