282 matches
-
a conceptului kantian al finalității și argumentată ideea potrivit căreia personalismul energetic participă la modelul ontologiei umanului. Acest prim capitol construiește temeiul formal pentru ideea după care personalismul energetic reprezintă o variantă a personalismului contemporan. În structura generativă a discursului personalist energetic și a celui personalist (în genere) sunt prezente cele patru concepte fundamentale amintite mai devreme. Abordarea problemelor în scopul dezvăluirii semnificației personalismului energetic în spațiul filosofiei actuale respectă următorul scenariu: înfățișarea problemei așa cum ea rezultă, în linia sa logică
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și argumentată ideea potrivit căreia personalismul energetic participă la modelul ontologiei umanului. Acest prim capitol construiește temeiul formal pentru ideea după care personalismul energetic reprezintă o variantă a personalismului contemporan. În structura generativă a discursului personalist energetic și a celui personalist (în genere) sunt prezente cele patru concepte fundamentale amintite mai devreme. Abordarea problemelor în scopul dezvăluirii semnificației personalismului energetic în spațiul filosofiei actuale respectă următorul scenariu: înfățișarea problemei așa cum ea rezultă, în linia sa logică, din textul lui Rădulescu-Motru; prezentarea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
kantian concept of finality. Therefore the revealing of the relationship between C. Rădulescu-Motru's philosophy and Kant's philosophy is necessary. Beside the concept of the "determinism through finality", the concept of personality has an important position on the energetic personalist speech. And because the personality is approached in the contemporary philosophy, the discussion about the way in which this concept appears at C. Rădulescu-Motru requires a rethinking of his philosophical reconstruction in the present-day philosophy's space. The concept of
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sunt diferite de cele cu care este folosit acest termen în sistematicile filosofiei contemporane, unde desemnează un anume fel de a face filosofie. A se vedea în acest sens Gheorghe Vlăduțescu, Personalismul francez, București, Editura Științifică, 1971 (cap. I: Coordonate personaliste). 284 H. Baruk, Le problème psychologique et métaphisique de la personalité, în "Revue internationale de Philosophie", 35/1956, p. 87. 285 C. Rădulescu-Motru, Op. cit., p. 611. 286 Cf. Vasile Băncilă, Doctrina personalismului energetic a d-lui C. Rădulescu-Motru. 287 Gheorghe Vlăduțescu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
expresivă verbală și non-verbală a simptomatologiei bolii semnificativ mai mare, și o înțelegere intuitivă superioară. 2.2. Aspecte psihosociale ale statutului de bolnav W. Stern a contribuit la clarificarea problematicii persoanei prin lucrările filosofice și psihologice (dintre 1924-1926). Psihologia sa „personalistă” consideră că persoana umană este: a) existență (unitate în multiplicitate); b) activitate (cauzalitate imanentă), care apare în forma unei finalități; c) specificitate (individualitate, originalitate). Persoana ca realitate este activă în raport cu mediul ambiant, între cauză și efect se interpune persoana, ceea ce
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
În sfera antropologiei. Omul reprezintă o realitate cu un caracter particular. El este parte a lumii, dar și obiect al cunoașterii și subiect cunoscător, având prin aceasta o semnificație antropologică (N. Berdiaevă. Orice doctrină care Încearcă să explice omul este personalistă. Persoana umană aparține, În egală măsură, unei „categorii naturaliste și biologice”, dar și unei „categorii religioase și spirituale”, afirmă N. Berdiaev, pentru care, „personalitatea constituie o integralitate și o unitate care se bucură de o valoare absolută și eternă”. Persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a capitolului Rusia și civilizația occidentală este tranșantă: „Cei ce abandonează Occidentul preferând o altă cultură sunt ca aceia care noaptea sting luminile sperând astfel că vor vedea mai bine”. Depășirea „crizei culturii” autorul o crede posibilă prin prisma filosofiei personaliste a lui Emmanuel Mounier, care proclamă primatul libertății și al demnității spirituale umane. Din orizontul acestei opțiuni denunță mai întâi statul totalitar, iar corolarul său, „omul nou”, e portretizat memorabil: „Are anumite certitudini simple și pozitive, anumite «false idei clare
ŢINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290186_a_291515]
-
de părintele Sofronie sunt rareori redate în traducerile românești care - cu excepția aproape singulară a versiunilor publicate la Editura Deisis - păcătuiesc cel puțin printr-o inadecvare stilistică definită de arhaizarea excesivă a limbajului. Intenția părintelui Sofronie - care adoptă din start limbajul personalist și patosul existențial al filozofiei europene din secolul XX- a fost aceea de a expune, prin scrierile sale, dimensiunile cu adevărat universale ale mărturiei Sfântului Siluan. Pentru a face transparentă această universalitate - care, în esență, reflectă dumnezeirea lui Hristos -, starețul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
anume se ascunde timbrul special al vocii părintelui Sofronie 1, prin care își dovedește noutatea, distanțându-se totodată de spiritul conservator și îngust al unei ortodoxii defensive? Fără îndoială, cel mai neobișnuit aspect al teologiei părintelui Sofronie îl reprezintă limbajul personalist, folosit pentru a exprima taina omului făcut „după chipul și asemănarea” lui Hristos. Noutatea o reprezintă aici nu atât viziunea despre om, cel care, fiind înzestrat cu daruri prin însuși faptul creației și al restaurării baptismale, este chemat de Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sunt gata să recunoască epigonii săi moderni, sfinții Bisericii apusene au subscris la îndemnul apostolic: „Vedeți dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credință” (Iacov 2, 24). Sursele idolatriei conceptualetc "Sursele idolatriei conceptuale" Prin urmare, „apofatismul personalist” pe care Yannaras îl atribuie Părinților greci presupune, și nu exclude, „apofatismul esențialist” profesat de occidentali. Părinții greci au considerat, fără excepție, că natura Dumnezeirii este incognoscibilă pentru orice facultate de cunoaștere umană, „infinit distanțată”1 de increatul naturii divine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
descriere fidelă a situării existențiale a omului lipsit de Dumnezeu, bântuit doar de nostalgia paradisului într-o lume închisă, în care orizontul morții este nedepășit. În sfârșit, Yannaras supralicitează conexiunea dintre tematizarea heideggeriană a experienței afective a nimicului și „apofatismul personalist” ce refuză orice determinare de tip ontologic a Dumnezeirii. Cu greu s-ar putea găsi un termen comun de discuție între reflecția heideggeriană asupra nimicului și dogma teologică a creației ex nihilo. Sf. Maxim Mărturisitorul afirma că nimicul nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să fie semnalată dintr-o dublă perspectivă. Este vorba, mai întâi, despre fructificarea pozitivă a provocărilor lansate de filozofia continentală a secolului XX. În era nihilismului fără întoarcere, abandonarea limbajului substanțialist și obiectivant al teologiei metafizice în beneficiul unei interpretări personaliste a divino-umanului reprezintă pentru gândirea creștină o obligație acută. Aproprierea contextului liturgic și eclezial al teologiei reprezintă unica șansă de a evita tentațiile idolatriei intelectuale sau afective în gândirea și trăirea Revelației. Această regăsire a apofatismului personalist nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
beneficiul unei interpretări personaliste a divino-umanului reprezintă pentru gândirea creștină o obligație acută. Aproprierea contextului liturgic și eclezial al teologiei reprezintă unica șansă de a evita tentațiile idolatriei intelectuale sau afective în gândirea și trăirea Revelației. Această regăsire a apofatismului personalist nu poate fi completă fără o înțelegere a exigențelor practice - și în primul rând liturgice - ale cunoașterii teologice. Darul Evangheliei făcut acestor timpuri sărace este iubirea, întrupată comunitar și celebrată liturgic în Biserică. Acceptarea revelației trinitare, care ne oferă în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În sfera antropologiei. Omul reprezintă o realitate cu un caracter particular. El este parte a lumii, dar și obiect al cunoașterii și subiect cunoscător, având prin aceasta o semnificație antropologică (N. Berdiaevă. Orice doctrină care Încearcă să explice omul este personalistă. Persoana umană aparține, În egală măsură, unei „categorii naturaliste și biologice”, dar și unei „categorii religioase și spirituale”, afirmă N. Berdiaev, pentru care, „personalitatea constituie o integralitate și o unitate care se bucură de o valoare absolută și eternă”. Persoana
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Canudo fondează grupul Polaris, care se inspiră din mitul unui Rege al Lumii, și apoi propun un proiect sinarhic: serviciu social contra profit capitalist, eliminarea luptei de clasă prin sisteme de cooperare... Pare un socialism de tip fabian, o mișcare personalistă și comunitară. Și de fapt, atât Polaris, cât și fabienii irlandezi sunt acuzați că ar fi emisarii unui complot sinarhic condus de evrei. Și cine Îi acuză? O anume Revue internationale des sociétés secrètes, care vorbea de un complot iudeo-masonico-bolșevic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a sufletelor. Această situație existențială de plinătate are origini teologice și mistice îndepărtate: să ne gândim la învățătura paulină despre «Corpul mistic»; pe noi însă ne interesează să ne oprim asupra a două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară», înțelegând prin aceasta acea uniune de
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
gândim la învățătura paulină despre «Corpul mistic»; pe noi însă ne interesează să ne oprim asupra a două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară», înțelegând prin aceasta acea uniune de persoane atât de profundă încât rezultă ea însăși personală, întrucât își întemeiază propria legătură pe
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
două exemplificări paradigmatice prezente în cadrul culturii contemporane: «comunitatea personalistă» a lui Emmanuel Mounier și «grupul în fuziune» a lui Jean Paul Sartre. Comunitatea personalistă este idealul normativ căruia Mounier intenționează să-i dedice orice efort în programul său de «revoluție personalistă și comunitară», înțelegând prin aceasta acea uniune de persoane atât de profundă încât rezultă ea însăși personală, întrucât își întemeiază propria legătură pe iubirea izvorâtă din comuniune. Comuniunea își are fundamentul în structura persoanei însăși; este un act original prin intermediul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
persoana «ia asupra sa, își asumă destinul, suferința și bucuria, datoria celorlalți». Ea face trimitere la elemente familiare literaturii existențialiste precum dăruirea, disponibilitatea, fidelitatea creativă. Realizarea unei astfel de forme de viață cere renunțarea la egoism, și deci, umilință. Comunitatea personalistă, ca persoană de persoane, are o vocație proprie: să realizeze acele condiții care să permită fiecăruia să fie deplin personal, adică întotdeauna el însuși. Grupul în fuziune, despre care vorbește Sartre în Critica rațiunii dialectice, constituie elementul în baza căruia
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
pe care o trăiesc». În excepționala experiență colectivă, pe care Sartre o descrie cu accente aproape mistice, grupul este «obiectivitate interiorizată», «obiectivitate trăită» în sânul căreia mă regăsesc pe mine însumi în plinătatea extraordinară a realizării complete. Însă, așa cum «comunitatea personalistă» a lui Mounier este doar un ideal spre care se tinde fără ca să poată fi vreodată realizat, tot astfel «grupul în fuziune» a lui Sartre, dacă devine real într-un anumit moment «apocaliptic» al luptei, este în mod constitutiv precar
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
nu este însă doar anti-ideologie, este și propunere pozitivă în ordine logică, ontologică, metafizică, etică, dar astăzi, în contextul cultural contemporan, constatăm exigența și, prin urmare, susținem justificarea ei mai ales ca instrument anti-ideologic, ca «reacție». Legătura acestuia cu instanțe personaliste indică funcția tipică a gândirii filosofice din zilele noastre. În ciuda reducțiilor științifice, filosofia există ca forță opozantă, ca dezbatere în numele persoanei și a libertăților sale, ca expresie a noilor posibilități speculative, după ce iluminismul și marxismul s-au prăbușit în ideologie
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
2 Confuzia conceptului de „păcat” Fără a ignora consecințele sociale ale păcatului, teologia accentuează și aspectul personal al acestuia, privindu-l ca pe o retragere sau ca pe o ruptură a alianței pe care omul o făcuse cu Dumnezeu. Concepția personalistă însă poate deruta destul de mult omul contemporan în a percepe corect păcatul, pentru că acest curent folosește și unele concepte cu nuanță echivocă, astfel: a) „arheologia persoanei” - concept ce vrea să indice ideea că păcatul nu este rodul direct al acțiunii
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
și libertății în relația cu omul ca persoană, subliniindu-se faptul că realitatea conștiinței este unul din factorii care constituie personalitatea omului; în al doilea text, odată cu numărul 14 este evidențiată o doctrină amplă, De dignitate conscientiae, într-o antropologie personalistă bogată. Conștiința este considerată ca inima omului unde Dumnezeu îl așteaptă și decide asupra propriei soarte sub privirea lui Dumnezeu. Din această conștiință personală transcendentală și fundamentală rezultă conștiința legilor categoriale care spune: „fă aceasta, evită aceasta!”. Numărul 15 integrează
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
schimbărilor care au avut loc în domeniul teologiei morale, în perioada următoare Conciliului Vatican al II-lea considerăm util să expunem câteva caracteristici legate de trecerea de la un mod de a trata conștiința, tipic manualelor scolastice, la un mod predominant personalist. Istoricii teologiei morale relevă interesul slab față de obiectivitatea judecății de conștiință în cadrul tradiției morale post-tridentine, exprimate în manualele de teologie morală. Această tradiție s-a ocupat mai mult de certitudinea subiectivă a conștiinței și de strategiile provenite din jurisprudență, decât
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
trăite printr-o angajare responsabilă și o convertire constantă; el unește astfel toată activitatea sa în libertate și dezvoltă pe deasupra o serie de acte creatoare, singularitatea vocației sale.” Mențiunea pe care o oferă Mounier, alături de definiția care caracterizează orientarea sa personalistă, este utilă pentru descifrarea ei. Din moment ce persoana este prezența însăși a omului, ea nu poate fi susceptibilă de o definiție riguroasă. De asemenea, ea nu este obiectul unei experiențe spirituale pure, detașată de lucrarea rațiunii și a datului sensibil, ci
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]